agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-24 | [This text should be read in romana] |
Viața ca un răzor cu flori
A trecut multă vreme de cînd frumoasele țigănci - fuste colorate, rumeni obraji, panglici prinse alături de salbe - dansau în piețele unde creștinii le priveau, uneori, cu ochi răi. O floare prinsă în dinții albi ai celei care se făcea vîrtej de culori în ritmul tamburinei ducea la potolirea răutăților și, uneori, la declanșarea patimilor dezlănțuite. Au văzut țigăncile puterea florilor. Și au purces să le crească, mîini negre mîngîind petale albe, roz sau roșii, precum focul din inimile lor de arzoaice nomade. În perioada dintre cele două războaie mondiale, țigăncile nomade au împînzit frumos colorat străzile Capitalei. Desculțe, purtînd acealeași fuste colorate cu focuri bengale, agitau mănunchiurile înmiresmate de flori, oferindu-le ispititor trecătorilor. „Hai, boiarule, ia o floare pentru cuconița matale, trăiți-ar boieroaica, frumoasă mai e!”, susurau șerpește florăresele, izvorînd în jurul lor miasme de fum șătrăresc, amestecat cu suave miresme de cîmp. Rare erau negustoresele de flori de grădină, frumuseți florale răsărite și înălțate spre soare cu migală, sub graba palmelor încrustate cu mraniță. Și cu suflete neliniștit privitoare la stropii ce stăteau gata să cadă din înaltul cerului. Trei la număr sînt rangurile breslei florăreselor. Primul, cel mai de sus, este al celor care cultivă prețioasele bijuterii vegetale în sere, fie vară, fie iarnă. De multe ori aduc bulbii din import, cu mare cheltuială, și trudesc zi și noapte la creșterea florilor. Nu este ușor să ai parte de vreo furtună care să sfîșie plasticul de pe cuiburi și să te trezești că vijelia a culcat la pămînt truda de săptămîni. Mai vin și ierni năprasnice, cu viscole care degeră firavele plante. Florăresele din piețe sînt de rangul doi. De obicei cultivă flori în grădină, de primăvară pînă toamna tîrziu. La ele nu găsești orhidee sau crizanteme olandeze. Ghioceii, violetele, lăcrămioarele, trandafirii, lalelele, gherghinele, fiecare la vremea lor, împodobesc tarabele în fiecare zi a săptămînii. De ultim rang sînt precupețele și florăresele ambulante. Prin piețe mai găsești cîte o gospodină care, pe lîngă legăturile de zarzavat, are spre vînzare flori. Crescute în grădina din spatele casei, printre tufe de leuștean și straturi de ceapă și usturoi. Sînt cele mai ieftine flori, un buchet costă, uneori, cît o pîine sau cît un mănunchi de salată. Bătrînă femeie, ridurile i-au transformat iremediabil chipul. A împins tocmai din cartierul Bălcescu un căruț mare și greu, plin cu flori. S-a oprit la colțul străzii și îmbie trecătorii să cumpere frumusețile. Și nu duce lipsă de mușterii, eu trebuie să stau la coadă ca să vorbesc cu ea. Are aproape trei sferturi de veac, ani care au trecut peste ea cu anotimpuri mai bune și mai rele. Ierni viforoase în sufletul ei, veri caniculare care i-au stors și ultima picătură de transpirație. Plantele din grădina aflată în spatele casei i-au dus spre văzduhul eterat de soare și broboanele reci-calde ale sufletului său de îngrijitoare ale minunilor vegetale. Flori. Puse în cuiburi mîlite de pămînt și apă, amestecuri de viață, deopotrivă, la rădăcină. „Că, zice bunica florilor, dacă tu, om, nu poți sta în soare și cați umbra unor copăcei, cum ar putea minunile astea plăpînde să stea sub vipia amiezii fără să aibă ceea ce le trebuie?” Nu spun nimic, doar mă uit la mîinile maicii cum răscolesc printre tulpini, așezînd blînd petale colorate. Muncite mai sînt mîinile ei, ale bunicii de flori. Purtate de dimineață prin măcinatul mraniței, cărînd apă cu stropitoarea, numai bună de mîngîiat firavele mlădițe cu stropi înmiresmați de roua fîntînii. Au crăpat palmele bunicii de la atîta cărat de apă și de la la învîrtit pămîntul umed așezat în cuibare negre pentru petalele colorate care vor sta la masa albelor mirese invoalate în taina cununiei. A mai crescut și o nepoată, vreme de 21 de ani. I-a dat și casa, cu acte la notariat. Numai să o ajute la grădină, că e muncă grea. Nu a vrut nepoata, a plecat în lume, lăsînd toată truda pe umerii ei și ale bărbatului, om suferind și el. S-au întristat sufletele lor, a celor doi bătrîni, siliți de zilnicele nevoi și de destin să gingășească tulipele, îngarofatele fără de mireasmă pătrunzătoare, dalbi crini, prea parfumați trandafiri, amintind de ghimpi de dragoste neîmpărtășită. Nu s-au lăsat. Au sădit gherghine cu parfum subtil de femei trecute de primele dragoste, crizanteme avînd romanțe în petale subțiri și delicate, ca și vocile celor care cîntă iubirile neîmplinite. Și mereu, amirosind a reavănă glie, a primăvară zburătăcită de rîndunele, săgetătoare ale văzduhului - viorele, ghiocei și lăcrămioare. Nume de fete, care, devenind apoi femei, s-au alăturat gingașelor nume de liliane și liliac. Asta au vrut cei doi. Să se împlinească voia florilor. Și să se bucure lumea de ele. Spre aducere aminte, pe bunica florilor, Maria Bozianu, o cheamă de fapt așa: sora soarelui - cel care dă lumină, vraja tulpinii, mama petalelor, culoare de viață. Alegerea de chemare este doar a sufletului vostru. Articol apărut în Opinia romașcană |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy