agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-10-11 | [This text should be read in romana] |
Veverița
(din volumul "Bucovina - Plai de basm si dor") Bunicii aveau o livadă cu pomi cam vechi, unii foarte scorburoÈ™i, rupÈ›i de vânturi È™i de vremuri. Câțiva pomi fuseseră tăiaÈ›i È™i se mai vedeau doar niÈ™te cioate încă neintrate cu totul în pământ. Multă lume se mira de ce bunicul nu taie toÈ›i pomii cei vechi È™i să sădească niÈ™te pomiÈ™ori tineri, altoiÈ›i, de care să se bucure din plin. Dar bunicul, de fiecare dată, zicea că nu se îndură să taie pomii sădiÈ›i de mama lui, acestia fiind singurele amintiri de la ea. Și-apoi, pomii cei vechi sunt foarte folositori: vara È›in răcoare, apără casa de fulgere, iar iarna È™i primăvara apără casa de puternicele vânturi. Iată de ce unii pomi prinseseră niÈ™te scorburi adânci – o minunăție pentru păsări mici, de tot felul. Și, curios lucru, într-una din scorburi își făcuse cuib chiar o pereche de veveriÈ›e. Erau aÈ™a de drăgălaÈ™e È™i păreau tare jucăuÈ™e, deÈ™i ele aveau treburi serioase de îndeplinit. Le vedeai adesea sărind printre ramurile pomilor, aducând mereu câte ceva spre cuib. Mai spre prânz, când IonuÈ› încă zăbovea prin casă ascultând povestiri înÈ™irate cu glas dulce de bunica, iată, pe gardul dinspre uliță apărură niÈ™te copii. IonuÈ› se bucură nespus auzindu-le vocile, sări din pat È™i se repezi pe cerdac, È›opăind sprinÈ›ar, ca să se arate copiilor de pe gard. Erau chiar toÈ›i cei trei copii ai vecinilor din vale: AnuÈ›a, Mihăiță È™i VlăduÈ›. Nici nu apăruse bine pe cerdac, că cei trei copii începură să-i facă semne cu mâna, să vină la ei. La aÈ™a ispitire, copilul nu rezistă, o È™i zbughi glonÈ› spre ei. IonuÈ›, simÈ›ind că are multe noutăți de spus, povesti cum se plimbă pe crengile copacilor din livadă două veveriÈ›e drăgălaÈ™e foc. La care, copiii vecinilor, i-au zis că ei È™tiu una È™i mai grozavă, doar să vină cu ei la vale, lângă pârâul de lângă casa lor, unde este o salcie mare È™i pletoasă, bătrână È™i scorburoasă, în care văzuseră că-È™i făcuse cuib o veveriță. Și să meargă toÈ›i acolo, să prindă veveriÈ›a. Ziceau că blăniÈ›a de veveriță e tare preÈ›ioasă, poÈ›i face guler sau mănuÈ™i moi È™i calzi. La copii nu le trebuia de zis mai mult pentru a pune în aplicare o idee, aÈ™a că fugiră pe întrecute cu toÈ›ii la vale, sărind garduri È™i trecând sprinteni prin buruienile de pe ogor, ca să ajungă la salcia de la pârâu, unde văzuseră ei cuibul veveriÈ›ei. Acolo, pe tăcute, se apropiară toÈ›i patru de salcie, ca niÈ™te hoÈ›i. VeveriÈ›a, biata de ea, tocmai venea de undeva, sărind din creangă în creangă, din copac în copac. Vedea că sunt copii aproape de salcie, È™i nu îndrăznea să treacă chiar pe salcia unde avea cuib, parcă È™tia că este urmărită de copii. AnuÈ›a È™i frățiorii ei ar fi urcat până la scorbură, dar le era frică, salcia fiind mare, noduroasă È™i greu de urcat în ea până unde era scorbura. Dar, iată, veveriÈ›a, nemaiputând aÈ™tepta, își luă inima în dinÈ›i, sări din copacul vecin pe crengile salciei, È™i, pe ocolite, intră în scorbură, unde se credea ceva mai în siguranță. Cu copiii nu te poÈ›i pune: găsiră ei ceva să ajungă la scorbura veveriÈ›ei. - Eu È™tiu cum se scoate veveriÈ›a din cuib: iei o piatră, È™i baÈ›i tare în trunchiul copacului. VeveriÈ›a nu se simte în siguranță È™i părăseÈ™te scorbura. Atunci o prindem noi! - Hai să luăm câte o creangă lungă, să dăm în veveriță când sare din copac ca să fugă în alt copac, zise Mihăiță, fratele AnuÈ›ei. AÈ™a făcură, bătură de câteva ori cu o piatră de râu în copac. Deodată, veveriÈ›a ieÈ™i din scorbură, urcă mai sus pe crengile salciei, apoi sări pe crengi din ce in ce mai jos, până făcu salt mare pe pământ, cu coada mare È™i stufoasă plutind în aer. Pe pământ, fuga-fuga-fuga! - Hai cu toÈ›ii, ce faceÈ›i? loviÈ›i cu crengi, n-o lăsaÈ›i, prindeÈ›i-o ! tot striga Mihăiță, înflăcărat de miÈ™carea curajoasă a bietei vietăți, care nu stătu mult pe pământ, se È™i urcă cu repeziciune într-un alt copac, un molid, mult mai înalt. Scăpase veveriÈ›a. DezamăgiÈ›i, copiii își spuneau reproÈ™uri: - Da’ proÈ™ti mai eram noi! Trebuia s-o prindem cât timp era în zbor spre pământ, că pe iarbă n-o mai poÈ›i prinde, sau nimeri cu o creangă! Asta a fost tot, apoi copiii își aduseră aminte că aveau o mulÈ›ime de treburi de făcut acasă. IonuÈ›, È™i el, deveni neliniÈ™tit, că plecase de-acasă iarăși fără voia bunicii. Veni acasă, cam trist. TotuÈ™i, la întrebarea bunicii despre ce făcuse el împreună cu copiii, de stătuse atâta cu ei, el nu rezistă tentaÈ›iei È™i începu să-i povestească bunicii cum au vrut să prindă veveriÈ›a din salcia din vale. La care, bunica avu ce să-i spună, să nu mai facă niciodată treburi din astea: - Vezi, copile, n-aÈ›i gândit bine ce aÈ›i vrut să faceÈ›i. Dacă prindeaÈ›i veveriÈ›a, ce se întâmpla cu puiÈ™orii ei din scorbură? Cine le aducea alune de papă? AÈ™teptau sărăcuÈ›ii o zi, două, fără mâncare, È™i-ar fi plâns mult după mămica lor. Apoi, mureau de foame! Nu v-ar fi milă de niÈ™te puiÈ™ori aÈ™a de mici È™i de drăgălaÈ™i, să sufere de foame, rămaÈ™i fără părinÈ›i care să-le aducă de mâncare? Vezi! Altădată să nu mai faceÈ›i treburi din astea! Doamne – Doamne se supără tare pe copiii obraznici! IonuÈ›, de sensibil ce era, îl dădură lacrimile la gândul că puii veveriÈ›ei ar fi rămas fără părinÈ›i. - Nu mai plânge! Altădată să fii bun cu toate animalele, chiar dacă ele sunt din pădure! (va urma) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy