Firmamentul dimineții concepe un balaur roșu cu mai multe capete.
Nuanța de cloroză a frunzelor din copaci are caracter dominant asupra orașului gri- petrol.
Deși praful atinge o anumită concentrație în prezența trecătorilor, măturătorii trec de la nivelul de impasibilitate spre insolență . In fața cimitirului o bătrână îndoliată îmi oferă de pomană. Deschid poarta, gândurile mi se sprijină de o regăsire. Uitarea alege buruienile să fie regine peste destule morminte. Aprind o lumănare, ochii mei suferă un proces de desecare deasupra crizantemelor crescute din tata. Clopotele trezesc enoriașii. Tata știe că urmează despărțirea și crizantemele aprobă.
Am cuțitele frigului în tot corpul, dar trebuie să grăbesc pașii pe scena străzilor unde viața mi-a atribuit rolul de cârpă. Lângă biserică întind o mână și aștept.
De sub o glugă figura oripilată a unui bărbat își contorsionează gura care È™erpuieÈ™te : ’’dumnezeii mă-tii du-te-n............’’
Exprim în gând o dorință față de Cel de Sus despre cum aș vrea să fie mama când am să mă nasc a doua oară. O cucoană care nu mai încape în ea, scărpinată de starea vremii prin păr, are o geantă cu bunătăți gata să dea pe-afară, spânzurată de unul din brațe ca niște rasoale. Când mă vede grohăie: "Mă, fugi de-aicea, puți ca un râtan ". .
Trec pe lângă restaurante îmbibate în mirosuri, stomacul începe să mă-njure iar glandele salivare secretă mai mult decât trebuie, cavitatea bucală se umflă ca o pungă, e gata să erupă.
O iau la fugă, am lehamite de mine, de ziua asta de rahat, de viitor pentru că nu există un alt început.. Patrupede mușcate de inaniție își păzesc teritoriul. Mă opresc în spatele unui bloc, pubelele revarsă mese de gunoaie.
Cred că oamenii buni părăsesc pământul devreme și primesc decorații stelare, de aceea privesc noaptea ca pe- o întrunire a îngerilor.Caut retragerea în una din locuințe mele. Aici nu sunt chiar singur, răzbate simfonia șobolanilor din ziduri invadate la exterior de spectatori -insecte debusolate.
Așezat pe patul din conducte calde îmi injectez fericire.
Se strecoară vise cu olfacție de subsol.
-Băăăăăăăi! Voi cu instrumentele de zgârmat, mutați-vă fundurile în altă parte sau vreți război? întreb rozătoarele scabroase.
-Nu cedăm, fantoșă, nu cedăm, fantoșă, vrem să-ți scobim în creieri toată noaptea! răspund ele.