agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3705 .



La cules de rodii în cartierul Rahova 48
prose [ ]
despre legume "farafastacuri"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Almalo ]

2011-07-07  | [This text should be read in romana]    | 



Este vară târzie 1985.

În Piața Amzei văd pe o tarabă o legumă neobișnuită, alături o grămăjoară verde, biluțe, un fel de verze pitice. Pe altă tarabă un păpușoi mai mic, din frunze albe-gălbui. M-am apropiat de vânzător, nu era țăran, era un om dichisit, nerăbdător și cu gândul aiurea.

- Ãsta e un măr, e tare, din depărtare pare a fi o ceapă uriașă? am întrebat în șoaptă, să nu mă fac de râs că nu știam ce sunt acele arătări de legume.

- Poftim, auzi tu ce zice, vezi că te caută măta la școală….a replicat ca mușcat de-o albină.
- Aș dori să știu cum se numește mărul pentru care cereți atâția bani și verzișoare de care n-am mâncat niciodată, de ce atat?
- Ah, asta-i varză de Bruxelles…n-am adus-o eu, nu știu cum se face, am doi saci…și astea e andive… salată pentru domni și doamne, ehhh ce știe tetea…

Oftă amețit de cât vorbise și țipă brusc ca mușcat iar de albina aceea invizibilă:

- Ia mâna, n-are mă-ta bani de d-astea…..
- Eu am întrebat de acest măr tare…am perseverat fixând așa numitul măr.
- Nu știu, și mai lasă-mă-n pace cu măru' tău, ia-l și pleacă. Că nu știu de unde a apărut, s-o fi rătăcit.
Costa mult mărul de culoarea mierii, tare ca piatra și cam greu.
Am ajuns acasă și mama m-a certat:

- Sper că nu l-ai furat din piață, ein Mangoldapfel.
- Aha, “o rodie”...am citit în dicționar.
Da, unii cumpărau “farafastâcuri scumpe“ cum le zicea mama la diversitățile culinare, ce intrau în rubrica “n-avem noi nevoie de așa ceva” din Piața Amzei sau Piața Dorobanți.
În Piața Rahova nu mai era demult nici urmă de cartof sau ceapă, ouă sau brânză, nici pe sub tarabe, nici pe deasupra lor.

Este spre toamna lui 1985.

Magazinele sunt goale. Toate. Stau și se uită la noi. Goale-goluțe, nici urmă de mărfuri.

Tejghelele, muștele moarte, după perdele ponosite în vitrine oarbe și surde – acestea sunt la locul lor.

De pildă la măcelărie: intri și vezi măcelarii stând cu coatele pe tejghelele late, pe care se odihnesc și ei și cuțitele curate în toată lungimea lor, acolo unde altădată se ciopârțeau coaste de miel, se tăiau tot felul de fileuri de vită sau porc, iar în spatele lor șiruri de cârlige de care cândva se înfigeau cotlete, pulpe sau jumătăți de animal, acum goale, evident, pentru că nu mai avea ce să atârne de ele.


România era goală de carne.
România era goală de lumină.
România se înnecase la masa opulentă a beznei. Șapte feluri de mâncare dospind în aluatul întunericului. Micul dejun era rece și slut. Întrerupătoarele aveau vacanță. Oamenii bâjbâiau de la răsăritul soarelui până în apus.
Iarna 85-86 avea să ne trimită pe toți sub pături, în muțenia tavanelor găurite de frică, frig și foame.

Apoi iarna a durat ani de zile doar pentru noi.

Mă bucuram dacă primeam de la vreun elev câteva plicuri și hârtie albă.

Frigul și bezna le-am îndurat toți. Doar trăiam între aceleași ziduri, ne hrăneam la aceleași cozi, citeam aceleași ziare.

Vă mai aduceți aminte de lipsa de vată sau dopuri pentru bulion sau chibrituri sau dacă “se băga vata” era cu schije și cuie, numai pe post de vată nu o puteai folosi?
Dopurile se fărâmițau, chibriturile se aprindea unul din zece pentru că erau ori prea subțiri ori pucioasa se fărâmița și ea...

Eh, dar ce de ochi bucuroși vedeai când se găseau tălpici.

Plutonul de femei de la Tricodava, Apaca, 23 August și altele purtau tălpici. Nu erau “cartelați”, se găseau însă precum celelalte mărfuri sub tejghelele vânzătorilor, nu ajungeau pentru toate femeile ce își doreau șosetuța transparentă.

Vânzătorii veneau, terminau repede treaba, apoi stăteau așa cum și cei de la cozi stăteau și așteptau.
Oamenii alergau de colo-colo. Alergau privind în gol.

Asta se întâmpla ziua. Ziuă era până apunea soarele, apoi nu se mai vedea nimic.
Nu se mai vedea nimic pentru că nu se mai aprindea nicio lumină.
Nu se mai vedea nimic pentru că apunea soarele.

Soarele devenise “Tatăl nostru cel ce ești …”.
El, soarele, devenise în acel miez de anii 80 un centru, care înlocuise toate celelalte centre: de pâine, de carne...

Existau și bancuri în diverse variante despre tov. Soare, care era ba general și le reglementa pe toate, ba tovarășul împăciuitor.

Sună ca o glumă sau? Din Piața Romană până în Piața Unirii nu îmi amintesc să fi văzut nici un semafor aprins.
Mergeam pe trotuar ca orbeții. Când era lună plină era mai ușor. Aveam umbre mari și lungi.
Ați văzut o stradă în întuneric ?
Cred că în afară de 1985 n-am mai mers pe o stradă în beznă totală.

Da, în mijlocul intersecției la Romană era beznă de beznă. Câteva mașini mici, eu și alții foarte mici încercam să trecem strada, nimeni nu știa care pe care. Se trecea după principiul de „colo-colo“.

Se ajungea cumva în Piata Unirii și acolo tot bezna. De acolo pornea un tramvai “numit dorință”…asta-i o glumă ce circula pe vreamea aceea, nu mai exista nici o dorință, ne doream un tramvai normal fără nici o dorința decât să meargă până în Rahova.

Ne ducea cum putea prin întuneric, nu mai exista nici Spitalul Brâncovenesc, nici vilele de la 11.Iunie în sus spre Panduri.

Ajungeam cu greu pe la Piata Rahova unde era și mai beznă.

Și mai beznă însemna: singurele lumini erau ale tramvaiului, care întorcea în La Bariera și mă lăsa singură în fața unui Gol mare și lung: Șoseaua Măgurele.
Câinii erau acolo, tiveau drumul. Nu erau răi, nici nu lătrau, se ridicau, și mergeau pe lângă noi oamenii.

Câțiva ani ne-am împărțit drumul și speranța cu ei. Serile norocoase erau când ei erau mulți și mergeau înainte, atunci vedeam pe unde sunt sau nu bălți.

Eh, dragă cititorule!
De la intersecția La Bariera era treaba fiecăruia cum se descurca.

Și ce era de făcut?
Ne-am descurcat.
Ne descurcăm și azi.



.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!