Dormea în patul în care dormise o viață cu nevasta. Continua să ocupe partea stângă a saltelei ca și cum consoarta ar mai fi fost în viață și ar fi ocupat partea dreaptă. Explicația lui era că, în pofida morții femeii, într-un fel sau altul încă ocupa jumătate din salteaua familiei pentru că noapte de noapte, uneori și în vis, o auzea plângând alături, îl mângâia, îi spunea că e distrusă fără el și că îl aștepta cu nerăbdare. Sau dacă nu, auzea șoapte de "să nu uiți că mi-e dor de tine, te aștept cu brațele deschise" sau "nu să mori e oribil ci să stai separat, te rog nu întârzia". După mult timp sosi și timpul în care văduvul a cunoscut, în parc, o văduvă. În scurt timp ea l-a însoțit acasă pentru a trăi împreună. Cum nu dormea deloc bine, noua nevastă a luat măsura de a schimba salteaua. De atunci cea moartă nu mai ocupă jumătate de saltea și nici nu se mai aude vorbind. Când vine, și vine des, stă de-a dreptul în brațele nevestei vii și își ține ocupată gura ba cu săruturi, ba cu gemete fierbinți de dragoste și plăcere.