Poveste cu Dumnezeu


- Dumnezeu…………….!? Da, da Dumnezeu!
- Ce vorbă mare măi omule, adică cum Dumnezeu?
- Păi, cum să-ți spun , cum să-ți explic?
- Chiar există?!
- Bineinteles că nu ! Cum o sa existe Dumnezeu! Paharul aceste există,masa aceasta există… Dumneata existi , eu exist.Dar Dumnezeu, nu! Dumnezeu este asa pur si simplu.
- Ei bată-mă să mă bată… adică cum?
- Ei iaca , Ti-aduci aminte de serile in care mama ne spunea povesti in fata focului.Era iarnă afară și frig si ningea frumos iar noi ședeam in fața focului și ascultam, atât, ascultam.
- Da , ce bine era. Parcă chiar noi am fi fost o poveste. Tare bine mai era.Mirosea a lemn de brad si a rasina arsă… era așa o pace in toate.
- Ei vezi, tot așa și și Dumnezeu. ..Eu și cu tine și mama și focul si zapada existam. Dar povestea și pacea și frigul de afar’ erau acolo cuprinzându-ne erau așa ca amurgul sau ca lumina diminetii… pur și simplu
- Da tot așa si Dumnezeu, este pur si simplu!
- Adica Dumnezeu e așa ca o poveste?
- A… nu doar atât! Dar uneori e ca și aerul ce pluteste in jurul povestilor.
Dar asta e ca o picatura dintr-un ocean câci:
Dumnezeu…:.Este ceea ce face fiecare cu singurâtatea lui.