agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-04-28 | [This text should be read in romana] |
Trece senin prin puhoiul de lume. Un copil îl strigă din urmă:
-Tată! RecunoaÈ™te vocea, se întoarce. Amândoi băieÈ›ii lui sunt la un pas de el. Costi È™i John de doisprezece È™i opt ani. -Mai, ce faceÈ›i, bâigui... Ce e cu voi? SunteÈ›i bine? Mama voastră e cu voi? -Păi nu e, zice cel mare. Ai mâncat astăzi? Hai să-È›i cumpărăm ceva de mâncare. Tată îi ia în braÈ›e. ÃŽncepe să plângă. De când l-a părăsit soÈ›ia se văd rar dar copiii încă îl mai iubesc. Intră într-un restaurant cu autoservire. Copiii îi comandă de-ale gurii È™i vor să iasă. -Băi, staÈ›i cu mine că acu’ termin. Mai vorbim È™i noi, unde va grăbiÈ›i? -Lasă, mănâncă. Vorbim dup-aia. ÃŽn sală, este singurul client. Soarbe zgomotos din ciorba de periÈ™oare când, printre picioare de scaune È™i mese își face apariÈ›ia un cățel. -Tu al cui mai eÈ™ti? Èši-e foame? Bagă o periÈ™oară! E bună? Mai vrei? Pe când îi vorbeÈ™te, hop È™i stăpâna, cerÈ™etoarea cartierului. -PofteÈ™te, îi zice Tată, ia loc că e destulă mâncare. -Nuuu, domnu’, cățelul e foarte flămând, lui... de vă lasă inima... Mie să-mi spuneÈ›i... -Ei, cum să-È›i spun, întreabă bărbatul în timp ce trece la felul doi. -Să-mi spuneÈ›i dacă mai sunt frumoasă? Tată se opreÈ™te din mestecat, se ridică, îi prinde bărbia È™i priveÈ™te adânc în ochii ei albaÈ™tri: -EÈ™ti foarte frumoasă dar să-È›i pui dinÈ›ii! Omul nostru își È™terge gura cu podul palmei È™i da să se închine. RoteÈ™te privirea parcă ar căuta o icoană. -Gata. Mai e destulă mâncare, strânge È™i la traistă! Am plecat. Dumnezeu să te ajute! Afară, copiii lui, nicăieri... -I-am alungat, zice îngrijitorul localului. Am văzut că pierdeau vremea p-aci sau cine È™tie ce puneau la cale. -Omule, rău ai făcut. Mă aÈ™teptau pe mine. Tată oftează È™i o ia spre gară. * Coboară din trenul personal. Calcă cu greutate pietrele sparte. Soarele e la apus. ÃŽn stânga se înÈ™iră locuinÈ›ele de serviciu ale lucrătorilor căii ferate. -Ai apăsat dumneata butonul soneriei? -Nu, domnu’ Ilie, nici nu È™tiam că porÈ›ile astea au sonerii. Eu dacă vreodată am vreo treabă te strig. -Cred că vreun neastâmpărat de copil… È™i a fugit. Hai, vino oleacă să-È›i mai tragi sufletul? Te văd zi de zi trecând la deal-la vale… Omul nostru intră în curte È™i se aÈ™ază pe băncuÈ›a din faÈ›a casei. -O, de când n-am mai dat pe-aci...ÃŽnaintea dumitale a locuit cu familia un fost coleg È™i bun prieten. Eram obiÈ™nuitul casei, ca să zic. ÃŽmpreună construiam mici aparate de radio pe care le vindeam în liceu È™i făceam bani de vermut...Mă leagă multe amintiri de căsuÈ›a asta. -I-auzi, nene, n-am È™tiut. Uite, dacă vrei să intri, zice Ilie deschizând larg uÈ™a...Și aÈ™a nu văd prea des musafiri. Tată se ridică È™i intră. Cum pășeÈ™te pragul, un fior rece îi coboară pe È™ira spinării. -La mine e deranj. De când mi-a murit soÈ›ia n-are cine să mai stea de ele -Cum, È›i-a murit soÈ›ia? Asta n-am È™tiut... -A avut cancer. Fata mea, È™i ea vine destul de rar. E căsătorita, e cu casa ei... Lasă că moÈ™ul se descurcă... Erau în hol. Musafirul își aruncă ochii spre mica ușă din tavan care dă în pod: -Acolo am găsit niÈ™te cărÈ›i vechi cândva, scrise în limba turcă. Nu le mai am. Mai priveÈ™te un timp în lungul coridorului È™i se întoarce să iasă. Simte din nou acea senzaÈ›ie pe È™ira spinării. -Nea Ilie, ia să te uiÈ›i, cred că nu e închisă bine ușă podului. Am simÈ›it aÈ™a ca un curent. Sună telefonul. -Daaa...Bine, tăticuÈ›ule... Aoleu... Din discuÈ›ie, Tată își da seamă că e de rău. Iese. TotuÈ™i, nu e bine să plec în momentul ăsta își zice È™i se aÈ™ază din nou pe bancă. După câteva minute Ilie, alb ca varul, cu voce tremurândă: -Fata mea... a născut... L-a născut mort...È™i nici ea nu e bine deloc...Doamne, pentru ce mă baÈ›i? * La priveghi la Gogu, văcarul satului. E aproape miezul nopÈ›ii. Două femei È™uÈ™otesc în hol... Tată la căpătâiul mortului... ÃŽÈ™i aminteÈ™te bine, cu câteva luni în urmă, tot aÈ™a, trecea pe uliță. Gogu era în mijlocul curÈ›ii È™i avea chef de vorbă... -Bre, dar ce lucrare cu via asta a matale de la streaÈ™ină casei. ÃŽn viaÈ›a mea n-am văzut ciurpeni albi, aÈ™a frumoÈ™i, de È™apte chile... -Hă, hă, daaa, anul ăsta, chiar că...O să iasă un vin, mamă-mamă... Băgat în pat de ore bune È™i... somnul nu se lipeÈ™te pic. Se gândeÈ™te la imaginea stranie de acum câteva luni cu Gogu vesel în mijlocul curÈ›ii, la căsuÈ›a dărăpănată, pe brânci de bătrână, la boabele alea mari albe de strugure atârnând ca niÈ™te lacrimi... Inima o ia nebuneÈ™te, îi aude bătăile în moalele capului. Suflă de parcă ar urca în goana mare un deal. ÃŽÈ™i aude respiraÈ›ia urcând..., într-un colÈ› al camerei. Cu privirea pironită, cu faÈ›a albăstrie Tată zace pe patul răvășit. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy