agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-01-06 | [This text should be read in romana] |
Când aveam doar treisprezece ani, o vară de-a mea, mai mare, a dat o petrecere la care și-a invitat tinerii și fetele de vârsta măritișului. Eu încă eram mică pentru societatea lor. Și mama chiar mi-a interzis să mă amestec printre ei. Dar fără să știe mama am fost rugată să particip doar pentru vreo zece minute într-o scenetă. Vara-mea mi-a explicat că trebuia să mă deghizez într-un personaj dintr-un basm, fiind îmbrăcată într-o pufoaică lungă și păroasă care semăna a blană de nu știu ce fel de animal. Pe la ora zece și jumătate mi s-a spus să ies din odaia mea pentru ca să mă îmbrac și să fiu gata într-un sfert de oră. Mă însoțea verișoara mea mai mare. Cu ea am intrat în casa mare care era încăpătoare, însă nelocuită. M-am furișat cu ea fără să ne oprim din vorbit, fiindcă ei nu-i tăcea gura, iar eu am devenit curioasă la cele ce spunea și o susțineam în vorbă cu aprobări și negări. N-am observat prezența a două fete mari, pe jumătate dezbrăcate, care se aflau după un paravan. Rochiile și celelalte lucruri erau atârnate în cuiele unui cuier tras spre mijlocul casei. Paravanul șubred, cu multe găuri permitea să mă uit prin el. Vedeam în lumina crudă a razelor de lună ce se revărsau pe ferestre că lângă ele, mai era un tânăr, la fel pe jumătate dezbrăcat. Am făcut un semn cu mâna, rugând-o pe verișoară să tacă. Ea a înțeles și a încetat să mai turuiască. Trebuie să mai spun că prin ferestre pătrundea zgomotul dat la maximum al muzicuței, care îi distra pe tineri. Din cauza zgomotului, care era considerat de ei muzică, noi n-am fost observate când am intrat. Așa că ne-am retras în umbră și am început să urmărim ce se petrece după paravan, ce scenetă vor ei să repete.
Spre uimirea mea de după paravan se auziră chicote înfundate, după care au urmat câteva È›ipete ascuÈ›ite, eu n-am stat să le număr. Dar am ieÈ™it, zbughind-o pe scări spre camera mea. VeriÈ™oara după mine. O tăcere s-a lăsat pentru câteva clipe, apoi i-am zis să mă lese în pace, că nu mai vreau să particip nici la o scenetă, că dacă vrea tare, apoi poate È™i ea singură să se deghizeze în ce-i pofteÈ™te inima. Ea a acceptat, dar mi-a pus o condiÈ›ie. Să jur că nu scăp nici un cuvânt despre cele observate È™i m-a lăsat în camera mea. De ce mi-am amintit de acel moment din copilărie È™i nu despre alte sute È™i mii? Nu găseam o explicaÈ›ie clară, însă gândurile mi-au zburat È™i spre alte întâmplări până spre dimineață. Multe am văzut, puÈ›ine am înÈ›eles, însă un lucru l-am însuÈ™it bine. Că trebuie să fii vigilentă È™i să poÈ›i da bir cu fuga, când este cazul, ori să ripostezi, dacă poÈ›i, bineînÈ›eles. Eu i-am ripostat tatălui, atunci când el beat, a vrut să mă… violeze. A fost odată când s-a îmbătat ca un porc... L-am pus la punct chiar È™i pe Victor È™i încă în aÈ™a mod, încât el în toată aventura noastră n-a avut curajul să se apropie de mine mai aproape decât doar la o distanță rezonabilă. Am să-l pun la punct È™i pe acest gabor, care se dă drept apărător sau înger cu numele de Gabriel. Deveneam o luptătoare aprigă, care È™tie să se apere pe sine în primul rând, È™i le dă bătaie de cap altora. Dar ultima puÈ›in îmi pasă, îmi ziceam. AÈ™a eu, déjà mă înălÈ›am în proprii mei ochi È™i mergeam sigură pe sine spre o nouă aventură. ÃŽn drum Gabriel a încercat să mă încurajeze cu niÈ™te citate dintr-o Evanghelie după Ioan, cum se exprima el. “Să nu vi se tulbure inima. AveÈ›i credință în Dumnezeu È™i aveÈ›i credință în Mine. ÃŽn casa Tatălui Meu sunt multe locaÈ™uri…†Iar eu, cu o ureche îl ascultat pe Gabriel, iar cu alta auzeam glasurile unor alÈ›i îngeri păzitori, care erau invizibili È™i care se întreceau între ei în poveÈ›e È™i preîntâmpinări. Probabil erau vreo doi, unul alb È™i altul negru. Voi fi oare È™i acum o neascultătoare, sau o persoană care să-i alerteze până chiar È™i pe îngeri? Presupuneam, presimÈ›eam că da È™i începeam să mă bazez pe intuiÈ›ie, fără a avea prejudecăți. La un mic popas făcut în drum spre acea mănăstire Gabriel m-a întrebat surprinzător: "La ce mă gândesc", fiindcă vede cum sunt departe de dânsul. "La Atlantida care aprinde fantezia, la mitul ei", i-am răspuns. Bravo È›ie! EÈ™ti bravo, izbucni dintr-o dată el. - Eu cred că mitul pierdutei civilizaÈ›ii a Atlantidei a atras, de-a lungul epocilor, atenÈ›ia a numeroase personalități, însă nimeni nu a putut stabili adevărul în această privintă, iar răspunsul la întrebarea „au existat vreodata atlanÈ›i?†a fost imposibil de dat. - Oare chiar aÈ™a È™i a rămas doar un mit? - La ora actuală, există o sumedenie de ipoteze legate de Atlantida. S-a vehiculat ideea ca ea s-ar fi aflat în Atlantic, langă coastele Africii, în afara „coloanelor lui Hercule†– strâmtoarea Gibraltar, în vreme ce unii cercetători consider că Atlantida ar fi de fapt actuala Antarctica. Arheologul elveÈ›ian Eberhard Zangger crede ca Atlantida ar fi fost... Troia! ÃŽnsă majoritatea oamenilor de È™tiintă par de acord să constate că Platon avea informaÈ›ii despre cataclismul petrecut cu insula Santorini, din Marea Mediterană, în vreme ce alÈ›ii susÈ›ineau ca ea s-ar fi aflat în preajma insulelor Bermude. O ipoteza total diferita, o adevărată "bombă", am putea spune, a aparÈ›inut jurnalistului italian Sergio Frau, care era convins că legendarul tărâm s-ar fi aflat de fapt în insula Sardinia. - Personal, sunt de părere că vestita Atlantidă s-a aflat aici, chiar lângă noi, i-am spus eu. - Și unde anume? - Păi, judecând la rece, chiar în Delta Dunării. - AÈ™a au considerat È™i alÈ›ii. - Da tu cum crezi? - PodiÈ™ul Dobrogei cu cei mai bărtâni munÈ›i, care nu mai seamănă a munÈ›i, ci doar a niÈ™te rămășiÈ›e a unor piramide mari poate fi considerat ca o parte mică din străvechea Atlantidă. - Văd că sunteÈ›i pe calea cea bună. - Adică împărtăș cu Dumneavoastră aceeaÈ™i părere, întrebă mai mult decât afirmă Gabriel. - Da, văd că am un om interesant lângă mine, da eu îmi făceam griji... După cum se È™tie, Platon a fost primul autor care a scris despre Atlantida, sugerând că aceasta ar fi fost distrusă de o calamitate naturală, din cauza „păcatelor†comise de locuitorii săi, care incetaseră să-È™i mai manifeste credinÈ›a în zei. ÃŽn cartea sa, „Coloanele lui Herculeâ€, Frau sustine că acea calamitate a fost un tsunami, declanÈ™at de o erupÈ›ie vulcanică de proporÈ›ii, survenită în sudul Mediteranei. El a contrazis cele mai în voga teorii referitoare la poziÈ›ionarea legendarului continent scufundat în Oceanul Atlantic, dincolo de strâmtoarea Gibraltar. „Cred că totul se datorează unei neînÈ›elegeri flagrante, afirma cercetatorul italian. - Ascultă Gabriele. Eu consider că amplasarea ei s-a aflat chiar sub noi, adică pe locurile unde s-au născut majoritatea popoarelor din Europa. - Nu te contrazic stimată LetiÈ›ia, a spus tânărul Gabriel, adăugând cum că È™i un arheolog American William Schiller a demonstrat că: “CivilizaÈ›ia europeană s-a născut cu peste zece mii de ani în urmă acolo unde astăzi trăieÈ™te poporul român, răspândindu-se apoi atât spre est, cât È™i spre vestâ€. - Deci Dumneavoastră, tot susÈ›ineÈ›i că amplasarea Atlantidei È›ine mai mult de Marea Neagră, decât de Mediterană? - De ce nu? - Și marele cutremur i-a speriat pe greci, cât È™i pe atlantizi. Dar în acelaÈ™ timp n-a fost distructiv pentru Africa sau Europa de la Apus, de lângă Ocean. - Se pare că marele cutremur a despicat atunci în două fundul Mării Negre, înmormântând o parte din Atlantidă. Cei rămaÈ™i în viață s-au refugiat în CarpaÈ›i, iar dezastrul a fost considerat ca potop. - Asemenea versiuni au început să fie promovate încă din anul 2013 È™i ele mai circulă È™i până azi. - Dar poÈ›i să-mi arăți vreo sursă? - Vă arăt câte vreÈ›i chiar acum, fiindcă am un computator portabil, dacă doriÈ›i. - Chiar m-aÈ›i intrigat sificent de mult, aÈ™a că ard de nerăbdare, i-am spus eu. Gabriel a conectat computerul, a accesat cuvântul Atlantida È™i peste un minut ambii ne-am cufundat în noianul de informaÈ›ii. A fost È™i clipa în care mi-am schimbat părerea mea despre noul meu cunoscut. AÈ™a doar, Atlantida, a fost o „pisică†arătată păcătoÈ™ilor… Platon a inventat mitul cu distrugerea Atlantidei, „cetatea idealăâ€, distrusă ulterior de degradarea morală a locuitorilor săi È™i căderea în păcat, pentru a le oferi o pildă concetățenilor atenieni, tot mai înclinaÈ›i spre dezmăț! „Probabil că Platon, care era interesat de astronomie, a fost martorul unui fenomen cosmic extraordinar, petrecut în perioada când el a trăit (circa 427-347 înainte de Christos.) – explozia unei planete care făcea parte, pe atunci, din Sistemul Solar, explozie datorată probabil ciocnirii cu un meteorit. Marele filosof a transpus acest cataclism spaÈ›ial pe Pământ, inventând un continent unde organizarea social-politică È™i economia erau ideale È™i distrugandu-l apoi, pe motivul degradării morale a atlanÈ›ilor. El a facut ca această pedeapsă să pară una divină, mesajul dedus din această pildă vizându-i direct pe atenieni: “Daca veÈ›i continua cu desfrâul vostru, veÈ›i pieri ca atlanÈ›ii", a dorit să spună Platon. - Fii atentă LetiÈ›ia, a mai spus Gabriel. Am găsit un articol de prin anul 2013, semnat de către Aurelian Silvestru în care se spune, că Atlantida trebuie căutată anume în Marea Neagră, care se aseamăna cu un lac tulbure, în care clocotea apa cu nămolul. Aceasta este o asemănare cu ceea ce spuneau egiptenii despre ceea ce a fost după catastrofă. Pentru vechii greci, Marea Neagră era întruchiparea stihiilor dezlănÈ›uite, cu dese cutremure È™i inundaÈ›ii mari. Nu întâmplător primul nume pe care i l-au dat a fost „Pontul Axeinosâ€, sau Marea Neospitalieră. "Vor trece ani È™i poate că într-o zi vom avea toate dovezile că misterioÈ™ii euroatlanÈ›i n-au dispărut definitiv, ci ei se află printre noi, că ne privesc cu ochii întrebători din cerul reflectat în valurile mării"... - AÈ™a este Gabriel. Eu am trecut de câteva ori pe lângă ei, am discutat de multe ori despre Marea Neagră È™i despre Potop. - Când anume? - Atunci când tu, probabil încă nici nu te-ai născut, când eu cu Victor mă îndepărtam de locul Atlantidei înspre planeta Marte, Gabriel. Tu într-adevăr nu È™tii cine-s eu È™i nu cred, că ai să înÈ›elegi vreodată. Și să nu te miri, dacă într-o zi, sau o noapte, am să dispar. Tu nu vei reuÈ™i niciodată să afli identitatea mea, poate vei înÈ›elege de unde vin, însă nu vei înÈ›elege cum am venit. Să È™tii că la mare încurcătură am să te pun eu, Gabriele! Tânărul, care până atunci avea destul curaj, s-a transformat dintr-o dată într-un om rătăcit È™i hipnotizat de un mare maestru al hipnozei. ÃŽnsă eu nu eram un maestru, ci doar o simplă fată tânără È™i frumoasă, care nu mă potriveam pentru călugărie. De ce atunci mai urmam calea spre Mănăstirea ceea din pădure? ÃŽntrebarea părea firească în concepÈ›ia LetiÈ›iei. ÃŽnsă pe Gabriel nu-l interesau problemele ei, fiindcă È™i el avea o sumedenie de întrebări la care nu găsea răspuns. Prima problemă era unde i-a dispărut buletinul ei de identitate, a doua era cum să-i facă un buletin, un paÈ™aport adevărat, care să fie valabil, nu unul fals. Problema aceasta a apărut de la prima cazare a LetiÈ›iei. Atunci s-a aflat că ea este o persoană cu identitate falsă, însă toÈ›i au dat dovadă de toleranță, mai ales, că era pe ascuns supravegheată de Toiya, un specialist bine instruit È™i bine pregătit, care avea scopul să afle tot ce se cuvine despre "bănuită". Acum "bănuita" dată i-a revenit pe seama lui. El trebuie să meargă cu ea la Centrul de documentare a populaÈ›iei, la Biroul care urma să-i elibereze un paÈ™aport, fiindcă È™i la o mănăstire se duce o evidență strict confidenÈ›ială, aÈ™a că, nimeni nu poate să se ascundă. Mai ales ea, care nu are de ce să-È™i tăinuiască identitatea. Astfel, înainte a ajunge la Mănăstirea ceea, unde avea de gând să o lese în pace, ei au intrat la Centrul respectiv È™i la Birou. Totul a mers bine. Ba chiar funcÈ›ionarii de acolo au găsit că LetiÈ›ia are o soră care a plecat în Ecuador È™i a rămas acolo. Era Ionela Leu, născută în oraÈ™ul de pe malul Bîcului, capitala de odinioară, care cu puÈ›in È™i-a schimbat imaginea de când nu mai este centrul administrativ È™i politic al țării. - Eu am o soră în Ecuador? Interesantă noutate, È™i-a zis LetiÈ›ia. N-ar fi rău să fie bine È™i să mă documentez unde se află acest colÈ› de pământ de-o fi el chiar È™i o È›ară… din America Latină, cugeta ea. După prima accesare a cuvântului Ecuador, LetiÈ›ia a înÈ›eles că ciudata soră într-adevăr se află într-o È›ară ecuatorială între Pacific, munÈ›ii Anzi È™i o pădure tropicală. Oare nu spre această pădure urmează să merg È™i eu, ori poate am să ajung acolo cu vreo farfurie zburătoare sau cu avion? Că până la planeta Marte am ajuns pare-se, lângă o insulă din Oceanul Indian am aterizat, apoi am plecat de acolo cu Victor Caraman. Oare pe unde este el acum? Gândurile la o astfel de aventură o împrospătau pe tânăra, care nu mai era dispusă să piardă timpul la o oarecare Mănăstire. Regreta că s-a certat cu Victor È™i l-a lăsat să plece, iar ea a rămas acolo ca o oiță sărmană. Se autobiciuia în mintea sa È™i totodată simÈ›ea un nou val de energie È™i de curiozitate, care îi făcea ca inima să-i bată mai des, iar gândurile să-i zboare peste Ocean la El Ecuador ha sido, es y será paÃs Amazónico. în traducere: Ecuador a fost, este È™i va fi întotdeauna È›ara Amazonului. Aceasta este deviza statului Ecuador. Această È›ară È™i-a primit numele de la denumirea ecuatorului în limba spaniolă, È™i asta deoarece È›ara este străbătută într-adevăr de ecuatorul Pământului. Unicitatea Ecuadorului este binecunoscută. Nicăieri altundeva pe Pământ, nu veÈ›i găsi o aÈ™a mare diversitate naturală pe o suprafață atât de restrâsă de teren. DeÈ™i Ecuadorul este a doua cea mai mică È›ară din America de Sud, gama de oferte este uluitoare. ÃŽntr-o călătorie de o zi cu maÈ™ina poÈ›i traversa bazinul Amazonului la izvoarele lui, poÈ›i trece peste vulcanii andini, poÈ›i coborî în pădurile tropicale, È™i poÈ›i să prinzi apusul soarelui pe coasta parfumată a Pacificului. Pentru iubitorii de natură care ajung în America de Sud, Ecuador este un vis cu orhidee exotice È™i păsări multicolore, plante bizare, insecte ciudate, pășuni andine, păduri tropicale tumultoase È™i animale neînfricate care miÈ™ună È™i înoată în jurul minunatelor insule Galápagos. - Iată unde aÈ™i dori să plec! ÃŽnsă cum? Fără Victor È™i fără farfuria cea zburătoare, care m-a purtat deja prin diferite spaÈ›ii... Peste câteva ore după ce a trecut niÈ™te testări la un calculator, după ce a completat vreo zece fiÈ™iere one line la Birou, LetiÈ›ia avea să primească primul paÈ™aport din viaÈ›a ei din altă vreme, în care ar fi ajuns abia la vârsta de pensionare, dacă nu trecea prin miracolul penetrării timpului. ÃŽn faÈ›a ochilor vedea căi exotice, munÈ›ii È™i drumeÈ›iile practicate în Quevedo, Quito. Ea începea să vadă imaginar costumele tradiÈ›ionale ecuadoriene, pieÈ›ele din È›inuturile muntoase È™i oraÈ™ele, Manta, Ibarra sau Cuenca È™i Riobamba care o vor încânta. Pentru că Ecuadorul se află între tropice È™i e la Ecuator. Un vis extraordinar, care ar deveni o realitate, dacă îl elimin pe acest Gabriel care se È›ine de mine! Oare, ce să fac? ÃŽn Ecuador însă se vorbeÈ™te limba spaniolă, iar eu nu cunosc această limbă. Există o barieră pe care tot vreau să o trec. Văd că am încă o problemă… Dios, patria y libertad ceea ce în română: „Dumnezeu, patrie È™i liberateâ€. Ori, poate, mai bine îl fac pe Gabriel să-mi fie aliat? Că doar el a studiat limba spaniolă. De unde È™tiu? Păi, am observat că vorbea pe ascuns cu cineva la telefon într-o limbă asemănătoare spaniolei ori poate, chiar în spaniolă. Ar fi bine să-i întind o cursă. De acum eu lui, dar nu el mie… Că bine gândeÈ™ti LetiÈ›ia! Bravo È›ie. Ai È™anse să-È›i întâlneÈ™ti surata Leu, cu numele Ionela. Da oare, ce poamă va fi ea? Cu aceste gânduri-halucinante a ieÈ™it din Biroul unde i-a fost perfectat un paÈ™aport È™i un buletin de identitate. Pe gratis! Sau cineva a plătit pentru mine? Aha, Gabriel… El zămisleÈ™te ceva fără să-mi spună mie, el este… Dar, să nu-l fac prea devreme È›ap ispășitor, fiindcă încă nu se È™tie ce îmi este hărăzit È™i ce îmi este pus în frunte! Timp pentru a răsturna cursul firesc spre care, parcă se îndrepta acum LetiÈ›ia, nu prea era. Ea cugeta. Căuta cu înfrigurare diferite soluÈ›ii. Gabriel urma să fie făcut aliat sau eliminat. Altă variantă LetiÈ›ia Leu nu vedea. DeÈ™i, se pare că, exista. Ea ticlui o mulÈ›ime de planuri, unele fiind chiar năstruÈ™nice de tot, dar fu nevoită să le lase baltă, fiindcă toate aveau câte un punct slab pe undeva. Pentru ca să nu-È™i piardă nădejdea, ea naviga pe internet, fiindcă gazetele n-o prea încurajau. ÃŽn unele din ele începuseră să se zvonească că se preconizează un zbor demonstrativ spre America Centrală, că va fi un tur informativ pentru operatorii principali de turism È™i că se va deschide o nouă destinaÈ›ie turistică. Turcia, Grecia, Italia au trecut pe planul doi, dacă nu chiar È™i pe locul trei, iar pe primul au ieÈ™it Australia È™i Oceania împreună cu America Centrală È™i cea de Sud. LetiÈ›ia considera că se face doar o publicitate excesivă, însă când află că È™i Gabriel doreÈ™te să se ducă, ea nu mai È™ovăi nicio clipă: doar nu-l putea lăsa pe gaborul Gabriel să se încununeze de glorie, iar ea să rămână printre niÈ™te maici docile È™i ipocrite, cum i se păreau cele pe care a avut ocazia să le cunoască. Pe la ora micului dejun Gabriel primi un mesaj la telefonul mobil. El s-a îmbujorat la față È™i semăna cu un copil care se ruÈ™inează È™i È™i-a cerut scuze. ÃŽntr-o clipă s-a îndepărtat de masă, a intrat pe skipe È™i a vorbit ceva cu cineva. Devenea agitat, se irita, apoi a început chiar să gesticuleze. Se vedea de la o poÈ™tă că explică ceva, însă acel cineva nu-l prea înÈ›elegea. Momentan s-a apropiat de masă cu telefonul inclus È™i l-a îndreptat spre LetiÈ›ia. - Da pentru ce mă filmezi È™i îmi faci poze, a replicat ea. - Imediat îți explic, scuză-mă. - Ce înseamnă asta? - E o chestie delicată pe care... mai mult n-a reuÈ™it să spună o vorbă, pentru că LetiÈ›ia fulgerător i-a aplicat o lovitură la o arteră a tâmplei. S-a întâmplat atât de fulgerător, încât omul legii È™i-a pierdut echilibrul. Dar LetiÈ›ia nu s-a oprit. Cu o privire amenințătoare i-a sugerat să-i dea telefonul, ori să-l închidă. Gabriel nu admitea să rateze ocazia care i s-a oferit È™i i-a cedat telefonul LetiÈ›iei. Dânsa la fel de hotărâtă a întrebat cu cine are onoarea să vorbească. - Sunt managerul proiectului America Centrală È™i de Sud, doctorul în fizică È™i matematică Howells, s-a prezentat stimatul domn faÈ›a căruia iradia de bucurie pe nicul ecran al telefonului, fiindcă era pe skipe. - Iar eu sunt LetiÈ›ia Leu È™i vă rog să vărsaÈ›i lumină asupra intenÈ›iei pe care o aveÈ›i. - O, sunt foarte bucuros să vă anunÈ› că Gabriel se teme să vă lese la mănăstire È™i vrea să vă propună să acceptaÈ›i a merge în turul informaÈ›ional în America ecuatorială care începe chiar de mâine dimineaÈ›a de la ora opt. El se mai teme că eu n-o să accept candidatura Dumneavoastră pe ultima sută de metri, însă eu vă accept. - ÃŽn asemenea caz È™i eu nu văd nici o problemă È™i accept propunerea cu deosebită bucurie, chiar în clipa aceasta! Gabriel È™i doctorul Howells parcă au fost puÈ›in electrocutaÈ›i de un curent nevăzut. ÃŽnsă ambii au început a bate din palme È™i a scanda: OK, OK! Și visul LetiÈ›iei dintr-o dată, ca din senin, căpăta contur, devenea o realitate. Iar uraganele care pornesc din Caraibe vara sau toamna cu efecte devastatoare s-au liniÈ™tit în sufletul zbuciumat de până mai ieri a bietei fete, acum triumfătoare, de parcă ea - le-a învins È™i furtunile însoÈ›ite de ploi torenÈ›iale È™i de tsunami nu se vor mai dezlănÈ›ui. Măcar pentru perioada în care ea va fi în acele părÈ›i ale lumii... - Vă invit peste o oră È™i jumătate în sala VIP a aeroportului internaÈ›ional, a spus scurt È™i clar doctorul Howells, vă invit pe Dumneavoastră È™i pe Gabriel. Apoi el a închis telefonul. La masa tăcerii È™i a micului dejun cei doi s-au privit duios, apoi s-au îmbrățiÈ™at strâns ca într-o sculptură cunoscută a lui BrâncuÈ™i. Apoi rapid au înÈ™făcat fiecare câte o tartină, două gogoÈ™i de pâine È™i s-au grăbit spre ușă. - Da noul paÈ™aport este la tine? - Aha! Este, ÃŽl È›in într-o gentuță mică făcută parcă special pentru el, a răspuns LetiÈ›ia. Și telefonul meu e la mine. - Să ne grăbim, fiindcă avem de parcurs un drum dificil È™i lung până la aeroport. - Nu te neliniÈ™ti, fiindcă acum chem un taxi. Unul de-al meu! Și LetiÈ›ia butonă un număr pe telefonul ei, pe care până atunci Gabriel nu-l văzu-se la ea. - Alo! Intercontinental? Sunt nevoită să chem un taxi, dar nu unul ordinar, ci... Adresa mea? Mă găsiÈ›i pe JPS 2058 – 1958. LetiÈ›ia a mai pronunÈ›at câteva cuvinte pe care Gabriel nu le-a înÈ›eles. Până el a pus încă câteva întrebări, la care LetiÈ›ia nu se grăbea să răspundă lângă ei se opri brusc un taxi pe care era scris „Intercontinentalâ€. Prin difuzor o voce le-a zis: „Dacă sunteÈ›i Gabriel È™i LetiÈ›ia Leu vă poftim în maÈ™ină. Vă duc unde doriÈ›i, într-o clipă.„ - ÃŽntr-o clipă nu cred, dar într-o oră È™i jumătate poate vom reuÈ™i să ajungem, a zis Gabriel, aÈ™ezându-se pe bancheta din spatele È™oferului. Pe cealălaltă banchetă din spate era LetiÈ›ia. - Spre aero port, sala VIP, a spus ea. - S-a făcut! - Pentru ce VIP, a încercat Gabriel să afle neavând răbdare să asculte răspunsul, pentru că a observat în faÈ›a È™oferului un monitor de JPS. Și JPS-ul imediat i-a arătat È™oferului calea cea mai scurtă prin oraÈ™ul aglomerat È™i plin cu ambutoiaje pe autostrăzi la acea oră. O linie roÈ™ie dreaptă puÈ›in în curbă străbătea oraÈ™ul de la un capăt în altul spre aeroport. ÃŽn câteva clipe au ajuns în faÈ›a unui tunel în care intra strada ca într-o peÈ™teră adâncă. Drumul era neted È™i puternic iluminat cu lămpi din ambele părÈ›i. Șoferul le-a aruncat doar o vorbă. ,,Dacă aveÈ›i vreo dorință acum, închideÈ›i ochii È™i număraÈ›i până la zece, ba nu, până la douăzeci,,. - Și unde plecăm prin acest tunel? - Nu-È›i fă omule griji. - Cum să nu! Lui Gabriel nu-i venea să creadă, iar ceea ce vedea cu ochii proprii, depășea cu mult fantezia lui. Ca un fascicol de lumină ce semăna cu coada unei comete au ieÈ™it din tunel È™i s-au ridicat în aer, apoi în clipa următoare s-au văzut pe È™osea în apropierea aeroportului. - AveÈ›i două minute până în faÈ›a sălii VIP, i-a anunÈ›at voios È™oferul. Gabriel a văzut multe în viață, însă aÈ™a un salt din tunel în aer, apoi direct pe È™oseaua aglomerată exact unde se cuvinea, era prea din cale afară. I-a trecut prin cap că trebuie să-l anunÈ›e pe doctorul Howells că au sosit la aeroport. A cules numărul, a deschis skipe-ul È™i a observat câteva feÈ›e puÈ›in nedumerite. Probabil un asistent al doctorului Howells a strâns din umeri a nedumerire, spunând ceva. Alt om, la fel de elegant, cu o mină mirată pe față a pronunÈ›at: aceÈ™ti tineri ne dau peste cap toată ceremonia. Să-i lăsăm să se plimbe puÈ›in prin aeroport a propus Howells, între timp dregem È™i noi busuiocul. Să fi spus aÈ™a sau altfel, nu mai conta, faptul era că LetiÈ›ia È™i Gabriel i-a luat prin surprindere. ÃŽn acele clipe pe pista de aterizare se aÈ™eza un avion mare, un cargo, care le-a atras atenÈ›ia tinerilor călători. Gabriel a propus ca să intre în sala mare ca să vadă panoul curselor în derulare de pe aeroportul internaÈ›ional, apoi vor deschide È™i uÈ™a sălii VIP. LetiÈ›ia nu s-a împotrivit, mai ales, că era È™i ea foarte curioasă să afle ce rute noi au apărut. Una lega Londra de Sydney cu escală în aeroporul oraÈ™ului de odinioară, în care rar de tot veneau avioane din capitala englegă. Pe o altă rută pasajerii erau anunÈ›aÈ›i să intre la îmbarcare spre Tokio, iar la sosire alÈ›ii veneau din Edmonton, Canada. DestinaÈ›ii exotice, după părerea lor, erau spre: Guatemala, Panama È™i Santo Domingo. Un panou publicitar invita pasagerii È™i oaspeÈ›ii aeroportului să viziteze insula Hispaniola, cel mai frumos loc pe care l-au văzut vreodată ochii omului, adică ai Dumneavoastră! AÈ™a a scris Cristofor Columb când a văzut prima dată insula tropicală care urma să fie cunoscută drept Hispaniola. Magica ei frumuseÈ›e este la fel ca È™i acum mai bine de 550 de ani în urmă... - Mamă dragă, unde pot să ajung! Am posibilitatea să văd Paradisul Caraibelor! ÃŽmi este greu să-mi imaginez aÈ™a ceva, a exclamat entuziasmată LetiÈ›ia Leu. Vezi Gabriele, cu mine îți merge È™i È›ie, zi că nu! - N-am nico replică fată dragă. Dacă È™tieam eu ce noroc porÈ›i... - Apoi ce? - Te purtam în braÈ›e de cum te-am văzut că te înÈ›elegeai de minune cu japoneza ceea, Toiya È™i mai cum îi spune? - Mononoke. - Da Mononoke, iar tu parcă eÈ™ti de la Saint Lucia. - Ce mai este È™i aceasta? - O insulă de vis printre cele mai încântătoare insule Windward. Ea are o formă asemănătoare cu un fruct de mango. ÃŽn timp ce ei doi discutau È™i își pierdeau paÈ™ii prin sala mare a aeroportului, o voce plăcută anunÈ›a în căteva limbi pasagerii să se grădească la înregistrare. Apoi special îi anunță pe ei – Gabriel Basarabescu È™i LetiÈ›ia Leu să se apropie de uÈ™a sălii VIP - (în timp de o jumătate de oră, nu mai mult). ,"Vezi că È™i pe noi ne anunță, hai să nu ne lăsăm aÈ™teptaÈ›i, că n-ar fi frumos din partea noastră". Sala VIP a aeroportului se afla în mare fierbere de tot felul de resurse umane. Adică? acolo erau oameni cu ocupaÈ›ii foarte diferite. Vreo cinci tinere È™i tineri întîlneau oaspeÈ›ii care erau salutaÈ›i de un grup folcloric de muzicanÈ›i È™i interpreÈ›i elegant îmbrăcaÈ›i în costume naÈ›ionale. Ei, băieÈ›ii, aveau pe cap niÈ™te căciuli È›uguiate din blană de miel. Prima impresie – parcă nimic nu s-a schimbat. Părea că timpul, cum a fost cu cincizeci de ani urmă, aÈ™a È™i a rămas. Printre pasagerii primei rute turistice spre Ecuador È™i Caraibe era lume foarte importantă. Erau patroni ai unor reÈ›ele de farmacii, tot felul de „Feliciiâ€, „Marileneâ€, „Dianeâ€, patronii unor hotele cu soÈ›iile lor, care purtau ocelari cu rame dintre cele mai scumpe. Printre acestea se evidenÈ›iau È™i vreo zece curve adevărate din creÈ™tet pînă-n tălpi, care la prima vedere, erau frumoase, iar dacă te uitai mai atent la ele, păreau hidoase cu toată crema lor pusă pe față, pe umeri È™i chiar pe picioarele lungi de „căprioare călătoare†dintr-un pat în altul. Parcă erau picate din tropicul cancerului sau din alte cărÈ›i È™i filme porno de la începutul veacului... AÈ™a o impresie È™i-a făcut-o Gabriel Basarabescu. Iar LetiÈ›iei i se părea că participă la o adunare a elitelor, care tot vin È™i vin ca niÈ™te albine rătăcite È™i stresate, aflate în agonia alegerilor reginei lor. ToÈ›i oaspeÈ›ii erau întîmpinaÈ›i cu buchete de flori vii, unii cu trandafiri, alÈ›ii cu lalele È™i chiar cu flori de liliac È™i de romаniÈ›e mășcate din care oaspeÈ›ii rupeau petale, ghicind dacă cineva îi iubeÈ™te sau nu-i iubeÈ™te. Domnul Howells se afla È™i el printre mulÈ›imea care devenea gălăgioasă. Observîndu-i pe Gabriel È™i pe LetiÈ›ia le-a făcut un fel de reveranse cu capul său chel. Gabriel a înaintat repede spre dînsul È™i l-a salutat cu o satisfacÈ›ie È™i cu o slugărnicie camuflată, care ieÈ™ea la suprafață după felul cum i s-a adresat, după felul cum se comporta el față de omul îmbrăcat ca la carte. LetiÈ›ia chiar a început să creadă că Gabriel pur È™i simplu în acel moment este gata să-i pupe È™i degetele de la picioare, însă comportarea conform protocolului nu admitea să fie aÈ™a de bizar, deaceea el își demanstra totul pe faÈ›a sa. Nu toÈ›i pot citi expresia feÈ›ii unui om, presupunea el. Dar, se înÈ™ela. LetiÈ›ia era capabilă să depisteze tot ce el credea că ascunde de alÈ›ii. Ea va fi È™i în cele ce vor urma capabilă de foarte multe, pentru că, cea mai mare aventură din viaÈ›a ei, abia urma să înceapă. Din mulÈ›ime ea mai era urmărită de niÈ™te ochi. Ochii înguÈ™ti, asiatici nu erau al unui bărbat, ci ai Toiyei Mononoke. Ea a venit special la aeroport, fiindcă a avut o presimÈ›ire, a visat-o pe LetiÈ›ia în vis È™i după cum È™i-a dat ea seama, fata era în faÈ›a unei mari primejdii. Urma să o prevină È™i să-i ajute într-un fel. Și Toiya s-a apropiat de LetiÈ›ia. - Nu te grăbi dragă, că eu mai am ceva să-È›i spun înainte de plecarea asta a voastră. - Vai, dar de unde aÈ›i aflat? - Ce poate Toiya È™tie numai unul Dumnezeu È™i eu doar un singur gram, i-a răspuns japoneza cu un surîs abia sesizabil pe buze. Te rog să vii puÈ›in cu mine mai într-o parte È™i să nu-È›i faci griji. Ambele s-au retras aproape de o fereastră din care se vedea peisajul frumos al împrejurimilor, colinele domoale, casele ca niÈ™te ciuperci după ploaie È™i un verde aprins de jur împrejur. Toiya i-a amintit LetiÈ›iei despre telefonul ei È™i i-a spus că-l poate pierde în anumite împrejurări, deaceea trebuie să deÈ›ină un mic cip de legătură cu sateliÈ›ii. - Dar unde? - Sub piele, la ambele mîni. Acolo unde ea va fi nevoită să È›ină mereu un ceas È™i mai sus sau după ceafă mai jos pe un umăr. Pentru a neutraliza depistarea lui, vei fi nevoită să nu te desparÈ›i de o cruciuliță din aur pe care o vei avea mereu la gît. Spunîndu-i toate acestea, Toiya i-a prins crucea cea mică de aur, care avea o brățară de argint. Apoi i-a È™optit ceva la ureche. Urma să-i implanteze cipul. Chiar în aeroport, fără ai provoca durere È™i fără a interveni cum se obiÈ™nuieÈ™te în asemenea cazuri cu niÈ™te instrumente chirurgicale. Toiya doar i-a lipit ceva la mînă È™i pe un umăr, spotindu-i să nu se neliniÈ™tească dacă va simÈ›i că o frige ceva. ÃŽn timp de vreo nouă minute efectul magic se va termina È™i lipiturile vor dispărea, iar cipul se va afla deja în carnea ta. Să È™tii că el - cipul te va ajuta să-È›i găseÈ™ti ceea ce îți va lipsi atunci cînd vei fi în mare primejdie. LetiÈ›ia a făcut ochii mari, dar n-a spus nici un cuvinÈ›el. A sisizat încotro se îndreaptă ea în continuaare È™i i-a mulÈ›umit prietenei venite în acea clipă în preajma ei, pentru că avea grijă, dar mai ales, i-a mulÈ›umit Divinului Suprem, adică Creatorului. A întrebat-o pe Toiya dacă face să meargă mai departe cu Gabriel sau nu. - Du-te fără nici o grijă, fiindcă nici el nu È™tie prin ce pericol de moarte va trece. Sper că veÈ›i trece ambii, dar pentru ca să fiu mai sigură, eu È™i alÈ›ii ne vom stărui să nu te pierdem din videre chiar È™i la zeci È™i sute de kilometri de aici. Doar È™tii că „La nevoie prietenul se cunoaÈ™te!†- BineînÈ›eles, că È™tiu. LetiÈ›ia își imagina că abia acum o aÈ™teaptă cea mai năstuÈ™nică aventură. ÃŽÈ™i da seama că după halucinaÈ›iile pe care le-a avut mai are o È™ansü să văda È™i să simtă ceva mult mai interesant, dacă este implicată în turul informativ spre o nouă destinaÈ›ie turistică. Cu mulÈ›i ani în urmă (sau în altă vreme) peste care ea a trecut, despre Triunghiul Bermudelor se afirma că el este: misterios, extraterestru, mortal. Timp de decenii cercetătorii au încercat să lămurească misterul celui mai enigmatic loc de pe Pământ. Unii considerau că anomaliile, dispariÈ›iile È™i fenomenele ciudate pot fi explicate prin cauze naturale. AlÈ›ii credeau că acestea sunt urmele unei culturi avansate, necunoscute, care a lăsat în urmă o tehnologie fantastică … generatoare de energie, care pot deforma timpul È™i spatiul È™i pot pătrunde în alte lumi. Ea a citit umătoarele rânduri accesate de pe o pagină web: „De curand, doua echipe de exploratori americani È™i francezi au facut o descoperire monumentală: un corp parÈ›ial translucid, ca o piramida de cristal ce se afla pe fundul mării Caraibe. Această structură gigantică, probabil mai mare decat Marea Piramidă a lui Keops din Egipt, descoperită accidental în 1968 de către medicul Ray Brown din Arizona, a fost verificata în mod independent de către cele doua echipe de scafandri din FranÈ›a È™i SUA. Brown, aflat în Caraibe în vacanță, a facut scufundări cu niste prieteni într-o regiune cunoscuta sub numele de “Tongue of the Oceanâ€. La un moment dat el s-a departat de acestia, È™i încercând sa li se alature a observat o structură masiva pe fundul oceanului: un obiect negru prin care treceau razele de lumina È™i care avea forma unei piramide. Cu mica lui rezervă de aer, el nu a putut studia gigantica structură, dar a gasit o sferă ciudata de cristalâ€. Ciudată informaÈ›ie, È™i-a zis ea. „Unii cercetători susÈ›in de ani de zile că exista o sursă stranie de energie pe fundul mării în regiunea Triunghiului Bermudelor care afectează avioanele, navele È™i bărcile. AlÈ›ii sustin că dacă într-adevăr legendara Atlantida a existat, printre rămășiÈ›ele sale mitice s-ar afla si misterioasa masina-Vortex, maÈ™ină care ar putea fi încă intactă, pe fundul oceanului. O astfel de masina, spun ei, ar fi probabil în formă de piramidă È™i ar reprezenta È™ablonul iniÈ›ial pe care ulterior culturile din întreaga lume l-au copiatâ€. Alte surse pe cared ea le-a accesat comunicau că piramide misterioase sunt împrăștiate în întreaga lume. Structuri piramidale au fost descoperite peste tot: in Nordul, Centrul È™i Sudul Americii, în Europa de Est, în tundra îngheÈ›ată din Siberia, în China de Nord È™i Centrală, È™i chiar, Antarctica. Cu ani în urmă, ruinele unei misterioase culturi au fost descoperite pe o mică insulă numită Malden, în mijlocul Oceanului Pacific. S-a stabilit ca ruinele sunt ramasitele unei piramide antice. Descoperirea a zguduit oamenii de È™tiinta din toata lumea. Se vor grabi ei sa investigheze? Probabil ca nu, având în vedere implicatiile unei asemenea descoperiri. De pe o altă pagină web a citit: Patru piramide mari, un sfinx, câteva monumente, dar È™i mai multe structuri circulare din granit au fost descoperite pe fundul Oceanului Atlantic, cercetatorii spunând că acestea ar putea fi ramășiÈ›ele oraÈ™ului legendar Atlantida. Acestea sunt localizate în Triunghiul Bermudelor, la 700 de metri de coasta estica a Cubei. Timp de zeci de ani cercetatorii au încercat sa afle ce se întamplă în miseriosul Triunghi al Bermudelor. Vapoare disparute, avioane, marturii despre anomalii ciudate au transformat zona cuprinsa Insulele Bermude, Porto Rico si Fort Lauderdale, Florida în Oceanul Atlantic intr-un adevarat “Triunghi al Diavoluluiâ€. Suprafata cuprinsă este de circa 1.2 milioane km². Exista unele speculatii cum ca în aceasta regiune se întâmpla foarte des fenomene paranormale, cum ar fi: disparitii ale unui numar mare de vase si aparate de zbor, activitati paranormale în care legile fizicii sunt date peste cap, puse inclusiv pe seama fiintelor extraterestre. Unii sustin ca in zona ar fi porti catre alte lumi, adevarate portaluri ce ne pot transporta in locuri necunoscute. Doi cercetatori, unul francez si altul american au facut o descoperire uimitoare: o piramida gigantica, din cristal translucid a fost gasita în Marea Caraibelor. - Și peste această Mare a Caraibelor acum voi zbura È™i eu cu acest Gabriel, cu toată această cohortă de oameni gălăgioÈ™i, cărora puÈ›in le pasă unde se duc? “Vei zbura numaidecât, vei zbura, iar dacă vei fi în pericol, noi vom interveni, te vom ajuta!†Cine i-a spus aceste cuvinte, parcă în È™oaptă, parcă în vis, LetiÈ›ia nu avea idee, dar bănuia că îngerii cei buni n-au părăsit-o, că ei se află în preajma ei È™i că cele mai misterioase întâmplări, cele mai necunoscute, infinitul, abia de începe... - Ce bine e că pot să călătoresc leger în timp! Și că mereu întâlnesc oameni noi, neobiÈ™nuiÈ›i, gândi LetiÈ›ia cu câteva minute mai devreme de a urca la bordul avionului care avea să-i poarte pe toÈ›i peste Ocean È™i peste Marea cea care mereu ascunde numeroase mistere. - Curaj LetiÈ›ia È™i încă odată curaj, își mai spuse ea în gând, adică, pentru sine. Pentru că în timpul cel mai frumos din viaÈ›a ei se va afla... Deasupra Bermudelor (Textul ce urmează, a fost publicat È™i în săptămânalul â€Florile Dalbe†de la ChiÈ™inău, 19 februarie curent, adică în 2015). LetiÈ›ia avu un vis în timpul când deasupra CarpaÈ›ilor se lăsa miezul nopÈ›ii È™i când avionul cu lumea pestriță, aflată în dimineaÈ›a acelei zile la ChiÈ™inău, pe aeroportul internaÈ›ional, survola imensul Ocean aerian deasupra nu mai puÈ›in imensului Ocean Atlantic. Până la temutele Brmude mai era cale de vreo oră. Apropo, LetiÈ›ia după ce a comandat tot ce È™i-a dorit ea să mâncare, ospătându-se cu plăcere, a adormit cuprinsă de o uÈ™oară boare de oboseală. ÃŽn timpul somnului ea își imagina cum se lasă în jos spre schitul Tarcău, dintr-o poeniță, între niÈ™te păduri nestrăbătute. Ea le visa pe toate acestea, fără să vrea. Un nor singuratic s-a oprit deasupra ei. Din creÈ™tetul cerului soarele-l săgetează È™i-l sparge, însă în locul lui alÈ›i nori se ridică, unii tot mai posomorâți, de prin văgăunile munÈ›ilor. Când se va trezi, îi va mărturisi lui Gabriel: „Da È™tii că am simÈ›it cum se face răcoare, am văzut că frunzele încep să tremure È™i câteva minute nu se mai auzea altceva decât foÈ™netul pădurii È™i al unei ploi albastre, care veni spre noi. ÃŽn câteva clipe toată valea se umplea de ropotul ei È™i potopul ne-a ajuns cu fulgere după fulger, care spintecau cerul, iar tunetele se înteÈ›eau din ce în ce mai tare. Ne-am adăpostit sub un fag. ÃŽn credinÈ›a poporului nostru fagul e un copac sfânt apărat de trăsnet. Dar n-a fost aÈ™a, precum se crede. Am fost lovită de fulger. Am simÈ›it că zbor fără aripi È™i levitaÈ›ia deveni ceva real pentru mine. Zburam către tine. Și, deodată, am văzut cum se ridica în faÈ›a noastră, ca un monument enorm, bătrânul rege al CarpaÈ›ilor Moldovei. Am pornit pe o cărare în sus spre creÈ™tetul muntelui. Și turlele Ceahlăului stăteau împodobite în ceață. ÃŽn jur era o liniÈ™te, una sfântă, care te face să te crezi pe alt tărâm. Miresmele dulci pluteau în aerul răcoros al dimineÈ›ii. Când am aruncat o privire în sus, am observat că deasupra noastră Ceahlăul iese din neguri È™i soarele pune hlămizi de argint pe umerii uriaÈ™elor pietre dezgolite. Apoi am ajuns la mănăstirea Agapia, vârâtă-n munÈ›i È™i pitită-ntr-un ungher de văi, în aÈ™a fel ca să n-o vezi decât când intri în ea. N-am ajuns la ea cu tot alaiul de călugăriÈ›e care se È›ineau scai din urma mea, dar m-am văzut acolo alături de tine.†Oare de ce am avut aÈ™a vis? întrebă LetiÈ›ia. Cum numai termină de spus cuvântul vis, avionul fu prins parcă într-un furtun de apă care îl făcea să tremure ca un bloc de locuit cu 19 etaje în timpul unui cutremur de pământ. Prin sală s-a auzit o voce care chema în ajutor. „Este cineva care poate să conducă avionul în locul piloÈ›ilor noÈ™tri, cărora li s-a făcut rău È™i acum ei vomită È™i fac spumă la gură?!†Vestea a stârnit un val de spaimă È™i din toate părÈ›ile au început să È›ipe cu disperare pasagerele slabe de înger. LetiÈ›ia imediat s-a ridicat din locul ei È™i s-a îndreptat în mare grabă spre cabina piloÈ›ilor. După ea venea Gabriel, îngrozit de cele auzite. „Da tu eÈ™ti sigură că poÈ›i pilota acest avion?â€, încerca el să strige, însă LetiÈ›ia nu-l asculta. Cu o mână a tras de uÈ™a cabinei, cu alta l-a împins pe Gabriel înapoi. „Tu nu te amesteca, că eu È™tiu...†-Ce È™tii? -Știu să conduc un aparat de zbor! Am mai avut ocazii, aÈ™a că nu-È›i fă inimă rea, a spus ea cu fermitate. Pilotul mai înalt zăcea jos, iar altul își È›inea o mâna la gură, iar cu alta era pe dispozitivul de menÈ›inere a cursului de zbor al avionului. LetiÈ›ia i-a ocupat locul pilotului care zăcea jos. Dintr-o privire i-a sugerat celuilalt să nu-È™i piardă cumpătul, pentru că totul va fi bine. Pe ecranul din faÈ›a ei se vedea rotindu-se un val de nori ca într-un vârtej de aer. El semăna cu o tornadă. De asupra vârtejului dat se afla avionul lor. „Cred că am ajuns la timp, pentru că primejdia abia de începe.†LetiÈ›ia era în mijlocul Triunghiului Bermudelor. Ea È™i toată lumea din avionul care È›inea calea spre Mexic È™i spre Ecuador. Ce avea ea să facă în prima clipă? Altă persoană ar fi încercat să dea alarmă, să ceară ajutor. Ea nu avea alte soluÈ›ii din prima clipă, dar, totuÈ™i, È™i-a îndreptat privirile spre alte monitoare din cabina piloÈ›ilor, care semnalau primejdia de cădere a avionului în apa oceanului. A tastat ceva pe telefonul ei, care a mai funcÈ›ionat în alte momente critice. ÃŽnsă de data aceasta ceva o da de sminteală. Fulgerător È™i-a muÈ™cat mâina în locul unde avea implantat cipul japonezei Toiya Mononoke. Imediat din trei degete ale mâinii, din cel arătător, din cel mai mare È™i pentru inel au ieÈ™it niÈ™te fulgere. Le-a îndreptat spre pilotul care zăcea jos. Când l-a atins cu ele, pilotul a prins viață È™i s-a ridicat de jos. „Ce facem?†Atât doar a spus. „Salvăm nava, apoi vedem ce va fi mai departe.†Iar unul, dintre cei care a tras o spaimă soră cu moartea, a zic: „Doamne, către Tine strig. Te rog, nu rămâne surd la glasul meu!†- Nu vă fie teamă, vom izbuti să ieÈ™im din capcana Bermudelor, vă rog să mă credeÈ›i, vom izbuti cu ajutor divin È™i cu eforturi comune. - Să dea Domnul! Din acea clipă, LetiÈ›ia a preluat conducerea avionului È™i, în ipostaza dată, se simÈ›ea atât de sigură pe sine, de parcă toată viaÈ›a ei a fost căpitan de echipaj, adică conducătorul avionului È™i omul care È™tie să înfrunte furtunile cele mai perfide din atmosfera pământului. De unde avea ea aceste abilități, nu-È™i da seama nici Gabriel, dar È™i ei, LetiÈ›iei, nu-i venea să creadă. ÃŽnsă în acele clipe ea nu avea timp pentru a sta È™i cugeta. Trebuia să acÈ›ioneze foarte rapid, pentru că viaÈ›a celor de la bordul avionului în acele clipe se afla în mâinile ei. De acÈ›iunile ei depindea supravieÈ›uirea lor sau prăbuÈ™irea în hăul oceanic al triunghiului blestemat. LetiÈ›ia își mai pipăi odată locul de la mâna ei, unde se afla cipul ascuns sub piele. Există vreo legătură pe care eu trebuie să o găsesc È™i să o stabilesc imediat cu cineva, È™i-a zis ea în gând. Dar cu cine? ÃŽÈ™i apăsă cu degetele locul cu pricina. Dar nu se întâmpla nici o minune. Involuntar, își căută telefonul care, spre stupoarea ei, lipsea È™i ea nu-È™i amintea unde l-a pus, unde l-a lăsat. Din minută în minută, avionul pierdea din înălÈ›ime È™i era tot mai aproape de suprafaÈ›a oceanului, care fierbea într-o furtună de mare cu valuri de patru-cinci metri, însoÈ›ite de rafale puternice de vânt. Se crease impresia că avionul nu mai putea comunica cu restul lumii. Legătura de orice nivel era blocată. LetiÈ›ia reuÈ™i să plaseze avionul într-un zbor pe o circumferință mare în jurul găurii din adâncul oceanului. După prima rotaÈ›ie urmă a doua, apoi a treia. ÃŽntre timp ea izbuti să-È™i scoată de sub piele un obiect micuÈ› cât o buburuză, care începu să dea de È™tire cu o lumină fosforiscentă. Ea instală obiectul mic pe pupitrul din față ca pe un stocator de memorie electronică. Pe ecranul monitorului din față imediat s-a deschis un fiÈ™ier, care-i cerea numele celui care l-a instalat. LetiÈ›ia È™i-a scris numele: Letisia Leu cu s în loc de È› românesc. Adică È™i-a introdus numele fără literele care au semne diactitice È™i bine a făcut, fiindcă imediat un robot a răspuns: „Legătura cu extraterestrul este asigurată. AÈ™teptăm un semnal.†Ce semnal să vă mai dau, când avionul poate fi rupt în două, gata să dispară în apele oceanului? Să butonez semnalul de alarmă! Sau... „Noi deja vedem pericolul È™i situaÈ›ia în care vă aflaÈ›i ne este cunoscută. ÃŽn câteva clipe vehicolul vostru va fi cuplat la staÈ›ia noastră aflată în apropiere. Vă vom ridica din gaura în care aÈ›i nimerit, dar nu părăsiÈ›i locul până nu ve-È›i fi siguri că a-È›i ieÈ™it din captivitatea Bermudelor!â€. „Acum chiar È™i o întreagă oÈ™tire, dacă ar tăbărî împotriva mea, nu m-ar face să mă tem. De cine să-mi fie frică, dacă însuÈ™i Domnul prin extratereÈ™trii Lui îmi întinde o mâină de ajutorâ€, gândi LetiÈ›ia. Poate pentru aceasta am fost selectată să zbor. Da poate È™i pentru altceva? Acum să am răbdare È™i tărie că toate se vor rezolva aÈ™a cum trebuie. Urmă o înclinare lină a avionului după care ea se văzu că iese deasupra norilor într-o ridicare spre razele soarelui. Au fost traÈ™i în sus de o caracatiță uriașă care a cuprins cu tentaculele ei lungi aparatul de zbor. AÈ™a È™i-a imaginat-o LetiÈ›ia pe staÈ›ia orbitală misterioasă, care a salvat avionul din vârtejul Bermudelor. Apoi din nou auzi voci în căști. Toate erau alertate de faptul că au pierdut legătura cu avionul. LetiÈ›ia i-a făcut un semn pilotului ca el să răspundă. Fără a ezita acela È™i-a cerut scuze È™i a întrebat spre ce reper să piloteze în continuare avionul, fiindcă a nimerit într-o furtună magnetică dar, Slavă Domnului, suntem cu toÈ›ii bucuroÈ™i că vă auzim È™i ne auziÈ›i È™i dumneavoastră. Vă ordonăm să intraÈ›i în coridorul 8 spre Panama, la cea mai înaltă altitudine, fiindcă la moment toate celelalte coridoare sunt contraindicate. Peste vreo cinci minute vă corectăm zborul. Și ieÈ™iÈ›i mai repede din coridorul 7. AÈ›i înÈ›eles?. -ÃŽnÈ›eles! Cum să nu înÈ›elegem! -Excelent! Iar noi am făcut tot ce am È™tiut să facem în asemenea situaÈ›ii È™i ne bucurăm că v-aÈ›i salvat! -Vă mulÈ›umim mult! LetiÈ›ia a sesizat că È™i-a împlinit prima misiune pe care o avea, însă mai vroia să rămână pentru câteva minute în cabina piloÈ›ilor. DânÈ™ii au privit-o cu admiraÈ›ie È™i i-au spus: Multstimată domniță curajoasă, noi vă mulÈ›umim foarte mult. Dacă doriÈ›i să continuaÈ›i zborul cu noi, vă poftim să staÈ›i aici, au vociferat piloÈ›ii aproape într-un glas. -Vă sunt recunoscătoare, zise ea. -Și noi vă suntem foarte recunoscători, că, dacă nu eraÈ›i Dumneavoastră, ne prăpădeam în Oceanul Atlantic ca cei de pe „Titanicâ€. Am notat la început că aceasta este aventura a cincea. Da poate ea nu-i doar a cincea, ci È™i a È™aptea, a opta... Ve-È›i È™ti, bineînÈ›eles, dacă-mi veÈ›i citi cartea â€Destăinuiri deasupra CarpaÈ›ilorâ€, însă aceasta sunt sigur nu se va întâmpla chiar azi sau în luna august, 2016. Când anume È™tie... Numai LetiÈ›ia Post – factum le È™tii pe toate. AÈ™a cel puÈ›in se spune. La biblioteca particulară pe care o îndrăgise LetiÈ›ia erau multe cărÈ›i de unicat care nu puteau fi găsite în alte biblioteci. Cine alta dacă nu ea È™i-a pus în gând să le citească sau măcar să le răsfoiască din copertă în copertă. Numai LetiÈ›ia avu curiozitatea să studieze o carte voluminoasă de 600 de pagini despre niÈ™te localități din judeÈ›ul Alba, România. ÃŽn acea carte își găsi numele ei. Mai bine zis, numele pe care l-au avut alte persoane. De pildă, LetiÈ›ia MihalÈ›an din imaginea de la pagina 374 sau LetiÈ›ia Dobrescu din comuna Galda de Jos, pagina 243. Dintr-o imagine de epocă din perioada interbelică o privea o doamnă respectabilă îmbrăcată într-o vestimentaÈ›ie sobră de odinioară. â€Oare cine o fi ea?†A răsfoit mai cu atenÈ›ie cartea, însă n-a găsit răspuns la întrebare. Deaceea de la cartea â€Comuna Galda de Jos , secvenÈ›iar istoric È™i imagisticâ€, a trecut la raftul pe care se aflau mai multe cărÈ›i ale unuia È™i acelaÈ™ autor: Gunter Grass, laureat al premiului Nobel pentru literatură, neamÈ› născut la 16 octombrie 1927 la Danzig, loc în care È™i-a petrecut copilăria È™i tinereÈ›ea. A luat cartea â€Pisica È™i È™oarecele†(1961) apoi a întors-o la loc, cercetând altă carte intitulată â€Toba de tinicheaâ€. A mai răsfoit romanul autobiografic â€Secolul meu†(1999), apoi È™i-a aruncat privirile asupra unui roman-nuvelă intitulat â€ÃŽn mers de rac†(2002). Pe acesta a decis să-l citească, fiindcă el nu relatează doar un episod dramatic de la sfârÈ™itul celui de-al dolilea război mondial – scufundarea de către un torpilor sovietic a navei â€Wilhelm Gustloffâ€, cu 9. 000 de pasageri la bord -, ci tratează È™i o temă incomodă, vorbeÈ™te despre mersul istoriei, înapoi, înainte sau lateral, târând cu sine destine colective È™i individuale. Numai LetiÈ›ia după ce a citit un roman zguduitor: â€ViaÈ›a ca amintire†scris de Ion Anton, a început să citească în acea bibliotecă â€ÃŽn mers de racâ€. A rămas impresionată de dezvăluirile din carte precum că cel care a reuÈ™it să scufunde nava suprapopulată fusese ciomăgit destul de des, la Odessa, de taică-său Marinesko, pentru că intrase în tinereÈ›e într-o bandă de hoÈ›i. LetiÈ›ia mai află cu stupiditate că matrozul Alexander Marinesko era membru al organizaÈ›iei de tineret Comsomolost È™i se dovedea a fi un mare beÈ›ivan în afara serviciului. Da cine È™tie, poate că È™i în vremea când era în mare cu submarinul... Pentru că în ultimul an al războiului, înainte de torpilarea navei cu 9. 000 de pasageri la bord, majoritatea mame tinere È™i copii, alcoolul È™i femeile i-au întunecat minÈ›ile lui Marinesko. El a mai fost luat la interogatoriu de NKVD È™i declarat suspect de spionaj. Zile întregi după aceasta nu i s-a arătat nimic în cale, nicio navă străină. Căpitanul submarinului poate se gândea, în timpul pândei sale zădarnice, la procesul care-l aÈ™tepta în faÈ›a CurÈ›ii MarÈ›iale È™i la ameninÈ›area de la NKVD. Ce a fost în mintea lui Alexander Marinesko în ziua de 30 ianuarie 1945 când a ieÈ™it în largul mării cu echipajul său de 47 de bărbaÈ›i È™i 10 torpile ucigătoare la bord? Unul numai Marinesko È™tie, medita LetiÈ›ia. Și el s-a stins din viață fiind foarte amărât È™i grav bolnav de cancer după ce s-a aflat în lagărele È™i închisorile sovietice din Siberia. LetiÈ›ia nu-È™i putea imagina toate momentele care au fost. Pe cât era de impresionată pe atât era È™i indignată. Să scufunzi o navă plină cu femei È™i copii era o adevărată nerozie, dar Marinesko a făcut lucrul acesta... Ea după o jumătate de zi de lectură, a ieÈ™it pentru câteva clipe în curtea bibliotecii la o pauză. Auzea acelaÈ™ ciripit al păsărilor, care zburau dintr-un copac în altul. Contempla liniÈ™tea firească. ÃŽn asemenea anturaj È™i-a amintit cum a venit cu un extraterestru la ChiÈ™inău, apoi cum a zburat deasupra Bermudelor. ÃŽn toate peripeÈ›iile ei - binele învingea răul. Numai în cazul descris de Gunter Grass tragedia a fost inevitabilă. Iar făptaÈ™ul ei – un marinar beÈ›ivan, care a avut un tată român È™i care È™i-a petrecut copilăria È™i adolescenÈ›a printre bandiÈ›ii È™i hoÈ›ii din Odessa, care nu vorbeau în limba română, ci în rusa amestecată cu jargoanele banditeÈ™ti. â€Oare mediul în care trăim noi, ne modelează într-aÈ™a fel, încât în viaÈ›a de mai departe, devenim niÈ™te brute È™i niÈ™te persoane periculoaseâ€, medita ea. Și tot ea È™i-a spus: â€BineînÈ›eles, locul are o influență mare, însă totul depinde de om.†Iată eu am reuÈ™it să mă desprind de mediul nociv de la È›ară, în care am trăit, È™i de unde am zburat pe Marte, am revenit pe Pământ È™i nu cu un pământean, ci cu un extaraterestru, care a salvat un pământean, È™i i-a luat chipul lui...†Pusă pe meditaÈ›ii È™i pe întrebări, care mai de care, LetiÈ›ia n-a observat cum de locul unde sta ea, pe o bancă, s-a apropiat un animăluÈ› drăguÈ› È™i curios, care o studia. Animalul semăna cu o È™opârlă, însă nu cu una obiÈ™nuită, ci neobiÈ™nuită. Era un mic varan. Ba nu, erachiar un mic grifon, care o privea cu atenÈ›ie. Pe neaÈ™teptate își auzi numele strigat. - LetiÈ›ia! Vă caută cineva la telefonul bibliotecii. Poate veniÈ›i, pentru a-i răspunde? - Nu pot, dar vreau să È™tiu, cine mă caută. - Zice că este Victor È™i că vă caută de o jumătate de zi. - SpuneÈ›i-i să mă sune pe telefonul meu mobil, a răspuns LetiÈ›ia cu un calm olimpic. - A spus că a uitat numărul. - Dacă l-a uitat, să-È™i amintească ziua mea de naÈ™tere, luna, anul È™i câți ani am avut, când m-a cunoscut. Toate cifrele culese consecutiv, alcătuiesc numărul meu de telefon modil, a zis LetiÈ›ia. - Bine, îi transmit, răsună vocea bibliotecarului. Vrând – nevrând am asistat la discuÈ›ia din grădina bibliotecii, pentru că È™i eu, tocmai sosisem acolo, pentru ca să citesc cărÈ›ile: â€Toba de tinichea†și romanul autobiografic â€Secolul meu†de Gunter Grass. - Numai LetiÈ›ia este capabilă să inventeze aÈ™a număr de telefon, m-am gândit. Nu înzadar ea este personajul meu literar. Chiar eÈ™ti bravo, LetiÈ›ia! - Ba n-ai dreptate. Nu doar ea! - Cine a spus? - ÃŽngerul. Cel, care È™tie tot. - Și cum se numeÈ™te îngerul? - ÃŽnger. Iar dacă... doreÈ™ti să cunoÈ™ti mai mult, află că el, este ÃŽngerul cel Bun. - Da cine este LetiÈ›ia Branea? - Numele este atribuit unei tinere, personaj literar al scriitoarei Gabriela AdameÈ™teanu. - Iaca na! Vasăzică, eu am încă o invitaÈ›ie la lectură, gândi ea È™i se grăbi să intre în sala de lectură luminată de soarele de după amiază. La telefonul bibliotecii nu mai era nimeni. Se apropie de computator È™i începu să caute cu înfrigurare în baza de date. Biblioteca particulară nu avea nici un exemplar semnat de acest autor. Pentru o clipă o cuprinse o umbră de tristeÈ›e, însă la raft găsi o scurtă istorie a literaturii române editată la sfârÈ™itul secolului XX, semnată de Dumitru Micu. Era doar în trei volume nu prea mari. L-a ales pe al treilea în care găsi È™i un eseu despre Gabriela AdameÈ™teanu. Află că în primul ei roman â€Drumul egal al fiecărei zile†(1975), există o tânără cu numele LetiÈ›ia È™i în carte sunt redate crâmpeie din viaÈ›a ei începând cu ultimile clase de liceu până în anii de studii la o facultate. Ea era fiica unui intelectual, (probabil) medic despărÈ›it de familie în urma detenÈ›iunii politice pe care a suferit-o. Poate era la Gherla sau poate... Numai nu era la penitenciarul numărul treisprezece. LetiÈ›ia din romanul autoatei AdameÈ™teanu își parcurge adolescenÈ›a în condiÈ›ii traumatizante. â€È˜i adolescenÈ›a mea, copilăria a fost aproape la felâ€, a trecut-o un gând ca un fior rece. Ea suportă privirile reci ale mediocrității, ale cenuÈ™iului perpetuu, inerent unei vieÈ›i fără orizont. ÃŽn prima jumătate a celui de al È™aptelea deceniu din veacul douăzeci. â€Sărmana fată!†oftă ea. Iar tatăl LetiÈ›iei a stat la închisoare È™i prin aceasta întreaga lui viață a fost zdrobită, unchiul Ion, profesor eminent È™i suflet de o rară distincÈ›ie, s-a văzut condamnat la ratare, constrâns să adopte ca mod existenÈ›ial â€laÈ™itatea demnăâ€, redus la condiÈ›ia de succesor al învinÈ™ilor. Odată cu mutarea eroinei LetiÈ›ia la BucureÈ™ti, într-un cămin studenÈ›esc, Drumul ... devine roman psihologic. Interesant, foarte interesant, exclamă LetiÈ›ia Leu. - Și ce este aici aÈ™a de interesant? - Romanul. Atunci când ea ridică privirea în sus, nu-i veni să creadă ochilor. Alături, ca din senin apărut, sta Victor. AcelaÈ™ tânăr care... - Victor, tu? Da de unde te-ai luat aici? - Din cer, ca întotdeauna, răspunse el zâmbind. Am aflat că nu găseÈ™ti â€Drumul...†și iată eu l-am adus. E o ediÈ›ie nouă È™i revăzută. Este revăzută È™i adăugită, cu o postfață a autoarei, repetă el. ÃŽn ea scrie: â€Nimeni nu-i mulÈ›umit cu numele care i s-a pusâ€, că domnul Branea, tatăl LetiÈ›iei Branea, era în penitenciar. ÃŽnsă l-au mutat la â€Gherlaâ€. ÃŽÈ›i imaginezi tu măcar ce este â€Gherlaâ€? ÃŽn anii comunismului în România a fost una din cele mai groaznice închisori pentru deÈ›inuÈ›ii politici. Apoi fără a face reverenÈ›e cavalereÈ™ti îi oferi LetiÈ›iei Leu prima carte a Gabrielei AdameÈ™teanu „Drumul egal al fiecărei zile.„ - Fantastic! - Ba nu este nimic fantastic. Dar să È™tii că mai am pentru tine o surpriză. - Dacă nu glumeÈ™ti, spune-mi. - Eu te invit să zbori... - Ce să fac? - Să pășeÈ™ti pentru prima dată pe Venus! - Pe altă planetă? - Da, pe cea mai apropiată, care face singură o rotaÈ›ie în jurul Soarelui în circa 225 de zile pământeÈ™ti. - Eu È™tiu că Venus este a doua planetă ca distanță față de Soare în sistemul nostru soalr, dar mă tem că acolo ne aÈ™teaptă surprize din cele mai neplăcute, replică LetiÈ›ia. - Nu-i chiar aÈ™a de periculos cum îți imaginezi tu. DeÈ™i rotaÈ›ia în jurul propriei axe este foarte lentă È™i are loc de la vest la est, în sens invers față de rotaÈ›ia celorlalte planete, planeta prezintă un interes sporit È™i tu te vei convinge că se merită să pășeÈ™ti pe ea. Imediat LetiÈ›ia a intrat pe internet È™i a constatat că Venus este cu foarte puÈ›in mai mică decât Pământul, dar atmosfera ei este foarfte diferită de cea a planetei noastre. ÃŽn principal ea este compusă din circa 96 de procente cu gaz carbonic È™i doar vreo trei procente din azot. Venus este înconjurat de un văl gros de nori repartizaÈ›i în trei straturi situate la o altitudine între 50 È™i 70 de kilometri. Unii dintre aceÈ™ti nori provoacă ploi de acid sulfuric, o substanță chimică foarte agresivă. Pe Venus temperatura este foarte ridicată, nu-i frig ca pe Marte. Gazul carbonic acumulat în atmosferă acÈ›ionează sub efectul razelor Soarelui ca geamurile unei sere: temperatura la sol ajunge până la 460 de grade căldură. Iar suprafaÈ›a planetei este plină de platouri vulcanice, mulÈ›i vulcani fiind încă foarte activi. - Unde să mă duc eu?! - Pe planeta care este asociată cu Luceafărul, pe noua Terra din viitor! LetiÈ›ia, Venus s-a format în aceiaÈ™i epocă È™i în aceiaÈ™i regiune din spaÈ›iu ca Terra pe baza unor materiale similare. Ea are o mărime asemănătoare cu a planetei noastre. Acolo trebuie să căutăm noi viață, da nu pe Marte, care este înghetață È™i moartă de multe milioane de ani. Anume ea străluceÈ™te puternic pe cer, fiind Luceafărul de seară È™i de dimineață. După soare È™i Lună, Venus este cel mai strălucitor corp ceresc È™i are aproape dimensiunile Pământului, stăruia să spună Victor. ÃŽnsă LetiÈ›ia nu-l prea asculta. Ea se încăpățina să afle singură de ce pe Venus o zi este mai lungă decât un an. De ce norii sunt portocalii. Ei cauzează ploi, care ar arde orcie vietate de pe suprafaÈ›a planetei. Și dacă este aÈ™a, unde È™i cum poate să existe viață? - ÃŽn labirinturile ramificate, în subsol, zise Victor È™i continuă să înÈ™ire alte date despre planetă. - LetiÈ›ia! Pe Venus sunt È™i munÈ›i înalÈ›i cât Everestul. Acolo găsim È™i formaÈ›iuni de teren asemănătoare continentelor terestre. ÃŽntre ele ar putea exista fundurile unor oceane, care, este adevărat, s-au evaporat cu mult timp în urmă. ÃŽnsă sub ele... - Victor! Tu mă uimeÈ™ti. Pe bune că mă uimeÈ™ti, zise LetiÈ›ia, apoi adăugă: †Мне летать, да летать до той планеты, adică, să tot zbor È™i să zbor până la această planetăâ€. - Dar, zborul în spaÈ›iul cosmic nu îți este contraindicat! Te-ai născut să zbori È™i să cunoÈ™ti nu numai lumea, ci È™i spaÈ›iul cosmic din apropierea planetei Pământ. - AÈ™a pare să fie! - După cum îmi dau eu seama, nu întâmplător eÈ™ti LetiÈ›ia Leu, zise Victor în momentul în care telefonul lui mobil a început să redea o melodie cunoscută în anii optzeci în Uniunea Sovietică. - Victor, îmi pare mie ori ba, dar tu chiar eÈ™ti o adevărată surpriză pentru mine în clipa aceasta. Iar apariÈ›ia ta, îmi pare a fi într-un fel chiar misterioasă. - BineînÈ›eles. Mai spune-mi că sunt È™i extraterestru! - Cine È™tie, poate eÈ™ti! Nu tu ai sunat la bibliotecă cu vreo zece minute în urmă? - Eu. ÃŽnsă tu n-ai vrut să-mi răspunzi È™i eu iată, am venit singur la tine aici, ca un extraterestru, cum spuneÈ›i voi... - Hai să lăsăm glumele pentru altă dată, a zis ea mult mai împăciuitoare È™i mai bucuroasă pentru că a citit că o navă spaÈ›ială â€Venus Expresâ€, lansată de AgenÈ›ia SpaÈ›ială Europeană în anul 2005, a descoperit în 2007 că în atmosfera venesuiană au loc fulgere mai des decât în cea a Pământului. Vasăzică, voi mai avea ocazia să văd fulgere È™i pe Venus, să încerc ploile ei acide È™i încă multe altele. Dar, este oare vreo garanÈ›ie, că nu o voi păți mai rău, decât îmi pot imagina? Să nu devin È™i eu cumva un cobai sau un È™oricel pe care cineva să facă experimente năstruÈ™nice! Trebuie să cântăresc foarte bine totul, înainte de a încuviinÈ›a propunera lui. Cu aceste gânduri, LetiÈ›ia îl privi atentă în ochi. Observă că el, nu prea clipeÈ™te È™i are o privire aproape metalică, È™i parcă, în locul ochilor obiÈ™nuiÈ›i, i-ar sta niÈ™te ochi din sticlă. I-a simÈ›it tăcerea lui uluită, care a survenit pentru o clipă, după care, el iar s-a declanÈ™at, exact ca o moară care lucrează fără răgaz, fiind pusă în funcÈ›iune de cursul rapid al unui râu. LetiÈ›ia s-a retras pentru câteva minute ca să-È™i ordoneze vestimentaÈ›ia, înfățiÈ™area È™i gândurile. Și-a amintit aventurile anterioare, inclusiv sosirea ei la ChiÈ™inău în anul 2013 cu altcineva decât tânărul Victor de odinioară. A rememorat, a trecut ca printr-o proiecÈ›ie în sală de cinema toată expediÈ›ia marÈ›iană. - Ce se ascunde în aceste clipe sub pielea lui Victor? Și de unde a venit? - Din cosmos, i-ar fi sugerat ÃŽngerul cel Bun, însă el lipsea, nu se vedea nicăieri È™i nici nu È™optea nimic, ca altădată. Am început să analizez trecutul ca să înÈ›eleg că el, este acelaÈ™ extraterestru cu chip uman. Sau poate este altul? Nu-mi rămânea altceva, decât să verific singură È™i să dovedesc presupunerile mele. Voi începe să verific identitatea lui imediat, voi bate fierul cât e cald, cu alte cuvinte. Pentru început îi voi propune să facem o plimbare cu barca cu motor. Voi alege barca cea mai veche È™i mai neperformantă È™i îl voi vedea cum se enervează. Dacă se va revolta, v-a înjura, ca È™i majoritatea consângenilor din regiunea munÈ›ilor CarpaÈ›i, fluviilor Nistru, Tisa până la oraÈ™ul Nisa È™i v-a spune înciudat ceva drept dezaprobare, pot fi sigură că e alt Victor, iar dacă... LetiÈ›ia căuta în gând zeci de variante de comportament. Dar, zise ea, să vedem cum vor evolua evenimentele È™i È™i-a pus planul ei în aplicare. ÃŽn timpul în care se afla ea, adică în anul 2048, toată valea râului Bic era transformată într-un lac mare pentru odihnă È™i plimbări cu barca. Era alungit È™i ajungea până sub lacul de acumulare de la Ghidighici. Ambele lacuri comunicau între ele printr-un canal ca cel de la Volda È™i Don. Un asemenea canal se mai afla È™i în locul albiei de odinioară al micului afluent al fluviului Nistru care unea râul cu lacul de la ChiÈ™inău. Cu alte cuvinte, era un lanÈ› întreg de ape, de la Gura Bîcului până aproape de Strășeni. LanÈ›ul de ape navigabile a fost construit în timpul când la ChiÈ™inău s-a aflat un primar general deÈ™tept È™i întreprinzător. Nu ca Dorin Chirtoacă, care da bani pentru cărÈ›i ediate de niÈ™te ruÈ™i, care îl înjurau pe dânsul È™i ne insultau È™i pe noi, toÈ›i românii... Iar proiectul lanÈ›ului de lacuri apaÈ›inea unui mare arhitect de peste Oceanul Atlantic. Anumite lucruri sunt irealizabile, până când vine cineva, care nu È™tie acest lucru È™i le realizează. AÈ™a zicea, pare-se Albert EinÈ™tein. De la început LetiÈ›ia È™i Victor au luat cursa spre fluviul Nistru. Alunecau cu greu pe apă È™i conversau despre una, despre alta. LetiÈ›ia dorea cu ardoare să afle cât mai mult despre dânsul după despărÈ›irea lor. Atunci unul a rămas în timpul în care se afla ea la moment, iar Victor s-a teleportat cu circa o sută de ani în viitor, de unde nu avea cum să se întoarcă. Ea nu spera È™i nici nu visa să-l mai întâlnească vreo dată. Dar iată că el a dat totul peste cap. Au tras barca la mal lângă localitatea Dragalina. El a zis că vrea să vadă ce are motorul, fiindcă bănuieÈ™te ceva. Să nu fie vreo defecÈ›iune È™i să ne pomenim că în loc să navigăm, ne ducem la fund, a zis el. Iar ea a hotărât să se plimbe puÈ›in prin grădina cu flori din preajma Dragalinei. Adierea vântului era plăcută. Vântul răspândea mirosul florilor. ÃŽn jur zburau albinuÈ›e È™i fluturaÈ™i. LetiÈ›ia parcă adormi de plăcere. Pentru o clipă închise ochii. Se văzu acasă la PăuneÈ™ti. Mamă-sa îi ieÈ™ea în cale. Apoi când a deschis ochii văzu â€ceva frumos zburând È™i apropiindu-se de eaâ€. Imaginea era parcă din altă poveste. Ce o fi, că insecta ba apre, ba dispare, iar zborul ei nu conteneÈ™te, ci înfloreÈ™te? - Cine oare în zboru-i înfloreÈ™te?, se întrebă ea. - FluturaÈ™ul! Da, FluturaÈ™ul Fermecat, È™opti deacum vântul cald de primăvară-vară, îmbibat de mirosul ca după o explozie a florilor de salcâm înnebunit. Salcâmul vesteÈ™te că-i pe ducă ultima lună a celui mai frumos anotimp de pe Terra, de prin părÈ›ile noastre. Iar teiul înflorit vesteÈ™te începutul verii. - Oare ce se întâmplă cu mine, se gândi ea. Apoi s-a convins că ea conversează cu FluturaÈ™ul Fermecat care o convingea să zboare în â€Èšara Fluturilor Multicoloriâ€. LetiÈ›ia ar fi vorbit în versuri cu fluturaÈ™ul, dacă nu se trezi la realitate. Dădu o fugă înapoi pe malul apei. Acolo Victor o întâlni cu bucuria unui om împlinit È™i o întrebă dacă ea doreÈ™te să conducă barca cu motor È™i aripi subacvatice. - Dacă doreeÈ™ti tu, o conduc! Și fără a ezita se aÈ™eză la cârma bărcii. SimÈ›i din primele clipe o alunecare uÈ™oară È™i rapidă pe suprafaÈ›a apei. Motorul ei parcă era altul. Nu producea nici un zgomot, nici o vibraÈ›ie. Acceleră È™i nu crezu, ce văzu. Era în barcă, dar aproape de nori! Văzu È™i o pasăre-n plutire prin aerul curat. Iar sub aripile bărcii observă două motoare reactive. LetiÈ›ia părea împăcată. Apoi zise: â€Văd în față muntele ce creÈ™te! E miracol, e poveste?...†Ba nu-i miracol È™i nici poveste. E fantastic. Sunt din nou alături de extraterestru, își spuse ea numai în gând È™i se întrebă: oare chiar aÈ™a de repede planez deasupra CarpaÈ›ilor? Trebuie să spun că LetiÈ›ia a schimbat direcÈ›ia cursei pe apă. Ea a întors barca dinspre fluviul Nistru spre Strășeni È™i prin urmare... ÃŽn clipa aceea ea plutea, mai bine zis, zbura cu viteza unui avion chiar deasupra primelor creste ale CarpaÈ›ilor. Tot ce a vrut să dovedească, a reuÈ™it. Victor de lângă dânsa era acelaÈ™ extraterestru. Sau poate, altul... TotuÈ™i, el a modificat barca, i-a schimbat È™i motorul, È™i poate, i-a adăugat încă două motoare noi-nouÈ›e în timpul în care ea conversa în grădina cu flori cu FluturaÈ™ul Fermecat, care o îndemna să zboare cu el. Deci, acum, ea poate accepta, ca alături de Victor să ajungă È™i pe planeta Venus. Pe unica planetă, care are un nume feminin È™i care, i-a fascinat pe mulÈ›i poeÈ›i prin strălucirea ei. Venus nu are nici un satelit natural, în schimb are o mulÈ›ime de sateliÈ›i plasaÈ›i artificial de pe Pământ. Mai ales, în ultima perioadă, când s-a înteÈ›it încălzirea globală de pe Terra. Amintirile LetiÈ›iei despre ceea ce a fost sau despre ce va fi, nu s-au terminat aici. Unde È™i când se vor sfârÈ™i nu È™tiu nici eu. Deocamdată... |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy