Viața începe în fiecare zi și nu se termină decît odată.Într-o zi de martie stăteam singur pe un cîmp și așteptam. Un cîmp întins, cu mărăcini uscați, pătat galben din loc în loc cu tufe de potbal, cum se întîmplă primăvara...Undeva în partea dreaptă cîteva pîlcuri de mesteceni ascundeau albia rîului.
Aveam de gînd să iau totul în serios.Viața e așa o....
-Pe la ce oră trece astăzi Dragostea prin oraș? – m-a întrebat căruțașul. Cîmpul dansa deasupra spinării calului din care ieșeau aburi ca dintr-o supă fierbinte.
Atelajul s-a îndepărtat lăsînd în urma lui pe cîmpul moale un drum.
-Cînd te-ai născut? a mai strigat acela dar nu am mai avut cui să mă adresez pentru că a pornit dintr-o dată la trap și a dispărut după un cot al rîului.

Soundtrack
Două păsări se întreceau într-un fel de sughițuri și rîgîieli.... Se îndepărta un scîrțîit, alunecarea grea a fierului pe lemn....

M-am născut în Ziua în Plus, pe 29 februarie, zi de plumb, într-o lună de fier. Îmi pot ține ziua doar din patru în patru ani în Anul Confuziei, cum îl numeau vechii romani dar nimănui nu îi pasă de asta, cum s-a dovedit încă o dată.
Din fiecare scai și-a luat zborul fluturele galben al molimei. Cerul și-a schimbat culoarea și a devenit un perete gros de recipient din care s-a băut medicamentul. Un lighean de aluminiu încins strălucea în mijlocul lui.
Pentru că nu se întîmpla nimic mi-am spus că ar fi bine să nu mai fiu singur și numai gîndul acesta a fost de ajuns ca să îl cunosc pe King. I-am spus King nevoii mele de cineva puternic și stabil.
Un cîine cenușiu, cu scaieți prinși în blana roasă, traversa cîmpul acela de-a curmezișul. S-a lăsat ispitit de bucata mea de biscuit și m-a urmat Un val de pasiune și afecțiune a inundat distanța de parcă se răsturna conținutul unei betoniere între noi. Era surd însă se apropia de fiecare dată cînd îi dădeam mîncare pentru că mirosul îi era bun și acesta nu era puțin lucru.
Hm, câinele...!
A trecut o vacă, m-a adulmecat și fără nici un interes, s-a apucat să pască iar ceva mai încolo...
Florile de potbal pătau anonim întinsul.
Să privești lumea cu ochi proaspeți, să te uiți la ea ca la o odraslă neprihănită a nimicului...



***

Corbu sorbea de cu diminerața un vin și citea Descartes dintr-un manual de liceu. Era prea devreme pentru clienți și terasa era toată a lui. Mesele masive din bușteni erau încă acoperite de rouă. Fuma și privea pe strada de lîngă terasă făcîndu-și planuri de muncă grea pentru acea zi – tîrnăcop, secure, flex, rangă.... Descartes și căratul pietrelor – astea îl linișteau...
Pe stradă trecea, împinsă ușor de vînt, o bucată albastră de hîrtie...Părea să fie o bancnotă și cînd a ajuns mai aproape i s-a părut că vede pe ea chipul lui Caragiale...O bancnotă de un milion de lei vechi, o sută de lei noi....albastră, nouă, cu chipul lui Caragiale pe ea...împinsă de vînt, rostogolită cînd pe o parte cînd pe cealaltă...dincolo de buștenii scobiți, umpluți cu pămînt de flori care marcau limita terasei....În cel mai apropiat punct al întîlnirii, hîrtia dreptunghiulară i l-a arătat pe Caragiale privindu-l drept în ochi de după ochelari, pe sub borul rotund al pălăriei ce îi făcea o aură neagră deasupra frunții...Ce să caute Caragiale la noi pe stradă ? - a gîndit...Ce să caute Caragiale aici...?!Pe Lupeni...?! Caragiale pe Lupeni....Hm....

Soundtrack
Un motor ambalat la două străzi mai încolo. Două fete trec și rîd ascuțit pe strada perpendiculară....Un tip trece pe bicicletă, lanțul uns scoate un zgomot uniform...

A mai citit o frază despre puterea rațiunii și înșelătoria simțurilor în timp ce hîrtia era dusă tot mai departe pe stradă astfel încît nu mai putea desluși dacă era vorba despre o bancnotă sau altceva...
Oricum îi era prea lene să se ridice, încă nu era în acea stare de acțiune care îl va face să lucreze greu, era în faza de cugetare și ....Descartes îi era destul...Poate a fost o bancnotă mare, poate nu...cui să îi pese...
“Nu a mai venit de mult iubita mea pe la mine, a venit aseară și i-am zis – nu te-am mai văzut de mult dezbracă-te ca să te văd și uite așa ne-am iubit vreo șase ore...Aici în baraca asta stau, aici în spate, de fapt e o magazie de băuturi, plin de lăzi da am patul meu acolo, astă iarnă înghețau lîngă mine sticlele de suc și pușcau da eu tot aici am dormit, n-am avut nici pe dracu, asta e chestia cu munca grea, te echilibrează, mănînc aici peste drum la dom Părinte, două mese pe zi mîncare caldă, curat, o cunosc pe bucătăreasă...Au mai adus și ajutoare, un costum bun...am o cămașă foarte faină de la dom Părinte...am luat și o bicicletă da am vîndut-o...unde să mă duc eu cu bicicleta?! E foarte fain pe jos...Anti-sistem, rațiunea și sufletul sînt în dezacord... miliția, poliția și statul...”


***

Bulinuc era prins într-o activitate pe care nu o înțelegea dar care îi cerea toată energia și atenția. Căra cu o strecurătoare de ceai apă de la robinet și o punea pe aragaz. Dăduse drumul gazului la arzătorul din stînga și pusese deasupra ochiului, într-un echilibru instabil, o sticlă de suc de doi litri și acum încerca să aprindă cu strecurătoarea gazul ca să fiarbă sucul... sau ceva de genul ăsta...Era numai în șosete și apa curgea de nestăpînit de pe aragaz într-o baltă care umplea bucătăria. Jetul puternic făcea spume în chiuvetă, strecurătoarea numai nu se mai umplea, focul refuza să se aprindă de la apă....

Soundtrack
Lovitura apei în chiuvetă. Lucrurile se dau unele de altele. Lipăitul tălpilor în apa de lîngă aragaz...Rumoarea vocilor de la televizorul din sufragerie

L-a găsit în mijlocul acestei activități unchiul lui, Alexandru, zis Ursu și l-a întrebat ce face. Bulinuc s-a plîns încruntat, preocupat îngrijorat arătînd cu strecurătoarea spre ochiul aragazului:
- Nu se aprinde..., nu reușesc, nu vrea să se aprindă....
Ursu i-a spus calm că se ocupă el, că nu e nici o problemă, să se ducă să se întindă că rezolvă el restul.
A închis apa și gazul și s-a apucat să șteargă prin bucătărie în vreme ce Bulinuc s-a executat și s-a întins pe canapeaua din sufragerie urmărind o emisiune despre invențiile omenești pe Dicovery Channel


***


Pitica Veninoasă îmi umplea un pahar cu cincizeci de votcă Absolut în vreme ce pe buzele ei groase, răsfrînte, jucau sclipiri din neonul barului și umbrele dorințelor ascunse. Sprîncenele groase o făceau să pară o travestită ratată și mînuțele cu degete de crenvuști o prezentau ca pe o casnică devotată cratiței chiar dacă unghiile mici erau vopsite în negru. Dacă te duci cu o astfel de rockeriță acasă găsești în sufrageria părinților ei covorul persan, biblioteca Doina plină de bibelouri, mileul cu peștele multicolor de sticlă pe televizor, o bunică venită de la țară care sufocă sufrageria,un tată care are un magazin și o mamă care lucrează într-o bancă și își dorește un amant....Dacă stai de vorbă cu ea după ora închiderii găsești în capul ei cam aceleași obiecte plus o nevroză cît un uriaș vierme de mătase....O fată atît de meritorie încît părinții ei i-ar lăsa ca moștenire toate găurile din covrigii lumii....Deh...M-am retras cu cincizeciul din votca mea Absolut într-un colț al barului întunecos în care fornăia Sistem of a Dawn.

Playlist
Sistem of a Dawn., Lownely day
Metallica, Low s man s lirics
The Doors, When the music s over
Greenday, Boulevard of Broken dreams
Evanesence, My immortal
Coldplay, Talk


Noe este femeie. Femeie adevărată, dintre cele rare care seamănă cu un fruct cu miezul mai mare decît coaja. Cum ar veni, cu sufletul mult mai mare decit trupșorul, cu gîndul mult mai întins decît geografia. Ea a intrat în viața mea ca o drezină cu roți de mătase în aglomerata gară din New York. Discret, delicat, după cum îi este felul. S-a așezat la masă și a adus cealaltă jumătate – evident de votcă Perfect – și astfel, ca în miturile vechilor greci, am reușit să refacem Întregul, Totul, Arheul, în cel mai simplu mod cu putință.
Am tăcut mult lîngă cele două jumătăți de Absolut și Perfect, pentru că nu erau multe de spus.Am tot băut cu înghițituri mici și cînd am terminat băutura ne-am sărutat vreme îndelungată pînă am simțit, amorțiți, că sîntem același trup, același gînd, aceeași sută...Asta ne-a făcut să mai comandăm direct cîte o sută și să stăm de vorbă...
-Eu cînd spăl vasele le văd cum se bucură, cum rîd. Le place...Se tot întorc de pe o parte pe alta și se răsfață...
-Ce iei ?!
-Axion...
-E bun Axionul ăsta...
-Da, da ,da...cel mai bun...deși nu tocmai...e cam rău....E rău!
-.....
-......
-Ce?
-E vorba despre dadaism...
-Da?!
-Da!
- Mda...Îhîm...
-Era dadaistă ?
-Da !
-Da, da…așa credea ea…
--.....
-......
Moartea nostră a ajuns un lucru simplu pentru ceilalți: o ștergere a unui contact de pe lista din agenda telefonului mobil, a messenger-ului, a e-mail-ului....
-Click!
-Gata!
În bar s-au prelins de-a lungul pereților de cărămidă trei umbre: Dorin și Gemenele. După o vreme a intrat și Bulinuc și după ce s-a aruncat pe bancheta de piele și Cristina Black masa de lîngă noi a devenit neîncăpătoare. Saluturi multe, gesturi, sticle de bere lovite, pachete de țigări... Masa s-a acoperit de zăpada cenușie a scrumului țigărilor stinse care pe unde, de bucăți de etichete zgîriate cu unghiile de pe sticle, de dopuri îndoite între degete și poveștile sporeau, sporeau, sporeau...odată cu berile pe care Pitica Veninoasă le tot aducea cu îngrijorare ba chiar cu disperare pentru că se apropia miezul nopții, vreme la care mascații veneau în mintea ei ca să verifice dacă localul se închide.
Prin încăperea boltită, roșie, obscură, Isus plutea ca un delfin alb, umplut cu heliu, ba lovit, ba mîngîiat, adus în vorbă ba cu ironie, ba cu simulată ură, ba cu teamă, ba cu dragoste, de parcă adunarea amestecată își căuta stîlp într-o lume mai bună, promisă dar mereu amînată.
A intrat și Corbu într-un tîrziu și s-a așezat sub o lampă slabă apucîndu-se să citească din manualul lui de filosofie de parcă avea nevoie de tot vacarmul din pivniță pentru ca să se umple de lumina rațiunii carteziene.

Playlist
Metallica, King of the pupets
Black Sabath, War pigs
Iron Maiden, Purgatory
Metallica, Wiskey on the jar
Kaiser Chiefs, Oh my Good


Pe prima piesă, Sebi s-a ridicat și și-a scuturat lung părul de două ori. Ãsta a fost un semnal pentru Osu, Pitt, Ceapper și Ana 48 care s-au ridicat și ei ca norii de ploaie umbrind tavanul și prăvălind furtuna. Se împingeau unii în alții, se aruncau pe jos printre mese, strigau, urlau, răgeau...și deasupra tuturor părul unduindu-se în aer ca un șir de trăznete negre și muzica tare, mai tare, mai tare. O inundație de sunete prin ale cărei spume înotau care cum încercînd să se salveze, să se înece...
Femeia Care Nu Poate Aparține Nimănui a intrat odată cu un val de aer rece și i-a întors o pagină lui Corbu care și-a ridicat înciudat privirile negre. Cînd arătarea a trecut pe lîngă mine mi-a șoptit: „Nu mai scrie nici un rînd...Nu, nu... Nici unul...”
Ea urma să tragă o țigară și apoi să o facă în toaletă sau pe scările de la intrare, la nimereală și fără plăcere, cu unul care arăta cum vroia ea, evident fără a-i aparține nici o clipă și niciodată. O știam...era în meniul pivniței cu morți vii...
La masa alăturată, unul cu pălărioară neagră, gen Michael, se tot dădea la Cristina Black deși Dorin îi spusese să lase fata în pace că nu îl vrea. Ãla s-a enervat și a înjurat-o urît pe Cristina la care Dorin s-a simțit dator să meargă mai departe și l-a scos de la masă. După vreo juma de oră ăla a apărut iar cu încă vreo cinci. El s-a așezat și ceilalți stăteau pe lîngă masa cu Bulinuc, Gemenele, Cristina și Dorin așteptînd prima mișcare. Vrînd să îl lovească pe Dorin, cel cu pălărie Michael și cu suflet de cocălar, s-a dezechilibrat și i-a tras un pumn în ochi uneia dintre gemene care a simțit instantaneu că îi amorțește tot capul pe partea dreaptă. Dorin s-a ridicat să o apere și într-o clipă ceilalți cinci au fost pe el cărîndu-i pumni și bocanci pe unde apucau.
Parcă încîntată că i se dă prilejul, Pitica Veninoasă a chemat ca o disperată mascații care au apărut urgent apucîndu-se să facă dreptate așa cum știu ei: lovind la nimereală, vinovați și nevinovați și cărînd oamenii spre dubă. Cu un eșantion al deportării am fost scoși și noi în stradă, sub coloanele Sugăletelor medievale.
În noaptea de afară primăvara stătea agățată în trei stele ca o haină nouă, nepurtată.
În duba strîmtă Dorin se tot ștergea de sînge și spunea ceva despre onoarea unei femei și despre ce dracu l-a apucat pe ăla iar cea dintre Gemene care fusese lovită încerca să vorbească ca să vadă dacă mai poate, dacă o mai ascultă maxilarul pe care îl simțea încă înțepenit. Bulinuc se scuza că nu a putut interveni ca să îl apere pe Dorin deși nimeni nu îi ceruse sau reproșase asta....Noe își ținea înfrigurată palmele laolaltă între coapse și cînd am vrut să îi iau o mînă mi-a prins brațul și mi-a fixat palma între ale ei. Acolo, între coapsele ei ne simțeam toți trei în siguranță: eu, ea și cele trei mîini...Era bine și duba nu avea decît să decoleze spre alte planete pe care barurile au program mai bun și jandarmii adorm devreme...
La Jandarmerie ne-au dus pe rînd într-un birou și ne-au șlefuit pe fiecare pînă am intrat cu toții în limbajul lor de lemn ca să ne potrivim cu mintea lor confecționată la strung. După ce am explicat acolo ce s-a întîmplat, chiar că am ajuns să nu mai înțeleg nimic din ce s-a întîmplat pentru că una era realitatea, cu toate nuanțele ei și cu totul altceva prevedeau procesele lor verbale pline de cuvinte pietroase și colțuroase. Mă rog....Pe hol lumina era bună și albă și asta îl fericea pe Corbu care, din cînd în cînd, citea cu voce tare cîte un rînd din Descartes trăind revelațiile filosofiei cu o intensitate pe care mascații o priveau cu bănuieli, ca pe o posibilă amenințare....

Soundtrack
Uși trîntite, șoapte, cîte un glas ridicat cu revoltă, sîsîit imediat cu teamă...Uși trîntite...Sorbitul din cafea a două buze groase, întrebări răspicate...Uși trîntite...Poarta mare de la stradă care se deschide cu scîrțîit metalic...Bocanci care fac parchetul să scîrțîie...

Amenzile urmau să ne fie trimise și să ne însoțească în viața viitoare la fel ca niște certificate de Naștere în Lumea Cretinilor, ca niște adeverințe de botez în noua viață vicecapitalistă, un jgheab pe care curge prostia, intoleranța, violența cocălarilor, veninul și frustrările piticelor de după tejghea și...din cînd în cînd...cîte cincizeci de Absolut....cîte cincizeci de Perfect...


***

Mahmureală cît tot întinsul. A doua zi, după amiază, cu Dorin și Bulinuc, îmbracați în haine de piele, mergînd nicăieri pe cimpul netrezit, mahmur si el... Poate spre apa care șerpuia după pîlcurile de arini... Trei ingineri agronomi făra nici o palmă de pămînt, trei oameni de știință fără nici unobiect de studiu......Calcînd în cizme glia moale a țării...Spre cursul apei care curgea tulbure mărginită de pîlcuri de porbal cu bănuții galbeni, sclipitori...
O căruță trasă de un singur cal pe lîngă care mergea un țăran s-a apropiat de noi agale. Þăranul avea o căciulă cu clapete deschiser lateral și părea un înger bătrîn și nebarbierit cu aripioare la tîmple. S-a oferit să ne treacă apa dincolo bănuind că umblăm cu vreun scop pe cîmp dar noi l-am refuzat politicos. Ne-a spus că el trece să taie niște nuiele. Ditamai scopul...
La telefon Femeia Care Nu Poate Aparține Nimănui mi-a spus pentru a nu știu cîta oară că îmi aparține numai mie. Mă ținea în telefoane de astea de cîțiva ani și nevroza ei era exact miorlăitul pisicii negre de care aveam nevoie pe cîmpul de smarald acoperit cu ape... Ajunsesem să cred că toată viața mea se desfășura pe piciorul ei stîng și că ea era mereu pe punctul de plecare... Mi-am închis telefonul cu gestul cu care scoți din priză aparatul de resuscitare al unui muribund, cu un gest definitiv, hotărît să uit că am avut vreodată cifrele acelea în agendă.





***




Lucrez de ceva vreme cu Noe la o Arcă sculptată în stîncă. În jurul nostru toate se mișcă, devin alunecoase, relative, fluide. Inundația și ulterior Potopul sînt iminente, primăvara le provoacă sistematic în natură și printre oameni....
Ne-am zis că dacă nu o să fie să plutim pe deasupra tuturor și a toate cele pămîntești, cînd o fi să fie, măcar să rămînem locului, să nu intrăm în declinarea obligatorie și în deriziunea alunecării... Arca de Piatră....