Ești precum o carte veche, plină de mister. Te cunosc, te citesc, te simt și totuși...nu reușesc să trec de zidul ridicat de tine.
Când am deschis cartea sufletului tău, am găsit mai mult decât era scris pe coperta ei. Am început să citesc și pe măsură ce citeam, imaginile se conturau tot mai bine. Le citeam și le trăiam cu ochii deschiși.
Eram nerăbdătoare să trec imediat la următoarea pagină însă trăiam cu intensitate fiecare moment, sorbeam fiecare cuvânt care-ți îmbrăca sufletul misterios și erau atât de delicioase.
Eram și sunt LACOMÃ. Voiam și vreau mereu mai mult și tot mai mult.
Aveam însă numărul de pagini pe care le puteam citi pe zi, limitat. Și le citeam, iar când voiam mai mult, le reciteam pe cele deja răsfoite... Ai de gând să mă lași să citesc mai multe?
Cartea e ispititoare..mă îndeamnă la gânduri necurate. Îmi pui mereu răbdarea la încercare. Hmm...știi tu oare că aș fi gata să mă arunc oricând în mreaja fantezistă a dorințelor carnale?
Îmi las gândurile să dea pe dinafară, clocotind de entuziasm, cu o ardoare ca a unui copil care vede și vrea ceva ce își dorește de mult.
Sunt mult prea puternice. Mă chinui să le ascund într-un colț al minții mele, colțul lucrurilor interzise. Nu pot. Năvălesc mereu de fiecare dată când te simt.
Ești ireal și totuși ești aici cu mine. Îți arcuiești buzele într-un zâmbet ușor ingenuu și totuși la a doua privire e chiar diabolic, nu pot să nu observ, e incitant. Al dracului de incitant. Plin de o senzualitate chinuitor de ispititoare!

Acel zâmbet,acei ochi fragili dar maturi, de o privire adâncă ce-ți pătrunde prin tot trupul și-ți ia suflul.

Nu pot să observ nimic în jurul meu atunci când ești lângă mine.

Ești HIPNOTIZANT.

Ești atât de...RÃVÃȘITOR.