Tanti Ana, vecina mea, mă îngrijorează de o vreme, umblă prin curte vorbind de una singură, dă din mâini, parcă certându-se cu cineva imaginar, iese până la poartă, parcă așteptând pe cineva care nu mai vine sau pentru a cere un ajutor de la vreun trecător.
Sunt îngrijorat de starea ei din ultima vreme pentru că e o vecină bună și țin mult la ea, e o femeie cumsecade, mereu grijulie și prevenitoare cu toți cei din jur. De când i-au plecat copiii în lume trăiește singură, dar e încă sănătoasă, muncește în grădină și la câmp și-și așteaptă mereu copiii, cărora le umple portbagajele cu de toate din mica ei gospodărie.
Rezemat de gard, încerc să intru în vorbă cu ea, să văd ce o neliniștește atât de mult în ultimele zile.
- Ce te necăjește atât de tare, tanti Ana? Te văd mereu agitată și parcă disperată... Ce ți s-a întâmplat așa de grav?
- Nu știu ce să mă fac, domnu', că, uite, m-a sunat fiică-mea din Germania că vin în vara asta în țară, să stea o lună de concediu la mine...
- Foarte bine! îi zi eu, zâmbind. O să-ți fie drag cu ei, ai de toate, ai casă încăpătoare și bine aranjată, ai ce le da de mâncare...
Una dintre fetele mătușii Ana e căsătorită de câțiva ani în Germania, cu cetățean german, au o situație bună, servicii bănoase amândoi, casă modernă, moștenire de familie a soțului. De doi ani au și un copil împreună, pe care tanti Ana încă nu l-a văzut decât în poze, ca și pe ginere de altfel, pentru că „nemții”, cum le zice ea, încă n-au fost în țară de când fata a plecat și s-a căsătorit acolo.
- Am de toate, slavă Domnului! zice ea ridicând mâinile spre cer.
- Păi, și-atunci? Care-i necazul?
- Necazul cel mare e că n-am veceu modern în casă! Am numai pe cel din grădină, de după șură.
- Da, dar e curat, aranjat, din scânduri bune și noi...
- Cum să-mi primesc eu ginerele neamț într-un veceu de scânduri și să fie nevoit să meargă pe cărarea din grădină, pe după șură, pe sub vița de vie și printre tufele de trandafiri?
Tanti Ana își frânge mâinile și se uită în ochii mei așteptând parcă un ajutor care s-o scoată din această rușinoasă situație.
- Tanti Ana, știu că dumneata ai ceva bani adunați și cumperi mereu lucruri noi în casă. Ai putea, în decurs de o lună până sosesc nemții, să-ți faci un veceu modern în casă.
- Bani am eu, nimic de zis, dar nu știu pe cine să găsesc să-l facă?
- De asta mă ocup eu, chiar de azi! Știu meșteri buni și ieftini, prieteni de-ai mei, pot să vin chiar acum în casa matale să facem planul de bătaie și de mâine îi dăm drumul.

Zis și făcut. O mică baie avea tanti Ana mai de mult, cu o chiuvetă de tablă ruginită, cu o cadă de fontă adusă de la oraș de pe la niște demolări, dar nu avea veceu, nici scurgere suficient de mare pentru el și nici decantor. Am schițat planul de renovare, am trasat conductele de aducțiune și de scurgere, locul decantorului etc.
Am tocmit meșterii, care s-au și apucat de treabă încă de a doua zi. Baia arăta din ce în ce mai bine de la o zi la alta, cu gresie și faianță modernă, cu toată dotarea necesară, veceu, bideu, chiuvetă, cadă de fibră, cabină de duș, baterii noi, nichelate! Tanti Ana era fericită, scăpase în sfârșit de rușinea veceului din grădină, neamțul va fi încântat cu siguranță de noua sa baie. A costat-o ceva bani, o sumă frumușică, deloc mică, dar ce mai contează banii atunci când nu vrei să te faci de rușine față de străini?
Au sosit, în sfârșit, „nemții”, cu mașina lor mare și luxoasă plină de bagaje, umplând de viață și de veselie casa bătrânei, care i-a întâmpinat cu toată dragostea și dorul ei de mamă. Mă bucur de bucuria vecinei mele, mulțumit că am contribuit și eu într-un fel la îndepărtarea neliniștii ei față de pretențiosul ginere neamț.

După doar câteva zile, spre surprinderea mea, o văd pe tanti Ana umblând iarăși necăjită prin curte. Nedumerit, o abordez la gard:
- Ce necaz mai ai, tanti Ana? Ce te îngrijorează iar?
Tanti Ana se uită cu o privire neliniștită spre mine și-mi zice cu voce stinsă, conspirativă:
- Neamțului nu-i place veceul meu...
Eu sunt de-a dreptul șocat:
- Cum, Doamne? Are el un veceu mai grozav la el acasă? Noi l-am făcut după ultimul standard!
- Degeaba, nu-l folosește. De câte ori are nevoie, iese din casă, indiferent de vreme și se duce în grădină, după șură, la veceul meu de scândură. Acolo stă uneori chiar și o oră, citește, se uită pe telefon, fluieră vesel... Am întrebat-o pe fiică-mea de ce se duce acolo în loc să folosească noul veceu? Mi-a zis că de când visează el așa ceva și de când își dorește el un veceu tradițional, în natură, „ecologic” cum zic ei acum...
Mă pufnește râsul, dar nu-mi pot permite să râd de supărarea vecinei mele.
Se aude zgomot de ușă trântită dinspre șură. Ne îndreptăm amândoi privirile curioase într-acolo și-l vedem pe neamț, cu zâmbetul pe chip și fluierând un cântecel vesel, venind în pas săltat de la veceul din grădină.