De fapt, prima dată, această proprietate a avut gardul, exact acesta, făcea parte din proiect, am lucrat cu echipa de construcții a uzinei, în timpul liber, am plusat la bani și la materiale, dar le-am cerut garanție pe viață, șeful lor, un inginer cu aptitudini practice cum niciun subordonat nu avea, mi le-a dat, dar nu pe viață, doar pe viața lui, zicea că simte că va muri înaintea mea și atâta poate, mai mult, de la Dumnezeu, Doamne ce meseriaș era, avea o soție frumoasă, semăna cu Jenifer Lopez, animal de soi, care îmi inspira milă, își vorbea de rău soțul cu orice ocazie, Petrică al ei era un mocicoș, un aiurit, un uituc, nu făcea nimic bine, spunea ea, dar, înafara unor trăsături de temperament distrat, nu-i reproșam nimic, toate îi ieșeau perfect, ce-mi plăcea foarte mult la el era faptul că nu improviza, cosulta și respecta proiectul cu sfințenie, lucrarea trebuia să iasă ca la carte, spunea el ori de câte ori consulta planșele proiectului, parcă jenat, voind să se scuze și să îndepărteze orice suspiciune de nepricepere, neînțelegând că eu apreciam în mod deosebit această deprindere, după ce muncisem mult cu proiectantul până am adoptat toate soluțiile tehnice, geometrice, arhitectonice, - spuneți avea, era, vorbiți la trecut-imperfect, s-a întâmplat ceva cu ei? - nu știu, nu cred, atâta doar că atunci când am construit casa eram plecat din uzină, mă săturasem de program muncitoresc și de planul mereu nerealizat, care condiționa totul, mai ales veniturile, lipseau materialele, lipseau banii, toate erau împotriva muncii, poziția mea era una bună, dar extrem de stresantă, așa că am evadat din zona tehnică în zona comercială, devenind distribuitorul județean al unor branduri de băuturi, bere, sucuri, băuturi alcoolice, abia ieșisem dintr-o epocă în care nu se găsea nimic, am închiriat un spațiu dezafectat în zona de case, destul de repede a devenit prea mic, am închiriat întregul parter al unui bloc ridicat la întâlnirea orașului vechi cu noul cartier de blocuri, în scurt timp a devenit și acesta neîncăpător, consumul creștea, erau bani tot mai mulți, la un moment dat m-am gândit să-mi fac un sediu nou, cu birouri, parc auto și depozit, chiar aici pe terenul alăturat, dar terenul era șters din memoria mea pentru mulți ani, valorificarea unei părți din el fiindu-mi aproape interzisă, pentru sediu nou trebuia neapărat să iau un credit uriaș și foarte scump, am cumpărat o hală abandonată din zona industrială, am cârpit-o cu mult mai puțini bani, am mai cumpărat câteva mașini la mâna a doua, le aduceam direct din Germania, multă vreme am fost singurul agent de vânzări, banii sporeau lent, plăteam creditul dar investițiile erau foarte puține, fără un capital propriu totul era destul de riscant, doar managementul foarte prudent m-a ajutat să supraviețuiesc într-o adevărată junglă comercială, totul era să mă poziționez în zona unui profit real, chiar mic, dar netrucat, să acopăr toate cheltuielile și să rămână ceva în cont, am reușit, pericolele majore au trecut, am depășit etapa critică, și, când am reușit să mă relaxez, am organizat concurs, de fapt concursuri, pentru principalele posturi de administrare a firmei. Pentru că nu voiam să mă îngrop sub edificiul organizației, am dus selecția până la limita suportabilității, competiția fiind organizată în câteva etape, salariul managerilor fiind diferențiat pe măsura aptitudinilor dovedite, competiția a durat o săptămână în care le-am plătit candidaților selectați prin metodele obișnuite - studii, experiență, poziții anterioare similare - salariul solicitat de fiecare dintre ei, oferta mea, pe care le-am comunicat-o la final, fiind, la unii dintre ei, mai mare decât așteptările lor. În toată nebunia din acea vreme, anterior selecției, mi-am făcut timp și am urmat și finalizat două cursuri de management, cel de resurse umane determinându-mi selecția originală a managerilor mei, care sunt și acum în firmă, mulțumiți și devotați. Când am fost convins că pot să plec, în 2003, m-am apucat de casă, am vândut zece ari de teren, începând construcția. Am deschis un drum lateral, prin livadă, construcția de bază durând nouă luni, din martie în noiembrie, mobilarea și unele amenajări durând încă vreo șase. - v-am ascultat toată povestea, care n-a fost doar a grădinii, a fost de fapt a dumneavoastră, chiar nu știu de ce am făcut-o? - cândva, peste câțiva ani, această discuție va căpăta un sens, poate...

- Mergem să mâncăm? Pun totul la un loc într-o tigaie nouă, încălzesc repede și mâncăm, apoi studiem medicația, care, din câte am văzut nu-i cine știe ce, spăl vasele, apoi ne uităm la televizor. Ce zici?
- Vezi pe masă printre accesorii dacă găsești un scaun, dacă nu improvizăm unul adăugând la cele două curele inghinale una pentru șale și una pe sub brațe, prinse toate pe cablul vertical, dacă reglăm bine lungimile trebuie să funcționeze, în spital era gata confecționat întregul dispozitiv, cu el mă mutau, în ultima perioadă, din pat pe scaun.
- Există două din trei elemente, trecem peste picioare până în zona inginală, apoi te ridic cu o curea pe sub brațe și ajustez la lungimea potrivită cureaua care să-ți susțină spatele, în zona șalelor. Totul e să identificăm și să marcăm cumva punctele de ancorare ale carabinierelor. Hai să facem un prim exercițiu!
...- nu cred că vrea cu adevărat să plec, mâine n-am școală, la opt vine și kinetoterapeutul, până atunci trebuie să-l primenesc, mâine și duminică am putea face multe exerciții de ridicare, schimbare, igienizare, mutare, plimbare cu căruciorul prin casă, aș dormi la el în bucătărie până luni dimineața, apoi aș reveni după ore, pe la două.
- Scurtează te rog cureaua de sub brațe, sunt prea lăsat pe spate.
- E mai bine, așteaptă să merg după cărucior, a rămas afară, imediat vin.
...- bine că nu s-a rupt nimic la căzătură, trebuie doar șters cu o cârpă... ne trebuie multă răbdare, mi-e teamă că nu realizăm încă dimensiunea perioadei de recuperare, are dreptate să-și dorească permanent pe cineva lângă el, dar trebuie să cădem la pace, mă mut la el și astfel voi lipsi mai puțin, trebuie să-mi termin anul, chiar mai mulți, n-am alternativă, eu n-am banii lui, oricând se poate înfuria și mă alungă-n drum, e clar, nu pot renunța după ce am muncit o viață, cine știe ce și cât va fi... să vedem mâine ce ne spune kinetoterapeutul, se pare că e foarte bun și prognosticul lui se adeverește, iar cu forța lui fizică, dar mai ales mentală, Iona va reduce mult perioada, trebuie doar să accepte susținerea mea, chiar fără renunțare la ore, singur va fi supus pericolului prăbușirii psihice, poate chiar alcoolismului.
- Aveam emoții dacă intră scaunul între pat și stâlpul cadrului, cred că a fost dimensionat din start și în funcție de dimensiunea cărucioarelor, te-a întrebat cumva de lățimea patului?,
- Da, l-am măsurat cu ruleta ta din garaj și i-am comunicat la telefon.
- Un metru patruzeci, apasă frâna căruciorului și lasă-l liber, ia-ți mâinile de pe spetează! - Ești incredibil Ioane, ești o forță, pur și simplu ești grozav!
- O forță în pijama, care se plimbă cu telescaunul, se dă cu tiroliana prin ținutul deznădejdii, asta e, hai să mergem în bucătărie, vreau să văd înserarea printre crengile pomilor, nu mă ajuta, lasă-mă să fac eu totul, mă rog, tot ce pot face singur,
...- ce bine se descurcă, ce ușor trece pragurile!
- Stai cu fața la fereastră, stau eu acolo, ciupercile mi s-au legat un pic, dar nu s-au ars, sunt foarte bune, mănânci și tu, da?
- Mănânc Letiția, dar foarte puțin, mi-e foame, dar mă îngrozește gândul la mizeria trăită ceva mai înainte, dacă aș putea controla momentul n-ar fi nicio problemă, prima dintre neputințele mele de care mă voi ocupa va fi asta, mai vorbim, acum suntem la masă.
- Se simte puțin prăjeala, îmi cer scuze, nu fac greșeli de felul ăsta, de obicei.
- Ba să faci, de acum să arzi fiecare mâncare mai rău decât asta, să nu am ce mânca, să scap de osândă!
- Spui acum, dar după câteva rateuri m-ai scoate din casă, apropo, hai să discutăm cu calm o chestiune, promite-mi că rămâi calm până la capăt!
- Ok, spune!