(...) Cercuri hipnotizante. Amețitoare. Fără gust. Fără miros. Doar ude. Cercuri ude ca și cerul de deasupra lui. Ceruri suprapuse și înșirate pe rafturi pline de praf, cu pagini de abur. O mie de întrebări așezate conștiincios în ordine alfabetică, fără să li se piardă urma. Între coperți fără motiv. Degetul lui descria astfel pe scândurile mesei un drum fără sfârșit, la capătul căruia trebuia să se întoarcă. Mereu în același loc și din aceeași plecare a finalului. Își lăsă degetul câteva clipe să tremure suspendat, până îi amuți zvâcnetul, apoi îl direcționă, amorțit, spre sine, pat de alge. Flacăra pâlpâia cu respirația întretăiată: în oglindă secundele curgeau invers. (...)