Fiecare iubire e ca o melodie. O vezi/asculți. Îți place. La început totul ți se pare fascinant la ea, ca de altfel și la persoana pe care apuci s-o îndrăgești.
Începe să-ți placă tot mai mult..fiecare acord, fiecare zâmbet, fiecare privire, gest,fiecare pasaj, porțiune, părticică...Þi se aprind călcâiele. Când ți se pune pata, nu mai ai ce face. Ca melodia pe care începi s-o pui pe repeat, ai asculta și privi persoana aia non-stop, fără oprire, că și uiți să mai respiri. Ești prins în transă. Spui că nu te-ai mai sătura de ea. Ea e totul. În acel moment.

O studiezi pe fragmente, pe părți, analizezi iar în fiecare zi descoperi ceva nou că-ți place la ea. Ești înnebunit. Treci prin 1000 și una de stări de fiecare dată când e în preajma ta. Și de fiecare dată descoperi alte sentimente. Mai profunde, mai pline de semnificații ascunse pe care nu le-ai descifrat până atunci, spunându-ți cum de nu ți-ai dat seama, era chiar înaintea ochilor tăi..

În sfârșit după ce treci printr-un amalgam de simțăminte, în sfârșit te obișnuiești. Nu te mai încântă atât de tare. Nu mai simți entuziasmul ăla nebun, valul ăla uriaș de nebunie și încântare, golul acela care-ți umple inima și stomacul de fluturi mii și mii...nu mai e. S-a dus. Pe zi ce trece nu-i mai dai atenție. O asculți tot mai puțin. Nu mai vrei s-o vezi. Începe să te plictisească. Neeh, te-ai obișnuit cu ea. EA,care CÂNDVA era TOTUL pentru tine. Rar, tot mai rar...foarte rar...spre niciodată. DELOC.

Într-o zi, când tu ai dat totul uitării, vine cineva și spune “ aaa...ai auzit melodia aia, ce taree e !!! Îmi place la nebunie !!” Reacția ta: “Aia ??! M-am săturat de ea. Nu o mai suport. Nici să nu o mai aud/văd !” Așa e și cu persoanele. Pentru fiecare persoană există una, cel puțin, care s-a săturat de ea și una care să o placă și să vadă în ea tot ce e mai bun.
Însă va veni și acea persoană care va putea să spună “DA, ÎMI PLÃCEA, îmi place și acum după atâta timp și încă o găsesc fascinantă și sigur nu o să mă satur de ea nici peste mult timp !”