agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-08-17 | [This text should be read in romana] |
Cu bunica la fragi
(din volumul "Bucovina - plai de basm si dor") ÃŽntr-o zi de miercuri, pe înserate, bunica îi dădu o veste grozavă lui IonuÈ›: a doua zi vor pleca amândoi la fragi. Vestea îl entuziasmă din cale-afară pe copil, care, seara, nici nu putea adormi devreme, tot închipuindu-È™i cum e să meargă la cules fragi. După ceva chin, bunica îl adormi, încât a doua zi dimineaÈ›a dormea dus, nici vorbă să se trezească. TotuÈ™i, bunica trebui să-l trezească mai devreme decât în alte zile, că trebuia să plece cât mai de dimineață în pădure, până să se încingă căldura zilei-n amiaza mare. ÃŽl trezi cumva, copilul se ridică din pat mai de voie, mai de nevoie, È™i, în sfârÈ™it, se frecă cu mânuÈ›ele pe ochi, apoi deschise ochii de-a binelea. ÃŽÈ™i aduse aminte de promisiunea bunicii că era zi de mers la fragi. Se înduplecă fără mofturi să fie spălat pe ochi, mânuÈ›e, urechi, apoi să se-închine la Doamne-Doamne, la un loc cu bunica. După aceea îmbrăcă niÈ™te blugi mai măricei, ca de pădure, È™i niÈ™te ghetuÈ›e ca de mers la pădure. Bunica îi aÈ™eză pe masă să mănânce ceva dis de dimineaÈ›a, să nu plece flămând. Dar bunica mai avea de făcut unele treburi pe lângă casă, să hrănească găinile, să adape văcuÈ›ele, să pună niÈ™te mălai È™i coji de cartof la viÈ›ei È™i mieluÈ›i. ÃŽn sfârÈ™it, dădu vestea cea bună - pot pleca. - Hai, IonuÈ›, puiul meu, eÈ™ti gata? Plecăm chiar acum! Porniră la drum. IonuÈ› sălta vesel ba în față, ba în urma bunicii, sărind sprinten cele două pârleazuri, până ieÈ™iră pe uliță. Aici, pe uliță, întâlniră o băbuță care cobora la vale, în sat, să ajungă la cooperativă. - Buna dimineaÈ›a, tanti Ioana, unde te-ai pornit aÈ™a de dimineață, la vale ? întrebă bunica. - Buna dimineaÈ›a, Ileană ! Iaca trebuie să cobor până la vale, la cooperativă: nu mai este nimic în casă, nici chibrituri, nici făină, nici ulei. Și-apoi trebuie să mai iau niÈ™te sare È™i foi de dafin. Da’ acesta-i nepoÈ›elu’ tău, aÈ™a mic ? - Da, e-al meu, de la băiat! Anul ăsta stă cu noi, până în toamna… - DrăgălaÈ™ copil. Da’ îi cuminte ? - Da, este. Ei, aÈ™a cuminÈ›i cum îs copiii. Da’ mă- înÈ›eleg cu el. - Da’ unde aÈ›i plecat aÈ™a de dimineaÈ›a ? - Păi, unde să mergem È™i noi ? Prin pădure, la fragi. - UmblaÈ›i sănătoÈ™i! - Să fii È™i mata sănătoasă! Au pornit mai departe. Pe IonuÈ› îl rodea un gând: - Bunică, de ce femeia aia bătrână nu È™i-a făcut casă mai la vale, să nu umble aÈ™a de greu pe munÈ›ii ăștia ? - Ei, ce È™tii tu micuÈ›ele ! AÈ™a s-a trăit mai demult, pe coamele munÈ›ilor. Iar acum, la bătrâneÈ›e, nu te-înduri să-È›i laÈ™i căsuÈ›a în care ai trăit toată tinereÈ›ea, toată viaÈ›a, È™i să te muÈ›i la vale, unde e multă lume, înghesuială... AÈ™a suntem noi, oamenii de pe munte, vrem să trăim cât mai liberi, în liniÈ™te, până la adânci bătrâneÈ›i ! Intrară în pădure. Nici nu făcură vreo cinzeci de paÈ™i, că È™i văzură un căprior într-un luminiÈ™. IonuÈ›, extaziat de priveliÈ™tea apărută pe neaÈ™teptate, dădu glas tare: - Bunica, vezi ce blană roÈ™cată È™i lucioasă are? Și ce corniÈ›e ! - Da, puiule, Dumnezeu a făcut creaturile Sale să fie minunate, să te bucuri când le vezi în pădure. Să fie lumea cât mai frumoasă, să vină copiii cu drag s-o vadă ! Căpriorul dispăru în desiÈ™. Dar ceva foÈ™ni printre tufe. A, nu fusese decât o pasăre, un sturz. Pasărea vioaie, pestriță, se topi È™i ea repede în tufăriÈ™. Mai încolo, copilul se aplecă È™i luă în mână ceva de jos. - Ce e asta, bunica ? - E un melc. Vezi ce căsuță are pe spate? Când se sperie, se ascunde în cochilie, adică în căsuÈ›a asta, împreună cu căpÈ™orul È™i corniÈ›ele pe vârful cărora sunt ochii lui. Ia atinge cu degetele ochiÈ™orii lui. IonuÈ› aÈ™a făcu. Melcul își feri capul cu ochiÈ™orii în cochilia lui, încât i se vedea doar puÈ›in din piciorul cărnos. - Ia aÈ™teaptă, dacă îl laÈ™i în pace o vreme, să vezi cum își scoate iar căpÈ™orul È™i ochii din cochilie. ÃŽi vezi ? - Da, bunica ! Ce grozav e! - Dar lasă melcul jos, poate are copilaÈ™i undeva, care-l aÈ™teaptă È™i pe care trebuie să-i hrănească. Nu-l lua cu tine! - Dar ce mănâncă melcul ăsta ? - Ei, are destule. Mănâncă iarbă, frunze... Bunica îl dojeni un pic pe IonuÈ›, care, de atâta umblat după melci È™i buruieni de tot felul, își murdărise pantalonaÈ™ii. Se apucă ea să-i scuture de pământ È™i de cetină. Plecară mai departe. Afundându-se în pădurea tot mai adâncă È™i mai întunecată, un tropăit zgomotos le atrase atenÈ›ia. Chiar È™i bunica se înfioră uitându-se într-acolo. - Ce-s animalele alea? îndrăzni IonuÈ› s-o întrebe, cam în È™oaptă. - Sssst! E scroafa mistreÈ›, cu patru pui ! Fă liniÈ™te. A, uite, s-au topit în vale. Nu stau mult la vedere, să nu le vadă vânătorul. - Dacă veneau la noi, să ne pape? se smiorcăi copilul. - Stai liniÈ™tit. Nu ne papă. Nu vezi c-au fugit? De om se sperie orice dihanie ! Au mai mers, cât au mers, până când IonuÈ› începu să se smiorcăie. - Ce-i, puiul meu? - Mi-e foame… Mă dor È™i picioarele. Bunica dezlegă basmaua de pe căldare, scoase de-acolo niÈ™te biscuiÈ›i È™i-i dădu copilului. - Ia È™i mănâncă biscuiÈ›ii ăștia. Mai încolo găsim noi niÈ™te apă rece de izvor. Ce-i È™i cu copiii ăștia, de cum se văd în pădure, îi È™i apucă foamea. Aerul ăsta sănătos de munte … Au mai mers, ce-au mai mers, È™i-au ajuns la parchetul tăiat din pădure unde erau fragi. S-au pus pe cules. Era o bogăție de fragi, mari, roÈ™i, o bunătate. Bunica culegea câte o cană, pe când IonuÈ› câte o mână; el mai mult mânca. Aveau frăguÈ›ele un gust minunat. Dar îi spuse bunica să nu mănânce prea mulÈ›i fragi, să nu-i fie rău. Cam spre prânz, bunica își aduse aminte că acasă o aÈ™teaptă viÈ›elul de adăpat, dar È™i cloÈ™ca cu pui. AÈ™a că lăsară fragii, să plece degrabă acasă. Mai turnară o cană de fragi, mari È™i gustoÈ™i, în găletuÈ™a care se umplu, apoi porniră spre casă. Aici, în mare grabă, bunica hrăni toate animalele. Făcu repede mămăliguță, strânse în odaia cealaltă, cu polonicul, smântâna de pe laptele din lighean, pus azi dimineaÈ›a. Turnă o parte din smântână într-o strachină adâncă, puse în ea o parte din fragii aduÈ™i, le bătu bine de tot cu o lingură mare de lemn, până ieÈ™i o bunătate de smântână cu fragi, care este o minunăție să mănânci cu mămăliguță caldă. Motocel, pisoiul, stătuse toată ziua singur pe cerdac, aÈ™teptându-l pe IonuÈ›, cu disperare. De cum îl văzu sosit acasă, se È™i duse drept la el, să fie luat în braÈ›e, ceea ce nu era pe placul bunicii. Trebuia să se spele iarăși pe mâini, dacă luase pisoiul în braÈ›e. ÃŽn sfârÈ™it, după ce mâncară cu poftă, copilul adormi buÈ™tean, de atâta trudă în pădure. Când se trezi, pisoiul dormea lipit de pieptul lui. Motocel era în stare să doarmă toată ziua, deÈ™i el dormise deja pe prispă, la soare, tot timpul cât IonuÈ› È™i bunica erau plecaÈ›i după fragi. După ce se trezi, IonuÈ›, văzând că până seara mai era mult, ieÈ™i pe toloacă, să vadă ce se mai întâmplă. Un domn cu geantă diplomat urca dealul gâfâind. Era fiul bătrânei cu care se întâlniseră de dimineață, când plecau la fragi. Venea omul în concediu, la mama lui. Se dezvățase de viaÈ›a la munte, el trăia la oraÈ™, în Bacău. Om bun, scoase din buzunar două bomboane, dulci de tot. IonuÈ› le luă cu sfială; după atâta miere, nu-i mai trebuiau bomboane dulci. Dar copiii sunt copii… (va urma) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy