agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-08-21 | [This text should be read in romana] |
Molia
Ca în fiecare dimineață devreme, intru în bucătărie și, primul lucru pe care îl fac, dintr-o serie destul de lungă, este să merg la fereastră și s-o deschid . Este o dimineață potolită, calmă, armonioasă. Dimineața unei zile de august între vară și toamnă, între greier și furnică, între chicotelile verii și seriozitatea toamnei cu roboteala și socotelile ei scadente. Intru în bucătărie și mă îndrept spre fereastră. Este deschisă. Deschid și plasa împotriva țânțarilor ca să intre mai mult aer. Dintr-o dată de sub pervazul din interior iese în zbor ușor o molie. O iau, cu mâinile căuș, la fel de ușor dar destul de ferm ca să treacă în afară, și pur și simplu o trec dincolo de fereastră. Nu știu de unde venise. Nu știu unde a plecat. Doar ce am strigat amuzat în urma ei. - Fă ! Adică ceva de genul, „ce cauți în casă la mine ?”. Asta m-a amuzat dintr-o dată și uimit am rămas cu un zâmbet pe față, minute în șir, în timp ce-mi pregăteam cafeaua. Dacă m-ar fi văzut cineva, după ce am îndemnat-o să iasă pe fereastră, sau m-aș fi privit în oglindă, aș fi văzut un chip, al meu, cu un zâmbet. Sau mai bine zis cu o mulțime de zâmbete într-unul singur. Zâmbet ce pornise din inimă, de la o stare de zâmbet, și se oprise pe fața mea ca expresie a ceea ce simțeam. Simțire pe care, din nefericire, nu am putut s-o păstrez prea mult timp pentru că, ă……îmi băteau treburile la ușă. Un zâmbet de ușoară uimire. Uimire pentru că nu am avut pornirea, impulsul de a strivi molia , de a o ucide. Pornire pe care am avut-o toată viața mea de fiecare dată când vedeam o molie. Pornire care prin repetare devenise obicei, iar obiceiul îmi crease ascendentul și cumva dreptul de a ucide orice molie îmi ieșea în cale. Pornire ce cultivase o relație între mine și molie pe care nimeni nu ar fi putut-o judeca, sau comenta sau interpreta altfel, decât ca legitimă. Sau în cel mai bun caz, indiferentă. Un zâmbet de ușor amuzament ! Toate zâmbetele erau ușoare pentru că eu eram, pentru că eu mă simțeam ușor. Pentru că nu am mai ucis. Pentru că nu mai eram în relația accea îngrozitoare prin care puteam să omor molia după bunul plac. Ușor pentru că nu mai eram în Iași, pe strada Þuțora, într-un apartament la etajul doi. Ci pe o colină urcând spre o mânăstire spre a întâlni un călugăr budist. Sau pur și simplu un om de-al locului. De prin părțile Chinei, sau ale Indiei, sau ale Japoniei. Zâmbeam pur și simplu pentru că mintea mea putea cuprinde în acele clipe, atâtea zări. Și era chiar o dimineață obișnuită de vară. De aceea zâmbeam ! Și acest al nu știu câtelea zâmbet, venea și el dintr-o stare. Din starea de zâmbet. Care nu mai venea din inimă. Venea de la Budha sau de la Isus și se îndrepta spre inimă. Cred că am împărtășit ceva din zâmbetul lui Budha. Sau al lui Isus. Doar zâmbetele lor le cunosc din diverse poze. Or mai fi și alții care zâmbesc de-a lungul atât a timpului cât și al eonilor. Dar eu nu-i cunosc. Eu doar privesc, doar contemplu, în picioare, în fața ferestrei, cum se întâmplă transferul acesta de zâmbet. Și în aceste clipe, clipe de martor, simt eliberare. Zâmbeam pentru că brusc mi-am adus aminte versurile unui prieten din tinerețea mea și-a lui, versuri care mi-au plăcut atunci, îmi plac și acum. Mi le-a spus o dată și le-am reținut. “Eu n-am să văd grădinile acelea suspendate Leneșul Nil eu n-am să-l trec « Le-am reținut foarte repede pentru că atunci, la recitarea lui și la memorizarea mea, au fost asociate cu o stare de oarecare revoltă față de constrângerea ce emana dine ele. Erau scrise în distopie. El, prietenul meu, autorul versurilor, a rămas lipit de pahare, de sticle. Și de bani. Eu, în această dimineață de vară, după vreo treizeci de ani de trai, când mai buni când mai răi, după ce am alungat molia am trăit o eliberare față de orice constrângere. Just so ! Și parcă eu eram altul decât cel din vremea tinereții, - cum se spune. Atunci, la tinerețe, eram narcisic, histrionic, grăbit și mândru. Și parcă neantent la ce este în jurul meu. Neatent la viață. Acum mă simțeam pentru câteva clipe blând, binevoitor, senin, binefăcător. În această stare m-am trezit că i-am zis moliei ; - Fă !, așa cum spun femeile la țară. Sau țiganii. Și cred că nu s-a supărat. Ba chiar îndrăznesc să cred că s-a amuzat și ea! M-am așezat pe scaun, mi-am băut cafeaua și am plecat la treabă. Am ieșit pe ușă, pe hol, pe scări, apoi pe ușa ce dădea în stradă și deși îmi dispăruse zâmbetul și chiar și starea care m-a dus la acel zâmbet cu o mie de feluri, mă simțeam bine. Și parcă mai...atent. „Atent la ce ?” „Pur și simplu, la viață !” din volumul în pregătire "Trezirea la clipă" |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy