agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-28 | [This text should be read in romana] | Submited by IonuÅ£ Caragea Febra Serge Brussolo l Nava vibra încetiÈ™or, înfigîndu-È™i vîrful carbonizat în noaptea spaÈ›iului. TrepidaÈ›ia alerga prin scheletul obosit, contorsiona conductele, făcea să fluiere niturile slăbite, să geamă tablele fuselajului. ÃŽntinsă în cuÈ™eta sa, Liza asculta plînsetul metalic ce urca din bătrîna carcasă asemeni unei melodii demodate ce nu mai poate fi auzită decît cu un sentiment de melancolie. Una din acele arii la modă ce va păstra etern gustul nostim È™i siropos al amintirilor din tinereÈ›e. La exterior, în întunericul cosmosului, pe latura stîngă a navei greoaie È™i butucănoase se lăfăia scorojită obiÈ™nuita È™i stupida emblemă a universității. Liza se simÈ›ea totuÈ™i mulÈ›umitor în măruntaiele labirintului de sasuri È™i cămăruÈ›e, ba, s-ar putea spune, chiar în largul ei... ca într-o haină familiară sau în fotoliul preferat adîncit de îndelungate ore de lectură... Era o navă demodată. Un vechi transportor de trupe, cu carburant lichid, care făcuse compania de la Ghan-Taar, reformat datorită perimării morale... Cu ani în urmă fusese scos la licitaÈ›ie, iar universitatea fanghiană din Santa-Catala îl achiziÈ›ionase aproape pe gratis. Drept urmare, nava ajunsese să ocupe parkiringul zonei comerciale a facultății de È™tiinÈ›e, transformîndu-l în teren de zbor. NenumăraÈ›i studenÈ›i visaseră lîngă cele cîteva mii de tone înnegrite de razele cosmice È™i de reintrările brutale în atmosferă. O mulÈ›ime de băieÈ›i È™i fete, studenÈ›i în primul an de biologie, profitaseră de neglijenÈ›a paznicilor pentru a face dragoste, într-o seară de vară, în picioare, sprijiniÈ›i de una din aripioarele derivei, cu spatele zgîriat de buloanele fuzelajului. Liza, asemeni altora, o fată cu plete lungi, blonde, cu trup subÈ›ire, cu sîni tari, obraznici, de adolescentă, scăpase ocheade languroase spre carapacele de È›estoasă ale cabinetelor de observaÈ›ie, spre turlele de oÈ›el albăstrui marcate de fantele hublourilor, adevărate coifuri de cavaleri teutoni. ÃŽÈ™i pierduse virginitatea asemeni altora, cu rinichii lipiÈ›i de un rezervor de kerosen, fusta ridicată pînă la mijloc, pupilele fixate pe antenele radar ale postului de pilotaj È™i mintea plină de imagini spaÈ›iale. ...Iar acum, cinci ani mai tîrziu, se afla aici, cuibărită în inima maÈ™inii, cu corpul îndurerat de acceleraÈ›iile succesive pe care le suportase la traversarea atmosferei fanghiene. Se numea Liza Angsthron, era doctor în zoologie È™i avea douăzeci È™i nouă de ani. Nu È™tia de ce, pe neaÈ™teptate, decanul facultății o înscrisese pe lista personalului autorizat la zbor, smulgînd-o sălii de curs pentru a o vîrî în salopeta cenuÈ™ie a cercetătorilor naviganÈ›i. I se dăduse vag de înÈ›eles că nava urma să întreprindă, sub acoperirea unei explorări geologice, o misiune de cea mai mare importanță È™i că era nevoie de aportul ei. Nu încercase să afle mai mult. Autoritatea administrativă îi provoca o teamă difuză È™i întotdeauna preferase să se arate docilă. Pînă în prezent n-avusese de ce să regrete. AÈ™tepta, culcată în penumbra cabinei cu pereÈ›i blindaÈ›i, ca cineva să binevoiască a-i dezvălui rolul ce-i era destinat. Pentru moment era perplexă. Santa-Catala nu mai era de multă vreme o universitate de marcă. Alte È™coli mai competitive răzbiseră pe piaÈ›a creierelor, anunțînd sfîrÈ™itul vechilor reÈ›ele de formare intelectuală. După ce cunoscuse gloria È™i bogăția, Santa-Catala își dormea azi somnul prăfuit al universităților de provincie. Nu, nu È™tia spre ce È›el obscur o purta nava uzată, iar această ignoranță îi umplea pieptul cu o neliniÈ™te surdă... Deodată o bătaie puternică în uÈ™a celulei o smulse din visare. Tresări È™i se aÈ™eză pe marginea cusetei cu stomacul crispat. Indexul necunoscutului bătu iar, cu nerăbdare, în panoul metalic. Liza se ridică È™i deschise uÈ™a de tablă. Un tînăr cu capul ras aÈ™tepta pe culoar. O salută reglementar, apoi enunță monoton: ― Comandantul Junia vă aÈ™teaptă în sala de proiecÈ›ie. Trebuie să vă însoÈ›esc. 2 Părea o cocoașă verde pe întinderea albă È™i decolorată a deÈ™ertului. Un munte ovoid, fără asperități, acoperit de o iarbă abundentă È™i grasă. Un soi de "căpățînă de zahăr" ce atingea o mie de metri înălÈ›ime, pe care vîntul o zbîrlea cu un pieptene invizibil, nebun. Fremătînd, Liza își trecu mîna prin păr. Unghiile retezate scurt scîrțîiră neplăcut la contactul cu tunsoarea în perie ce-i dezvelea ceafa, ca pentru a o expune mai bine tăiÈ™ului unei ghilotine imaginare. ÃŽn argoul piloÈ›ilor, o astfel de coafură era numită "condamnat la moarte". Pielea capului se distingea cu claritate sub frizura anemică, cu aspect de licheni, accentuînd paloarea obrazului cu pomeÈ›i proeminenÈ›i, asiatici, È™i fruntea înaltă, bombată, marcată de primele riduri fine caracteristice celui de-al treilea deceniu de viață... Oamenii alergau pe gîlma verde, scurgîndu-se în ciorchini pe pante. ÃŽntreaga populaÈ›ie a muntelui părăsea înălÈ›imile pentru a se răspîndi în cîmpie, băltoacă viermuitoare, informă, zguduită de spasmele unui exod de neînÈ›eles. Liza miji ochii, atentă la diferitele faze ale fenomenului... Deodată, muntele începu să tremure, să se clatine, să se balanseze de la stînga la dreapta, ca È™i cum ar fi încercat să se smulgă din rădăcini pentru a porni în urmărirea fugarilor! De jur-împrejur, nisipul clocotea agitat de vîrtejuri furioase. ÃŽn sfîrÈ™it, apăru o labă! Un membru anterior scurt È™i gros, asemănător cu cel al unei È›estoase È™i la fel de solzos. Rînd pe rînd, frămîntînd cîmpia, sfărîmînd rocile È™i crustele de sare, răsăriră alte labe. Capul se ivi ultimul: o sferă formată diutr-un amalgam de plăci osoase È™i coarne, pe care gura È™i ochii rămîneau total invizibili... ÃŽndărătul Lizei, Junia, o femeie masivă, comandantul navei, stinse proiectorul. Ecranul redeveni alb. ― AÈ™a-i că n-ai mai văzut o chestie ca asta? ― hîrîi Junia cu o voce asprită de tutun. Li se spune "animale-munÈ›i". Se îngroapă pentru a hiberna lăsîndu-È™i afară doar spatele. Pot rămîne o mie de ani aÈ™a, înainte de a ieÈ™i la suprafață. ― Dar iarba? — întrebă Liza uluită. Interlocutoarea izbucni în rîs. ― Păr, micuÈ›o! Păr! Urmă un moment de liniÈ™te. Ca È™i restul navei, minuscula sală de proiecÈ›ie trăznea a ozon. Domnea o căldură de cuptor ce făcea insuportabil contactul cu îmbrăcămintea, iar Junia, prea puÈ›in grijulie cu respectarea sacrosantei etichete militare, utiliza ca unic echipament o vestă de piele kaki, pătată de sudoare, È™i un slip de nailon alb, cu o transparență fără dubiu. Stînjenită de atmosfera de o intimitate lipicioasă, Liza È›inea ochii fixaÈ›i obsesiv pe dreptunghiul gol al ecranului. ÃŽÈ™i păstrase combinezonul din pînză cenuÈ™ie de la începutul zborului, evitînd orice relaxare, luptînd chiar È™i împotriva tentaÈ›iei de a-È™i deschide fermoarul pînă la buric. Trebui deci să facă un efort deosebit pentru a-È™i mobiliza coardele vocale: ― De cînd e filmul? Vocea ieÈ™ise sugrumată. ― De aproximativ o sută de ani. A fost făcut pe o planetă numită Almoha. Animalele-munÈ›i formau adevărate turme. Cronicile pretind că populau deÈ™ertul, hibernînd o duzină de secole È™i nu se trezeau decît pentru a muri. Azi rasa li s-a stins, iar Almolia a fost distrusă. Animalele astea au devenit mit. Mai vrei să È™tii ceva? Liza înclină capul în semn de aprobare. Ecranul fu din nou invadat de un nor de forme miÈ™cătoare: o hoardă de coline vii se deplasau pe întinderea unei câmpii, adevărat; lanÈ› de munÈ›i în mers; turme de oameni minusculi fugeau din calea avansării lente a titanicului zid, abandonînd sate È™i oraÈ™e... O altă secvență detalia distrugerea unui oraÈ™ fortificat. Animalul È™arja, È›inînd capul plecat, fără ură, cu o degajare somnambulică ce contrasta în mod straniu cu spectacolul de Apocalips ce se năștea de sub paÈ™ii săi. Imobile, monumente, întărituri sucombau laminării pîntecului enorm. Creneluri, domuri, turnuri terminau în aceeaÈ™i magmă de pietriÈ™ măcinat. Dar animalul orb își continua drumul, lăsînd în urma sa un siaj de ruine... Filmul avu o sincopă; acum un grup de călăreÈ›i încerca să blocheze înaintarea animalului, un tun mic, fără recul, era pus cu febrilitate în poziÈ›ie de tragere. Liza își rodea unghia degetului mare. Lipsite de sunet, imaginile aveau ceva ireal. Văzu arma săltînd pe loc, obuzul ridicîndu-se în văzduh, coborînd È™i lovind cocoaÈ™a pahidermului. Blana semăna atît de mult cu iarba încît avu impresia că proiectilul străpunsese creasta unui munte. TotuÈ™i, aproape imediat, sîngele țîsni din punctul de impact, greu, gros; pîraie stacojii se rostogoleau pe laturile — versanÈ›ii — bestiei pentru a păta bolovanii albi ai dărîmăturilor... Dîre lipicioase apărură în părul des... Liza simÈ›i pe ceafă o palmă umedă. ― Chiar dacă erau lovite de obuze burduÈ™ite cu cianură, le trebuia mai mult de o săptămînă pentru a muri, È™opti vocea aspră a comandantului. Nu se È™tie mai nimic despre anatomia lor: imediat ce-È™i dădeau duhul, corpul li se descompunea cu o viteză fulgerătoare. Arhivele conÈ›in doar scheme fanteziste, care aduc mai degrabă cu desene medievale decît cu schiÈ›e È™tiinÈ›ifice. Suficient însă pentru ca fiziologia lor să rămînă o enigmă profundă... Liza clătină capul în tăcere. Căldura grăsanei i se transmitea în ceafă, i se răspîndea în umeri, îi invada pieptul asemeni unui val de febră. Ar fi vrut să se scuture, să se debaraseze de mîna umedă È™i arzătoare ce i se lipise de ceafă ca o moluscă urzicantă. Dar nu îndrăznea. O picătură de sudoare se rostogoli pe coama nasului fin, cu transparenÈ›e de porÈ›elan. ― Bîntuie È™i unele legende, continuă È™efa cu o voce din ce în ce mai ruginită. Se spune că la originea acestor animale s-ar fi aflat adevărate planete vii ce pluteau în spaÈ›iu, cu capul È™i labele retractate, eliminînd prin gurile lor o atmosferă artificială... Unele relatau chiar că "animale-luni", de... balene cosmice! Zvonurile au atras atenÈ›ia ministerului cercetării. ReacÈ›ie normală. Imaginează-È›i un animal capabil să părăsească solul È™i să efectueze o traversare a spaÈ›iului galactic fără să-i pese de vid, de variaÈ›iile uriaÈ™e de temperatură, de radiaÈ›iile mortale, de... O carcasă de mii de tone traversînd spaÈ›iul de la o planetă la alta la fel de uÈ™or ca un stol de rîndunici ce trec marea pentru a ierna în Africa! Asta presupune o organizare fiziologică de o incredibilă rezistență... Liza înghiÈ›i în sec; întrebarea pe care dorea s-o pună i se lipea de limba uscată. Ezită, È™i un moment se gîndi să renunÈ›e: ― VreÈ›i să spuneÈ›i că animalele astea sînt un fel de nave cosmice vii? De rachete din carne È™i oase? ― Asta-i, micuÈ›o! Exact! Chiar dacă pare o tîmpenie, asta sînt: nave cu fuselaj din piele! Nave cu È›evărie din organe È™i muÈ™chi care-È™i extrag combustibilul dintr-un stomac! ÃŽÈ›i imaginezi? Fără canalizări, fire electrice, motoare, ci pur È™i simplu vene È™i nervi... Un corp suficient de puternic pentru a sfida orice capcană spaÈ›ială, pentru a scăpa de greutate, de cîmpuri de atracÈ›ie, È™i care-È™i obÈ›ine toată energia doar din propriul metabolism! ― Imposibil! ― AÈ™a s-a È™i crezut la început, dar ulterior s-au înregistrat unele ciudățenii: schelete gigantice eÈ™uate pe planete care n-aveau cum să le dea naÈ™tere, ecouri neobiÈ™nuite înregistrate de sonde spaÈ›iale... meteori capabili să-È™i modifice singuri traiectoria È™i chiar să facă stînga-mprejur! Pe scurt, un amalgam de indicii mărunte dar iritante. Au urmat adevărate bătălii teoretice în laboratoarele ConfederaÈ›iei, s-a vorbit chiar de "monstrul Loch Ness al spaÈ›iului"! Apoi Ministerul Apărării a pus laba pe dosar... È™i totul a devenit mult mai serios. Liza tresări. ― Armata? De ce? Grăsana ridică din umeri. ― Ia gîndeste un pic, bleago! Ce s-ar întîmpla dacă s-ar reuÈ™i descoperirea secretelor metabolismului unui astfel de animal (admițând bineînÈ›eles, că există)? Care ar fi aplicaÈ›iile tehnice? ― S-ar... s-ar putea face ceva în "beneficiul" oamenilor... cînd zic "oameni" mă gîndesc în primul rînd la militari. GreÈ™esc cumva? ― Deloc. Daca se va reuÈ™i cunoaÈ™terea mecanismelor fiziologice ale animalelor-mutanÈ›i se va putea imagina o avalanșă de mutaÈ›ii posibile... ― Cum ar fi cosmonauÈ›i fără scafandri spaÈ›iali? — remarcă Liza. Indivizi capabili să se smulgă oricărei forÈ›e de atracÈ›ie gravitaÈ›ională doar prin propria lor forță musculară? FiinÈ›e ce È™i-ar secreta singure oxigenul? ― Iată deci! O revoluÈ›ie totală! Omul debarasat definitiv de suportul mecanic! Omul liber È™i nud, capabil să se miÈ™te în spaÈ›iu ca peÈ™tele în apă. Devenise lirică. Liza nu se putu abÈ›ine să nu o doboare în plin zbor: ― Este imposibil. Pură utopie. O himeră... Mîna de pe ceafa ei se crispă. SenzaÈ›ia de durere se accentuă. ― Decizia a fost luată sus, foarte sus. Ceea ce tu numeÈ™ti "utopie" pare să-i intereseze în mod deosebit pe conducătorii noÈ™tri. ― Dar pentru a construi pînă È™i cea mai mică ipoteză ar trebui... ― Da?! — murmură comandantul pe un ton dulce dar amenințător. Liza bîigui: ― Ar trebui... să se dispună de... de un subiect de experiență... Mîna Juniei îi părăsi ceafa: ruperea neaÈ™teptată a contactului o îngrozi pe tînără precum anunÈ›ul unei iminente pedepse. O secundă se află în pragul panicii. ― Ai un loc rezervat în sala de informare, spuse ofiÈ›erul, studiază istoricul animalelor-munÈ›i. Ne vedem mai tîrziu... UÈ™a dinspre culoar È™uieră. Liza luă brusc poziÈ›ia pentru salutul reglementar, dar constată că era deja singură... Colindă cîtva timp prin măruntaiele È™erpuitoare È™i obscure ale culoarelor fără să întîlnească pe nimeni. Pe alocuri, din reÈ›eaua de canalizare ce tapisa pereÈ›ii țîșneau gaze sau scurte jerbe de scîntei. Majoritatea becurilor, moarte în cuÈ™tile lor de sîrmă, lăsau coridoarele cufundate în întuneric. Cu dinÈ›ii strînÈ™i È™i pielea zbîrcită de fantomele terorilor copilăriei, Liza continuă să înainteze. ÃŽntr-un tirziu, descoperi sala de informare. Se zăvori repede, scoțînd un oftat de uÈ™urare. Se afla într-un fel de dulap metalic, total inconfortabil, echipat cu un ecran video È™i o pereche de căști demodate. A fost nevoită să tasteze trei coduri numerice înainte ca aparatul să accepte furnizarea informaÈ›iilor. Nu exista nici o altă modalitate de identificare fonică digitală. Ca pretutindeni pe navă, nu puteai scăpa de supărătoarea impresie că manipulezi piese de muzeu. Ordinatorul nu-i relevă nimic deosebit. Prin faÈ›a ochilor i se perindară cîteva fotografii îngălbenite È™i un fragment de film ce prezenta deriva lentă, prin deÈ™ert, a unuia din neobiÈ™nuitele animale. DocumentaÈ›ia grafică a dosarului era constituită dintr-un teanc de scheme. Rătăcit printre ele, se afla desenul unei secÈ›iuni din creatură aÈ™a cum È™i-o imaginau savanÈ›ii epocii respective în urma observaÈ›iilor scurte È™i rare. Reconstituirea, rezultată din studii È™i schiÈ›e executate în grabă cînd animalul, sub acÈ›iunea procesului accelerat de descompunere, își pierdea rapid forma È™i structura, lăsa zone de incertitudine. Pe măsură ce te depărtai de epidermă È™i te apropiai de centru, imprecizia ipotezelor invada planÈ™ele anatomice luînd forma unor pete albe flancate de semne de întrebare. ÃŽn faÈ›a desenelor neterminate erai tentat să crezi că pahidermul, datorită lipsei de măruntaie localizabile sau de organe distincte, era format doar dintr-un înveliÈ™ gol, asemeni unor monstruoase puÈ™culiÈ›e cu pereÈ›i sparÈ›i... Se termină È™i ultima bobină. Liza era perplexă. Imaginile din arhivă, demodate, confuze, nu aduceau nimic nou. Veneau dinalte timpuri, din altă epocă, redeÈ™teptînd o lume azi moartă: Almoha. O planetă artificială, ultima pusă în serviciu, ale cărei buloane erau acum împrăștiate în cele patru colturi ale universului. Animalele-munÈ›i nu supravieÈ›uiseră cataclismului final. Asemeni licornelor, lui yeti sau hidrei cu È™apte capete, ele îmbogățeau panoplia miturilor È™i vrăjilor. Tastă codul de ieÈ™ire. Ecranul se stinse clipind albastru, iar uÈ™a se deschise. ÃŽn momentul cînd trecea pragul, tînăra se ciocni de corpul masiv al Juniei, care aÈ™tepta lîngă intrare. ÃŽn obscuritatea culoarului, silueta grăsanei avea o densitate amenințătoare, o masivitate neliniÈ™titoare. ― Ai văzut? — întrebă aceasta fără să se clintească. Liza clătină capul. ― Da... Și nu înÈ›eleg. Animalele acestea sînt moarte È™i niciodată nu s-a aflat nimic despre fiziologia lor.... Pentru continuarea cercetărilor este absolut necesar un exemplar perfect conservat; de exemplu, un cadavru prins în gheață. ― Am ceva mult mai bun, rînji Junia, am un animal în stare de hibernare, viu, ce pluteÈ™te în spaÈ›iu de un timp nedeterminat È™i la care procesele vitale se desfășoară în cea mai deplină armonie. Liza făcu ochi mari, clipind des: ― Un animal-munte? ― Þi-am zis: mai mult chiar! Cele care hibernau pe Almoha sînt simpli È™oricei pe lîngă ăsta! Animalul are dimensiuni colosale, este la fel de mare ca un planetoid. Dacă vrei, e chiar o planetă vie. ― SînteÈ›i sigură? Junia plescăi iritată. ― Ascultă, È™opti mijindu-È™i ochii, nu-s aici să te adorm cu basme. Acum trei ani, o expediÈ›ie geologică era cît pe-aici să se "strivească" de un animal ce deriva prin cosmos. O creatură făcută ghem ce-È™i secreta propria atmosferă È™i propria atracÈ›ie gravitaÈ›ională! N-au îndrăznit s-o aboreze È™i, de frică să nu fie taxaÈ›i drept nebuni sau mistificatori, o dată reveniÈ›i pe Terra È™i-au È›inut gura... A trecut mai bine de un an pînă cînd informaÈ›ia a eÈ™uat pe biroul decanului universității Santa-Catala. Ar fi putut azvîrli dosarul sau l-ar fi putut clasa, în cel mai bun caz, la secÈ›iunea datelor fanteziste, dar a decis să ridice mănuÈ™a È™i să încerce o uriașă lovitură de poker. Și-a avu dreptate! Știi la fel de bine ca È™i mine că universitatea noastră nu mai străluceÈ™te de mult. ÃŽn ochii statului am devenit cercetători neproductivi, capete găunoase care n-aduc nici un beneficiu È™i devine tot mai clar că, într-o bună zi, ni se vor tăia creditele. Doar un contract cu statul, cu armata, ar mai putea să ne pună pe picioare, iar contractul ăsta numai animalul poate să ni-l mai obÈ›ină... Este suficient să-i aflăm misterele, să È™tim prin ce proces un organism viu poate rezista frigului demenÈ›ial din vidul interstelar È™i să supravieÈ›uiască fără protecÈ›ie, secretînd un halou vital È™i un cîmp magnetic... Þi-am mai explicat. Trebuie să È™tim totul despre aceste... glande de oxigen, despre acest schelet care degajă o astfel de atracÈ›ie. Pe scurt, trebuie să rezolvăm enigma creaturii; o cer onoarea È™i supravieÈ›uirea noastră. Din fericire, nimeni altcineva nu l-a mai localizat. Este adevărat că animalul se deplasează în spatele unui cîmp de meteoriÈ›i care-l ecranează È™i bruiază cele mai bune sonde. Dar de un an, o echipă, de trei sute de cercetători, pregătită în cel mai mare secret, a fost depusă pe trupul creaturii. ToÈ›i aparÈ›in universității Santa-Catala. ÃŽi conduce profesorul Mikofsky, specialist în chestii d-astea migratoare. ― Și s-a obÈ›inut vreun rezultat? ― Nu È™tiu. Nu întreÈ›inem nici o radiolegătură cu animalul. Aceasta din două motive: primul, nu riscăm interceptarea de către o antenă adversă; al doilea, se pare că undele nu reuÈ™esc să străpungă cîmpul magnetic emis de animal. ― Nici o legătură? — exclamă Liza îngrozită. ― Nu, nici una. Prietenii noÈ™tri au acceptat riscul acestei "izolări". Se află pe animal precum niÈ™te naufragiaÈ›i, fără măcar o sticlă la dispoziÈ›ie, È™i asta de douăsprezece luni. Acum este momentul stabilit pentru culegerea primelor rapoarte. Este sarcina ta. Te vom paraÈ™uta pe creatură. Atmosfera, deÈ™i mai săracă în oxigen, este totuÈ™i respirabilă. ÃŽl vei contacla pe Mikofsky È™i pe ceilalÈ›i È™efi de echipă. Ai la dispoziÈ›ie douăzeci È™i patru de zile pentru a strînge rapoartele de sinteză ale primelor constatări. La sfirÈ™itul perioadei vei fi preluată de o navetă automată. Dacă n-ai reuÈ™it să-È›i termini treaba, naveta va pleca fără tine È™i nu va mai reveni decît după multă vreme. Nu dorim să trezim în nici un fel atenÈ›ia învîrtindu-ne prea des prin această văgăună. Nava asta È™i pseudo-raidul geologic nu sînt decît faÈ›adă: te depun la ducere, te iau la întoarcere, este tot ceea ce pot face. ÃŽntre cele două treceri vor fi disponibile ceva mai mult de trei săptămîni, nici o zi în plus sau în minus. Þine bine minte termenul! ÃŽn caz contrar, va trebui să aÈ™tepÈ›i o altă misiune alibi È™i È™tii bine că ne cam lipsesc creditele pentru astfel de expediÈ›ii... ― AÈ›i fi putut cere sprijin... ― Ba deloc! Totul trebuie făcut în cel mai mare secret! Nici nu se pune problema ca deÈ™tepÈ›ii vreunei facultăți simpatizate de administraÈ›ie să vină să ne ia caimacul! Oricum, n-ai de ce te teme: animalul doarme de milenii digerîndu-È™i grăsimea, precum toÈ›i hibernanÈ›ii. N-are conformaÈ›ia unui prădător, iar scheletul È™i oasele sînt vag umanoide. ÃŽn plus pare viguros, sănătos È™i robust. Vei fi inspectorul ministerului, super-profesorul trimis să adune ciornele savanÈ›ilor! Liza făcu trei paÈ™i la întîmplare, ameÈ›ită de tot ceea ce aflase. ― Această... creatura, murmura dupa un minut, este cufundată în întuneric? ― IniÈ›ial da, dar acum în jurul ei gravitează o centură de proiectoare asigurînd un fel de ,,zi" permanentă. Are o autonomie de cinci ani, deci nici o problemă din acest punct de vedere. Tînăra zooloagă își trecu mîna peste față. Transpira din abundență. ― AÈ™... aÈ™ vrea să văd fotografiile, se bîlbîi. Se poate? ― Bine-nÈ›eles, aprobă Junia, sînt în seiful din camera mea. Te însoÈ›esc, dar cred că riÈ™ti să fii decepÈ›ionată. * * * CliÈ™eul se dovedi nebulos. Aplecată deasupra dreptunghiului mare, plastifiat, Liza încerca să-È™i facă o idee mai clară asupra hibernantului. Nu vedea însă nimic altceva decît un halou ceÈ›os înfășurîndu-se ca un nor în jurul unei forme vag antropomorfe. Se putea ghici un fel de corp ghemuit în poziÈ›ie foetală, cu capul cuibărit între labele anterioare — braÈ›e? ― îndoite. ― Este o fotografie în înfraroÈ™u, preciza Junia. Evident, lipsită de claritate. Echipa Mikofsky a fost paraÈ™utată cu un echipament important. Inclusiv alimente: suficiente tablete nutritiv-hidratante pentru trei ani. ÃŽn schimb, nu le-am dat nici o armă. Nici o puÈ™că, nici cel mai mic pistolet! Nu vrem să ne asumăm riscul unui accident care ar deteriora iremediabil hibernantul... Te vor primi probabil cu răceală; în definitiv, soseÈ™ti în calitate de inspector... ÃŽi È™tii doar pe cercetătorii ăștia de înalt nivel: puÈ›in megalomani, acceptă cu dificultate să fie supravegheaÈ›i. ÃŽÈ›i va trebui multă diplomaÈ›ie. ÃŽn plus, pentru a le stimula zelul, i-am făcut să creadă că lucrează pentru minister. EÈ™ti de-a noastră, aÈ™a că sînt convinsă că le vei întări această părere... ― Cînd trebuie să părăsesc nava? ― Peste douăsprezece ore. O navetă te va introduce în atmosfera artificială a animalului, iar acolo vei sări conform procedurii clasice. O aterizare ar fi periculoasă, jeturile ajutajelor putînd răni mortal animalul sau să-i provoace arsuri grave. Pentru recuperare vom folosi tot o metodă artizanală: un elicopter, luat în mod special din muzeul aerului din Santa-Catala, va juca rolul de intermediar între suprafaÈ›a bestiei È™i sasul navetei de revenire. Alegerea ta pentru misiune a fost determinată È™i de faptul că ai urmat un antrenament în timpul pregătirii militare, ce corespunde necesităților actuale... ÃŽn plus, îl cunoÈ™ti pe Mikofsky, am văzut în dosarul tău că i-ai urmat cursurile un trimestru întreg, aÈ™a că vei È™ti să-l manevrezi... Este un individ lunecos, uneori greu de abordat. ― N-o să mă recunoască! pufni tînăra. Eram peste cinci sute în amfiteatrul lui! ― N-are importanță, concluzionă Junia, nu te trimitem acolo ca să-È›i depeni amintirile de studenÈ›ie... Profită mai bine de noaptea ce vine ca să te pregăteÈ™ti. Mergi la infirmerie È™i administrează-È›i o doză de anti-oboseală. Echipamentul tău va fi destul de redus È™i ca să n-ai dificultăți pentru a ajunge la campamentul de bază, îți vom da o hartă teoretică. ÃŽntrebări? Liza clătină din cap, cu mintea îngreunată de potopul informaÈ›ional la care o supusese comandantul. ÃŽÈ™i repetă mecanic: "douăsprezece ore", ca pentru a se convinge de realitatea faptului. ÃŽn dreptul uÈ™ii, Junia ― înfășurată în bluza decolorată de transpiraÈ›ie ― sugeră sfirÈ™itul întrevederii. N-a dormit decît trei ore. Treceri alternative de la starea de veghe la coÈ™mar, cu o regularitate de metronom. Figura lui Mikofsky, È›easta sa cheală, mustățile hipertrofiate au urmărit-o neîncetat suprapunîndu-se grotesc peste masa informă a creaturii adormite. La ora cinci un subofiÈ›er veni s-o trezească. ÃŽi puse în braÈ›e un echipament de salt, o paraÈ™ută scoasă parcă dintr-un magazin de antichității È™i o cască cu curelușă din piele. S-a îmbrăcat, forțîndu-se să-È™i păstreze mintea goală, lăsîndu-se apoi condusă prin labirintul coridoarelor pînă la sasul unde aÈ™tepta naveta. Era un aparat fără vîrstă, cu buloane încercănate de rugină. Urme de vopsea îi marcau aripioarele È™i în mai multe locuri tabla avea umflături neliniÈ™titoare ce văduviseră fuselajul de fîșii mari de metal. Fără un cuvînt, Junia îi întinse un rucsac regulamentar. Tînăra îl luă, se cațără în vehicul aÈ™ezîndu-se lîngă pilot. O sirenă anunță evacuarea zonei de start, trapele fură asigurate, luminiÈ›ele bordului clipiră, Liza închise ochii. Știa că sasul se va deschide, largînd-o ca pe o bombă în vidul cosmic, dar nu È›inea să observe detaliile unei manevre ce-i mărea starea de nervozitate. Un È™uierat anunță deschiderea trapei; urmă un È™oc, apoi senzaÈ›ia de cădere liberă, asemănătoare cu cea dintr-un ascensor rapid; apoi o oprire elastică È™i, în sfîrÈ™it, o acceleraÈ›ie care-o lipi de scaun. Cînd redeschise ochii, hubloul privea spre o noapte imensă, pe care absenÈ›a reperelor îl priva de adîncime, un soi de suprafață cărbunoasă pigmentată de vagi puncte luminoase avînd aspectul unui decor de teatru de proastă calitate. Vehiculul viră pe o aripă È™i începu să coboare vertiginos în direcÈ›ia unui halou nebulos ce învăluia un miez întunecat. Liza simÈ›i că inima îi bate mai tare. Obiectivul creÈ™tea rapid. De abia avu timp să remarce centura de proiectoare satelizate È™i fierberea tumultuoasă a coconului atmosferei secretate de animal, că nava È™i plonjă în stratul de nori. FiinÈ›a adormită era atît de mare încît îi fu imposibil să-È™i facă o imagine de ansamblu. Remarcă totuÈ™i curbura unui formidabil abdomen, lanÈ›ul crenelat al munÈ›ilor unei È™ire a spinării lungă de o mie de kilometri... Apoi solul veni în întâmpinare È™i anatomia monstruoasă a hibernantului căpătă aspectul banal È™i liniÈ™titor al oricărui peisaj văzut de sus. Aplecîndu-se, Liza încercă senzaÈ›ia că survolează o pădure, o cîmpie acoperită cu iarbă, un... 3 Aerul trăznea a sudoare. ÃŽn clipa cînd trapa se deschise, Liza fu sufocată de mirosul puternic, greu, animalic. Era ca È™i cum o formidabilă răsuflare urca din sol, un fel de ceață unsuroasă ce-i năclăia limba cu un gust de sare È™i acid acetic. Atîrnată deasupra golului, avu impresia că este gata să pășească în dormitorul unei fiinÈ›e colosale, creatură de legendă zidită într-un somn la fel de greu ca È™i propriile sale emanaÈ›ii. Frisonă. Aparatul evolua destul de jos, astfel încît era imposibil să cuprindă întreaga siluetă a animalului. Vedea doar o zonă roz È™i pustie care mărginea preerii cu iarbă, rară, maronie. Văluriri, coline moi, agitate din cînd în cînd de un spasm nervos sau o contracÈ›ie musculară. "Dumnezeule!" ― gîndi, "văd ce vede o muscă care se aÈ™ază pe pieptul unui om adormit. Sint pe cale de a deveni o muscă!" Pilotul o bătu pe umăr. Liza vru să zică ceva, dar vîntul îi răpi cuvintele. Pentru a-È™i lua un răgaz, verifică din nou curelele paraÈ™utei. Pachetul gros îi atîrna pe burtă dîndu-i senzaÈ›ia că este o fetiță care, jucîndu-se de-a femeia însărcinată, È™i-a strecurat o pătură sub rochiță. ÃŽnchise ochii È™i sări. Curios, nu-i era frig. Cădea printr-o ceață umedă. Un abur cu duhoare de grajd sau dormitor comun! Unul dintre acele aere de intimitate ce se simt în vestiare, dormitoare sau duÈ™uri. I se părea că prăbuÈ™irea durează de secole cînd, brusc, o smucitură violentă o trase în sus cîțiva metri. Cu umerii zvîcnind de durere, aruncă o privire spre cupola paraÈ™utei ce se umfla deasupra capului asemeni unei flori cu petale fragile. Jos, sub tălpi, cîmpia se apropia cu o viteză înspăimântătoare, o cîmpie de un rozaliu plăcut, fără stînci, pietre, arbori. Liza se ghemui, gata să primească È™ocul, lovi solul dar... săltă în aer pentru a se rostogoli cîțiva metri mai departe, încurcîndu-se în suspante. Sub palme "pămînt-ul" era cald, de o stranie elasticitate, un pic umed... ÃŽngenunchie, se debarasă de harnaÈ™ament È™i de salopeta de zbor. Temperatura sugera atmosfera grea dintr-o seră. Liza hotărî să păstreze ca îmbrăcăminte doar o bluză maronie cazonă È™i un slip regulamentar. Se aÈ™eză pe paraÈ™uta adunată ghem, își È™terse fruntea È™i subÈ›iorile. ConÈ›inutul scăzut în oxigen al aerului făcea să-i vîjîie timpanele. ÃŽnghiÈ›i în sec de cîteva ori, ridică bluza È™i-È™i apăsă plexul pentru a izgoni teama ce începuse s-o cuprindă. Cînd senzaÈ›ia de sufocare dispăru, observă amuzată că, în locul unde atinsese solul ceva mai devreme, "cîmpia" era acum marcată de un hematom uriaÈ™. Se ridică, aÈ™eză talpa pe carnea suplă, apoi o dezlipi, provocînd un plescăit uÈ™or. Hematomul tindea să devină violet. Ceva mai departe, Liza observă niÈ™te formaÈ›iuni asemănătoare unor flori sălbatice È™i care, de fapt, se dovedi a fi un cimp de aluniÈ›e asortate cu cîțiva negi ciudat de roÈ™ii. ÃŽÈ™i reprimă tresărirea de scîrbă È™i-È™i îndreptă privirea spre orizont. "Cîmpiei" nude îi urma o "preerie" de puf maroniu, la început mai rară, îndesîndu-se apoi cu rapiditate. ÃŽn depărtare putea ghici o junglă stufoasă, formată probabil din smocuri de păr sau blană. Brusc, în minte îi reveniră sfaturile comandantului. "Se interzice focul. Nici arme, nici explozibil. Nimic ce ar putea să accidenteze intenÈ›ionat sau nu animalul!" Liza se conformase întocmai. Rucsacul nu conÈ›inea decît un pachet de raÈ›ii alimentare, o trusă pentru luarea de probe È™i microanalizorul respectiv, un tub de pastile hidratante împotriva setei, binoclul... Nici pistol, nici grenade. ÃŽnaintă cîțiva paÈ™i, strîngînd din dinÈ›i. ÃŽi era imposibil să facă abstracÈ›ie că merge pe o ființă vie: moliciunea solului, reÈ›eaua albăstruie a viniÈ™oarelor, întrezărită din loc în loc, mirosul de, transpiraÈ›ie, tresăririle fugare ale giganticei epiderme iritate de tălpile intrusului, totul te obliga să-È›i imaginezi profunzimile de organe ce trăiau sub picioare. O masă de viscere ce sfida orice închipuire, mii de kilometri de intestine, vene, artere, fluvii de sînge rînd pe rînd înghiÈ›ite È™i expulzate de o inimă avînd dimensiunile unei electrocentrale. O adevărată planetă din carne vie, un astru organic ghemuit, palpitînd È™i colcăitor. Un tărîm viu, un relief, un decor căruia îi era suficientă o lovitură pentru a-i provoca o vînătaie! Liza îngenunchie din nou. Capul i se învîrtea, o cuprindea ameÈ›eala. I se păru că vede tunelul uriaÈ™ al unei aorte suficient de largi pentru a trece o locomotivă, caverna unui stomac suficient de vast pentru a conÈ›ine un oraÈ™ de provincie È™i împrejurimile sale, un... Se forță să se adune. Trupul îi era scăldat de o sudoare neplăcută. Se întinse pe paraÈ™ută, dar transpiraÈ›ia creaturii trecuse deja prin È›esătură. Se ridică dintr-un salt. ÃŽÈ™i puse sacul pe genunchi È™i se forță să mănînce. La o sută de metri mai departe, o crispare musculară agită cîmpia, care se acoperi imediat cu "pielea găinii". ÃŽntr-o secundă, pe întinderea rară È™i netedă se formară gîlme vineÈ›ii, tari ca piatra. UÈ™or neliniÈ™tită, tînăra își strînse lucrurile, săltă rucsacul pe umeri È™i începu să se îndepărteze de vînătaie. Oricum nu avea rost să rămînă la nesfîrÈ™it în acelaÈ™i loc. Dacă dorea să ajungă la bază, trebuia s-o pornească fără întîrziere. Străduindu-se să-È™i controleze respiraÈ›ia, porni hotărîtă spre o proeminență asemănătoare unui mamelon. Dar lipsa de oxigen o obligă să încetinească marÈ™ul după numai zece minute, iar cînd ajunse, în sfîrÈ™it, în vîrful mamelonului, era în pragul leÈ™inului. ÃŽn pofida deosebitei puteri de mărire a binoclului, nu reuÈ™i să descopere în jur nici măcar o urmă de viață. Pădurea smocurilor de peri acoperea totul asemeni unei jungle impenetrabile. Realiză îngrijorată că singura soluÈ›ie era s-o străbată... Dar în momentul în care atinse liziera pădurii, mirosul de sudoare deveni practic de nesuportat. Fiecare fir avea grosimea unui bambus gros È™i se înălÈ›a pînă la trei-patru metri de sol, pentru a recădea moale, asemeni ierburilor acvatice ce mărginesc helesteele. Liza avu imediat sentimentul că s-a rătăcit în labirintul mocirlos al unei orezarii. Mai mult decît în alte părÈ›i, glandele sebacee îngropate sub piele secretau din abundență, iar solul era în întregime acoperit cu mîl gras È™i rînced în care piciorul se cufunda cu un zgomot obscen de ventuză. Liza își domină scîrba È™i continuă să se strecoare printre "trunchiuri". Pilozitatea, inegal distribuită, trecea haotic de la smocuri la lăstăriÈ™. Dacă în unele locuri blana putea fi parcursă la fel de uÈ™or ca È™i o plimbare prin pădure, în altele, "bambuÈ™ii" È›eseau un desiÈ™ impenetrabil de păr înodat ce trebuia străbătut în patru labe sau cățărîndu-te. ÃŽn scurt timp, Liza fu acoperită de grăsime din creÈ™tet pmă-n tălpi. Hainele È™i rucsacul păreau să fi zăcut cel puÈ›in o lună într-un vas cu ulei de măsline. De cîteva ori încercă să se ridice, dar alunecă de fiecare dată, cît era de lungă, într-o baltă de sebum. Gustul rînced îi acoperea buzele È™i-i umpluse gura; stomacul se răzvrăti È™i, pentru o clipă, îi veni să vomite tot ceea ce îngurgitase în ultimele cincisprezece zile. ÃŽn timp ce lupta cu greaÈ›a, un zgomot îi atrase pe neaÈ™teptate atenÈ›ia. Era tropăitul caracteristic făcut de o trupă în marÈ™, produs de vreo zece indivizi ce se îndreptau chiar spre ea. Primul reflex a fost să-È™i semnaleze prezenÈ›a printr-un strigăt, dar exact în secunda cînd deschidea gura, o teamă obscură, neformulată, o împiedică să-È™i ducă la capăt intenÈ›ia. Anii îndelungaÈ›i petrecuÈ›i în preajma animalelor o învățaseră să respecte avertismentele subtile ale instinctului; în loc să alerge în întîmpinarea mărșăluitorilor, alunecă pe burtă sub un smoc de peri aparent la fel de impenetrabil ca o tufă de mărăcini. Ghemuită, cu bărbia în grăsime, aÈ™teptă cu teamă momentul cînd necunoscuÈ›ii urmau să treacă chiar pe lîngă ea. AceÈ™tia își făcură brusc apariÈ›ia dintre "bambuÈ™i", dar se opriră în centrul unei mici zone descoperite pentru a discuta între ei cu voci scăzute. Erau È™apte bărbaÈ›i È™i patru femei, de vîrste cuprinse între treizeci È™i treizeci È™i cinci de ani, cu toÈ›ii goi puÈ™că È™i lucind de sudoare. Aveau plete lungi ce atîrnau pe umeri în fîșii unsuroase asemănătoare unor bucăți de piele. BărbaÈ›ii purtau bărbi mari È™i zbîrlite È™i aveau unghii foarte ascuÈ›ite. Dacă unul dintre ei n-ar fi purtat o pereche de ochelari cu rame subÈ›iri aurite, Liza ar fi fost convinsă că se afla în prezenÈ›a unei bande de primitivi. NeliniÈ™tea i se înteÈ›i È™i hotărî să fie cît mai prudentă. ÃŽntrunirea luă sfîrsit. Grupul se dispuse în cerc. Liza observă că mai mulÈ›i bărbaÈ›i remorcau colete lungi, cu aspect de giulgiu. Nu se înÈ™ela: marginile deznodate È™i răsucite lăsau să se vadă trupurile pline de răni a trei tineri. Tăieturile adinci ce le marcau busturile păreau opera unor arme arhaice: topoare sau securi. Þinîndu-È™i capul plecat È™i mîinile încruciÈ™ate pe pîntec, omul cu ochelari auriÈ›i îngînă o scurtă rugăciune. CeilalÈ›i îl imitară. Cu toÈ›ii aveau un aer speriat, neliniÈ™tit. Unii își înfrînau cu greutate dorinÈ›a de a lăsa baltă înmormîntarea È™i a-È™i relua cît mai repede drumul. ÃŽn sfîrÈ™it, una dintre femei scotoci într-un sac È™i scoase un fel de cuÈ›it primitiv confecÈ›ionat dintr-un omoplat căruia îi fusese ascuÈ›ită o margine. ÃŽngenunchie în mijlocul "poienii" È™i, cu ajutorul lui scobi în sol trei tăieturi lungi. Liza tresări violent, gata să se dea de gol. De la începutul misiunii i se atrăsese atenÈ›ia că orice agresiune asupra animalului era strict interzisă, iar acum, la numai cîțiva metri de ea, cineva tăia epiderma creaturii ca pe o piele veche! ÃŽÈ™i muÈ™că buzele, cuprinsă brusc de teamă. Necunoscuta continuă să rîcîie, încercînd să adîncească È™anÈ›ul din stratul cornds. Cele trei tăieturi se transformară curînd în trei răni profunde, paralele, avînd fiecare circa doi metri. Tesutul adipos, surpîndu-se, lăsa să se vadă o gaură gelatinoasă È™i galbenă străbătută de cîteva vase de sînge. Nu se stîrni hemoragie, ci doar o vagă supuraÈ›ie provocată de limfă. Imediat, fugarii apucară cadavrele de mîini È™i de picioare, depunîudu-le pe fiecare în cîte o groapă. Cu pupilele dilatate de uimire, întrebîndu-se dacă nu visa, nu-È™i putea dezlipi ochii de la morÈ›ii strecuraÈ›i, în modul cel mai normal parcă, între buzele unei plăgi gigantice. "Groparul" introduse eu grijă "cuÈ›itul" în sac, apoi se înarmă cu un ac gros din os. ÃŽl legă de un mosor din lemn printr-un fir cu aspect artizanal. AÈ™ezată în genunchi, se apucă imediat să coasă rana deschisă cu puÈ›in timp înainte. Bărbatul cu ochelari se grăbi s-o ajute trăgînd de firul ce È›inea loc de catgut. Marginile tăieturii se apropiau treptat. Femeia lucra metodic, sigură pe ea. Acul se afunda, ieÈ™ea cu un fîsîit umed, adîncitura grăsoasă se închidea, înglobînd cadavrul în miezul spongios. ÃŽn scurt timp, nu mai rămăsese decît o umflătură striată de zig-zagul cablului surfilat. După ce toate mormintele fură acoperite, bărbatul cu ochelari mai rosti o ultimă rugăciune È™i micul grup își reluă, marÈ™ul ca È™i cum o haită invizibilă i-ar fi adulmecat urmele... ÃŽnainte de ă-È™i părăsi adăpostul, Liza, mai aÈ™teptă vreo zece minute. Era uluită. Cu deosebită prudență, ca È™i cum s-ar fi temut să nu deranjeze procesul de cicatrizare, se apropie de plăgi. Printre fire putea fi observat puÈ›in ser, dar foarte diluat. Se gîndi la cadavrele implantate în epiderma animalului È™i o cuprinse ameÈ›eala. ÃŽn lipsa pamîntului, colonii își îngropau morÈ›ii între buzele unei răni gigantice. Obiceiul avea ceva magic È™i, în acelaÈ™i timp, terifiant. Se întrebă cîte cimitire de cicatrici va întîlni oare în drumul său... ...Și mai mult o neliniÈ™ti însă degradarea fizică È™i frica manifestată de fugari. ÃŽn plus, cei trei tineri înmormîntaÈ›i atît de ciudat pieriseră, era evident, în mod violent. ÃŽÈ™i amintea perfect aspectul rănilor, toate aflate în zone vitale È™i administrate, după toate aparenÈ›ele, cu intenÈ›ia de a provoca un prejudiciu extrem... ÃŽn aer plutea teama È™i mirosul de putrefacÈ›ie. Hotărî să-È™i reia imediat drumul. Dacă într-adevăr fugarii erau urmăriÈ›i de un pericol oarecare, atunci risca, mai devreme sau mai tirziu, să fie È™i ea o victimă. Teama difuză ce-i apăsa pieptul înlăturase neplăcerile primului contact cu animalul. Acum, grăsimea, smîrcul de sebum È™i duhoarea de sudoare nu-i mai păreau importante. Grăbi paÈ™ii, clipocind zgomotos prin orezăria de peri. ÃŽi trecu prin minte că, poate, greÈ™ise ascunzîndu-se. Evitînd contactul, pierduse ocazia de a realiza o întîlnire rapidă... Da, poate, dar nu era cu adevărat sigură. Cum ar fi primit-o ceilalÈ›i? Și armele acelea, prelucrate din os, pe care le întrezărise în sacoÈ™a celui care părea a fi È™eful: tibii ascuÈ›ite ca țăruÈ™ii, omoplaÈ›i cu muchii tăietoare... Un întreg arsenal din oase a căror proveniență nu putea fi decît umană, pentru simplul motiv că nici un animal nu trăia pe... animal! Imaginea cicatricilor o bîntui iar. Era incapabilă să-È™i elibereze spiritul de cele trei corpuri îngropate în linÈ›oliul de grăsime. Cît timp va trece pînă cînd celulele însărcinate cu apărarea giganticului organism vor porni la atac, descompunînd intruÈ™ii ca pe oricare particulă străină? Probabil că se va produce o inflamaÈ›ie, puÈ›in puroi în jurul suturilor, apoi, o dată cadavrele dizolvate, procesul de regenerare va face restul. Firele vor cădea È™i din cei trei asasinaÈ›i nu vor mai rămîne decît trei cicatrici greu de distins în desiÈ™ul unei coafuri uleioase... Suspină. * ** Mergea ca o somnambulă de mai bine de o oră. ÃŽngreunat de oboseală, corpul îi funcÈ›iona orbeÈ™te, aidoma unei maÈ™ini cu È™oferul adormit ce-È™i continuă totuÈ™i drumul la discreÈ›ia denivelărilor care-i modifică încet traiectoria spre necunoscut. Prima chemare ricoșă pe creierul tinerei fără a provoca interesul nici unui neuron; au fost necesare încă trei sau patru repetări pentru ca pleoapele să clipească È™i ca o luminiță de inteligență să-i apară în pupile. Se opri brusc, îngheÈ›ată de frică. O altă chemare se strecură de foarte aproape, în acelaÈ™i timp neclară È™i liniÈ™titoare. ÃŽnÈ›elese atunci că cineva încerca să-i cîștige încrederea. O capcană? Ezită: să mai aÈ™tepte sau să fugă? O umbră se fofilă prin pădurea de păr. Un tînar ― gol asemeni celorlalÈ›i, strălucind la fel de grăsime. Pletele blonde, ondulate, formasera o aureolă năclăită. Era slab, cu o musculatură nervoasă, numai vene È™i tendoane. Pe stern atîrna o plăcuță militară de identificare. Un rucsac scofîlcit îi încovoia ceafa. Se apropia cu mîinile ridicate È™i palmele deschise... ― Nu vă temeÈ›i, rosti cu voce calmă, nu va fac nici un rău. V-am văzut aterizînd... Avea o figură osoasă, sinceră, plăcută chiar. Doar ochii albaÈ™tri, prea deschiÈ™i la culoare provocau o senzaÈ›ie neplăcută. ― Cine sînteÈ›i? întrebă repezit Liza încă în gardă. ― Mă numesc Goot, lucrez cu profesorul Mikofsky. Sînt ceea ce se numeÈ™te aici un "mesager anatomic"... ― Un ce? ― Un mesager anatomic. Explorez teritoriul pentru a întocmi o hartă hormonală. Am părăsit baza acum două luni. Mikofski spunea că, pînă la urmă, nu se poate să nu fie trimis cineva care să pună ordine în porcăria asta. Am văzut paraÈ™uta... Ce mi-am zis: "Ie-te-te, avea dreptate bătrînul!" Mi-a fost dificil să va localizez, alergaÈ›i ca o săgeată! ― De unde È™tiÈ›i că sînt cea pe care o căutaÈ›i? Tînărul izbucni în rîs. ― Fără supărare, dar numai un nou venit se încăpățînează să se plimbe îmbrăcat prin cocina asta. LepădaÈ›i boarfele, altfel, în cîteva zile, vor începe să putrezească pe dumneavoastră. ToÈ›i am fost nevoiÈ›i să facem la fel. Nimeni n-a putut suporta combinezoanele militare din nailon, este mult prea cald. E ca È™i cum ai sta într-un cuptor înfășurat într-un sac de plastic! Liza clătină capul fără a lua totuÈ™i vreo iniÈ›iativă. Observă că unghiile tînărului erau È™i ele tăiate foarte ascuÈ›it. ÃŽl întrebă de ce. ― Cînd trăieÈ™ti într-o lume de grăsime, în care fiecare lucru este alunecos, trebuie totuÈ™i să poÈ›i apuca obiectele, explică acesta fără ocoliÈ™uri. VeÈ›i ajunge să faceÈ›i la fel... Un minut rămaseră tăcuÈ›i, față în față, într-o liniÈ™te neplăcută. Goot tuÈ™i jenat È™i se hotărî să-È™i dea jos sacul. ― Vă temeÈ›i È™i aveÈ›i dreptate, spuse fără s-o privească pe Liza. "Sus" probabil că s-au întrebat ce se întîmplă pe-aici. Normal. VeÈ›i vedea singură, peste tot se petrec chestii bizare. Totul a început acum circa È™ase luni... Mai întîi nimeni nu s-a îngrijorat, apoi... ― Apoi? ― Este cam tîrziu pentru a vorbi de asta; faptul că nu există noapte nu înseamnă că nu trebuie să dormim. Eu sînt obosit, dumneavoastră sînteÈ›i obosită, deci propun să ne odihnim, de acord? Să mergi pînă nu mai poÈ›i nu foloseÈ™te la nimic, mai ales că oxigenul cam lipseÈ™te. Dacă vă epuizaÈ›i vă va trebui o grămadă de timp pentru a recupera. OK? Liza se prăbuÈ™i pe sol. Stratul de sebum îi năclăi coapsele. ― OK! Goot îngenunchie È™i deschise sacul. Liza întrezări o trusă de prelevări, fiÈ™e plastifiate, un set de marcatori. Tînărul luă o cutie de tablă din care extrase o bucățică de carne uscată. Liza observă cu uimire cum duce la buze fîșia fibroasă, o umezeÈ™te cu salivă, apoi o taie cu dinÈ›ii. ― MîncaÈ›i carne! exclamă fata. Ori sînteÈ›i canibal, ori aÈ›i luat-o din animalul pe care ne aflăm! Nu mai înÈ›eleg nimic! Mi s-a spus clar că este strict interzis să se atingă cineva de el... Trebuia să folosiÈ›i exclusiv raÈ›iile de supravieÈ›uire reglementare! Goot ridică din umeri. ― "Normal"... "Normal"! rosti exasperat. Numai asta È™tiÈ›i! Nu v-aÈ›i dat... seama că nimic nu s-a petrecut cum era prevăzut? A fost o primă catastrofă, o primă eroare, apoi totul s-a înlănÈ›uit... PuÈ›in după debarcare toată rezerva de tablete nutritive a fost distrusă. De fapt, n-a fost distrusă, ci mai degrabă digerată. ― Digerată? O masă alimentară reptezentind echivalentul a trei ani de viață pentru trei sute de persoane? ― V-am spus, a fost o greÈ™eală. Nu eram încă familiarizaÈ›i cu morfologia animalului. Nu È™tiam că are mai multe guri distribuite pe tot corpul È™i că ― deÈ™i în stare de hibernare ― diencefalul era capabil să repereze proximitatea unei surse de hrană È™i să ordone absorbÈ›ia sa... ― VreÈ›i să spuneÈ›i c-a înghiÈ›it-o, dintr-o singură hăpăitură, fără să deschidă măcar un ochi? Tînărul zîmbi. ― Da È™i nu, de fapt lucrurile nu s-au petrecut chiar aÈ™a. N-a deschis gura. Porii au secretat un suc digestiv care s-a răspîndit pe tot timpul nopÈ›ii în toată baza. Alimentele disociate, bolul alimentar lichid, au fost apoi absorbite de mucoase. Dintr-o dată ne-am trezit fără nimic, aÈ™a că a trebuit să găsim o soluÈ›ie. N-aveam de ales. Ori muream de foame, ori deveneam antropofagi... ori ne ciupeam raÈ›ia din animal. Pe alocuri lucrul este posibil pentru că stratul de grăsime este foarte subÈ›ire. Este suficient să decupezi superficial carnea. Rana se cicatrizează întotdeauna foarte repede È™i animalul nu suferă mai mult decît dacă ar fi fost ciupit de un purice. Puterea nutritivă a È›esutului conjuctiv este destul de mare, iar gustul acceptabil. Am făcut-o de nevoie È™i nu ca să ne distrăm. După trei luni însă... ― ÃŽnsă ce? Tînărul gesticulă, refuzînd să răspundă È™i se culcă pe spate, cu ceafa sprijinită de rădăcina unui fir de păr... ― Mikofsky vă va explica mult mai bme decît mine, concluzionă mestecîndu-È™i conÈ™tiincios pastrama. Ar trebui să încercăm să dormim. Azi am mers aproape zece ore, iar mîine va trebui să facem tot atîta cale. Dacă baza nu s-a deplasat, ne vom întîlni cu bătrînul peste patruzeci È™i opt de ore. Zic să faceÈ›i ca mine, sînteÈ›i frîntă... Și închise ochii pentru a-È™i sublinia dorinÈ›a încetării oricărei conversaÈ›ii. Liza rămase aÈ™ezată cu mîinile pe genunchi, convinsă că tînarul se preface doar că doarme. De ce încerca să cîstige timp? Devenea tot mai clar că misiunea întîmpinase mari dificultăți care declanÈ™aseră conflicte nedorite, opunînd una alteia echipele însărcinate cu studierea terenului. Deschise cu gesturi mecanice sacul È™i luă două tablete nutritive concentrate. SimÈ›ea muÈ™chii rigizi È™i tendoanele dure de oboseală. ÃŽncepu să se maseze; grăsimea ce o acoperea uÈ™ura considerabil operaÈ›ia. Cînd, în sfîrÈ™it, simÈ›i că pulpele È™i coapsele deveniră ceva mai suple, se întinse cu o strîngere de inimă în mocirla sebumului. Medită un timp asupra straniei anatomii a creaturii. Ipoteza gurilor multiple avansată de Goot nu părea imposibilă. Animalele gigantice prezintă, majoritatea, tot soiul de bizarerii. Dinozaurii, spre exemplu, nu erau prevăzuÈ›i cu două creiere, dintre care unul la mijlocul spinării? O creatură a cărei masă nu-i permite să facă stînga-mprejur cu uÈ™urință, trebuie să-È™i poată captura hrana într-un fel sau altul fără însă ca risipa de energie să anuleze beneficiile operaÈ›iei. Cufundată în speculaÈ›ii zoologice, adormi fără să-È™i dea seama... Cîteva ore mai tîrziu fu smulsă din somn de o stranie senzaÈ›ie de căldură. O umezeală bolnăvicioasă umecta solul, propaga prin braÈ›ele È™i picioarele sale, turna în ele febră,... febră! Sări brusc în picioare, smulgîndu-se din grăsimea lipicioasă cu un dezgustător zgomot de sucÈ›iune. ÃŽncovrigat, Goot nu-È™i dăduse seama încă de nimic... Jur-împrejurul lor, din adîncurile creaturii urcau valuri de transpiraÈ›ie, perle de sudoare mari cît o portocală răspîndindu-se în craterele dilatate ale porilor. ÃŽl zgîlțîi violent pe tînăr. Acesta tresări È™i se ridică într-un cot, privind-o năuc. Picăturile de sudoare, sfere de cristal cu sticlă uÈ™or tulbure, înfloreau într-un ritm accelerat. Era ca un cîmp ireal populat cu fructe sticloase È™i gelatinoase, tremurătoare, ce sfîrÈ™eau prin a plesni umplînd aerul cu o duhoare insuportabilă de acid uric, de W.C. gigantic. Liza tuÈ™i, cu gîtul iritat. Sub tălpi, pielea devenise arzătoare. Goot se grăbea să adune bagajele. ― Ce se întîmplă? strigă tînăra fixîndu-È™i harnaÈ™amentul. Toată zona pare cuprinsă de febră ― Chiar aÈ™a È™i e! gîfîi tînărul. Un puseu febril, o inflamaÈ›ie provocată de vreo agresiune. O rană uÈ™oară, poate chiar un început de infecÈ›ie... La dimensiunile animalului este nesemnificativ, dar pentru noi e ca o catastrofă naturală! Trebuie să ne grăbim. EmanaÈ›iile sudorii ne vor ataca plămînii ca un gaz lacrimogen! Liza porni în urma lui. Imaginea rănilor-morminte îi dansa sub pleoape. Băga mîna-n foc că de acolo provenea infecÈ›ia. Fuseseră necesare cîteva ore pentru ca edemul s-o ajungă, iar acum bîntuia ca un incendiu tăcut, cu flăcări nevăzute... Goot o prinse de mînă. ÃŽncepură să alerge stîngaci, zigzagînd prjntre ,,bambuÈ™i" È™i "bule de cristal" pe care loviturile de picior le transformau în stropi. După un sfert de oră de cursă nebună, terenul deveni mai puÈ›in fierbinte sub tălpile goale. Părăsiseră zona purpurie, a edemului, iar acum pășeau pe un sol roz È™i umed. ― Gata! gîfîi Goot. De data asta n-a fost grav. N-o fi fost decît o simplă zgîrietură. O febră adevărată ar fi fost foarte periculoasă! Temperatura normală a creaturii este de patruzeci È™i cinci de grade. ÃŽn cazul unor puseuri febrile, se ajunge uÈ™or la o sută treizeci — o sută È™aizeci. Celsius! E ca È™i cum ai băga mîna într-un ibric cu apă clocotită! Am văzut indivizi surprinÈ™i de un acces de febră — li se ducea pielea de parcă ai coji un cartof fiert. Groaznic! Liza aprobă în tăcere. ÃŽÈ™i aminti cu ironie amară portretul blajin al animalului pe care se chinuiseră să i-l descrie pe cînd se afla la bordul navei: o uriașă jucărie vie, inofensivă È™i ridicolă. Un fel de urs monstruos din pluÈ™, cufundat într-un somn senin È™i fără tresăriri. Abia debarcată, descoperise ca acest "ursuleÈ› teddy" de coÈ™mar era bolnav, că febrele sale deveneau pentru oamenii care-l parcurgeau adevărate ruguri imprevizibile È™i mortale, că sudoarea sa putea să-È›i roadă căile respiratorii la fel de eficace ca o grenadă cu sulf! Pe scurt, excursia la grădina zoologică promisă se transforma, încetul cu încetul, într-o adevărată coborîre în infern... Goot înainta ca un cercetaÈ™. Din cînd în cînd, îngenunchia citind pe sol semne pe care tînăra nu le distingea; alteori măsura înălÈ›imea perilor È™i sensul de implantare. Liza ar fi vrut să È™tie dacă tînărul era cu adevărat competent sau, pur È™i simplu, urmărea doar să-l impresioneze pe "inspectorul" trimis de forurile superioare. Era gata chiar să-l întrebe, dar s-a abÈ›inut la timp. Nu era încă momentul deschiderii ostilităților. ÃŽÈ™i dădea seama că proasta dispoziÈ›ie în care se afla nu se datora tînărului, ci minciunilor cu care o alimentaseră È™efii... După o oră de marÈ™ forÈ›at, părul se rări treptat, căpătînd în final aspectul unui puf ras asemănător ierbii uscate. "Tundra" înÈ›epa neplăcut tălpile, È™i, cîteva momente, Liza avu certitudinea că se deplasa pe bărbia aspră rasă neglijent a unui gigant. Din fericire, terenul redeveni neted. O piele de bebeluÈ™ cu aspect de cîmpie deÈ™ertică îi primi pe solul său catifelat È™i uscat. Liza suspină cu uÈ™urare. Se apleacă pentru a pipăi solul. Degetele alunecară pe suprafaÈ›a mătăsoasă È™i delicată, elastică È™i proaspătă precum epiderma unui nou-născut. Þesutul părea de o vitalitate deosebită, ca È™i cum reînnoirea celulelor s-ar fi produs cu o intensitate ieÈ™ită din comun. Era puÈ›in surprinsă; în minte îi apăru o imagine jenantă È™i grotescă: cea a unui bărbat al cărui trup, în plină maturitate, păstra, ici È™i colo, zone infantile ce scăpaseră procesului general de îmbătrînire. Era un gînd idiot, dar era exact ceea ce simÈ›ea la contactul cu carnea, uluitor de tînără. Prea tînără... ÃŽn citeva ore de drum trecuse de la o piele de adult, la una de copil; era ilogic È™i neliniÈ™titor. Se răsuci căutînd privirea lui Goot. Acesta însă ridică din umeri, ca È™i cum bizareria "peisajului" nu merita întreruperea drumului. Drept urmare Liza se simÈ›i È™i mai neliniÈ™tită. Problema se agravă, cînd în depărtare se contură un cîmp de pete întunecate. La început, tînăra crezu că era vorba de o aglomerare de aluniÈ›e. ÃŽÈ™i înÈ›elese greÈ™eala doar cînd degetele picioarelor intrară în contact cu primul disc maroniu. Nu era o formaÈ›ie pigmentară obiÈ™nuită, ci, pur È™i simplu, acele pete maronii, uneori negre, care pot fi observate pe mîinile bătrînilor numite popular "flori de cimitir''... Se cutremură, cuprinsă de panică. De jur-împrejur pielea animalului era deshidratată, strălucitoare ca pojghiÈ›a cicatricilor unor arsuri. O reÈ›ea de riduri se pierdea la orizont, trasînd în carne È™anÈ›uri granuloase È™i profunde. Pășind nesigur, trecu de nebuloasa petelor maronii pentru a-È™i tortura gambele prin ridurile moi ale unei epiderme fleÈ™căite. O epidermă de străbunic de trei ori centenar, ce nu poate fi întîlnită docît la pensionarii azilelor de bătrîni. ― PuteÈ›i să-mi explicaÈ›i cauza acestei... cîrpăceli? întrebă fata arțăgos. E un adevărat balamuc! Parcă-i un mozaic pe care cineva s-a distrat alternînd pielea de nou-născut cu cea de septuagenar! Animalul ăsta e tînăr sau complet senil! Parcă fiecare bucățică din corpul său s-a hotărît să facă opinie separată È™i să se dezvolte în cea mai deplină anarhie... Dumnezeule! Doar n-o să-mi spuneÈ›i acum că È™i ăsta e un fenomen fără importanță! N-am văzut în viaÈ›a mea aÈ™a ceva! Cazuri de senilitate precoce, sau de infantilism prelungit, da, dar... Dar niciodată o astfel de harababură celulară! Goot o întrerupse cu un gest de nerăbdare. Cu ochii mijiÈ›i, scruta încordat desiÈ™ul pădurii. ― Vine cineva, È™opti brusc, ascultaÈ›i cum foÈ™nesc perii! Sîntem complet descoperiÈ›i! Repede! Trebuie să găsim o ascunzătoare! ― Dar de ce vă temeÈ›i? Teoretic, pe suprafaÈ›a animalului ăsta nu-s decît membrii echipei de cercetări! Ce tot insinuaÈ›i? De cînd ne-am întîlnit n-aÈ›i făcut altceva decît să evitaÈ›i orice răspuns direct. Eu... Dar nu mai putu să continue! Goot o apucă de mînă obligînd-o să fugă. "Terenul", moale, brăzdat de reÈ›eaua ridurilor, era foarte dificil. De două ori fu pe punctul de a se dezechilibra È™i de a se întinde pe jos cît era de lungă. Tînărul respira cu gura larg deschisă È™i nările dilatate. O tentă albăstruie îi cuprindea treptat faÈ›a. ― OpriÈ›i-vă! îngăimă Liza. SînteÈ›i vînăt de tot! ― Și dumneavoastră. Lipsa de oxigen... Arătă cu degetul spre o excrescență turtită, aflată două sute de metri mai încolo, un fel de mamelon uscat cu aspect de pară ofilită. Liza se opuse clătinînd din cap. ― E prea departe, n-o s-ajung niciodată. ― Atunci, culcaÈ›i-vă repede... Liza se conformă, gata să leÈ™ine; inima bătea să-i spargă pieptul. O secundă, privirea i se întunecă. Cînd reuÈ™i să vadă din, nou, Goot se afla lungit È™i el pe sol. ÃŽncordîndu-È™i picioarele È™i braÈ›ele, încercă să îndepărteze cele două buze ale unui rid adînc ca o minusculă crevasă. ― AjutaÈ›i-mă! o imploră în È™oaptă. Dacă vom reuÈ™i să ne strecurăm înăuntru... Liza își stăpîni un tremur de silă; frica tînărului era contagioasă. ÃŽmpingînd la dreapta È™i la stînga, încercă la rîndu-i să desfacă cele două buze de carne moale. ÃŽn sfîrÈ™it, crevasa se deschise dezvelind un È™anÈ› din care răbufni un val de umiditate rîncedă. La indicaÈ›ia însoÈ›itorului, sări înăuntru. Abia atinse fundul că pereÈ›ii elastici se È™i apropiară asemeni coridoarelor ce populează coÈ™marurile È™i care se strîmtează treptat în jurul tău. Era gata să urle de frică. Dar zidul gras È™i umed o strivi înainte să poată deschide gura. Se zvîrcoli. Inutil. Era făcută sandwich între două maluri de piele ca două saltele vii. O clipă fu sigură că se va sufoca. ― CalmaÈ›i-vă! È™uieră Goot de undeva, din dreapta. ÞineÈ›i-vă capul sus... ÃŽÈ™i răsuci faÈ›a spre cer. Cîteva raze de lumină se strecurau printre cele două falduri lipite. Un pic de aer... Inspiră profund. Ascunsă într-un rid! N-ar fi crezut niciodată că aÈ™a ceva era posibil! Un zgomot de alergare răbufni de afară, strigăte de furie È™i suferință, mîrîituri neidentificate. Brusc, o cuprinse frica. Ipoteze groteÈ™ti îi năpădiră imaginaÈ›ia: paraziÈ›i! Creatura fusese colonizată de o armată întreagă de paraziÈ›i! PloÈ™niÈ›e uriaÈ™e, purici, căpuÈ™e, care acum se aruncau asupra oamenilor... Da, asta trebuia să fie! Imediat își aminti de rănile întrevăzute pe cadavre, în timpul ceremoniei mortuare. Crezuse că se datorau bardelor sau cuÈ›itelor, cînd, de fapt, era pur È™i simplu vorba de ace sau mandibule! ÃŽnchise ochii, abandonîndu-se îmbrățișării pereÈ›ilor de carne umedă zicîndu-È™i că era pe cale să înebunească. După o vreme, Goot se hotărî în sfîrÈ™it, să se miÈ™te. Trebuiră să lupte încă o dată împotriva inerÈ›iei vîscoase a cutei de piele È™i să se ridice cu dificultate spre lumină ajutîndu-se de picioare, genunchi È™i degete. Scoțînd capul la aer, Liza avu acut senzaÈ›ia scăpării dintr-un uter de femeie gigantică. Goot o apucă de gleznă. ― Nu vă sculaÈ›i! Dacă aveÈ›i binoclu, ar fi bine să-l folosiÈ›i. Liza se rostogoli pe o latură È™i căută în rucsac. Cercetînd apoi împrejurimile, observă imediat patru cadavre ce zăceau în centrul cîmpiei, aproximativ în dreptul unei parcele afectate de îmbătrînire. Un bărbat È™i trei femei. Goi È™i acoperiÈ›i de sînge. Omul era răsturnat cu faÈ›a în sus, pe nas atîrnîndu-i o pereche de ochelari cu rame aurite. Liza strînse dinÈ›ii: erau fugarii întîlniÈ›i mai devreme. ― Goot, murmură fără să-l privească, cine i-a ucis, de ce? M-am săturat de eschivări, vreau să È™tiu tot! Tînărul se tîrî spre ea. Fără să-i acorde vreo atenÈ›ie, scrută împrejurimile, asemeni unui cîine la pîndă. ― Cine i-a ucis? repetă absent. Ce-i care-i urmăreau. Un trib de sălbatici care, în lipsa cavernelor, se adăpostesc în riduri. De obicei pot fi întîlniÈ›i mult mai la est, dar probabil È™i-au schimbat locul. Va trebui să fim foarte atenÈ›i... ― Sălbatici?... Ce vrei să spui? ― Nu-i o invenÈ›ie de a mea, ridurile pot fi uÈ™or amenajate în peÈ™teri locuibile. Pentru a menÈ›ine pereÈ›ii distanÈ›aÈ›i sint suficiente cîteva proptele. ― PuÈ›in îmi pasă de caverne! Nu mai faceÈ›i pe idiotul! Cine sînt sălbaticii? Existau deja pe animal cînd aÈ›i debarcat? Goot a ridicat brusc mîna făcîndu-i semn să tacă. ― Acolo, È™opti abia auzit, puteÈ›i vedea unul chiar la marginea "pădurii"... Nu va uitaÈ›i prea mult la el, s-ar putea ca strălucirea lentilelor să ne dea de gol... Liza își potrivi binoclul la ochi. O ființă ciudată scotocea printre perii unui tufiÈ™. FaÈ›a È™i bustul erau cele ale unui copil de cincisprezece ani, plin de vitalitate, cu musculatura dezvoltată. Sub pielea lucioasă, pectoralii se încordau È™i se destindeau ca două sălbăticiuni ce căutau să se intimideze reciproc. TotuÈ™i, de la mijloc în jos putea fi observată o stranie modificare: carnea devenea cenuÈ™ie, încreÈ›ită, picioarele firave È™i descărnate. Părul pubian era alb, iar penisul încovrigat ca al unui bătrîn... Liza înghiÈ›i în sec, făcînd un zgomot neplăcut. Vedea un individ hibrid, adolescent deasupra buricului bătrîn dedesubt! ― Dar în expediÈ›ie..., îngăimă holbîndu-se. Goot îi luă binoclul. ― Nu, nu erau copii... AveÈ›i dreptate. FiinÈ›a pe care aÈ›i văzut-o nu e altul decît profesorul Clinton Wave, în vîrstă de patruzeci È™i unu de ani, absolvent al universității din Santa-Catala, specialist în etnologie endocrină. ÃŽn curînd, de la mijloc în sus va fi un nou-născut... È™i un centenar în rest. AÈ›i înÈ›eles? Suferă un dublu proces: întinerire È™i îmbătrînire, simultane, dar afectînd cîte o parte distinctă a corpului. Celulele ce formează zona inferioară a trupului au încetat să se mai multiplice. Nici nu se mai reînnoiesc, antrenînd astfel o senilitate accelerată. Din contră, cele din jumătatea superioară se reproduc continuu, provocînd o evidentă întinerire... Este efectul ,,cîrpăceală" de care îmi vorbeaÈ›i mai devreme... ― Dar... cînd s-a declanÈ™at mutaÈ›ia? ― Simultan cu a celorlalÈ›i. Cînd au început să mănînce din carnea animalului. N-aÈ›i observat că nu sînt altceva decît reflexul exact al "pământului" care-i poartă? ÃŽntregul "trib" al lui Clinton Wave este construit după acelaÈ™i model, uneori doar cu o inversare a distribuÈ›iei: bătrîrii sus, tineri în jumătatea inferioară... Cîțiva sînt ceva mai puÈ›in atinÈ™i. Există doi sau trei bărbaÈ›i cu braÈ›e de bebeluÈ™i, femei de patruzeci de ani obligate să se deplaseze de-a buÈ™ilea pentru că nu au decît picioare de copil de trei luni... ― E... e îngrozitor... Deci carnea animalului are o influență mutagenă capabilă să modifice fiinÈ›ele deja constituite? ― Este mai mult decît o simplă ipoteză. Este aproape un postulat; a îngurgita "pămîntul" pe care vă aflaÈ›i duce inevitabil la a prelua caracteristicile... ― De acord, s-ar putea să aveÈ›i dreptate. Dar de ce tot acest măcel? Goot își trecu mîna peste față. Căpătase dintr-o dată un aer foarte obosit. ― Pentru că, în clipa de față, întreaga anatomie a creaturii nu este altceva decît un teritoriu cuprins de război... 4 Se cățărau, lipiÈ›i de sol, escaladînd cît puteau de repede gîlmele de carne ce încadrau parantezele de riduri. Liza închise ochii pentru a nu mai vedea pielea albită, fleÈ™căită, în plină degenerescență. Insula de senilitate, teritoriu al morÈ›ii apropiate, plantat ca un far în chiar mijlocul trupului gigantic, exercita asupra ei o fascinaÈ›ie extraordinară. Era ca o bucată de pînză cîrpită, un pătrat de È›esut vechi pe un veÈ™mînt nou. Un fragment de redingotă cusut pe o cîrpă de spălat vase... Cufundată în gînduri, se lovi de flancul mamelonului, iar È™ocul, chiar dacă fusese nesemnificativ, se răspîndi de-a lungul glandei scofîlcite pînă în sfîrcul al cărui vîrf se ridică încet, ca un coÈ™ violet. Goot, ajuns la jumătatea pantei, îi făcu semn să se grăbească. Liza ocoli colina È™i începu să escaladeze versantul, simÈ›indu-È™i coatele È™i genunchii în flăcări. Apropierea celor doi generă un frison în areolă, care se boÈ›i È™i se întări. AjunÈ™i în vîrf, se sprijiniră de sfîrcul tumefiat È™i începură să cerceteze cîmpîa. ― Dacă intenÈ›ionează să ne încercuiască, îi vom vedea apropiindu-se, spuse încruntat tînărul. AnunÈ›aÈ›i-mă dacă zăriÈ›i vreun rid care se întredeschide. Se pot ascunde oriunde È™i se pot deplasa din crevasă în crevasă. Unii au săpat chiar tuneluri ce leagă ridurile între ele. Cu puÈ›in noroc, pot ajunge la baza mamelonului fără să fi scos măcar o singură dată nasul afară... Liza se chinuia cu curelele sacului pe care unsoarea le făcuse de nestăpînit. Degetele îi alunecau pe stofa îmbibată de grăsime, incapabile să asigure cea mai slabă priză. Goot se grăbi s-o ajute. Unghiile tăiate ascuÈ›it făcură minuni. Liza pescui È™ase tablete hidratante, trei dintre acestea oferindu-le însoÈ›itorului. ― Acum trebuie să-mi spuneÈ›i absolut tot, mormăi fata între două îmbucături. Este în joc propria mea piele, încercaÈ›i să uitaÈ›i că sînt un "spion" al Ministerului Cercetării... Goot clătină capul a lehamite. ― De fapt, nu prea sînt multe de spus, rosti înfundat. După dispariÈ›ia rezervelor alimentare a trebuit să începem totuÈ™i munca de observaÈ›ie. Drept urmare, Mikofsky a separat misiunea în È™apte echipe a treizeci de oameni. Fiecare grupă de studii avea în sarcină o anumită zonă din animal: trunchiul, abdomenul, spatele, membrele inferioare È™i superioare. Pe scurt: blocul iniÈ›ial s-a divizat. Consemnul era simplu: ridicarea unei hărÈ›i anatomice cît mai completă posibil, efectuarea de prelevări È™i analize, fără a provoca însă vreun prejudiciu animalului. După trei luni, toate echipele trebuiau să revină la bază, fiecare cu bucățica sa de mozaic, rezultatele urmînd a fi puse la un loc pentru o primă schiță geografică. ȘtiÈ›i probabil că magnetismul forÈ›ei de atracÈ›ie artificială împiedică propagarea undelor electromagnetice. Cum nu se punea deci problema menÈ›inerii unui contact radio permanent, au trecut aproximativ o sută de zile fără ca vreuna din grupele de explorare să aibă cea mai mică legătură cu celelalte... Eu rămăsesem la bază împreună cu Mikofsky mai bine zis la "P.C.-ul de coordonare", cum il numeam noi pompos... După cea de-a patra lună de tăcere am început să fim cam neliniÈ™tiÈ›i. Trei sferturi din misiune dispăruse È™i nimeni nu È™tia ce se întîmplase! De data asta, Mikofsky a decis să trimită curieri pe care i-a botezat "mesageri anatomici", buni alergători, avînd sarcina de a stabili legătura cu cei izolaÈ›i. Dar mulÈ›i n-au mai revenit. ÃŽn ceea ce mă priveÈ™te, am văzut suficiente lucruri care să-È›i facă părul măciucă... Liza își căută o poziÈ›ie mai comodă. Sfîrcul își recăpătase aspectul iniÈ›ial, moale, fleÈ™căit, lipsind-o de sprijin. ― Peste tot se petrecuse o adevărată simbioză alimentară È™i fiziologică, reluă Goot privind în gol. DiverÈ™ii hormoni ce alimentau teritoriile explorate transmiseseră oamenilor caracteristicile lor esenÈ›iale. Au acÈ›ionat asupra lor aÈ™a cum acÈ›ionau asupra creaturii! Modificîndu-i, aÈ™a cum modificau maÈ™ina organică a animalului... ― VreÈ›i să spuneÈ›i că au devenit cu toÈ›ii niÈ™te... monÈ™tri? ― Nu. Nu toÈ›i. Mai întîi, n-am reuÈ™it să-i cataloghez încă pe toÈ›i; apoi, am impresia că, în unele cazuri, simbioza s-a efectuat într-o manieră... psihologică. Am văzut cercetători care È™i-au pierdut conÈ™tiinÈ›a propriei individualități... care se identificau într-atît cu animalul încît se luau drept unul din organele acestuia! ÃŽÈ™i apără cu sălbăticie teritoriul împotriva oricărui intrus, botezîndu-i pe străini "microbi" È™i aruncîndu-se asupra lor aidoma oricărei leucocite puse în prezenÈ›a unei bacterii... Nu exagerez deloc, îi fagocitează, îi devoră asemeni "fraÈ›ilor" lor, globulele albe. Am asistat la scene de canibalism înfiorătoare. Nimic nu-i poate face să raÈ›ioneze, par să fi abandonat orice comportament uman. Nu mai sînt altceva decît celule, simpli atomi ce lucrează pentru supravieÈ›uirea unui mare tot... AlÈ›ii au suferit o metamorfoză biologică, similară acestor creaturi, bătrîne È™i bebeluÈ™i în acelaÈ™i timp, È™i care acum sînt poate pe punctul de a ne încercui... ― Dar dumneata? obiectă Liza. Și Mikofsky? Doar luni de zile v-aÈ›i hrănit tot din animal, È™i totuÈ™i se pare că n-aÈ›i pățit nimic... ― AÈ™a e. Cred că există un fel de "zone neutre", unde aportul hormonal nu ne afectează organismul. După părerea mea, baza se află instalată pe una dintre ele. Cum am cărat cu mine raÈ›ii de carne uscată prelevate din zona P.C.-ului, am putut, pe tot parcursul misiunii mele, să mă dispensez de a-mi tăia porÈ›ia din teritorii nefaste. Mi-a prins bine... Liza își muÈ™că nervoasă buza inferioară. Era uluită; o senzaÈ›ie de plutire îi cuprindea treptat creierul. ― Iar asta nu-i tot, reluă Goot. ÃŽn timpul peregrinărilor mele am observat două-trei lucruri suficient de îngrijorătoare. Animalul, care era sănătos în momentul sosirii noastre, manifestă acum semne evidente de dezordine fizică. AfecÈ›iuni localizate, ca această zonă senilă infantilă, zone de infecÈ›ie, de eczeme, de secreÈ›ii adipoase care nu existau înainte... Este inexplicabil È™i periculos. Cînd v-am văzut aterizînd, tocmai încercam să ajung la Mikofsky. Nu È™tiu ce va hotărî... ― Ar trebui să luăm contact cu bolnavii, să încercăm să-i adunăm È™i să-i îngrijim. ― UÈ™or de zis, greu de făcut! V-am avertizat: nu numai monÈ™trii È™i cei care se consideră prelungiri ale animalului, dar nimeni nu ne va face viaÈ›a uÈ™oară! Tăcu, urmărind atent tresăritul unui fald al pielii aflat ceva mai la vale. Spasm nervos sau cineva se deplasa în subteran? Imposibil de spus. Liza căută reflex în jur, provocînd rîsul ironic al tînărului. ― Inutil! Nu veÈ›i găsi absolut nimic care să poată fi folosit ca armă improvizată. Nici ciomag, nici piatră. RenunÈ›aÈ›i la vechile obiceiuri — aici nu vă aflaÈ›i pe o planetă oarecare. PășiÈ›i pe burta unui animal care hibernează! Făcu o pauză, apoi adăugă: ― Dac-am avea măcar o puÈ™că de vînătoare! ― Chiar n-aÈ›i avut nici o armă cînd aÈ›i debarcat? ― Nici măcar umbra unei praÈ™tii! Ministrul Cercetării È›inea prea mult la jucăria sa, aÈ™a că a preferat să riÈ™te numai pielea noastră... Sări brusc în picioare, arătînd cu degetul spre cîmpie. ― PriviÈ›i! ÃŽn apropierea cadavrelor ce marcau centrul constelaÈ›iei petelor de bătrînete, un rid se desfăcu larg. Trei perechi de braÈ›e È›iÈ™riiră din caverna orizontală, înÈ™făcară corpurile inerte È™i le traseră în âdîncurile pliului umed care se închise apoi moale. ― Asta vom păți dacă ne mai fredonăm pe aici! concluziona lugubru tînărul. Trebuie să părăsim cît mai repede zona senilă. V-aÈ›i revenit? CredeÈ›i că veÈ›i putea alerga aproximativ un kilometru? ― Am de ales? ― OK, pornim! ÃŽnÈ™făcară sacii, apucară bine curelele, apoi își dădură drumul pe coasta mamelonului È›inînd coatele sus È™i inspirînd profund aerul rarefiat al microatmosferei. Imediat, Liza se simÈ›i acoperită de sudoare. Lipsa de oxigen îngroÈ™a sîngele. Prost irigaÈ›i, muÈ™chii se sufocau în acumularea de acid lactic, declanșînd în coapse È™i gambe crampe tăioase... Strînse din fălci, gata să-È™i sfarme dinÈ›ii. La fiecare pas, picioarele goale se cufundau în carnea relaxată a solului, provocînd un zgomot greÈ›os de sucÈ›iune. Alerga: sărea peste gropi, crevase, escalada ridicaturile. Gura îi fu năpădită de spume, iar faÈ›a îi viră în violet. Și, culmea-culmilor, se împiedică de un neg È™i se prăbuÈ™i. Nu se răni, dar timp de un minut rămase lungită pe sol, incapabilă să mai găsească vreo picătură de energie în picioarele rigide. Remarcă, stupid, că unghiile îi deveniseră albastre, iar viniÈ™oare subÈ›iri explodaseră sub pielea coapselor. ÃŽn clipa cînd dădu să se ridice, o mînă o înhață de gambă, trăgînd-o înapoi... Vru să urle, dar din gîtlej nu-i ieÈ™i decît un sunet ridicol, fără ecou. Un rid se deschise, lăsînd să se strecoare afară un bătrîn cu braÈ›e descărnate dar mîini avide. Degetele sale greblară pulpa Lizei, săpînd lungi dîre însîngerate. Paralizată de groază È™i oboseală, tînăra nu mai avea nici măcar vlaga să se zbată. Se lăsă tîrîtă spre despicătură, ca o păpușă dezarticulată. Din gaură țîșni încă un spectru. Capul de bebeluÈ™ era aÈ™ezat pe un bust de centenar... Rîgîi, regurgită È™i începu È™i el să tragă. Din umezeala ascunziÈ™ului urcau la suprafață scîncete de copii de-a valma, cu chicoteli de bătrîni. Crevasa zigzagată se desfăcu mai mult, dînd la iveală o duzină de hibrizi îngrămădiÈ›i unii peste alÈ›ii. Douăzeci de mîini se întinseră spre Liza, păianjeni artritici amestecaÈ›i cu încheieturi durdulii. Vederea viermuielii avu darul s-o reanime. Zvîcni din picioare, lovind agresorii direct în piept. Nici unul nu rezistă contraatacului. Doi monÈ™tri se dezechilibrară, căzînd peste braÈ›ele întinse. Liza se ridică. Plămînii o ardeau iar capul îl simÈ›ea greu È™i dureros datorită proastei irigări a creierului. Nu mai vedea nimic, nu mai auzea nimic decît clocotul sîngelui în tîmple. ÃŽnaintă orbeÈ™te, zece, douăzeci, treizeci de metri. O durere surdă îi cuprindea treptat pieptul, răspîndindu-se È™i în braÈ›ul stîng. ÃŽmpiedicîndu-se de un alt neg, se prăbuÈ™i din nou. De astă dată nu mai avu curajul să se ridice. Rămase în amorÈ›eală, aÈ™teptînd cu resemnare îmbrățiÈ™area piticilor... O mînă i se aÈ™eză pe ceafă. ― Gata, s-a terminat, È™opti vocea lui Goot. Am trecut... 5 Traversară o nouă "pădure" È™i escaladară un pliu adipos foarte alunecos folosind metode specifice patinajului. Apoi, după ce fură pe punctul de a rămîne blocaÈ›i în încurcătura de peri ai unei savane creÈ›e, ajunseră în apropierea unei miriÈ™ti rozalii ocupată de o duzină de corturi mari, însemnate cu matricole militare. ÃŽn locul țăruÈ™ilor, capetele pînzei erau menÈ›inute de "sol" cu cîrlige mari, fixate în stratul cornos al epidermei. Metoda, deÈ™i eficientă È™i probabil nedureroasă, declanÈ™a prin pielea Lizei furnicături neplăcute. "Baza", cum se încăpățîna s-o numească Goot, părea sinistru de pustie. Alei blocate de containere răsturnate, două corturi prăbuÈ™ite, fără ca cineva să se gîndească a le remonta. Peste tot era împrăștiat material de laborator a cărui sticlărie spartă înÈ›esa carnea animalului cu cioburi tăioase. Domnea o liniÈ™te grea, un somn îngheÈ›at de sat-fantomă sau oraÈ™ bombardat. ― Cîți rezidenÈ›i sînt? întrebă fata pe ton scăzut. Goot privi în jur dezorientat. ― De obicei, cel puÈ›in treizeci... Nu mai înÈ›eleg nimic. Fără a se mai întinde la vorbe, fiecare începu să cerceteze cîte o parte din corturi, căutînd eventuale cadavre. Nn descoperiră însă nici o urmă de luptă sau masacru, ci, peste tot, doar semnele unei dezordini extreme. Teancuri de dosare risipite È™i călcate în picioare, dischete cu înregistrări magnetice transformate în pulbere. ÃŽn ultimul adăpost Liza descoperi însă un bărbat chel È™i corpolent, aÈ™ezat la un birou, de unde privea absent în gol. Sub calviÈ›ia lucitoare se contura o figură cu trăsături fine, plină de inteligență, încadrată de tufiÈ™ul enorm È™i È›epos al unei mustăți negre hipertrofiate. Purta o bluză albă, descheiată, sub care, producînd o combinaÈ›ie grotescă, trupul era complet gol. Pîntecul se revărsa peste coapse, strivindu-i organele genitale È™i ascunzîndu-le aproape total. Liza își dădu seama cu întîrziere că în faÈ›a ei se afla Mathias Gregori Mikofsky, marele specialist în epidemie migratoare a Universității din Santa-Catala. Facu un pas, smulgîndu-l pe colos din posaca-i reverie. Mikofsky se ridică dintr-un salt, răsturnînd masa È™i scaunul. ― Cine sînteÈ›i? horcăi. Nu faceÈ›i parte din echipă, de unde aÈ›i apărut? Atras de izbucnirea vocii, Goot intră, È™i făcu o scurtă prezentare. Savantul clătină din cap mai bine de o jumătate de minut, ca È™i cum cuvintele asistentului îi pătrundeau cu dificultate în creier. Pînă la urmă, figura i se destinse într-un zîmbet. ― Goot! Te-ai întors! Dumnezeule! Credeam că voi rămîne singur... ― Dar unde-s ceilalÈ›i? Mikofsky ridică braÈ›ele spre cer. ― Au plecat ca toÈ›ii! Unul după altul. O adevărată epidemie. Imediat după plecarea ta, au revenit doi sau trei mesageri anatomici. S-au apucat să descrie ceea ce au văzut: ziceau de comunități extraordinare! De cazuri magnifice de simbioză! O comunicare totală cu animalul, o percepÈ›ie interioară a mecanismelor organice provocînd beatitudinea. Pe scurt, un talmeÈ™-balmeÈ™ mistic care ne-a făcut la început să zîmbim... apoi a reuÈ™it să semene îndoiala în suflete. ÃŽntreaga echipă se plictisea, se aÈ™teptau rezultate care nu mai veneau, laboratoarele lucrau în gol. Unora a început să le treacă prin cap că jocul se desfășura în altă parte, fără ei. A urmat un fel de goană după aur, marcată de dezertări zilnice. Efectivul se subÈ›ia văzînd cu ochii, plecau spre nord, spre sud, care încotro, cum avea chef... N-am putut face nimic. Au fost contaminaÈ›i chiar È™i cei mai buni: Clinton Wave, Horace Dunn, micuÈ›a Osaka... calul ăla de Judith Labourasse... Dumnezeule! Tu, tu ce-ai văzut? Paradisul? Grădinile Edenului? Dacă-mi debitezi o reclamă turistică, te sugrum! Tînărul se prăbuÈ™i pe un pat de curele. ― Cred c-aÈ›i fost martorul unei operaÈ›iuni de intoxicare în toată regula, È™efule! È™opti. Poate chiar în ambele sensuri ale cuvîntului... Vreau să spun: intoxicaÈ›ie psihologică È™i alimentară! ― Alimentară? ― Da, vă explic îndată. Vă amintiÈ›i, mesagerii au adus cumva alimente cu ei, la întoarcere? Carne uscată prelevată în timpul misiunii lor? ― Posibil. Nu mănînc niciodată la cantină. Știi foarte bine că mă chinui să È›in regim. Sînt atît de pofticios că trebuie să evit pînă È™i să văd mâncarea. N-am participat la ospeÈ›ele colective, am mîncat, ca de obicei, ceea ce am prelevat personal. ― Probabil că asta v-a salvat, altfel aÈ›i fi luat-o pe urmele celorlalÈ›i. ÃŽn toate zonele pe care le-am parcurs, încărcătura hormonală a fiecărei fărîme musculare era puternic mutagenă... Am adus eÈ™antioane, le puteÈ›i verifica. Liza mi-e martor, nu aiurez: peste tot este infernul! IntenÈ›ionat sau nu, rămîne de clarificat, mesagerii au amestecat această carne periculoasă cu rezervele comune. Rezultatul: nici o mutaÈ›ie evidentă, doar o chemare violentă spre teritoriul "de origine", un soi de atracÈ›ie magnetică cu fiece zi mai puternică... Trebuiau să ajungă, cu orice preÈ›, la zona de unde fusese prelevat alimentul. Asemeni unui braÈ› tăiat care s-ar cățăra să-È™i regăsească încheietura ― este o imagine aproximativă dar care ilustrează destul de bine situaÈ›ia... Mikofsky extrase din buzunarul cămășii o pereche de ochelari cu lentile rotunde, pe care începu să le È™teargă meticulos. AcÈ›iona mecanic, urmărind parcă să cîștige timp. Cu buza agitată de ticuri nervoase, digeră informaÈ›ia. ― Ai reuÈ™it să trasezi o hartă hormonală? întrebă în cele din urmă. O repartiÈ›ie a zonelor mutagene È™i a caracteristicilor lor? ― Da, dar una parÈ›ială. ÃŽn două luni n-am parcurs decît trei sau patru "parcele" din animal, suficient însă pentru ca să È›i se zbîrlească pielea. VreÈ›i s-o vedeÈ›i? ― Cît mai repede! Știu că sînteÈ›i obosiÈ›i, dar n-avem timp decît să respirăm. Trebuie să ne punem pe treabă imediat. Liza... de acord? Tînăra surîse. Brusc i se păru că, toată viaÈ›a, nici nu-È™i dorise altceva... * * * Totalitatea elementelor adunate de Goot era fantastică. Liza petrecu aproape douăsprezece ore cu ochii înÈ™urubaÈ›i în ocularul cauciucat al analizatorului portabil. Alături, Mikofsky lovea claviatura unei console, asemeni unei dactilografe nebune. Goot aduna cartelele perforate, aranja listingurile, sintetiza rezultatele. VibraÈ›ia ordinatorului în funcÈ›iune se transmitea obiectelor, făcînd eprubetele să clincăie în suporÈ›i. Liza tăia, rîcîia È™i aduna eÈ™antion peste eÈ™antion, în timp ce blocul de analiză își scuipa continuu banda perforată. Concluziile căpătau un contur din ce în ce mai uluitor: patru cincimi din zone erau improprii consumului. Pe anumite arii puterea hormonilor era atît de virulentă, încît douăzeci de porÈ›ii de hrană erau suficiente pentru a provoca organismului uman transformări grave! O hartă fantasmagorică își desenă încet geografia de coÈ™mar: regiunea pectorală, scăldată de testosteron, declanÈ™a la bărbaÈ›i accese ireversibile de pilozitate, acoperindu-i cu o blană groasă, o hipertrofie a organelor sexuale, echivalentă cu mărirea de È™ase ori a "volumului iniÈ›ial", precum È™i o modificare a coardelor vocale, implicînd, din păcate, practicarea curentă a mugitului! Unele zone, cum era depresiunea lombară È™i bazinul ombilical, secretau din abundență un derivat al cortizonului capabil să te transforme, în È™aptezeci È™i două de ore, în obez... Altele asigurau condamnarea la impotență, la furie perpetuă, la rut permanent, la febră, la frig... ÃŽn paralel cu verdictul analizelor, suprafaÈ›a animalului se modela într-un sinistru joc în care fiece căsuță impunea o nouă mutaÈ›ie. Din cînd în cînd, Liza simÈ›ea cum privirea i se înceÈ›oÈ™ează. Se odihnea cîteva minute, pentru a-È™i relua apoi înfricoșătoarea enumerare: tulburări provocate de hormonul de creÈ™tere, gigantism, dezvoltarea caricaturală a extremităților (mîini, picioare), deformarea oaselor feÈ›ei... InhibiÈ›ia lobului antehipofizar: nanism... atrofie, apoi dispariÈ›ia organelor sexuale! ...Ursitoarea, blestemată își revărsa cîntecul asupra Lizei, È›esîndu-È™i coconul de nebunie cu încăpățînarea unui animal vicios. Trebui să se agate de masă pentru a nu cădea pradă ameÈ›elii. ÃŽn cîmpul vizual apăru mina păroasă a lui Mikofsky. Þinea o ceaÈ™că plină cu cafea aburindă. ― ProfitaÈ›i cît mai avem puÈ›ină apă, murmură savantul, aÈ™ezînd pe analizor vasul de carton. Liza bîlbîi un "mulÈ›umesc" lipsit de vlagă, apoi sorbi, conÈ™tiincioasă ca o È™colăriță, lichidul sintetic cu gust nedefinit. ― La ce concluzie aÈ›i ajuns? întrebă, urmărind cu degetul serpentina bandei perforate. Mathias Mikosfky își trecu palma peste obraz. Era tras la față È™i avea privirea tulbure. ― Nu sînt decît mutaÈ›ii de prim nivel, È™opti, altfel spus, căzuri "benigne". Sînt sigur că la faÈ›a locului, pe teren, situaÈ›ia este mult mai gravă... ― Vă gîndiÈ›i la o expediÈ›ie? ― Nu putem rămîne aici, cu braÈ›ele încruciÈ™ate. Nimic nu dovedeÈ™te că aceste transformări sînt ireversibile. SupuÈ™i unei alimentaÈ›ii normale, s-ar putea ca mutanÈ›ii să-È™i recapete aspectuliniÈ›ial. ― Chiar credeÈ›i? ― Sîntem nevoiÈ›i să o credem! Vom merge pe teren, cu provizii de carne sănătoasă, È™i-i vom supune pe cei bolnavi la o cură intensivă. ÃŽn plus, nu trebuie să uităm tulburările pe care Goot le-a constatat la animal; mă îngrijorează, trebuie să le înlăturăm înainte de a lua amploare... Rămase un minut cu ochii pironiÈ›i asupra ceÈ™tii pe jumătate golite, părînd absorbit într-un curios proces de autohipnoză, apoi se scutură ca smuls dintr-un vis. ― E tîrziu, È™opti, lăsîndu-È™i mîna pe umărul tinerei, trebuie să mergem să dormim. Mîine vom aduna tot echipamentul necesar. Mă duc să mă culc. Părăsi cortul-laborator călcînd greoi, ca un urs rănit, lăsîndu-i pe Goot È™i Liza singuri în mijlocul cercului format de ordinatoare. Tînărul trase o înjurătură, apoi întrerupse contactul imprimantei cu o lovitură exasperată de pumn. ― HaideÈ›i, mîrîi, să vă arăt amplasamentul grupului sanitar. PuÈ›iÈ›i... Liza ridică o sprînceană, surprinsă de neaÈ™teptata înverÈ™unare. Goot se îndreptă spre ieÈ™ire, aÈ™a că trebuia să se ridice È™i să-l urmeze. Traversară o alee, apoi pătrunseră sub un cort uriaÈ™. Tînăra scoase un fluierat... Pe un covor din cauciuc negru era instalat un complex ultramodern de duÈ™uri cu circuit închis. Fiecare cabină transparentă funcÈ›iona cu un rezervor de treizeci de litri. Apa uzată era aspirată printr-o gaură de evacuare, recirculată È™i tratată, apoi pompată pentru o nouă utilizare. Te puteai spăla de o sută de ori cu acea apă fără a te teme de microbi. Cînd filtrul bactericid era saturat, imediat ce atingeai robinetul se aprindea un bec de avertizare. Era suficient să schimbi cartuÈ™ul cu unul nou È™i aparatul redevenea operaÈ›ional. Se aflau acolo vreo zece cabine, iar oglinzile lor reflectau toate aceeaÈ™i imagine: aceea a unei femei tăvălite în untură rîncedă, ale cărei slip È™i bluză păreau să fi fost folosite pe post de cupe pentru zece mecanici timp de o lună. Goot se aÈ™eză pe un scăunel. ― Aruncati-vă boarfele în incinerator, ordonă acesta, pe policioara duÈ™ului aveÈ›i răzătoare È™i săpun. LăsaÈ›i uÈ™a deschisă, ca să putem vorbi. Liza ezită o secundă, apoi renunță la ultima rămășiță de pudoare. ÃŽÈ™i smulse bluza È™i se chinui să-È™i scoală chilotul unsuros. Imaginea pubisului înecat în seu nu aprinse nici o luminiță de interes în ochii însoÈ›itorului. Pătrunse în cabină È™i răsuci robinetele. Nu numai că jetul nu avea presiune, dar trupul îi era atit de acoperit de grasime încît nu simÈ›ea deloc impactul cu apa. Luă un raclor È™i începu să se frece energic. ― Decizia lui Mikofsky nu vă prea entuziasmează! strigă cu ochii plini de săpun. ÃŽn pofida gilgîitului vanei de golire, îl auzi pe tînăr mîrîind. ― E nebun! Complet nebun! N-are nici cea mai mică idee despre ceea ce ne aÈ™teaptă... Vă daÈ›i seama că ne obliga să pătrundem în teritoriul mutagen cu o cănuță plină cu carne uscată? Dacă, dintr-un motiv sau altul, ne vom trezi fără rezervele noastre sănătoase nu ne rămîn decît două variante: ori murim de foame, ori ne luăm porÈ›ia din animal. ÃŽn ultimul caz, mutaÈ›ia este asigurată în maximum o săptămînă! ― Trebuie făcut touÈ™i ceva... ― Da: să aÈ™teptăm aici pînă vine naveta să vă recupereze È™i să plecăm împreună! Liza a scos un sunet ininteligibil. Apa, prea rece, nu reuÈ™ea să îndepărteze stratul de sebum. Rîcîia cu energie, zebrîndu-È™i pîntecul È™i coapsele cu dîre lungi. ― ȘtiÈ›i, observă între două smiorcăituri, pînă acum misiunea voastră a fost un eÈ™ec. BilanÈ›ul rămîne subÈ›irel: un plan vag, trasat în timpul unui singur raid, care omite cele mai interesante teritorii; o echipă È™tiinÈ›ifică, în plină regresie mentală È™i fizică... Nu cred că ministrul va fi prea încîntat. Dumneata È™i Mikofsky riscaÈ›i enorm să vă terminaÈ›i cariera spălînd podeaua holului facultății de unde veniÈ›i. Nu vreau să mă alătur acestui rateu. AÈ™a că-l voi susÈ›ine pe Mathias să urmeze varianta explorării. ― Sînteti nebună! Teoriile dumneavoastră ariviste ne vor arunca, direct în gura lupului! Doar aÈ›i gustat farmecul tribului ,,bebeluÈ™ilor bătrîni", nu v-a ajuns? Nu vă e deloc frică? ― Ba bine că nu, dar mă tem È™i mai mult de oamenii ministerului. Sînt capabili de orice. Iar Mikofsky cred că-mi seamănă... Liza opri apa È™i porni jetul de aer. Suflul fierbinte o învălui, uscînd rapid umezeala de pe trup. După ce ventilatorul încetă să mai funcÈ›ioneze, părăsi cabina, adună veÈ™mintele unsuroase È™i le aruncă în fanta incineratorului. Un rictus de necontrolat îi strîmbă gura, făcînd-o brusc, să-È™i dea seama că tremura de oboseală. ― AÈ™ vrea să dorm, îngînă. PuteÈ›i să-mi arătaÈ›i un cort, un dormitor, un hamac, orice, dar ceva în care aÈ™ putea să mă întind È™i să închid ochii? Goot îi făcu semn să-l urmeze È™i o conduse spre un fel de hangar de pînză ocupat cu o mulÈ›ime de paturi de campanie. ― Cu adevărat încîntător! îl ironiza tînăra. Parcă ar fi sala comună a unui spital din secolul XIX. ― Sistemul a fost ales de comun acord, eschivă Goot, bănuiesc că spectacolul cuplurilor ce făceau dragoste îi distra pe suferinzii de insomnie. PuteÈ›i să vă alegeÈ›i ce pat doriÈ›i, cearceafurile se autosterilizează la fiecare douăsprezece ore, aÈ™a că-i exclus riscul bolilor venerice... Chiar vreÈ›i să dormiÈ›i È™tiind că peste cîteva zile poate că vom fi monÈ™tri? ― AveÈ›i un program mai bun? ― Da: să facem dragoste... Liza ridică la întîmplare o cuvertură. Pânza era fină È™i proaspătă. ÃŽnfoie perna cu o lovitură de pumn, apoi se culcă pe burtă. ― Goot, eÈ™ti un băiat simpatic, îngînă cu nasul înfundat în înveliÈ™ul de burete. Fă ce vrei cu pîntecul È™i sexul meu, sînt prea obosită ca problema să mă mai preocupe. Nu-È›i cer decît un singur lucru: nu mă trezi la orgasm. Nu mai auzi răspunsul, somnul o cuprinse în mijlocul unui gînd. Cîteva ore mai tîrziu, cînd se trezi, era singură în dormitor. Băltoaca lipicioasă dintre coapse îi arăta că Goot își pusese ameninÈ›area în practică. Ridică din umeri, îi trecu prin minte că aÈ™a-i trebuise È™i readormi instantaneu... * * * Mathias Mikofsky avea un aer întunecat. Cu un minut mai devreme, mormăind cuvinte neclare se strecurase la comanda benei mobile, plină ochi cu carne uscată. De atunci, manevrînd nervos volanul, încerca să scoată maÈ™ina din labirintul corturilor. Liza examină vehiculul; era o platformă pe pernă de aer, un fel de container echipat cu o cabină minusculă. FuncÈ›iona cu un generator nuclear, avînd deci o autonomie practic nelimitată. Savantul dărîmă două adăposturi ce se prăbuÈ™iră cu încetinitorul asemeni cupolei unui circ căruia îi cedase stîlpul central, orientă botul aparatului spre "pădure" È™i tăie contactul. Tînăra observă că, datorită gabaritului, bărbatul se miÈ™ca destul de greoi, sub abdomenul enorm È™i neted, penisul pălind retras È™i infantil. Liza își mută plivirea. ― O veste rea! mîrîi bărbatul, ajungind lîngă ea. AÈ›i trecut pe la laborator? ― Nu... ― Astă-noapte seismograful a intrat în funcÈ›iune È™i nu-mi place deloc ceea ce se vede pe bandă! Laba stîngă-față a animalului a fost zguduită de un spasm foarte puternic. Un È™oc cu amplitudinea 7. Echivalentul unui violent cutremur de pămînt la scara noastră. S-a rupt un os! Probabil humerusul, dar telescopul electronic n-a înregistrat pasajul vreunui meteorit. Deci n-am fost loviÈ›i de nici un corp ceresc, în derivă, nici asteroid nici satelit-fantomă! E ca È™i cum membrul s-a rupt spontan! Liza digeră È™tirea. Goot își făcu apariÈ›ia încărcat cu instrumentele de măsură, pe care le azvîrli peste maldărul de carne uscată, cu o evidentă proastă dispoziÈ›ie. ― Nu înÈ›eleg, spuse tînăra, conÈ™tientă că proferează un adevăr la mintea cocoÈ™ului. ― Nici eu! reluă Mikofsky. Motiv pentru care trebuie să mergem la faÈ›a locului. Cine a mai pomenit un braÈ› în repaus care se rupe fără un motiv exterior! Am luat toate aparatele de înregistrare transportabile, astfel că de data asta nu vom reveni fără rezultate... Goot emise un nechezat zeflemitor. ― Pentru că încă mai credeÈ›i că vom reveni! DeliraÈ›i! Magnetofoanele dumneavoastră nu vor avea timp decît să capteze un singur luciu: ultimul nostru suspin! Și, după ce scuipă pe bara paraÈ™oc a benei, făcu stînga-împrejur. 6 Traseul ales de Mikofsky era clar: traversarea pectoralului mic în diagonală, escaladarea deltoidului È™i coborîrea pe biceps, cu speranÈ›a că panta nu va fi prea abruptă. La început, Goot È™i Liza călătoriră cu bena, aÈ™ezaÈ›i pe grămada de carne uscată; după cîtva timp însă, avertizorul de suprasarcină începu să clipească pe panoul de bord din cabină, semnalînd o încălzire anormală a maÈ™inăriei. Cum nu se punea problema renunțării la o parte din material È™i hrană, cei doi se văzură nevoiÈ›i, pentru a uÈ™ura transportul, să continue drumul pe jos. Tentativa de a se odihni cu rîndul eÈ™uă È™i ea: prea gras È™i greoi, Mikofsky rămînea de fiecare dată mult în urma vehiculului, devenind astfel evident că singurul loc convenabil pentru el era acela de È™ofer... Din fericire, drumul se dovedi liniÈ™tit, ajungînd la poalele deltoidului fără a fi întîlnit nici un mutant. TotuÈ™i, de două ori, trecură pe lîngă cîte un cimitir de plăgi supurante, mărturie a gropilor încă proaspete È™i a unor lupte recente. La fiecare optsprezece ore, aÈ™ezau barja pe sol, opreau turbinele È™i-È™i scobeau un culcuÈ™ în grămada de pastramă din care mestecau cîteva bucățele înainte de a-i fura somnul. Sus, în vîrful musculaturii, situaÈ›ia se înrăutăți însă. Goot observă cîteva umbre care-i cercetau din spatele tufiÈ™ului format de un puf unsuros, apoi se loviră de un parapet făcut din peri groÈ™i cît trunchiurile de copac. Lucrarea artizanală proteja valea ce dădea spre biceps. Edemul enorm deforma de jur-împrejur solul, sugerînd că se aflau destul de aproape de locul fracturii. Ici È™i colo, carnea era atît de fierbinte încît era imposibil să pui piciorul pe ea. Goot È™i Liza identificară zone unde temperatura depășea o sută douăzeci de grade Celsius. Căldura făcea să vibreze aerul, iar relieful ondula în flux constant, tăind respiraÈ›ia. Forțînd la maxim ventilatorul aeroglisoului, Mikofsky reuÈ™i în cele din urmă să ridice bena deasupra zidului. Tinerii, în schimb, căutară mult pînă să găsească o trecere prin împletitură. Văduvite de rădăcină, firele de păr aveau tendinÈ›a de a se descuama, fărîmițîndu-È™i teaca într-o mulÈ›ime de aÈ™chii tăioase ce zgîriau profund spatele È™i umerii, dacă făceai greÈ™eala să te freci de ele. AjunÈ™i de cealaltă parte, se treziră nas în nas cu un bărbat înveÈ™mîntat ciudat, avînd vreo jumatate de duzină de saci de dormit fixaÈ›i în jurul membrelor cu ajutorul unor fîșii împletite grosolan. Această armură grotescă îi dădea aspectul unui biberon cu vîrful năclăit de sudoare. Văzînd-o pe Liza, începu să se retragă cu o expresie îngrozită. ― E Peter! exclamă Goot, ieÈ™ind în patru labe din spărtură, ce l-o fi apucat? Hei, Peter! Dar cel strigat continuă să bată în retragere. ― Nu vă apropiaÈ›i! zbieră pe neaÈ™teptate. Nu mă atingeÈ›i... Sînt fragil... Sînt foarte fragil. UrmaÈ›i-mă de la distanță È™i nu vă atingeÈ›i de nimeni... Fără strîngeri de mînă, fără îmbrățișări, nimic... Nici un contact! AÈ›i înÈ›eles? Goot È™i Liza îl asigurară că aÈ™a vor face. Peter îi conduse cu infinită grijă în mijlocul unei mici poiene unde se găseau vreo zece indivizi. Mikofsky era deja acolo. ― Este echipa numărul patru, È™opti Goot. Dumnezeule! Lipsesc două treimi din ea! Cu sprîncenele arcuite de surpriză, Liza observă că, aidoma ghidului, majoritatea supravieÈ›uitorilor erau înfășuraÈ›i în carapace confecÈ›ionate din burete, din pînză sau diverse alte materiale. Ceva mai departe se aflau două femei, goale, făcute balot între două saltele gonflabile, ca două sandviÈ™uri umane. Mikofsky se ridică È™i arătă spre un bărbat slab, cu părul tuns perie, lungit pe un pat cu apă, gîlgîitor. ― Patrick Cornwell, murmură prezentîndu-l, responsabil cu sectorul patru. Tocmai îmi explica ce s-a întîmplat... Continuă, Patrick, fata asta reprezintă ministerul. Cornwell suspină cu precauÈ›ie. Liza a observat imediat cu uluire că anumite părÈ›i ale corpului său păreau anormal de moi... ca È™i cum le-ar fi lipsit scheletul... Dacă la piciorul drept, în pofida slăbiciunii sale, puteau fi distinse contururile complicate ale oaselor tarsiene È™i metatarsiene, stîngul, în schimb, atîrna lamentabil, asemeni unei caricaturi de cauciuc aparÈ›inînd unei păpuÈ™i gonflabile cu supapa prost închisă. Cornwell surprinse privirea tinerei: ― Deficiență a osteoblastului, È™opti cu o voce neutră, celulele osoase nu se mai reproduc. Straturile de oseină sînt tot mai subÈ›iri, porii se dilată la maximum. Tibia, radius, rotula, toate sfîrÈ™esc prin a se macina... Sîngele le dizolvă... Ca o bucată de cretă cufundată în oÈ›et, scheletul se desface, se transformă în pulbere, iar membrele într-un sac de muÈ™chi inutili! MutaÈ›ia începe cu extremitățile, continuă cu trunchiul, descompune cutia toracică... Plămînii nu mai pot pompa aerul, te asfixiezi. PriviÈ›i piciorul meu stîng: dacă aveÈ›i chef, puteÈ›i să-l faceÈ›i colac ca pe un furtun obiÈ™nuit! Vechea poveste cu omul fără oase, omul de cauciuc... dar nu mi se mai pare deloc nostimă. Peter se află abia în stadiul de fragilitate... un bobîrnac echivalează cu o fractură, o cădere te transformă în puzzle... ÃŽn ceea ce mă priveÈ™te, alunec treptat spre stadiul de nevertebrată. Peste puÈ›in timp, fălcile mi se vor descompune; lipsiÈ›i de suport, muÈ™chii feÈ›ei nu vor mai putea să acÈ›ioneze gura; voi fi mut... Voi fi asemeni unei băltoace vii, un fel de pachet de organe viermuitoare... ― Dar cum s-a întîmplat? întrebă Mikofsky. AlimentaÈ›ia? ― Da, într-un timp record. Decalcifiere, dispariÈ›ia sărurilor de calciu... Clasic! ― Deci animalul este bolnav, constată Liza, È™i, într-un fel, v-aÈ›i molipsit. Membrul care s-a rupt spontan "azi noapte" a cedat sub propria-i greutate. Iar braÈ›ul pe care ne aflăm este pe cale de a-È™i dilua È™i el scheletul È™i a-È™i pierde astfel armătura... ― S-ar putea. Mikofsky se încruntă. ― S-ar părea, Patrick, că aveÈ›i unele îndoieli! observă pe un ton egal. Există vreo altă posibilitate? Cornwell înghiÈ›i în sec prudent, temîndu-se parcă să nu i se frîngă gîtul. ― Lucrurile nu-s chiar atît de simple, profesore, È™uieră, poate că a fost îmbolnăvit... Este relativ uÈ™or: era suficientă inhibarea hormonului de creÈ™tere È™i... ― Dumnezeule! îl întrerupse Mikofsky. Cine ar fi avut interesul? ― Destui, încă de cînd au început mutaÈ›iile s-a produs un fel de... schismă. Unii care, fiziologic sau mental s-au asimilat animalului, au vrut să-l apere, să împiedice transformarea lui într-o victimă a "colonizării È™tiinÈ›ifice". AlÈ›ii, în schimb, erau convinÈ™i că salvarea nu putea veni decît prin distrugerea animalului. ÃŽntre cele două extreme se aflau cei care nu doreau decît să supravieÈ›uiască păstrîndu-È™i integritatea corporală È™i psihologică. Ultimii au început să se bată pentru a pune stăpînire pe teritoriile neutre, sănătoase care, asemeni zonei unde este instalată baza, furniza o hrană nonmutagenă... O a patra grupare a emis ideea că ar fi posibilă extinderea suprafeÈ›ei regiunilor consumabile activînd procese de creÈ™tere, stimulîndu-le artificial... Și s-au pornit să mărească animalul, ca È™i cum ai extinde o casă: hipertrofiind cutare sau cutare membru... Era, credeau ei, singurul mijloc de a opri războaiele de cucerire! BineînÈ›eles, extremiÈ™tii au reacÈ›ionat violent. Unii s-au ridicat împotriva manipulărilor susceptibile să provoace infirmități ireversibile, ceilalÈ›i au respins compromisul propus de "moderaÈ›i", proclamînd încă o dată necesitatea lichidării, pur È™i simplu, a animalului... ÃŽncăierările s-au înmulÈ›it, la fel È™i morÈ›ii. De atunci, fiecare clan încearcă să urmeze propria cale, siguri de corectitudinea ei. Astfel, "asimilaÈ›ii", adică mutanÈ›ii, distrugînd nonmutanÈ›ii; partizanii extinderii bătîndu-se cu invadatorii sau accelerînd creÈ™terea pe bucățele, a animalului, provocînd simultan devitalizarea sa; "lichidatoriÈ™tii" urmărind să slăbească organismul prin intervenÈ›ii chimice sau chirurgicale. Ultimii irită nervii provocînd spasme ce căpătau aspectul unor adevârate cutremure de pămînt... Este foarte posibil ca ei să se afle la originea fracturii de aseară. Cunoscînd carenÈ›a osoasă a zonei, sînt uÈ™or de prevăzut consecinÈ›ele unei crize de spasmofilie. Mikofsky își tamponă fruntea nervos. Chelia strălucea toată de sudoare. ― Cine conduce aceste acÈ›iuni? întrebă brutal. ― "AsimilaÈ›ii" s-au răspîndit în mai multe triburi necoordonate. Sînt sedentari È™i nu părăsesc niciodată zonele pe care le apără. Majoritatea se consideră leucocite È™i au supărătoarea tendință de a confunda "străinii" cu bacterii! "LichidatoriÈ™tii" sînt conduÈ™i de Isi Jamin, negresa care era gata să obÈ›ină în '98 premiul Nobel. Despre ceilalÈ›i nu È™tiu nimic... ― Unde s-a baricadat? ― N-am nici o informaÈ›ie, dar cred că undeva între hipofiză È™i tiroidă... Este o zonă de unde poate trage toate sforile biologice ale animalului... Da, pe acolo trebuie să fie: gîtul, ceafa. Partizanii creÈ™terii îi fac probabil viaÈ›a destul de grea... Mikofsky se ridică trosnindu-È™i rotulele. Cornwell îi aruncă o privire invidioasă. ― Dumnezeule! hîrîi, ce n-aÈ™ da să fiu reumatic, artritic în ultimul grad! AÈ™ fi măcar sigur că am un schelet! ― Vom lăsa destulă hrană sănătoasă, rosti profesorul. Este posibil ca mutaÈ›ia să se întrerupă, poate chiar să regreseze la cei mai puÈ›in afectaÈ›i, dar nu sînt sigur de nimic. Este doar o teorie. Vă urez succes... ― Și eu. AveÈ›i de făcut o călătorie împuÈ›ită, bătrîne! Au înnebunit cu toÈ›ii... Cele mai strălucite creiere ale Universității Santa-Catala! Unii nici măcar nu-È™i mai merită numele de om! Goot È™i Liza porniră spre benă. Pe laturile acesteia erau acum sprijinite două lopeÈ›i. ― Vezi, exclamă posac tînărul, n-am exagerat! E mai rău decît îmi imaginam. Isi Jainin! E la fel de tare ca Mikofsky, dar mai puÈ›in ezitantă! Dacă s-a decis să distrugă animalul, poÈ›i fi sigură că va reuÈ™i! Planeta asta de carne va putrezi sub tălpile noastre, iar noi ne vom plimba pe suprafaÈ›a unui cadavru mare cît Luna! Tînăra ridică din umeri È™i, folosind o lopată începu să descarce carnea din benă. Era cel puÈ›in la fel de neliniÈ™tită ca Goot, dar prefera să-È™i strunească imaginaÈ›ia. Se opri din lucru doar în momentul cînd simÈ›i sîngele pulsîndu-i în tîmple. ÃŽntre timp, oamenii-biberon făcuseră cerc în jurul benei aruncînd priviri avide. ― S-ar putea ca o hrană sănătoasă È™i injecÈ›ii cu calciu concentrat să dea ceva rezultate! spuse visător Peter. ― Da, da, eu siguranță..., bolborosi ca un ecou grupul femeilor sandviÈ™ împachetate în saltele gonflabile. ― Pe naiba! È™uieră Goot printre dinÈ›i. Liza abia se stapîni să nu-l pleznească. Cum Mikofsky se oprise din lucru, fata sări din maÈ™ină alăturîndu-i-se. ― E groaznic, îi È™opti Peter. Ca să-È›i îngropi prietenii îi pliezi ca pe niÈ™te haine ce vrei să le bagi în valiză... ÃŽn fine, în ceea ce mă priveÈ™te, n-am È™tiut niciodată să fac o valiză, nevastă-mea se... Eu le rulam ca pe un covor... După ceremonia de rămas-bun, se îndreptară spre zidul de păr, traversîndu-l. Mathias Mikofsky stătea È›eapăn la volan, privind, cu ochii mijiÈ›i, drept înainte. Mărind pasul, Liza ajunse în dreptul cabinei. ― Vă îngrijorează ceva? strigă, încercînd să domine zgomotul ventilatorului. Grăsanul rînji sugestiv. ― Nu mă mai miră afecÈ›iunile de care suferă animalul, mîrîi pe sub mustață. Dilatînd arbitrar cutare sau cutare zonă, vor s-o facă È™chioapă, guÈ™ată È™i cocoÈ™ată. Gigantismul artificial al anumitor zone va antrena inevitabil devitalizarea altora. Cînd un sector are spectrul unui organism atins de senilitate precoce, înseamnă că fluxul de hormoni de întreÈ›inere È™i creÈ™tere a fost deviat de pe traseul normal. Pentru a obÈ›ine un cîștig de suprafață nu există decît o soluÈ›ie: umflarea... È™i lungirea membrelor. Ãștia sînt pe cale de a fabrica un monstru! ― Ce intenÈ›ionaÈ›i să facem? ― Să vindecăm cît mai mulÈ›i mutanÈ›i, să le creăm posibilitatea de a ajunge la bază È™i s-o facem pe Isi Jamin rezonabilă. Este cea mai periculoasă. Dacă reuÈ™eÈ™te să omoare animalul, ne curățăm cu toÈ›ii! Atmosfera È™i gravitaÈ›ia artificială vor dispărea văzând cu ochii! Vom fi sufocaÈ›i, îngheÈ›aÈ›i È™i aspiraÈ›i în spaÈ›iu cu mult înainte de a reuÈ™i să ne îmbarcăm pe o navetă de salvare... AveÈ›i posibilitatea de a emite un S.O.S.? ― Nu, nici una, îmi pare rău! Sîntem în aceeaÈ™i oală. Undele nu trec prin stratul oxigenat emis de epidermă... Din păcate, nu există nici o posibilitate de a arunca o sticlă în mare. ― Atunci trebuie s-o neutralizăm cît mai repede pe Isi Jamin. SînteÈ›i martor că am fost obligat să iau această decizie pentru a asigura supravieÈ›uirea echipei mele È™i cea a subiectului de studiu. Autoritățile superioare nu vor avea motive să mă considere vinovat. Profesiunea de credință o dată rostită, bărbatul se cufundă într-o stare de meditaÈ›ie posacă din care Liza nu avu curajul să-l scoată. Rămînînd în urmă, îl auzi pe Goot rîzînd ironic. ― SupravieÈ›uirea echipei! hîrîi tînărul. Nu mai spune! Are tupeu, nu glumă! ÃŽn sfîrÈ™it, întîlneÈ™te ocazia visată de a termina cu un rival È™tiinÈ›ific... De cîtva timp, Isi Jamin îl cam eclipsa. Se pusese chiar problema numirii ei la conducerea misiunii... Vom plăti oalele sparte de gelozia dintre "creiere"! * * * Exact în mijlocul părului din regiunea pectorală, se văzură nevoiÈ›i să-È™i devieze brusc traseul, evitînd în ultimul moment o hoardă de indivizi atinÈ™i de gigantism, dintre care majoritatea nu păreau animaÈ›i de cele mai bune intenÈ›ii. Acromegalia le deformase atît de mult oasele feÈ›ei încît nici Goot, nici Mikofsky nu se dovediră capabili să recunoască măcar unul dintre foÈ™tii colegi de laborator. Exodul lor fusese determinat probabil de un puseu febril apărut subit în teritoriul pe care-l ocupau, căci mulÈ›i aveau arsuri grave la picioare È™i la tălpi. Plagile umflate, supurante le împiedicau mult mersul, făcîndu-i să renunÈ›e de-a porni în urmărirea vehiculului. Mikofsky încercă totuÈ™i să înfiripe un dialog, dar era cît pe ce să fie linÈ™at cu lovituri de fragmente osoase a căror proveniență era indiscutabil umană. Bena își reluă deci drumul pînă la marginea muÈ™chilor subcostali. Acolo găsiră două cadavre ale căror centri mesencefali de termoreglare erau deterioraÈ›i sub influenÈ›a, probabil, a vreunor intervenÈ›ii bacteriene sau hormonale. Primul suferise accese de febră atît de violente încît sfîrÈ™ise prin a lua foc, transformindu-se într-o mumie chircită de gudron, păpușă tragică È™i carbonizată cu trăsături neidentificate. Pielea albăstruie căpătase duritatea pietrei iar nările erau înfundate cu gheață. Mikofsky hotărî să nu-È™i întrerupă drumul. Drept urmare, ocoli vîrful sternului È™i porni la asaltul marelui pectoral stîng. Goot È™i Liza, simÈ›indu-se epuizati, cerură o zi de repaos total. NemulÈ›umit, profesorul nu avu totuÈ™i de ales, dar rămase la volan, înfrînîndu-È™i cu greu nerăbdarea. Liza adormi instantaneu. Nu se trezi decît opt ore mai tîrziu. Picioarele, fesele È™i È™alele o dureau groaznic ― deÈ™i se masă timp îndelungat, nu reuÈ™i să obÈ›ină vreo ameliorare semnificativă. Atunci cînd Goot îi propuse o injecÈ›ie dopantă, nu avu curajul să-l refuze. Tînărul i-o administră cu dexteritate. După cîteva minute, Liza își simÈ›i coapsele È™i gambele destinse total; observîndu-i uÈ™urarea, Goot o plesni peste fese, rîzînd ca un medic satisfăcut. ― Dacă eÈ™ti în formă, ia-È›i binoclul, comandă el, È™i hai acolo sus, să încercăm o localizare. Nu È›ine să continuăm drumul orbeÈ™te, fără a da nas în nas cu vreun trib plecat după pradă. Nu vom avea mereu norocul să nimerim peste ologi! Arătă spre trunchiul unui fir de păr a cărui extremitate atîrna moale la doi metri deasupra solului. Tînăra ridică din umeii: ― Cum vrei să ne cățărăm pînă-n vîrf? ÃŽn mod sigur, se va plia sulb greutatea noastră! Doar dacă... ÃŽnÈ›elese. Goot zîmbi. ― Doar dacă excităm muÈ™chiul oripilator, concluzionă tînărul, cel care provoacă erecÈ›ia firului de păr în caz de frică sau frig intens! Scotoci în sac, extrase un burghiu medical È™i începu să dea o gaură, de grosimea degetului mic, chiar la baza "trunchiului". Aerul se umplu imediat cu un miros de corn ars. Terminîndu-È™i treaba, injectă în bulb lichidul din două fiole mari. ― Suficient pentru a declanÈ™a un tetanos perfect, în cincisprezece minute! gîlgîi Goot. O capodoperă! Efectul soluÈ›iei nu se lăsă mult aÈ™teptat: o aureolă de carne boÈ›i solul, trasînd un cerc zgrunÈ›uros în jurul firului care se îndreptă cu înveliÈ™ul gemînd. Liza aplaudă. Luîndu-È™i binoclul, porni asaltul coloanei scuamoase, uimitor de rigidă. Ajunse destul de repede pînă la jumătate. Cînd simÈ›i că trunchiul oscilează sub greutatea sa, se opri È™i duse binoclul la ochi. Domina blana cu peste trei metri, putînd observa astfel întreaga pădure pectorală. Manevrînd reglajul, încercă să localizeze gîtul È™i capul, dar o ceață caldă învăluia regiunile respective cu un halou tulbure, compact, pe care puterea de mărire a lentilelor nu-l puteau străpunge. Se concentră atunci asupra împrejurimilor. La zece kilometri în amonte se ridica vîrful zdrenÈ›uit al unui crater din care se revărsa lavă. Circa treizeci de persoane fugeau dezordonat din calea scurgerii ucigaÈ™e, călcîndu-se în picioare unii pe alÈ›ii în mijlocul periei unsuroase a unei savane de tuleie. Liza căscă ochii uluită, crezînd că este victima unei halucinaÈ›ii. Dar nu avu timp să-È™i aprofundeze examinarea: trunchiul începu să-i tremure între coapse, amintîndu-i înmuierea iminentă. Zece metri mai jos, Goot gesticula făcîndu-i semne să revină. Nu-È™i dăduse seama că urcase atît de sus; agățîndu-se cu genunchii de asperitaÈ›ile tecii, începu să coboare. Imaginea vulcanului dansa sub pleoape imposibilă, nebună... Firul se încovoia din ce în ce, regăsindu-È™i poziÈ›ia iniÈ›ială, de trestie curbată; Liza trebui să-È™i grăbească deplasarea. Degetele îi sîngerau. Scăpă o priză, alunecă circa un metru È™i-È™i zdreli adînc pielea abdomenului. Strîngînd din dinÈ›i, încercă să nu intre în panică, să-È™i păstreze controlul gesturilor. ReuÈ™i să sară exact în clipa cînd firul se plie sub greutatea sa. Contactul cu solul se dovedi a nu fi prea dur, carnea animalului absorbind cea mai mare parte a È™ocului. Goot o ajută să se ridice. ― E-n regulă? ContracÈ›ia a încetat mai devreme decît speram, am crezut c-o să cazi! ÃŽi povesti ceea ce văzuse: vulcanul în erupÈ›ie, lava sticloasă corodînd pielea, săpînd răni È™i crevase, goana disperată a sinistraÈ›ilor care se zbăteau în pînza de păianjen a mărăciniÈ™ului creÈ›... Goot o ascultă, incredul, cu sprîncenele ridicate. Brusc își pierdu răbdarea, o prinse de umăr È™i o scutură cu brutalitate: ― BaÈ›i cîmpii! Nu poate fi un crater, ne aflăm pe un animal, n-ai înÈ›eles nimic? Se degajă cu o smucitură. Incidentul îl smulse însă pe Mikofsky din amorÈ›eală; se apropie în grabă, dezechilibrat de pîntecul enorm, È™i ceru explicaÈ›ii. Liza fu obligată să relateze încă o dată "viziunea". Savantul păru È™i el deconcertat. Tînăra se ambală. ― Din ceea ce se putea observa, fugarii veneau spre noi. Cred că vor ajunge aici cam într-o oră! Vom vedea atunci dacă am visat... La ideea viitoarei confruntări, Goot se strîmbă È™i începu să cerceteze cu febrilitate jungla de peri care-i înconjura. Mikofsky ridică fatalist din umeri: ― Nu vom putea evita la nesfîrÈ™it contactul, mormăi pe sub mustață, altfel nu vom mai înainta niciodată! UrcaÈ›i-vă în benă. După ce l-am aprovizionat pe Cornwell, cantitatea de carne s-a micÈ™orat, aÈ™a că, la nevoie, cred c-aÈ™ putea ridica barja la vreo doi-trei metri. Iar dacă vă veÈ›i culca pe burtă, veÈ›i fi feriÈ›i de eventualele proiectile. Dacă-i necesar, aruncaÈ›i din lest... de preferat aparatele mai puÈ›in importante! Se îndreptară spre vehicul escaladîndu-i cu o grabă febrilă marginile acoperite cu buloane. Mikofsky își reluă locul în cabina de comandă, zăvori portierele È™i parbrizul. Uruind din ventilatorul ambalat la maximum, maÈ™ina părăsi solul, duzele scobind un È™anÈ› în preeria de puf. Goot È™i Liza se culcară pe mormanul de carne uscată, cu nasul în dreptul buzei metalice a benei, scrutînd peisajul ca doi puÈ™ti curioÈ™i ascunÈ™i după creasta unui zid. Mikofsky alegea drumul cu precauÈ›ii inutile; vacarmul produs de turbină le trăda prezenÈ›a pe o rază de trei kilometri jur-împrejur, făcînd superfluă orice tentativă de apropiere tăcută. ÃŽn momentul cînd tocmai depășeau pata negricioasă a unui neg, dintre "bambuÈ™i" tîșniră primii fugari. Erau complet goi, buimaci, acoperiÈ›i de sudoare. Liza reuÈ™i să numere zece bărbaÈ›i È™i tot atîtea femei. Conducătorul părea a fi un sexagenar scheletic. Goliciunea sa albicioasă contrasta ciudat cu ochelarii cu rame de baga ce-i călăreau nasul. Pe craniul strălucitor erau lipite cîteva fire de păr roÈ™covan. El ridică braÈ›ul într-un gest autoritar, provocind oprirea imediată a celor care-l urmau. ― E Sven Harusson, È™opti Goot, un suedez. Conducea a patra grupă de explorare... Liza examină atent trupurile sinistraÈ›ilor; în pofida eforturilor, nu izbuti să descopere nici cel mai mic semn de mutaÈ›ie. Mica trupă gîfîitoare părea să se bucure de o totală integritate fizică. Doar feÈ›ele trădau o năuceală, ce putea fi totuÈ™i pusă pe seama È™ocului catastrofei. Mikofsky facu semn bătrînului agitîndu-È™i un braÈ› în afara cabinei. ― Sven! strigă, sînt eu, Mathias, mă recunoÈ™ti? Suedezul se retrase însă grăbit, cu pupilele dilatate de ură È™i exaltare. BraÈ›ele descărnate, ridicate deasupra capului, tremurau ca niÈ™te curpeni. Se răsuci spre însoÈ›itori, emise un scîncet prelung animalic È™i sări pe piedestalul improvizat de un neg ca È™i cum ar fi urcat la tribună. ― FraÈ›i leucocite, îl auzi Liza urlînd, răul este din nou aici! Bacteriile invadatoare își masează trupele la graniță! Patria noastră, acest organism viu al cărui soldaÈ›i microscopici sîntem, aÈ™teaptă sacrificiul nostru! Să digerăm invadatorul patogen! Cei care vor cădea în luptă vor fi forma puroiului glorios al eroilor necunoscuÈ›i... Goot își ascunse faÈ›a în palme: ― Nu, nu-i adevărat! îl auzi tînăra gemînd, acum se cred globule albe! Fata frisonă. ― Ãștia, bîigui ea, ăștia vor să ne mănînce... Se ridică într-un genunchi. Jos, trupa excitată se desfășura cu intenÈ›ia vădită de a ataca barja. BărbaÈ›i È™i femei deschideau È™i închideau cadenÈ›at gura, răsfrîngînd buzele pentru a-È™i arăta dinÈ›ii. Mandibulele clămpăneau cu violență producînd un zgomot înfricoșător de fildeÈ™ crăpat. Cei mai apropiaÈ›i se aruncară asupra fustei de cauciuc ce înconjura aparatul, încercînd s-o sfîșie cu unghiile. Sven Harusson supraveghea asaltul, scoțînd modulaÈ›ii ascuÈ›ite aproape insuportabile. Liza se simÈ›ea ca paralizată; imaginea cercetătorilor blindaÈ›i cu diplome pornind la atac asemeni unei haite de lupi înfometaÈ›i îi declanÈ™a în minte pîlpîiri de nebunie... ― Ucide! Ucide! striga suedezul. Fagocitati duÈ™manul microbian! Voi sînteÈ›i purificatorii, voi sînteÈ›i cei care înfrîng boala... Ucide! Mikofsky se scutură; smulgîndu-se stării hipnotice provocate de surpriză, împinse manÈ™a ambalînd motorul la maximum. Vehiculul reacÈ›ionă aproape după un minut, cînd perna de aer reuÈ™i să-l ridice la trei metri deasupra solului. De benă rămăseseră agățaÈ›i cinci sau È™ase atacatori ceva mai încăpățînaÈ›i. ― Nu vă temeÈ›i de moarte! îi îndemnă Harusson cu glas răguÈ™it. Puroiul este sîngele sfînt pe care È™i-l poate dori o globulă albă... Singura justificare... Singura dovadă a sfîrÈ™itului său glorios în luptă! Ucide! Puroiul... Liza simÈ›i o strîngere de inimă. După ce fuseseră personalități ale lumii È™tiinÈ›ifice, după ce se acoperiseră de onoruri, de gloria recunoaÈ™terii internaÈ›ionale, acum nu mai năzuiau decît la puroi. La această supuraÈ›ie pestilenÈ›ială, mărturie a luptei organismului împotriva agentului infecÈ›ios, numai la această scurgere putredă în care se amestecă într-un talmeÈ™-balmeÈ™ bacterii È™i leucocite cufundate într-o magnă de celule moarte... Pe marginea benei își făcu apariÈ›ia un rînd de degete, urmate imediat de mai multe feÈ›e schimonosite de rînjete amenințătoare. Clămpănitul fălcilor era insuportabil. Goot se rostogoli pe o latură împingîndu-È™i fără ezitare piciorul drept în figura unui bărbos de vreo patruzeci de ani. Acesta încasă lovitura fără să clipească, scuipă cîteva bucăți de email È™i încercă să se cațăre peste marginea metalică. Liza simÈ›i că cineva o prinse de gambe trăgînd-o în gol. Vrînd să se răsucească, se prăvăli pe burtă. Imediat, acel cineva îi sări în spinare, îndesîndu-i capul în maldărul de carne uscată. Se sufoca. Strigătele lui Sven îi parveneau ca prin vată. ÃŽÈ™i strînse picioarele, încercînd să se debaraseze de adversar, dar necunoscutul rezistă cu încăpățînare. Percepea cu claritate gîfîitul bărbatului lipit de omoplaÈ›ii săi È™i-i simÈ›ea saliva curgîndu-i pe ceafă. Se zbătu, inutil însă; zvîcnirile sale nu reuÈ™eau decît să provoace erecÈ›ia luptătorului-leucocită al cărui sex se întărise apăsînd fesele tinerei. Și, în clipa cînd credea că va fi violată, simÈ›i cum îi muÈ™că violent umărul. Urlă. DinÈ›ii se înfipseră în carne asemeni colÈ›ilor unui animal care încearcă să smulgă o bucată pentru a o amesteca È™i înghiÈ›i. De data aceasta durerile îi dădură forÈ›a de a reacÈ›iona. ÃŽÈ™i răsturnă atacatorul cu o formidabilă zvîcnitură din mijloc, apoi îi lovi carotida cu pumnii. Un gînd dureros È™i grotesc îi fulgeră prin minte: "Sînt pe punctul de a ucide un sălbatic, cu È™ase licenÈ›e, cu trei doctorate, medaliat a patru sau cinci universități... È™i care se crede o globulă albă!" Goot, înarmat cu o lopată, lovea fără să aleagă, strivind falange, turtind cranii păroase, crestând figuri. Atacatorii cedară unul cîte unul, rostogolindu-se în gol. Liza se debarasă de agresorul său, ce nu mai dădea nici un semn de viață, È™i se repezi în ajutorul lui Mikofsky. O fată cu priviri de nebună sărise pe treapta cabinei; folosind o tibie umană ca pe un ciocan, încerca să spargă geamul lateral pentru a intra în postul de comandă. Parbrizul instalat era pe punctul de a zbura în țăndări dar profesorul se crampona de volan, cu faÈ›a lucind de sudoare... Liza sări pe capotă È™i, gata-gata să-È™i piardă echilibrul, se agăță în ultima clipă de far. Ciocanul improvizat îi răni fruntea È™i obrazul; dar strînse din dinÈ›i, se lipi de parbriz È™i o lovi pe nebună cu muchea palmei între sprîncene. Aplicată greÈ™it È™i deci nepericulos, lovitura se dovedi totuÈ™i suficientă pentru a o dezechilibra pe apucată care, bătînd aerul cu osul, se rostogoli de pe treaptă scoțînd un È›ipăt de spaimă. Mikofsky strivi pedala de acceleraÈ›ie, generînd protestele turbinei. Atmosfera, deja irespirabilă, se umplu de un miros sufocant de cauciuc ars, dar vehiculul țîșni zece metri înainte înfigîndu-se ca o pană în zidul elastic al perilor zbîrliÈ›i. Liza escaladă acoperiÈ™ul cabinei È™i ajunse în benă. ― Am scăpat de ei! exclamă Goot. Dumnezeule! Parc-a fost un abordaj în toată regula! Tînăra se lăsă în genunchi, își pipăi umărul îndurerat È™i își privi mîna plin de sînge. Fusese muÈ™cată atît de adînc încît erau probabil necesare cel puÈ›in douăzeci de puncte de sudură! ÃŽnjură... La o sută de metri în urma barjei, "luptătorii globulari" păreau să fi renunÈ›at la urmărire. Glasul lui Sven Harusson se topi treptat într-un murmur ininteligibil. ― Voiau să ne mănînce, spuse Liza, să ne fagociteze în numele canibalismului biologic! Și-au pierdut în întregime personalitatea È™i individualitatea! E un caz de simbioză psihologică pur È™i simplu înfricoșător. ― Este ceea ce vom păți dacă mai continuăm expediÈ›ia asta ridicolă! mîrîi tînărul. Ar fi mai bine să-È›i foloseÈ™ti influenÈ›a pentru a-l convinge pe bătrîn să ne-ntoarcem. Data viitoare s-ar putea să nu mai fim atît de norocoÈ™i! Liza ridică din umeri strîmbîndu-se de durere. Un lichid cald È™i lipicios i se prelingea pe È™ira spinării. ― Nu pe acolo! urlă pe neaÈ™teptate, în apropiere, o voce necunoscută. Nu pe acolo, că daÈ›i de vulcan! Cu inima bătând nebuneÈ™te își dădură seama că cel care o atacase, È™i pe care-l crezuseră mort, se tîra acum în patru labe prin mormanul de carne uscată. Un hematom enorm îi împodobea carotida. Părea să-È™i È›ină ochii deschiÈ™i numai cu mare dificultate. Scuipă o spumă însîngerată È™i se ridică agitînd braÈ›ele. ― Vulcanul! strigă din nou. Isi Jamin l-a făcut! L-a făcut pe teritoriul nostru ca să ne gonească... Mai întîi a fost doar o gaură minusculă, apoi una cît o monedă de zece cenÈ›i, apoi a ajuns repede cît o farfurie, cît o tavă... cît o chiuvetă. Toată zona s-a ridicat transformîndu-se într-un con vulcanic. Trebuie să ne întoarcem, acolo nu-i decît moartea! Se È›inea în echilibru pe marginea benei, clătinîndu-se periculos deasupra golului. Liza întinse mîna pentru a-l È›ine, dar omul scoase un urlet È™i sări din vehicul. "Ierburile înalte" îl înghiÈ›iră instantaneu. ― E o idioÈ›enie! vocifera Goot. Nu poÈ›i crea un vulcan pe un organism viu! Tînăra se abÈ›inu, considerind că ar fi fost inutil să declanÈ™eze o nonă polemică. ― PriveÈ™te! se mulÈ›umi să spună arătînd solul. Scurgeri sticloase de lavă răseseră pielea curaÈ›ind stratul cornos È™i rădăcina multor peri care se prăbuÈ™iseră ca niÈ™te arbori. ÃŽn unle locuri, È™anÈ›urile erau atît de profunde încît dezveliseră vasele sanguine superficiale a căror reÈ›ea cedase. Fluxul coroziv devora blana, deschizând plăgi dureroase È™i pustiitoare din care răsăreau doar cîteva insule de epidermă încă intactă. ÃŽn mijlocul acestui teritoriu devastat se căsca un crater cu margini zdrentuite, albicioase; un vulcan al cărui con se ridica pînă la aproape zece metri înălÈ›ime. Goot deschise gura fără a fi însă capabil de scoate un singur cuvînt. Fruntea Lizei se acoperi de sudoare. Aeroglisorul plutea deasupra lavei. Era de ajuns un mic incident o pană a ventilatorului suprasolicitat pentru ca perna de aer comprimat să dispară... aruncîndu-i pe sol în mijlocul mareei acide. ― Nu-i un vulcan, murmură fata cu buzele uscate, e doar un ulcer... Un ulcer uriaÈ™. Nu mi-aÈ™ fi închipuit! Goot, tu ce crezi? Tînărul tuÈ™i, vizibil neliniÈ™tit. ― Mikofsky a dat-o în bară, articulă cu greutate, sîntem mult sub coaste... probabil pe peretele abdominal, la baza plămînului sting. E mai rău decît un ulcer. Aproape sigur este o perforaÈ›ie a unuia dintre cele trei stomacuri... O perforaÈ›ie "la lumina zilei"... E groaznic! ― E vreun risc ca animalul să moară? ― Nu... nu, nu cred. Să se anemizeze, da. Să se slăbească. La trezire, sarcinile vor fi preluate de celelalte pungi stomacale Mometan hibernează È™i nu se hrăneÈ™te decît din rezervele stratului de grăsime. Rămîne totusi riscul unei hemoragii... ― Crezi că-i o manevră a lui Isi Jamin? ― Posibil. Sînt tot felul de modalități pentru a provoca o perforaÈ›ie: o otravă, un produs caustic... Figura Lizei se lungi de uimire. ― Ar fi trebuit trei camioane-cisternă! La dimensiunile creaturii, calculele nu se fac cu lingura de supă... Aici n-a fost niciodată debarcată o asemenea cantitate de substanță toxică! Tînărul se încruntă. Mikofsky ezita asupra deciziei ce trebuia luată, iar vehiculul rătăcea la întîmplare printre smocurile de păr încă intacte, urlînd de turbina suprasolicitată. ― Dacă ventilatorul cedează ne-am ars! constată Goot cu o voce neutra. Scurgerile astea corozive cu aspect de lavă nu-s altceva decît suc gastric, acid clorhidric, pepsină super-concentrată! Barja va fi integral digerată în mai puÈ›in de un sfert de oră! La dimensiunile animalului, e normal ca toate secreÈ›iile să fie de o mie de ori mai puternice decît cele normale... ÃŽn definitiv, aveai dreptate: e un vulcan, un vulcan din carne È™i sînge! Liza îndrăzni o privire peste parapet. Jos, cîteva glande sudoripare încercau să lupte împotriva sinistrului deversînd sute de litri de sudoare, fără însă ca valul de lichid sărat să reuÈ™ească oprirea periculoaselor mucozități ce radiau în jurul craterului asemeni unei pînze de păianjen. Vaporii emiÈ™i de sucurile digestive iritau ochii È™i gîtul. Goot începu să tuÈ™ească violent, imitat fiind imediat de Liza. Prin pînza de lacrimi care-i acoperea ochii, fetei i se păru că întrezăreÈ™te o formă umană culcată pe una din insulele de epidermă încercuite de "lavă"... ― Acolo! strigă spre Goot. E cineva acolo! Lovi puternic cu palma în tavanul cabinei, atenÈ›ionîndu-l astfel pe Mikofsky. După cîteva clipe, acesta deschise geamul crăpat. Condusă cu o singură mînă, barja glisă periculos. Turbina gemea pe o tonalitate tot mai ascuÈ›ită, aidoma unui aspirator în pragul sufocării. ― La stînga! repetă fata. Pe insula triunghiulară... Pare un corp întins pe jos! ― Un codaÈ™, probabil, spuse Goot nerăbdător. Mai mult ca sigur că vaporii de clor l-au asfixiat deja, nu mai putem face nimic pentru el! N-are rost să mai întîrziem; ventilatorul riscă să cedeze... ― ÃŽl văd! strigă Mikofsky. ÃŽncercaÈ›i să-l prindeÈ›i cu lassoul, repede, s-a aprins avertizorul! Liza scotoci cu febrilitate prin maldărul de carne, în căutarea unui cablu. Găsi o frînghie È™i improviză imediat un nod alunecător. Mikofski apropie vehiculul de bucata de piele atacată de acid din toate direcÈ›iile. Turbina avu un rateu, tuÈ™i, iar aparatul pierdu un metru în altitudine. Liza gîfîia, un nod îi bloca gîtul iar sfîrcurile i se ridicaseră, întărite de frică. Trupul inert părea al unei tinere, cu părul negru tuns perie È™i pielea întunecată de metisă. Zăcea goală, pe o latură, avînd mîinile legate la spate cu o frînghie ce-i înconjura mijlocul. Fusese evident abandonată intenÈ›ionat, sacrificată, ca È™i cum Sven Harusson sperase ― prin această ofrandă ― să liniÈ™tească mînia "vulcanului"... Liza își dădu seama că lassoul nu era bun de nimic. Trebuia să sară pe insulă, să elibereze prizoniera È™i să urce împreună înapoi... Avea să reziste barja pînă atunci? ― Dă-mi un scalpel, îi ceru lui Goot. Cînd îți spun, ne tragi sus! Tînărul se execută fără entuziasm. Tinînd cuÈ›itul între dinÈ›i, tînăra încalecă tablierul È™i-È™i dădu drumul în lungul flancului benei. EmanaÈ›iile acre îi asaltară bronhiile iar privirea i se înceÈ›oșă. Agățîndu-se de buloane, coborî pînă la burduful de cauciuc ce înconjura aparatul È™i se pregăti să sară... Se afla la trei metri de sol; dacă pielea elastică o respingea, risca să cadă drept în mijlocul "lavei". Mikofsky se agita în cabină, cu figura plină de sudoare. Rostogolindu-È™i ochii bulbucaÈ›i îi arătă tabloul de comandă. Becul de semnalizare a supraîncălzirii declanÈ™a un reflex pîlpîitor pe fruntea-i netedă. Nu mai putea întîrzia. Liza se ghemui, sări... Căderea i se păru extraordinar de lungă. Cînd picioarele atinseră solul, simÈ›i cum pielea se lasă aidoma unei trambuline sau saltele de plajă, apoi epiderma comprimată se dilată din nou, azvîrlind-o în aer. Moartă de frică, bătu aerul cu mîinile È™i picioarele, incapabilă să controleze traiectoria. Lovi din nou "pămîntul", ricoșă È™i alunecă spre valul de acid ce asalta ridicătura cu un sfîrîit rău prevestitor. SuprafaÈ›a insulei se micÈ™ora văzînd cu ochi. Liza își înfipse unghiile în carnea groasă, deschizînd răni ce ar fi provocat invidia oricărui animal de pradă, apoi muÈ™că epiderma, ancorîndu-se ca un parazit avid de sînge. Alunecarea mortală încetă atît de brusc încît È™ocul era pe punctul să-i smulgă falca. Cu infinite precauÈ›ii, începu să urce panta pe care sebumul È™i sudoarea o transformaseră în patinoar. Gîfîia, urmărită îndeaproape de clipocitul umorilor ce disociau proteinele È™i lipidele cu o viteză fantastică. Cu genunchii de cîrpă se prăbuÈ™i lîngă prizonieră. Pierduse cuÈ›itul, probabil la ultimul ricoÈ™eu, È™i pentru a desface legăturile nu mai avea practic la dispoziÈ›ie decît unghiile È™i dinÈ›ii. ― Nu vei reuÈ™i! strigă mulatra, ghicindu-i intenÈ›ia. Sînt din nailon! Mai exista o soluÈ›ie: să ceară să i se arunce frînghia, Goot s-o tragă sus pe necunoscută... È™i să aÈ™tepte să-i azvîrle din nou funia pentru ca, la rîndu-i, să se cațăre în benă. Rămînea ca "insula" să supravieÈ›uiască suficient pentru a permite o manevră atît de lentă. Se ridică È™i făcu semn tînărului aplecat pe marginea platformei. RecepÈ›ionă sulul de cablu direct în figură, È™i o secundă se clătină, ameÈ›ită de lovitură. Cu fluturi negri sub pleoape, o legă pe tînără de frînghie, semnaliză trăgînd de cablu È™i susÈ›inu trupul ciocolatiu pînă cînd smuciturile lui Goot îl desprinseră de la sol. Ridicîndu-se în aer, cu mîinile È™i gambele în continuare legate la spate, negresa lovi fusta de cauciuc a vehiculului È™i-È™i zdrobi omoplaÈ›ii de buloanele ce acopereau bena. Liza se straduia să-È™i controleze respiraÈ›ia. De jur-împrejur, lichidul ulcerant rodea boÈ›ul de carne, reducîndu-i spaÈ›iul vital cu fiecare secundă. Prin minte i se perinda compoziÈ›ia substanÈ›ei sticloase: acid clorhidric, pepsină... Va începe cu arsuri profunde pe tot corpul, pielea se va strînge ca sub un jet de vitriol, ochii se vor usca în orbite... Nu va fi decît o fantomă jupuită de vie pe care durerea o va face să alerge la întîmplare printr-un gheiser de stropi acizi. Sus, Goot trăgea, cu muÈ™chii gata să-i pleznească. Cu mari dificultăți reuÈ™i, în sfîrÈ™it, să aducă prizoniera în benă. Mai trecu încă un minut interminabil pînă cînd frînghia È™uieră din nou prin aer. Liza întinse mîna, dar, chiar în clipa cînd degetele erau gata s-o prindă, vehiculul făcu un salt depărtîndu-se cu zece metri! Mikofsky se agita în cabină, cu figura înroÈ™ită de pîlpîirile becurilor de alertă. Sirena de suprasarcină È›iui strident È™i maÈ™ina mai pierdu un metru din altitudine. Acum aproape că atingea scurgerile, picături sfîrîitoare poposind pe fusta de cauciuc. Liza È›opăia pe loc, fără să-È™i dea seama. Frica fusese înlocuită de un fel de incredulitate stupidă, în timp ce un glas interior îi repeta undeva, sub È›eastă: "Nu se moare aÈ™a, nu-i posibil, o ființă omenească nu are dreptul să cunoască un astfel de sfîrÈ™it"... O contracÈ›ie neaÈ™teptată zgudui cîmpia răvășită, stîrnind o hulă de lavă ce nu întîrzie să formeze un val înspumat. ÃŽÈ™i dădu seama că, de astă-dată, movila va fi înecată. Mikofsky manevra cu disperare să se apropie de insulă, barja oscilînd acum la numai trei metri de tînără. Liza nu mai putea aÈ™tepta. Lipindu-È™i gambele, începu să sară pe loc, folosindu-se de elasticitatea cărnii grase ca de o trambulină. Era o nebunie, dar nu vedea nici o altă soluÈ›ie pentru a traversa È™anÈ›ul ce o separa de vehicul. Frânghia lui Goot nu mai era bună de nimic căci maÈ™ina se găsea aproape la nivelul "valurilor", adică sub înălÈ›imea la care se afla tînăra, dar separată de ea printr-un rîu de lichid ulcerant lat de cinci sau È™ase metri. Liza își continua grotescul dans, cîștigînd cu fiecare salt un plus de înălÈ›ime. Cînd se află la un metru de sol se aruncă înainte, cu braÈ›ele în cruce. O fracÈ›iune de secundă întrezări figura lui Goot albită de spaimă È™i mîinile sale întinse. Dar rată priza È™i se agăță de marginea tablierului, izbindu-se violent cu pîntecul È™i genunchii de flancul benei. AmeÈ›ită, simÈ›ea cum metalul aluneca sub degetele unsuroase. Avu impresia că se găseÈ™te atîrnată de jgheabul unui acoperiÈ™, la treizeci de etaje deasupra solului. Dar Goot o prinse de încheieturi È™i cu două opinteli o trase sus. Fata se prăvăli cu nasul în carnea prăfoasă... ― Am luat-o! strigă tînărul pentru a fi auzit de Mikofsky. BăgaÈ›i gaz, am recuperat-o! Vibrînd din toate încheieturile, barja alunecă spre babord, într-un miros groaznic de ulei ars. Liza se răsuci pe o latură. Coapsa îndurerată atinse umărul metisei, încă legată. Nailonul se înfundase adînc în pielea cafenie, lăsînd dîre însîngerate. ― MulÈ›umesc... murmură necunoscuta cu o voce răguÈ™ită. Mă numesc Saba Ermal, sînt biolog... fac parte din grupul lui Isi Jamin... Liza tresări. ÃŽi făcu semn tînărului să-i dea un alt scalpel, apoi se adînci în examinarea nodurilor care imobilizau membrele prizonierei. ― SînteÈ›i o... "lichidatoare", remarcă pe un ton de conversaÈ›ie mondenă. Ce treabă aveaÈ›i atunci cu Harusson È™i cu "globulele" sale "albe"? ― Voi aÈ›i provocat porcăria asta? strigă furios Goot arătînd ulcerul. Felicitări. SînteÈ›i cu adevărat sonaÈ›i! Nu mă mai miră că v-au vrut devorată de propria dumneavoastră operă! Saba ridică fruntea, cu sprîncenele arcuite È™i nările dilatate de furie. ― N-avem nici o vină în declanÈ™area bolii! Din contră, am detectat-o de la început. Isi Jamin m-a trimis la Harusson să-l avertizez È™i să-l rog să părăsească zona. Nebunii ăștia m-au primit însă ca pe o... bacterie! M-au considerat responsabilă de ulceraÈ›ie. Jumătate din ei voiau să mă mănînce imediat, cealaltă jumătate să mă arunce în vulcan pentru a-i calma furia. Mi-a fost imposibil să-i fac să raÈ›ioneze, nu s-au clintit decît în ultimul moment... Goot pufni ostentativ, neîncrezător È™i scotoci în trusa medicală. Barja alunecă din nou printre ierburi, de astă-dată la cincizeci de metri de un sol sănătos. Liza oftă uÈ™urată. Tînărul începu să-i sutureze neglijent rana de la umăr. Fata își muÈ™că buzele pentru a nu È›ipa. ÃŽn sfîrÈ™it, Mikofsky aÈ™eză vehiculul pe sol, tăie contactul È™i se extrase din cabină. Șiroia de sudoare din creÈ™tet pînă în tălpi È™i gol cum era, cu pîntecul proeminent, îmbrăcat doar cu enorma sa mustață ― avea aerul unui băutor de bere ce iese din aburii unei saune. ― Ne oprim aici! anunță aÈ™ezîndu-se pe acoperiÈ™ul postului de comandă. MaÈ™ina e cam obosită, are nevoie de o revizie. Toată lumea e teafără? Tustrei aprobară. Saba se prezentă, provocînd o cută de nemulÈ›umire pe fruntea savantului. ÃŽntîlnirea cu unul din discipolii lui Isi Jamin nu părea să-l umple de bucurie. ÃŽn timp ce Saba își enumera încă o dată argumentele, Liza îi înfășură mîinile È™i gambele cu bandaje cicatrizante. ― Mi s-a repetat mereu că Isi Jamin vrea să ucidă animalul, mîrîi Mikofsky, iar aici nu văd altceva decît o nouă dovadă a comportării ei aventuroase. Omorîrea animalului ar însemna pentru noi curată sinucidere. Mă întreb dacă nu cumva această intenÈ›ie distructivă nu este de fapt ― sub o altă formă ― la fel de patologică asemeni încercărilor de asimilare ale sărmanului Harusson? ― O rivală bolnavă È™i nebună! V-ar conveni, nu? strigă Saba ridicîndu-se în genunchi. ÃŽntotdeauna aÈ›i dispreÈ›uit-o, aÈ›i invidiat-o! Dumneavoastră sînteÈ›i cel nebun! Nu v-aÈ›i da în lături de la nici un compromis. Pun pariu că aÈ›i fi un recrut perfect pentru adepÈ›ii extinderii teritoriilor! Mikofsky ridică mîna întrerupînd vorbăria È™i, culegînd o bucată de carne, începu s-o mestece. Goot È™i Liza îl imitară. Numai Saba refuză hrana È™i se închise într-o muÈ›enie ostilă, echivalînd cu o declaraÈ›ie de război. * * * După ce bărbaÈ›ii adormiră, Liza se lăsă pe sol È™i se ascunse într-un tufiÈ™ de peri, pentru a-È™i rezolva necesitățile. O durea tot corpul. MuÈ™cătura de la umăr, hematoamele ce-i marcau genunchii, zgîrîieturile ce-i zebrau pîntecul... La fiecare miÈ™care abia reuÈ™ea să-È™i reÈ›ină suspinele. Revenind la vehicul se sprijini de un trunchi. Saba își făcu apariÈ›ia dintr-un boschet È™i se grăbi s-o ajute, apucînd-o de braÈ›. ― Mikofsky se înÈ™eală! È™opti febril la urechea Lizei. Isi Jamin nu-i nebună. ÃŽn orice caz nu e mai nebună decît cei care acceptă simbioza degradantă cu animalul! ÃŽmi place mai mult să mor în pielea mea de femeie decît să trăiesc în cea a unei "globule albe", ca Harusson! Ea nu poate accepta degradarea, asimilarea progresivă... Dacă ne contopim cu animalul regresăm puÈ›in cîte puÈ›in: indivizi responsabili vom cădea la rang de organ, de celulă, de muncitori biologici fără creier, concepuÈ›i doar pentru a îndeplini o singură sarcină, mereu aceeaÈ™i. Știi ce făceau "soldaÈ›ii" lui Harusson pentru a curăța ulceraÈ›ia? Tăiau anumiÈ›i membri ai echipei È™i le luau carnea, pe care o coseau deasupra găurii, înÈ›epînd epiderma animalului, aÈ™a cum o gospodină peticeÈ™te o izmană ruptă! Ai auzit bine: halci de bărbaÈ›i sau femei, tăiate È™i cusute cu fir de sutură pe burta monstrului ăsta adormit de mii de ani. Am văzut-o È™i mi se face rău cînd îmi amintesc. Au asasinat zece dintr-ai lor înainte de a renunÈ›a, pentru că gaura devenise prea largă... ToÈ›i o vom sfîrÈ™i la fel, contaminaÈ›i de hrană! ― Există totuÈ™i zone nutritive perfect sănătoase, obiectă Liza. Teritoriul pe care se află baza, de exemplu... Saba ridică din umeri. ― Sărmană idioată! Teritoriul pe care se află baza e la fel de mutagen ca orice altă parte a creaturii! Doar acÈ›iunea sa este mai lentă. Isi Jamin a examinat eÈ™antioanele mult mai atent decît moluscă asta de Mikofsky: nu există zone neutre, ci doar cu efect lent... Dacă alÈ›ii se transformă într-o săptămînă, nouă ― celor "norocoÈ™i" ― ne trebuie doi-trei ani pentru a ajunge la acelaÈ™i rezultat ireversibil! ÃŽn vinele tale È™i în ale mele curge deja otrava animalului! Cînd mesteci carnea asta, pe care o crezi sănătoasă, nu faci altceva decît să-È›i înghiÈ›i ― bucățică cu bucățică ― viitoarea ta metamorfoză. Examnează-È›i atent corpul, sînt sigură că vei descoperi o anomalie. Plimbă-È›i nasul pe pielea lui Goot sau Mikofsky (nu È™tiu cu care te culci) È™i trage concluziile la fiecare sfîrÈ™it de lună... Vei vedea! Uneori este o transformare psihologică: idei fixe, manii, fobii, obsesia asepsiei, dezinfecÈ›iei... dorinÈ›a de a atinge solul din ce în ce mai des. Sînt avertismente care nu înÈ™eală. Crede-mă, Isi Jamin are dreptate: mai bine murim acum, întregi, decît să ne transformăm în caricaturi. Acest deziderat este de altfel o evidentă dovadă de sănătate mentală, de integritate morală perfectă; să mori ca un om, nu ca... "globulă albă"! Cine poate susÈ›ine contrariul? Mikofsky? E un laÈ™! Ascultă-mă, Liza, îți vorbesc despre binele tău. Dacă eÈ™ti de acord, vom fugi împreună, ne vom alătura trupelor lui Isi Jamin È™i vom acÈ›iona pentru a ucide hoitul ăsta! Luată prea repede, Liza clătină din cap. Nu dorea să se opună direct; de altfel ditriamba exaltatei era departe de a fi absurdă, mai ales în privinÈ›a inexistenÈ›ei suprafeÈ›elor sănătoase. Ceva era putred: regiunile "imaculate", providenÈ›iale, nu rimau deloc cu logica biologică a unui organism, fie chiar atît de surprinzător ca hibernantul cosmic. Nu existau decît două posibilități; l) Mikofsky se înÈ™elase; 2) MinÈ›ise cu bună È™tiință, cu scopul de a evita o panică generală... ― Ei, ce zici? È™opti metisa nerăbdătoare. ― Trebuie să mă mai gîridesc, obiectă Liza, lucrurile evoluează prea repede pentru mine... Divulgările tale... Minciunile lui Mikofsky. Am nevoie de un răgaz. ― Ai dreptate, momentan nu putem face nimic. Va trebui să traversăm teritoriile adepÈ›ilor expansiunii. Sînt periculoÈ™i. Vom reuÈ™i, poate, dacă ne vom deplasa sub protecÈ›ia bătrînului. Este un moderat, un molîu, nu cred că-l vor opri. Mai degrabă îl vor consulta asupra unor aspecte tehnice. Rămîne totuÈ™i È™eful expediÈ›iei È™i, în plus, se È™tie că este inamicul jurat al lui Isi Jamin, ceea ce-i un punct bun pentru noi. Nu ne rămîne decît să ne agațăm de el pînă trecem, apoi... Liza ciuli urechile: ― Zici că partizanii expansiunii se afla în faÈ›a noastră? Saba făcu un gest vag. ― ÃŽi vei vedea mîine. Un cantonament din corturi, plasat în vîrful unui È™ancru. O greÈ›oÈ™enie! 7 Saba nu se înÈ™elase. A doua zi, la prînz, aeroglisorul ieÈ™i zgîlțîindu-se din pădurea de peri pentru a se găsi în faÈ›a unui munte de carne netedă È™i goală: un fel de mugure uriaÈ™ È™i straniu ce amintea neplăcut de gîlma de È›esut fibros a unei tumori în expansiune. Nodulul atinsese deja înălÈ›imea unei coline cu pante repezi, iar coama era împodobită cu o mulÈ›ime anarhică de corturi mari, cenuÈ™ii, ce-È™i întreÈ›eseau cablurile pentru a se agăța de epidermă cu cîrlige de mari dimensiuni. Din confuzia extremă se născuse un adevărat oraÈ™ de pînză, o cetate fremătătoare unde adăposturi individuale, în stil "canadian", se învecinau cu cortul-hangar conceput să adăpostească două sute de persoane. La baza mamelonului, vreo zece bărbaÈ›i È™i femei derulau pe sol fîșii mari dintr-un fel de stofă roÈ™ie È™i grea, cu reflexe umede. Privind prin binoclu, Liza constată că straniul covor sîngeriu era cusut pe pielea animalului descriind un cerc perfect în jurul colinei. Femei goale, dar cu mănuÈ™i pe mîini, înÈ›epau continuu epiderma cu gesturi mici, trăgînd de firul de sutură, asemeni croitoreselor profesioniste în plină aclivitate. Pîndari, poate gardieni, supravegheau împrejurimile cu ochii mijiÈ›i de atenÈ›ie. Cu toÈ›ii erau înarmaÈ›i cu suliÈ›e de lemn ― beÈ›e de cort? ― la extremitatea cărora erau agățate un fel de steaguri confecÈ›ionate din bucăți de stofă purpurie. Aceste flamuri informe atîrnau în falduri grele, parcurse din cînd în cînd de scurte convulsii. Observând aeroglisorul, santinelele dădură un scurt semnal, iar croitoresele își părăsiră imediat lucrul, retrăgîndu-se în dezordine, abandonînd în grabă aÈ›a È™i acele. Liza observă că, acum, ciudatele drapele erau È›inute orizontal, asemeni halebardelor, ca È™i cum cîrpele roÈ™ii ar fi constituit arme capabile de a intimida un eventual adversar. Surprinsă, se răsuci spre Goot, aÈ™teptînd o explicaÈ›ie, dar acesta săltă din umeri într-un gest de perfectă ignoranță. Tot Saba le veni în ajutor: ― Sînt mucoase de absorbÈ›ie nutritive. La toate animalele pluricelulare ele se află, în general, în interior: stomac, intestine... Dar, datorită dimensiunilor sale, creatura mai are, în afara viscerelor obiÈ™nuite, È™i suprafeÈ›e de absorbÈ›ie externe! Ele sînt sub forma unor zone întinse acoperite cu papile mai mult sau mai puÈ›in turgescente care secretă un lichid capabil să disocieze cu o viteză fantastică proteinele È™i grăsimile. Produsul rezultat este vehiculat de sînge, contribuind la procesul general de alimentaÈ›ie. De fapt, am putea spune că este vorba pur È™i simplu de stomacuri la lumina zilei. Dacă, din întâmplare, o pasăre doar atinge zona, se trezeÈ™te imediat lipită, apoi digerată. Partizanii expansiunii È™tiu foarte bine că anumite celule ― cultivate adecvat ― pot să-È™i continue diviziunea la infinit È™i să trăiască chiar separate de organismul din care făceau iniÈ›ial parte. S-au folosit de strania însuÈ™ire pentru a stimula dezvoltarea acestei mochete roÈ™ii, cu care se străduiesc să tapiteze marginile zonei ocupate de ei. Au È›esut mucoasă stomacală aÈ™a cum ar È›ese covoare! E uÈ™or: este suficient să stimulezi diviziunea celulară pornind de la cîteva fragmente prelevate de ici-colo. Rezultatul: cîrpe vorace È™i canibale, de care vă sfătuiesc să vă È›ineÈ›i departe! ÃŽn mod cert, bariera a fost făcută pentru a se proteja de Isi Jarnin, de ale cărei incursuni se tem foarte mult... Liza reglă binoclul, examinînd atent ciudatul covor sîngeriu desfășurat la poalele colinei. ÃŽn pofida măririi asigurate de lentile, îi era greu să vadă în el altceva decît simple bucăți de stofă. Gardienii încercuiră vehiculul, È›inînd drapelele canibale pregătite. Pentru a fi recunoscut, Mikofsky opri motorul È™i ieÈ™i pe scara aparatului. Identificîudu-l, santinelele deveniră mai puÈ›in ostile È™i după cîteva secunde de ezitare, fanioanele se ridicară, unul după altul. Liza simÈ›i că i se ia o greutate de pe piept. ― Am avut dreptate, È™opti Saba în ceafă. Mikofsky va fi paÈ™aportul nostru! Li se ceru politicos dar ferm să părăsească aeroglisorul È™i să nu-È™i ia cu ei altceva decît o rezervă alimentară individuală suficientă pentru trei-patru zile. Apoi grupul porni în direcÈ›ia colinei, iar Liza avu prilejul să observe, în trecere, ciudatul covor al cărui traseu sîngeriu părea un drum de onoare în jurul muntelui de carne. Văzut de aproape, arăta ca un burete sau ca un prosop de baie. Pe scurt, nimic amenințător. Falsa banalitate cu iz de capcană vicleană îi provocă o profundă stare de neliniÈ™te. Urcînd panta spre cetatea de pînză, constată că epiderma pe care călca era tînără È™i proaspătă ca a unui bebeluÈ™. Frăgezimea ei roză îi aducea în minte imagini de scutece È™i leagăn. ÃŽi fu imposibil să nu se gîndească la fesele rumene pe care televiziunea le etala în prim plan, pentru necesitățile publicitare ale cutarei sau cutărei pipiÈ›e! ― Diviziune rapidă a celulelor È™i evacuarea accelerată a deÈ™eurilor de nutriÈ›ie, murmură Saba intuindu-i gîndurile. Această parcelă organică creÈ™te È™i întinereÈ™te în dauna alteia, care se atrofiază È™i moare în locul ei. E ca È™i cum o mînă sau un picior ar începe să crească peste măsură, absorbind singur toate rezervele corpului căruia îi aparÈ›ine... ― O mînă-vampir? ― Dacă vrei. ComparaÈ›ia nu-i idioată. Reflectă destul de bine ceea ce se petrece în momentul de față pe animal. Două sau trei insule, aidoma celei pe care ne aflăm, parazitează total schimburile energetice ale creaturii adormite, epuizînd-o. Pentru a creÈ™te într-o astfel de manieră disproporÈ›ionată, nu există decît soluÈ›ia dirijării spre ele a rezervelor nutritive acumulate în hibernant. Consumul de proteine, grăsimi È™i hidraÈ›i decarbon este probabil enorm! Practic, colinele astea sînt tot atîția foetuÈ™i răsăriÈ›i pe suprafaÈ›a animalului... Peste cîteva luni vor fi zece, cincisprezece, douăzeci de embrioni artificiali, echivalentul a tot atîtor sarcini! Rezervele adunate în vederea hibernării prelungite se vor topi rapid, metabolismul se va încetini, iar creatura va deceda chiar înainte de a-È™i recăpăta cunoÈ™tinÈ›a... ― Probabil că Isi Jamin e realmente încîntată... ― Deloc! Respinge degradarea È™i pentru unii, È™i pentru alÈ›ii. Nu vrea să devenim niÈ™te mutanÈ›i, dar se opune È™i transformării animalului în propria sa caricatură grotescă! Din acest motiv este stupid să fim acuzaÈ›i de a fi la originea tulburărilor ce afectează organismul hibernantului; este ceva împotriva principiilor noastre. Vom omorî animalul, dar o vom face curat! Ajunseseră la periferia campingului. Santinelele îi împinseră printr-o reÈ›ea de străduÈ›e, trasată de aliniamentul neregulat al corturilor care se încălcau într-o indescriptibilă harababură de cabluri. ÃŽn jurul cîrligelor ce fixau foile de cort È™i streÈ™inile, carnea se cicatrizase perfect È™i nu prezenta nici cea mai slabă urmă de supuraÈ›ie. ― Unde ne duc? se neliniÈ™ti Liza. ― Probabil că la Huges Berthalem, răspunse metisa fără să-È™i miÈ™te buzele, el e È™ef aici. Un vlăjgan scheletic cu ochelari albaÈ™tri, foarte "retro". ÃŽÈ™i zice biolog. Isi Jamin crede că locul lui ar fi mai degrabă într-o fabrică de alimente pentru cîini... Nu-È›i face griji, nu mă cunoaÈ™te. Fură introduÈ™i sub o cupolă de-a dreptul sufocată de un incredibil talcioc. Era simultan arhivă administrativă È™i laborator. Huges Berthalem trona asupra acestui cîmp de bătălie, gol pe sub o bluză albă, murdară, împărÈ›ind ordine ce nu admiteau replică. Ochelarii cu lentile rotunde, violet închis, se clătinau periculos pe coama nasului osos È™i coroiat. Era mai tînăr decît Mikofsky, dar la fel de chel. Văzîndu-È™i superiorul, gura ca o tăietură rectilinie i se crispă într-o grimasă de iritare. Dar rictusul de neplăcere i se topi È™i un zîmbet comercial îi întinse trăsăturile uscate. Liza rămase în urmă È™i nu răspunse prezentărilor decît printr-o uÈ™oară înclinare a capului. Era uÈ™or de ghicit că brusca lor apariÈ›ie îl incomoda pe Berthalem. Se temea oare că Mikofsky ar fi putut să-i conteste autoritatea? Liza se trezi rugîndu-se în gînd ca grăsanul să nu comită vreo imprudență verbală. Urmară cîteva momente de incertitudine, apoi obiÈ™nuinÈ›ele sociale își spuseră cuvîntul È™i se improviză un toast însoÈ›it de cîteva cutii cu bere călîie. Berthalem declamă cu o voce ascuÈ›ită, rezumînd activitatea depusă, ca È™i cum s-ar fi aflat la tribuna unui congres. Pe Liza începu s-o doară capul. Se aÈ™eză pe un teanc de dosare, sprijinindu-È™i spatele de un zid de sonde. ― Nu există decît puÈ›ine teritorii sănătoase, psalmodie bărbatul cu ochelarii albaÈ™tri, datoria noastră este deci de a dezvolta aceste zone privilegiate, astfel încît să poată primi cît mai multă lume posibil. Această linie de conduită rezultă din simpla logică a supravieÈ›uirii È™i a o contesta este nu numai ridicol dar È™i criminal. ÃŽn cîteva luni am creat ceea ce numim "o insulă de creÈ™tere alimentară" capabilă de a asigura subzistenÈ›a a circa o sută de persoane, lucru indiscutabil, o reuÈ™ită de netăgăduit. Accelerînd diviziunea celulară se provoacă o stare de tinereÈ›e permanentă. Aici poÈ›i să-È›i prelevezi fără teamă hrana din sol È™i să tai bucăți mari de carne proaspătă, căci vitalitatea È›esutului este atît de mare încît rana se închide după cîteva ore! Singurul remediu al mutaÈ›iilor este dezvoltarea È™i multiplicarea unor astfel de insule. ÃŽi vom primi È™i pe mutanÈ›i È™i-i vom supune unei cure de carne sănătoasă. Sînt convins că o alimentaÈ›ie normală va face să regreseze metamorfozele celor mai puÈ›in atinÈ™i. Este È™i punctul dumitale de vedere, dragul meu Mikofsky, deoarece am înÈ›eles că transportaÈ›i cu voi resursele bazei! Din asistență se auziră cîteva rîsete discrete. Personalul laboratorului se înghesuia servil în jurul lui Berthalem, ca pentru a sublinia alegerea făcută. Mîkofsky înÈ›elese că era inutil să conteste tezele exsubordonatului său È™i, făcînd o piruetă, bătu în retragere. Aparenta cedare îl umplu de uÈ™urare pe bărbatul cu ochelari albaÈ™tri. ― Propun să marcăm această alianță È™tiinÈ›ifică printr-un mare banchet! urlă cu vocea-i de falset. De acum, marele Mathias Mikotsky este de-al nostru È™i împotriva lui Isi Jamin! ÃŽmpotriva obscurantismului! Diseară, adunarea È™i petrecerea în cortul comun, s-a hotărît! AnunÈ›ul sărbătorii reuÈ™i să dezgheÈ›e atmosfera, laborantele scoaseră chiote vesele È™i o sticlă de scotch ― apărută ca prin minune ― circulă între cei de față. Liza se mulÈ›umi doar să-È™i înmoaie buzele în alcool, spre deosebire de Goot, care-l sorbi ca o sugativă, cu evidentă plăcere. ― ÃŽn vederea a ceea ce va urma, sugerez invitaÈ›ilor noÈ™tri să se odihnească niÈ›el. Să li se dea un adăpost confortabil! Era o modalitate ca oricare alta de a scăpa de ei. Conducîndu-i spre ieÈ™ire, Berthalem ridică încă o dată paharul: ― ÃŽmpotriva lui Isi Jamin! îl auzi Liza zbierînd. ÃŽmpotriva obscurantismului! Dar Saba nici măcar nu clipi. Fură cazaÈ›i într-un cort comun, mare cît un hangar, împărÈ›it de folii translucide din plastic în mici "camere" echipate doar cu un pat din curele È™i un recipient sanitar. Impresia generală era cea a unei săli comune dintr-un ospiciu al secolului XIX. O perdea montată pe o È™ină groasă permitea închiderea fiecărei celule, dar sentimentul de intimitate rezultat era aproape identic cu cel din cabina de probă a unui mare magazin, sîmbătă după-amiaza... Goot, beat criță, se lăsă întins pe un pat, iar Saba È™i Mikofsky dispărură fiecare în cîte o celulă. Liza rămase singură împreună cu tînărul care bolborosea din ce în ce mai incoerent. ÃŽntr-un tîrziu înÈ›elese că dorea să facă dragoste È™i se lăsă mîngîiată fără să simtă nici cea mai vagă tulburare. Cu privirea rece, cu creierul treaz, profită de abdomenul tînărului pentru a-i cerceta trupul nervos pe care È™erpuiau vene È™i tendoane. Cuvintele Sabei îi răsunau sinistru în memorie: "PlimbaÈ›i nasul pe pielea lui Goot sau Mikofsky È™i trage concluziile la fiecare sfîrÈ™it de lună. Sînt sigură că vei descoperi cel puÈ›in o anomalie!" ÃŽncepu să exploreze atent carnea străbătută de frisoane folosind vîrful limbii È™i buricele degetelor, insistînd mai ales asupra părÈ›ilor inaccesibile privirilor proprietarului: spatele, È™alele, partea internă a coapselor, scrotul... Goot sfîrÈ™i prin a-i ejacula în gură fără ca ea să fi descoperit cel mai mic semn al unei metamorfoze. Surprinsă, înghiÈ›i sperma sufocîndu-se È™i părăsi încăperea nervoasă, furioasă pe sine. La capătul culoarului trona o cabină de duÈ™; se închise înăuntru È™i se abandonă jetului de apă. Goot era tînăr; poate că organismul lui rezista mai bine asaltului celulelor mutagene? Ar fi trebuit să-l aleagă pe Mikofsky, ale cărui cinci decenii trăite din plin îl desemnau drept un excelent subiect de studiu. Se întrebă dacă ar fi avut suficient curaj. ÃŽn timpul facultății întreÈ›inuse numeroase relaÈ›ii sexuale, dar întotdeauna cu băieÈ›i sau fete de vîrsta ei. O singură dată se lăsase dusă de o prietenă la un bordel de copii unde ― pentra o sumă modestă ― își oferise un puÈ™ti de vreo zece ani. Despre această aventură păstra însă o inexplicabilă impresie de murdărie. Se scutură. Cine minÈ›ea, Saba sau Hugues Berthalem? Cine se rătăcise în labirintul teoriilor greÈ™ite? Era oare singura care se bucura de integritate mentală în mijlocul psihopaÈ›ilor intoxicaÈ›i de carnea animalului? Dacă da, pentru cît timp încă? Scuipă o gură de apă unsuroasă, trase perdeaua È™i întinse mîna după prosopul agățat de un cuier. Deodată, ceva se crispă în ea. Fără a încerca să înÈ›eleagă, făcu un salt înapoi, încrucișîndu-È™i braÈ›ele peste sîni într-un gest reflex de apărare. Brusc, i se păru că din halatul de baie se degajă o ameninÈ›are. ÃŽi trebuiră mai multe secunde ca să-È™i dea seama că pînza din care era făcut semăna pînă la identitate cu fîșiile de mucoasă arborate de gărzi în loc de drapele... ÃŽntinse degetele timid, imaginîndu-È™i deja cele mai viclene capcane. Nu, era totuÈ™i o stofă inofensivă. Hotărî să nu mai întîrzie, se È™terse rapid È™i părăsi cortul comun cu un sentiment vag că scăpase din ceva abominabil. Faptul în sine i se păru ridicol, aÈ™a că începu să respire pentru a alunga nodul de spaimă ce persista dureros sub stern. StrăduÈ›ele chinuite ce È™erpuiau între corturi erau înÈ›esate de trecători cu priviri goale. Peste oraÈ™ul de pînză fleÈ™căită plutea o atmosferă de plictiseală. Nimeni n-o băga în seamă. Atentă să nu se împiedice de cablurile ancorate de sol, ajunse curînd în mijlocul unei pieÈ›e minuscule. Circa treizeci de gură-cască formaseră un cerc de curioÈ™i ca cele ce pot fi văzute în general în jurul circarilor sau negustorilor ambulanÈ›i. Li se alătură È™i, făcîndu-È™i loc cu coatele, se strecură în primul rînd. Ceea ce văzu îi smulse o strîmbătură de greață... ÃŽn sol fusese practicată o despicătură suficient de mare pentru ca un om să se poată culca în ea ca într-o cadă de baie. ÃŽn rană, ale cărei margini fuseseră cusute, zacea un tînăr din care nu mai rămăsese afară decît craniul complet ras. Tăietura începuse să se cicatrizeze vizibil, închizindu-l în căuÈ™ul umed ca într-o teacă din care nu va mai putea să iasă. Liza încercă să se retragă, dar gestul atrase atenÈ›ia unei spectatoare. Femeia, cu un coc cărunt È™i sîni fleÈ™căiÈ›i, se apropie încetiÈ™or, apucînd-o de mînă. ― Expresia ta îmi spune că eÈ™ti nouă, nu-i aÈ™a? murmură pe tonul ce este folosit cînd te adresezi unui copil idiot. Nu-È›i fie teamă! Renunță la acest aer de dezgust! Este un visător... Un iniÈ›iat! Nu are nevoie de compătimire! ÃŽn urma unui accident, a rămas fără toate membrele. Cînd se afla însă pe masa de operaÈ›ie a ridicat brusc capul È™i i-a spus marelui Hugues Berthalem: "Fără pansamente, fără cusături, e inutil... Să se sape o groapă în carnea animalului È™i să fiu imediat transportat acolo! Simt că mă cheamă o forță, nimic din toate astea nu s-au petrecut întîmplător". I s-a îndeplinit dorinÈ›a È™i a fost cusut în rană cu cioatele membrelor încă sîngerînde... ToÈ›i credeau că va muri... Ei bine, nu! A doua zi declara: "Rănile mi s-au sudat de carnea animalului, sînt una cu el! Și era adevărat! Coatele prinseseră rădăcini în pielea creaturii, transformîndu-l într-un fel de prelungire umană a hibenantului! De atunci, sîngele celui care doarme curge în el, îl hrăneÈ™te, îl È›ine în viață... A adoptat ciclul animalului, dormind ca el. Uneori visează. Asta se întâmplă o dată sau de două ori pe zi, iar cuvintele sale sînt profetice! A intrat în simbioză cu marele organism! Sîngele care irigă creierul animalului irigă È™i creierul său, iar visele È™i gîndurile vehiculate de globule capătă în capul său cuvinte omeneÈ™ti! Va glăsui, iar animalul va glăsui prin gura sa! Liza încercă să se depărteze, dar unghiile bătrînei i se înfipseră în carne. Somnambulul deschise gura È™i își încordă gîtul. Capul tuns, palid, ce răsărea din umflătura violetă a cicatricei, avea ceva înspăimântător. ― Sînt siamezul, îngăimă necunoscutul cu ochii închiÈ™i, cel-care-a-prins-rădăcină! AscultaÈ›i-mi glasul, este cel al pămîntului care vă poartă... Nimeni să nu mai nutrească visul utopic de a pleca, căci nimeni nu va mai veni să ne caute. Am fost uitaÈ›i, nici o memorie nu mai păstrează amintirea existenÈ›ei noastre... De aici înainte nu vom mai avea altă patrie decît cea care trăieÈ™te sub tălpile noastre... Vom ramîne aici pînă vom muri, È™i copiii noÈ™tri, È™i copiii copiilor noÈ™tri vor trebui să venereze creatura aÈ™a cum v-o cer s-o faceÈ›i! Niciodată nu va mai exista un altundeva! Debitul verbal se acceleră, spuma îi invadă figura. Deschise ochii o secundă, dezvelind pupilele revulsate. Un fior trecu printre cei prezenÈ›i. ― Sînt siamezul, repetă pe ton de incantaÈ›ie, cel-care-a-prins-rădăcină! AscultaÈ›i! Visele creaturii curg prin mine, sentimentele sale își împrăștie căldura prin venele mele. Inima mea poate să se oprească, dar a sa va bate pentru mine! Nu mai mi-e teamă de moarte. La pieptul ei nu mai cunosc întunericul, în carnea sa nu mai cunosc singurătatea. FraÈ›ii mei, surorile mele, ea ne iubeÈ™te! Ultima afirmaÈ›ie aprinse în adunare o scînteie de isterie. BărbaÈ›i È™i femei începură să se legene de pe im picior pe altul, clătinîndu-È™i capul de la dreapta la stînga, mormăind ca o litanie cuvintele Celui-care-Visează. ― Ne iubeÈ™te ― urlă din nou acesta. Mi-o strigă corpul ei gigantic! Eu sînt ea, ea este eu! Se iscă un vînt de nebunie. Bătrîna o cuprinse pe Liza de umeri È™i o sărută violent pe gură. ÃŽnainte ca tînăra să aibă timp să protesteze, buzele feminine fură înlocuite de buzele unui bărbat, în timp ce un cor în transă repeta mecanic: "Ne iubeÈ™te! Ne iubeÈ™te!" ParticipanÈ›ii se rostogoliră pe sol, îmbrățișîndu-se la întîmplare. Liza întrezări două perechi care făceau dragoste cu furie. Se prăbuÈ™i la rîndu-i în mijlocul unui nod viermuitor de braÈ›e È™i picioare încurcate. ― AscultaÈ›i bătăile inimii ei! gîfîia halucinatul din adîncul rănii sale. Bate! Bate! toc, toc, toc... Este un metronom gigantic care vă ritmează miÈ™cările! UniÈ›i-vă, reproduceÈ›i-vă, înmulÈ›iÈ›i-vă! Fiii È™i fiicele voastre se vor naÈ™te pe o carne plină de dragoste! Liza se zbătea să scape, dar mîini necunoscute o prinseră de glezne desfăcîndu-i picioarele la limita suportabilului. Lovi un bărbat în tîmplă, altul în burtă. Deodată în jurul ei se făcu gol. Saba sărise în grămadă, deschizîndu-È™i drumul cu lovituri de bîtă. O apucă pe Liza È™i o trase în cea mai apropiată străduță. Nimeni nu le urmărea. După o sută de metri, Liza se sprijini de stîlpul unui cort. Era plină de transpiraÈ›ie È™i acoperită de vînătăi... ― Individul ăla, bîlbîi Liza, îngropatul... E o escrocherie? Metisa negă din cap. ― Nu, deloc. Este chiar cusut în creatură. Cioatele s-au grefat pur È™i simplu în È›esutul animalului, lucru greu de explicat, dar nu-i totuÈ™i nici o È™arlatanie. ÃŽn privinÈ›a elucubraÈ›iilor sale, îl priveÈ™te! ― Ceea ce predică vine totuÈ™i în perfect acord cu teoriile lui Berthalem: am fost uitaÈ›i, alungaÈ›i orice nostalgie, să ne bucurăm de lumea ce ne-a fost dăruită! Să procreăm în fericire! ― Este partea cea mai neliniÈ™titoare a afacerii: tabletele nutritive aveau È™i rol de anticoncepÈ›ionale; fără ele, femeile au pierdut È™i unicul mijloc valabil de protecÈ›ie de care dispuneau. La început s-au abÈ›inut de la orice contact sexual, dar timpul trecea È™i... La un an după accident, Isi Jamin evalua la peste cincizeci numărul sarcinilor în curs! Cincizeci de femei aproape de termen la o populaÈ›ie de trei sute de indivizi este enorm. Și nimeni nu este în stare să prevadă ce vor fi aceÈ™ti copii. FoetuÈ™ii, extrem de fragili, sînt foarte sensibili la substanÈ›ele mutagene. Te poÈ›i aÈ™tepta la orice... Liza, simÈ›ind că erau observate, răsuci capul È™i întîlni două sau trei priviri furiÈ™ate, neliniÈ™titoare. Se întrebă dacă nu cumva intervenÈ›ia Sabei, poate prea violentă, nu deÈ™teptase unele suspiciuni. O apucă pe metisă de mînă cu intenÈ›ia de a se pierde în mulÈ›ime, dar străduÈ›ele erau acum prea goale pentru a mai oferi o protecÈ›ie satisfăcătoare. ÃŽn lipsă de altceva, se îndreptară spre adăpostul colectiv. La apropierea "serii", cortul se umpluse de un murmur greu, de confesional, ce urca din celulele ocupate. Hotărîră să părăsească holul È™i să-l viziteze pe Mikofsky. Grăsanul era aÈ™ezat pe pat, mestecîudu-È™i mustaÈ›a cu un aer posac. ― Vor veni să ne ia la banchet, mormăi în loc de salut. Mărturisesc că invitaÈ›ia avea un aer de obligativitate destul de neplăcut... ― Vă temeÈ›i de ceva? se neliniÈ™ti Liza. ― Cred că sîntem oficial invitaÈ›i È™i oficios prizonieri. Berthalem nu ne va mai lăsa niciodată să coborîm. Au pus chiar aeroglisorul sub pază. ― De ce le e frică? ― Nu È™tiu. C-o să prevenim autoritățile, că armata o să vină să-i gonească de pe "planeta vie"... Tipii ăștia mă duc cu gîndul la pionierii îndrăgostiÈ›i de pămîntul pe care-l defriÈ™ează. Sau la o bandă de emigranÈ›i exaltaÈ›i, hotărîți să-È™i uite vechea patrie. Este totuÈ™i cam stranie această stare de toropeală ce alternează cu crize bruÈ™te de isterie colectivă. ― O simplă manifestare a otrăvii conÈ›inută în animal, îl întrerupse Saba, un mic preludiu al viitoarei mutaÈ›ii... ― Zona asta este sănătoasă! protestă Mikofsky. Perfectă pentru alimentaÈ›ie! Metisa ridică din umeri. Gura cu buze groase se strînse într-o mimică de ironie acidă. ― Chiar credeÈ›i, sau doar vă faceÈ›i curaj? rosti cu dispreÈ›. * * * Festinul se desfășură sub cupola unei săli vaste, plină cu mese È™i scaune dispuse la întîmplare. Cîteva ghirlande de becuri multicolore împrăștiau o lumină de veghe mortuară, principala sursă de lumină fiind grătarele pe care se perpeleau bucăți mari de carne. Fumul umplu repede cortul, contribuind È™i el la estomparea formelor. Sticlele de alcool È™i de vin gros È™i acru, despre care se spunea că era sînge fermentat, treceau din mînă în mînă. Vacarmul rîsetelor È™i È›ipetelor acoperea muzica zdrăngănitoare emisă de difuzoarele atîrnate de stîlpul principal. Liza rătăcea prin marea de oameni, ameÈ›ită de zgomotul È™i de agitaÈ›ia frenetică. Din cînd în cînd, cîte o mînă o atingea pe sîni sau pe sex, dar rămînea atît de indiferentă încît solicitanÈ›ii trebuiau să renunÈ›e È™i să-È™i încerce norocul în altă parte... De abia intrată în cort, È™arpele uman al unei farandole o despărÈ›i de însoÈ›itorii săi. De atunci se străduia să-i regăsească, alunecînd prin bălÈ›ile de vin coagulat, lovindu-se de trupurile cufundate în cea mai feroce dintre frecări. Hugues Berthalem trona asupra dezmățului, cu gîtul È›eapăn È™i sexul moale. Lentilele violet dădeau impresia unor ochi de insectă. Era înconjurat de bărbaÈ›i îmbrăcaÈ›i în salopete roÈ™ii, ce aveau figuri imobile È™i capetele rase. Liza se obiÈ™nuise atît de mult cu nuditatea că prezenÈ›a indivizilor în È›inută sîngerie îi păru insolită, chiar ridicolă. Prin aspectul lor, veÈ™mintele aminteau de combinezoanele piloÈ›ilor ― foarte largi ― utilizate în aviaÈ›ie. Stofa din care erau croite (un fel de pînze buretoasă) avea totuÈ™i ceva neobiÈ™nuit. Liza era pe punctul de a face stînga-mprejur cînd realitatea o făcu să tresară violent, vărsîndu-È™i paharul... Croite dintr-o pînză buretoasă! Se întoarse. Nu mai avea nici o îndoială. Lumina flăcărilor aprindea pe echipamentul bărbaÈ›ilor reflexe umede: reflexe de mucoasă îmbibată cu salivă... Liza își muÈ™că degetele. Combinezoanele erau confecÈ›ionate din bucăți de È›esut stomacal identic cu cel care tapisa poalele colinei! Probabil că materialul era activ numai pe o parte, cealaltă putînd să intre fără probleme în contact cu epiderma umană. ÃŽn lipsa armelor clasice, Berthalem imaginase un mijloc de apărare dintre cele mai stranii: armura-canibal! Era suficient ca braÈ›e înmănuÈ™ate în roÈ™u să se încolăcească în jurul victimei ca, în contact cu pielea, veÈ™mîntul să-È™i depună sărutul său devorator! Tînăra făcu eforturi disperate să-È™i stăpînească dorinÈ›a bruscă de a o rupe la fugă. Orice luptă corp la corp cu gorilele lui Berthalem devenea imposibilă. Să înfrunÈ›i cu mîinile goale aceste costume vii echivala cu a te È™terge cu un burete îmbibat în vitriol! Teroarea o paralizase; trebui să lupte din răsputeri ca să-È™i recapete controlul asupra picioarelor. Acum nu-i mai era deloc greu să înÈ›eleagă cum reuÈ™ise Berthalem să È›ină în frîu micul său grup: teroarea inspirată de costumele canibale era suficientă pentru a înăbuÈ™i orice încercare de revoltă. Cei care nu împărtășeau filosofia "novatoare" a maestrului trebuiseră să înveÈ›e să-È™i È›ină gura. ÃŽn plus, opoziÈ›ia dintre "apatici" È™i "isterici" devenea È™i ea mai clară. Nu apatia stingea privirile, ci resemnarea... Era suficient ca bărbatul cu ochelarii fumurii să fi pus pe picioare un "corp de elită", o legiune cu uniforme înfometate, pe care nu le puteai atinge fără a fi rănit, dar pe care erai mîndru să le porÈ›i pentru că inspirau cea mai abjectă dintre frici, cea care doarme în inconÈ™tientul tuturor: frica de a fi devorat! Trebuia să iasă, să scape din acest con de umbră sufocantă È™i umedă! Făcîndu-È™i loc cu coatele, începu să-È™i croiască drum spre pata de lumină ce marca intrarea. Era absolut necesar să-i prevină pe Mikofsky, Goot È™i Saba. Să fugă imediat de pe această colină împuÈ›ită! Orbită de strălucirea zilei, se agăță de un cablu. Se împletici, provocînd rîsetele unor cheflii care-È™i imaginaseră probabil că era beată moartă. Vinul È™i dezgustul îi umpleau capul cu o ameÈ›eală fumurie. StrăduÈ›ele oraÈ™ului de pînză erau practic pustii. Ici È™i colo, cîțiva întîrziaÈ›i alergau spre cortul central, puÈ›in îngrijoraÈ›i că-È™i marcaseră, prin întîrzierea la banchet, un punct de vedere diferit. Treptat, orășelul căpătase aspectul unui camping fantomă cu străduÈ›e tăcute. Liza se depărtă, făcu un ocol pentru ca, în cele din urmă, să nimerească pe locul unde se afla Cel-care-Visează! Omul continua să doarmă cu gîtul înrădăcinat în umflătura violetă a uriaÈ™ei răni. Trecu pe lîngă el în vîrful picioarelor, înnebunită la ideea că s-ar putea lansa brusc în acele vociferări somnambulice al căror secret se pare că-l deÈ›inea. Din loc în loc, gărzile asigurau o pază aparent nepăsătoare, È›inînd nonÈ™alant pe umeri lăncile cu "flamuri". După mai multe ocoliÈ™uri, ajunse, aproape întîmplător, chiar la intrarea cortului pentru odihnă. ÃŽn clipa cînd pornea pe culoarul principal mîna Sabei i se aÈ™eză pe umăr. Liza nu-È™i putu înăbuÈ™i un È›ipăt. ― Ssst! făcu metisa. Să nu ne dăm de gol, sînt patrule în jur... Vino, trebuie să profităm cît sînt toÈ›i la banchet! ― Nu, doar să aruncăm un ochi în laborator. Ai observat ce mutră a făcut Berthalem cînd am sosit aici? Am sentimentul că nu totul merge la fel de bine cum se străduie să afirme. Niciodată nu vom avea o ocazie mai bună! ÃŽn pofida temerilor, Liza îi porni pe urme; în definitiv, se afla aici ca inspector, nu? Tinerele se strecurară afară. Furișîndu-se pe lîngă pereÈ›ii de pînză, sărind din alee în alee, se apropiară de cortul central, a cărui intrare era păzită de doi gardieni cu port-drapele. Se văzură nevoite să facă un ocol lung, ajungînd în cele din urmă pe latura dreaptă a adăpostului. Saba despică pînza cu ajutorul unui bisturiu È™i alunecă imediat prin tăietură. Grupul electrogen care alimenta reflectoarele de pe stîlpi era oprit; pînza groasă a pereÈ›ilor împiedica pătrunderea luminii de afară, astfel încît în conul foÈ™nitor domnea un întuneric deplin, tulburat doar de sclipirile ecranelor È™i grăunÈ›elor multicolore ale diodelor de control. Saba se îndreptă spre consola principal ― Nu veni după mine, rămîi deoparte È™i în caz de necesitate, fă o diversiune. N-am nici cea mai vagă idee despre ce trebuie să caut... Liza o văzu îndepărtîndu-se în haloul albăstrui al terminalului, aÈ™ezîndu-se la pupitru È™i tastînd cu o mînă de expert claviatura imensă a panoului central. Trecură astfel patruzeci de minute ― Liza începu să se bîțîie de pe un picior pe celălalt pentru a izgoni furnicăturile crampelor, cînd Saba, gesticulînd grăbit, îi făcu semn să se apropie. Gîfîia, iar sudoarea îi lăsase între sîni o dîră umedă. Pe ecranul video, imaginea ceÈ›oasă a lui Berthalem se agita în spatele unui microfon; mimica sa exagerată, gesturile emfatice, evocau pantomima caricaturală a unui discurs politic. Saba mări puÈ›in sonorul. ― Ascultă! È™uieră printre dinÈ›i, probabil că-i o bandă de folosință internă, o chestie, care a fost difuzată pe circuit închis de la un cort la altul. Liza se sprijini cu coatele de pupitru. Vocea bărbatului cu ochelari albaÈ™tri se strecura din pîlnia difuzorului, fonfăită, ireală precum trăncănitul unui È™oarece din desene animate. ― "... Nici una din cele È™apte cetăți adepte ale expansiunii nu vrea să recunoască predominanÈ›a noastră! Toate È™apte au beneficiat direct de rezultatele cercetărilor noastre privind creÈ™terea accelerată, dar nici una nu vrea să accepte ideea unei federaÈ›ii. Fiecare vrea să crească în dauna celorlalÈ›i, să-È™i pompeze substanÈ›a creaturii pentru a-È™i asigura un teritoriu hipertrofiat... V-o spun: în acest joc noi vom fi cei mai tari. Dacă vor un război de secesiune, îl vor avea! Din momentul acesta cursa a început: sîntem opt care vrem să extragem rezervele nutritive ale animalului, opt "vampiri" agățaÈ›i de trupul său, opt paraziÈ›i care-l golesc puÈ›in cîte puÈ›in, zi de zi, care-l fac să sîngereze ... care îl slăbesc. Știu! Prevăd obiecÈ›iile voastre! Unii ridică deja din sprîncene È™i se gîndesc: Dacă animalul moare, vom muri È™i noi. Ei bine, le spun nu! Acest argument, învechit È™i simplist, nu mai È›ine. V-o poate confirma întreaga echipă de cercetare: dealurile noastre de carne posedă aceleaÈ™i calități ca È™i restul organismului hibernantului, adică atmosferă artificială È™i forță de gravitaÈ›ie! ÃŽnainte de a detalia acest aspect, să vedem mai întîi un film ce a fost realizat de unul din agenÈ›ii noÈ™tri strecurat în zona inamică. Este vorba de echipa numărul opt, cea care staÈ›ionează pe braÈ›ul drept al creaturii. PriviÈ›i È™i deschideÈ›i bine ochii!" Figura lui Berthalem fu înlocuită de un plan panoramic tremurător, în culori È›ipătoare, care dezvăluia treptat imaginea unei mîini gigantice cu degetele îndoite. La baza degetului gros prinsese rădăcini un sătuc de corturi; alte campamente, ceva mai mici, ocupau cîmpia brăzdată de văile liniilor vieÈ›ii È™i viitorului. Degetele lungi, cu gheare, aruncau o umbră neliniÈ™titoare dar imobilă. Manevrată fără preocupări estetice, camera de luat vederi reculă, dînd la iveală pumnul, antebraÈ›ul, cotul... Liza își stăpîni o tresărire; mîna colonizată era total disproporÈ›ionată în raport cu restul membrului la capătul căruia se afla. Părea de cinci-È™ase ori mai mare decît ar fi fost normal, iar greutatea sa ― enormă, ― fără îndoială că paraliza muÈ™chii braÈ›ului respectiv. Imaginea sări din nou, începînd un travelling, pumnul îngust cu oase proeminente. ― "PriviÈ›i! scuipă vocea lui Berthalem, această brazdă de la baza mîinii! Nu-i altceva decît o încercare de amputare! Echipa numărul opt a înÈ›eles perfect că un fragment din animal păstrează proprietățile întregului: atmosferă respirabilă, gravitaÈ›ie satisfăcătoare... Acum se pregăteÈ™te să plece, cuibărită în căuÈ™ul palmei ca la bordul unei nave! Vrea să se separe! Da, va pleca, lăsînd creatura să se golească prin rana provocată de amputaÈ›ie, lăsînd trupul să moară de hemoragie, abandonîndu-ne pe un cadavru imens ce va intra imediat în putrefacÈ›ie. Trebuie să È™tiÈ›i că pe celălalt braÈ› È™i pe fiecare din membrele posterioare, alte echipe întreprind operaÈ›ii asemănătoare. Trebuie să ne grăbim, să ne smulgem înaintea lor, căci primul ce va decola va provoca moartea hibernatului... Da, fraÈ›ilor, aceasta este trista realitate: războiul de dezmembrare a început! N-avem de ales, este absolut necesar să devenim cît mai repede autonomi... sau să ne resemnăm, să ne obiÈ™nuim cu ideea de a deveni cadavre pe un alt cadavru. Trebuie să ne concentrăm întreaga energie asupra unui È›el unic: eliberarea. Da, afirm categoric: cu mine veÈ›i cîștiga războiul de dezmembrare! Cu mine... ". Saba opri sonorul. Oasele proeminente ale feÈ›ei îi luceau de transpiraÈ›ie.. ― Ai auzit? murmură. Războiul de dezmembrare! ― Sînt nebuni cu toÈ›ii. Ca È™i cum un membru amputat ar putea supravieÈ›ui independent de corp! Vor să amputeze animalul în somn, să-l transforme într-un soi de puzzle ce se va împrăștia în cele patru colÈ›uri ale universului... N-avem nici măcar speranÈ›a c-am putea încerca să iniÈ›iem o discuÈ›ie eu ei, creierul nu le mai funcÈ›ionează normal. Vezi, È›i-am spus, nu există teritorii sănătoase! ÃŽn curînd vom ajunge la fel, vom debita teorii la fel de stupide È™i ne vom alătura probabil lui Berthalem, sau altcuiva... Isi Jamin are dreptate: mai bine murim imediat, cît mai sîntem întregi! Liza se sprijini de marginea pupitrului, ameÈ›ită de frică. De pretutindeni o asaltau imagini de nesuportat. Vedea animalul desfăcîndu-se, împrăștiindu-se în cosmos ca o jucărie dezarticulată. Frigul spaÈ›iului va conserva pentru totdeauna fragmentele naufragiate ale cadavrului, transformînd hibernantul într-o gigantică mumie-puzzle, împrăștiată treptat de curenÈ›ii nevăzuÈ›i ai cosmosului... O secundă fu pe punctul de a-È™i răspunde afirmativ la întrebarea dacă nu cumva Isi Jamin avea efectiv dreptate, dar își reveni. Saba exercita asupra sa o influență de care trebuia să se teamă. Deschise gura, dar un foÈ™net venit din spate îi opri cuvintele în gît. Cu un reflex de care nu se credea în stare, stinse ecranul È™i o împinse pe metisă de pe scaun. Imediat, ceva È™uieră în întuneric, pentru a se aplatiza cu un plescăit pe suprafaÈ›a consolei. "Un drapel!", gîndi Liza, strecurîndu-se în patru labe prin labirintul de hîrÈ›oage. Frica îi provocă dorinÈ›a de a urina; ocoli un raft È™i privi precaută printre etajere. Trei gardieni înaintau atenÈ›i pe aleea cortului-laborator; doi dintre ei erau îmbrăcaÈ›i în "armuri-canibal". ÃŽnaintau încet, cu mîinile întinse orbeÈ™te. Liza încercă să localizeze tăietura de acces făcută de Saba în peretele adăpostului. ÃŽntr-un tîrziu, reuÈ™i să distingă o dungă luminoasă, subÈ›ire, dar obscuritatea o împiedica să aprecieze distanÈ›a. Se foi nerăbdătoare: trebuia cu orice preÈ› să iasă înainte ca vreunul din cretinii ăia să pornească grupul electrogen. Apoi se întrebă dacă santinelele ar fi putut să le recunoască pe ea È™i pe Saba. PuÈ›in probabil. OrbiÈ›i de întuneric, cei trei bărbaÈ›i nu reuÈ™iseră să observe decît două siluete ― văzute din spate ― ce se decupau pe ecranul terminalului asemeni umbrelor chinezeÈ™ti. Exploră pe pipăite suprafaÈ›a unui birou, cu speranÈ›a că va reuÈ™i să găsească o armă improvizată. Dar nu găsi absolut nimic care ar fi putut încetini avansul legionarilor în costume purpurii. ÃŽn disperare de cauză, apucă o brichetă mare, de birou, confecÈ›ionată din material lustruit. Vru s-o aprindă, dar renunță: flăcările i-ar fi dezvăluit ascunzătoarea înainte de a reprezenta un pericol real pentru cort. Șiroind de transpiraÈ›ie, porni lent în direcÈ›ia fisurii luminoase. Ce făcea Saba? Un gardian se împiedică, dărîmînd o bibliotecă. Liza profită de confuzia creată È™i mai cîștigă zece metri. ÃŽn stînga izbucni un urlet; un soldat în costum însîngerat trecu pe lîngă ea fără s-o vadă, lăsînd în urmă o dîră îngrozitoare de mucoasă umedă. Datorită beznei, momentele de confuzie se înmulÈ›iră cu repeziciune, tentative de fugă, punctate de lovituri, înjurături... ― Generatorul! strigă un gardian. Să-l pornească cineva! Liza se încordă, inspiră adînc È™i-o rupse la fugă, atingînd aproape cu pieptul solul. Era cît pe ce să se ciocnească cu Saba, care sosea din dreapta. Săriră una după alta prin tăietura din peretele cortului È™i ― fără să se fi pus de acord ― începură să alerge în direcÈ›ia adăpostului unde se desfășura banchetul. Fără ca cineva să le bage în seamă, se amestecară în mulÈ›imea beÈ›ivilor masată la intrarea cupolei. Cînd prima patrulă sosi alergînd pe alee, tinerele erau deja la adăpost, în mijlocul sălii pline de fum în care dansul degenera treptat în orgie colectivă. Gîfîind, se prăbuÈ™iră una peste alta. ― Nu cred că ne-au recunoscut, È™uieră Liza, își vor imagina c-a fost vreun comando spion venit din alt oraÈ™... Saba clătină capul fără a răspunde. Liza observă atunci că se strîmbă È›inîndu-se de umăr. ― EÈ™ti rănită? Metisa confirmă făcînd un semn din cap. ― Unul din indivizii cu costum roÈ™u, bolborosi fata, era cît p-aci să mă termine. I-am simÈ›it mîna pe omoplat. Dumnezeule, a fost îngrozitor! Parcă m-a însemnat cu fierul... Zoologul se aplecă, simulînd o sărutare languroasă. De jur-împrejur, dezmățul se amplifică, aÈ™a că nu-È™i putea permite să facă notă discordantă: Pe omoplatul stîng al Sabei, sucul digestiv al armurii-canibal devorase epiderma, lăsînd pe carnea întunecată urma unei palme roÈ™ii, însîngerate. ― Chestia asta trebuie ascunsă, observă Liza îngrijorată. E mai păcătoasă decît o acuzaÈ›ie de flagrant delict. ― Să ascund asta? rînji amar metisa. ÃŽntr-o lume în care toÈ›i se plimbă goi! E o nimica toată! 8 Festinul continuă pînă cînd È™i ultimul petrecăreÈ› se prăbuÈ™i în mijlocul unei bălÈ›i de vin coagulat. Muzica își mai revărsă vacarmul de oÈ›el scrîșnit încă treizeci de minute, apoi cititorul scuipă caseta iar difuzoarele nu mai emiseră decît un fîșîit regulat, punctat de gemetele, sughiÈ›urile sau spasmele intestinale ale chefliilor răpuÈ™i. ÃŽn mijlocul cîmpului de luptă învăluite de duhoare de vin, fum È™i regurgitări, Liza È™i metisa se prefăceau că dorm. Ici È™i colo, cîțiva bărbaÈ›i îngenunchiaseră deasupra unor femei adormite, chinuindu-se să le posede, aparent fără să-È™i dea seama de lipsa de interes a partenerelor... "Noaptea" se scurse într-o atmosferă de leÈ™in comatos. De două ori Liza se ridică în coate pentru a încerca să-i repereze pe Goot, pe Mikofsky... sau pe Berthalem, dar viermuiala de trupuri făcea imposibilă orice identificare. Aburii băuturilor fermentate se strecurară treptat în creierul tinerei. După o jumătate de oră, capul începu să i se clatine iar pleoapele să-i atîrne grele. Se lăsă să alunece în oceanul difuz al somnului. Cînd își reveni, sala se golea încet de trupa de petrecăreÈ›i învinÈ™i, bolnavi. O armată de mahmuri se împrăștie pe aleile cetății, cu mers ezitant, cu palmele streaÈ™ină la ochi pentru a se proteja de lumina de afară. Liza culese dintr-o baltă o bluză pătată de vin, o aÈ™eză pe umerii tinerei mulatre È™i, susÈ›inîndu-È™i însoÈ›itoarea ca È™i cum ar fi fost vorba de un chefliu incapabil să se È›ină pe picior, se strecurară în mulÈ›imea care se îndrepta spre cortul-dormitor. Pe drum se intersectară cu un grup de gardieni, apoi cu o patrulă de legionari în costum canibal, dar nimeni nu încercă să le oprească. Cortul-dormitor căpătă repede aspectul unui spital supraaglomerat. Goot zăcea în celula sa, beat mort, alături de o grăsană cu sîni fleÈ™căiÈ›i, Mikofsky se prefăcea că doarme, È›inînd pe burtă o pernă. Liza È™i Saba se întinseră de o parte È™i de alta a sa, È™i începură să-i povestească ultimele noutăți. NoÈ›iunea de "război de dezmembrare" provocă un frison prin trupul profesorului... Ziua se scurse sub apăsarea unei abrutizări provocată de beÈ›ie È™i oboseală, în egală măsură. Spre prînz, din depărtare, se făcu auzită o voce stinsă, aproape un murmur. O voce de somnambul ce trezi un ecou neplăcut în memoria Lizei. Fragmente de fraze nearticulate se strecurau în lungul străduÈ›elor de pînză. Tînăra părăsi culcuÈ™ul, porni pe aleea adăpostului È™i scoase capul din deschizătura de acces a cortului comun. Murmurele continuau, cînd ascuÈ›ite, cînd plîngăreÈ›e. O recunoscu: era vocea Celui-Care-Visează... "... Sînt siamezul, bolborosea acesta, cel-care-a-prins-rădăcină... AscultaÈ›i-mi cuvîntul, căci este cuvîntul creaturii. Se pregăteÈ™te timpul morÈ›ii È™i al sîngelui, somnul mi-e tulburat de imagini terifiante de dezmembrare... FiinÈ›e nelegiuite se pregătesc să desfacă marele organism ce le dă viață, să-l împrăștie, să-i rupă articulaÈ›iile, membrele È™i capul! Dar trebuie să È™tiÈ›i, fraÈ›ii mei, nu există salvare decît în coeziunea întregului. Nu există supravieÈ›uire decît în păstrarea unității... ÃŽmprăștierea înseamnă moarte! AstupaÈ›i-vă urechile la cîntecul sirenelor, la sunetul himerelor, opuneÈ›i-vă celor care propovăduiesc dislocarea anatomică... Cursa creÈ™terii îl va ucide pe cel care ne iubeÈ™te, deja carnea se subÈ›iază pe oasele sale. Cîmpiile altădată plăcute tălpilor, moi precum obrajii copiilor, sînt scobite È™i uscate, întinse pe armătura coastelor slăbănoage. Este vremea să faceÈ›i ceva, fraÈ›ii mei... ". Urmarea se pierdu într-o bolboroseală ininteligibilă. Pe străzi domnea acum o anume stare de panică, gărzile alergau în toate direcÈ›iile, aÈ™teptînd un consemn, un ordin. Cei cîțiva gură-cască ce îndrăzniseră să se apropie de piaÈ›etă fură repede È™i cu violență împinÈ™i în adăposturi. Capul Celui-care-Visează se agita la nivelul solului ca È™i cum ar fi încercat să se smulgă din capcana cicatricei. Urmă un scurt moment de liniÈ™te, apoi iluminatul își reluă lamentaÈ›ia profetică. ÃŽn cortul-dormitor, îndărătul Lizei, destul de mulÈ›i se ridicară pe marginea paturilor, aruncînd în jur priviri rătăcite. Cîțiva dintre cei mai vîrstnici își astupară ostentativ urechile... Liza se ascunse cît putu mai bine în faldurile deschizăturii. Dintr-o străduță își făcu apariÈ›ia Berthalem, însoÈ›it de garda personală din legionari sîngerii. Tălpile loveau pielea colinei cu plesnituri pline de furie. "Dezmembrarea înseamnă moartea! urlă iar Cel-Care-Visează. OpuneÈ›i-vă celor care vor dislocarea anatomică! Opera de distrugere a început, ea ne va condamna pe toÈ›i!" ― FăceÈ›i-l pe imbecil să tacă! mugi Berthalem, potrivindu-È™i ochelarii albaÈ™tri. Ce mai aÈ™teptaÈ›i? Să provoace panică? Unul din soldaÈ›ii în armură purpurie se desprinse de grupă È™i îngenunchie lîngă somnambul. Fără să strîngă, își puse degetele ca un colier în jurul gîtului celui inconÈ™tient, provocînd apariÈ›ia imediată a unor ulceraÈ›ii perforate. Liza închise ochii pentru a scăpa de imaginea acelei cănii devorate cu o viteză uluitoare de sucuri digestive. ÃŽn cîteva secunde, epiderma dispăru, urmară muÈ™chii striaÈ›i de tendoane, vene. Cînd legionarul își desfăcu mîinile, în căuÈ™ul palmelor nu mai rămăsese decît structural colÈ›uroasă È™i gălbuie, complet dezgolită a vertebrelor cervicale. Capul Celui--care-Visează atîrna la extremitatea gîtului de schelet, prea greu, cu gura dilatată într-un, È›ipăt pe care nimeni nu-l auzise... Călăul se ridică, prinse craniul de urechi È™i-l trase scurt, smulgîndu-l din sol la fel de uÈ™or ca È™i cum ar fi cules o legumă... O dată macabra operaÈ›iune încheiată, trupa se împrăștie în tăcere. ÃŽn piaÈ›etă, cicatricea își arată umflătura cu un rînjet acum ciudat de gol. Liza se dădu înapoi mută de groază. ÃŽn zilele care urmară, atmosfera colinei se învălui treptat într-o stranie stare bolnăvicioasă. Era clar, ultimele cuvinte ale Celui-care-Visează își făcuseră efectul. De cîteva ori, Liza întîlni grupuri de indivizi ce È™uÈ™oteau între ei. Văzînd-o apropiindu-se, aceÈ™tia se împrăștiară însă cu repeziciune. ÃŽncepuseră să apară primele îndoieli, să se nască primele întrebări asupra corectitudinii războiului de dezmembrare. Pe pînza cortului-laborator își făcură apariÈ›ia tot felul de inscripÈ›ii. Toate se opuneau politicii de supracreÈ™tere È™i divizare. Liza nu mai avea curajul să iasă decît însoÈ›ită de Goot, dar Berthalem părea că uitase complet de existenÈ›a lor; totuÈ™i considerară că era mai înÈ›elept să-i ascundă pe Mikofsky (mult prea vizibil) È™i pe Saba (rănită). Cei doi tineri desfășurau tot felul de activități fictive ― transport de cutii sau cabluri ― operaÈ›ii a căror principală calitate era că-i făceau invizibili ochilor poliÈ›iÈ™tilor ce împînzeau străduÈ›ele. Au reuÈ™it să ajungă astfel la periferia orășelului, lîngă o costișă de carne nudă. Prima constatare le provocă un nod în stomac: Berthalem profitase de zilele pline de confuzie ca să mărească suprafaÈ›a inelului ce înconjura muntele! Acum, înălÈ›imea era complet încercuită de o bandă lată de È›esut digestiv. Aeroglisorul rămăsese dincolo de bariera zemoasă, lăbărÈ›ată în mijlocul Cîmpiei. Dar capota motorului, deschisă, sugera cu destulă claritate că cineva avusese grijă să demonteze anumite piese vitale. ― "ȘanÈ›ul ăsta" nu-mi miroase a bine! constată Goot... Au tras din greu ca să-l termine după venirea noastră. ÃŽmpotriva cui crezi că vrea să se asigure Berthalem? ÃŽmpotriva lui Isi Jamin, împotriva celorlalte cetăți? Liza își muÈ™că nervoasă buza inferioară. Figura i se strîmbă într-o mimică de negaÈ›ie: ― Cred că Berthalem se teme mai puÈ›in de invadatori cît mai degrabă de... dezertori! ÃŽntîmplarea cu Cel-care-Visează a avut un efect negativ asupra populaÈ›iei. Ciungul ăla înrădăcinat în rană părea să aibă presentimente destul de ciudate. PoÈ›i să fii sigur că dacă n-ar fi existat inelul de "protecÈ›ie" È™i gărzile purpurii, exodul ar fi fost acum în toi! Gazda noastră È™tie foarte bine lucrul ăsta, aÈ™a că È™i-a luat toate precauÈ›iile pentru a îndepărta orice intenÈ›ie de fugă a enoriaÈ™ilor... ― Ai vreo idee cum ar putea fi sărit barajul? ― Nici una... Poate doar îmbrăcat cu o armură-"canibal". O mucoasă digestivă nu cred că se poate autodigera. Nu ne mai rămîne decît să furăm patru costume... Goot rîse fără veselie. ― BineînÈ›eles, te oferi voluntar? spuse cu ironie. ― Nu prea-mi vine. Ai văzut amprenta de pe umărul Sabei? Mă-ntreb chiar cum de reuÈ™esc legionarii să poarte un astfel de echipament fără să se accidenteze... ― Probabil, că-È™i dau cu vreo unsoare pe bază de mucină. E o substanță care protejează stomacul de acÈ›iunea sucului gastric, mormăi Goot gînditor. Mai mult ca sigur, Berthalem È›ine toate chestiunile astea sub cheie, într-un loc numai de el cunoscut... Pe măsură ce aÈ™teptăm, presiunea creÈ™te: se È™uÈ™oteÈ™te, se complotează. O scînteie, È™i gata răzmeriÈ›a... Apăru o patrulă care se apropia de ei; își adunară cutiile È™i se grăbiră să se piardă în labirintul străduÈ›elor de pînză, amestecîndu-se cu mulÈ›imea posacă. *** PuÈ›in înainte de miezul nopÈ›ii, o căldură intensă înroÈ™i vîrful colinei, smulgîndu-i din somn. Invadat de sudoare È™i aburi acri, cortul-dormitor se transformase într-o adevărată saună. CuprinÈ™i de panică vreo È™aizeci de oameni, încă ameÈ›iÈ›i de somn, se călcau în picioare năvălind spre ieÈ™ire, în timp ce alÈ›ii, sfîșiind pînza cu lovituri de cîrlige, se rostogoleau afară, într-o confuzie de nedescris. Pretutindeni, sub tălpile goale, solul era la fel de înfîerbîntat. Partea superioară a vîrfului de carne era înconjurată de o aureolă infecÈ›ioasă, un disc arzător, umflat, al cărui centru nu era altul decît rana Celui-care-Visează! Locuitorii muntelui fură cuprinÈ™i brusc de un fel de teroare sacră. Grupuri, grupuri porniră să alerge urlînd pe străduÈ›ele întortocheate. Trîntite pe jos, mai multe femei își smulgeau cu frenezie părul de pe cap È™i din zona pubiană. Unii aprindeau torÈ›e È™i, treptat, se formă o procesiune... PuÈ›in cîte puÈ›in, strigătele se metamorfozară într-o lamentaÈ›ie amenințătoare. ― Sacrilegiu! strigă cineva. Animalul ne face să-i simÈ›im furia! Sacrilegiu! BlestemaÈ›i fie asasinii Celui-care-Visează! Moarte criminalilor! Moarte adepÈ›ilor dezmembrării! Alte guri reluară amenințările în cor. O delegaÈ›ie înlăcrimată traversă piaÈ›a pentru a se prosterna în faÈ›a cicatricei supurante. Dar căldura edemului nu le îngădui să reziste mai mult de treizeci de secunde ― se retraseră strîmbîndu-se de durere, cu tălpile pline de bășici. Goot își trecu mîna nervos prin păr. Atmosfera de isterie devenea molipsitoare. ― Sfinte Sisoe, strigă, ce naiba se-ntîmplă? Mikofsky ridică din umeri: ― Un fenomen cît se poate de natural! Cadavrul ciungului a început să putrezească în interiorul animalului, provocînd astfel o mică infecÈ›ie locală. ExaltaÈ›ii ăștia consideră însă asta drept un semn ceresc. Miroase a linÈ™aj, aÈ™a că e cazul să rămînem grupaÈ›i... ApariÈ›ia gărzilor purpurii provocă reflexul mulÈ›imii, care se prăvăli pe panta colinei. Busculada se transformă în haos. Ghemul de oameni alunecă pe flancul elastic, ajungînd pînă la centura absorbantă lucind de salivă. OpriÈ›i brusc, fugarii oscilară nehotărîți înaintea frontierei gurmande È™i mortale, incapabili să ia vreo decizie. Se aruncară cîteva torÈ›e, care însă se stinseră sfîrîind în sucurile digestive. Atunci panica se transformă în furie, neputinÈ›a în ură. Grupul protestatarilor făcu stînga-mprejur, repezindu-se spre oraÈ™, cu evidenta intenÈ›ie de a trece la linÈ™aj. Apărură însă gărzile purpurii care, lovind de jur-împrejur cu drapelele umede, nu avură nevoie de prea multe minute pentru a fragmenta masa compactă a demonstranÈ›ilor. Fîșiile de mucoasă biciuiau braÈ›e, umeri, torsuri, producînd un zgomot moale, greÈ›os, de carne presată cu bătătorul. Fiecare atingere devora pielea, rădea epiderma, îi jupuia de vii pe cei mai expuÈ™i. Spectacolul era de nesuportat... RăsculaÈ›ii se împrăștiară care încotro, abandonînd torÈ›e, reteveie È™i răniÈ›i. Deasupra cetății se lasă o liniÈ™te caracteristică locurilor supuse legii marÈ›iale. Șocată, Liza se apropie de Goot, care cerceta cu binoclul inelul de protecÈ›ie. Stătea ascuns într-un fald al cortului colectiv. Fata se strecură alături, acoperindu-se la rîndu-i cu pînza prost întinsă, ca È™i cum s-ar fi învelit cu o pătură. ― Ar fi trebuit o pasarelă, observă neutru tînărul, un fel de podeÈ› făcut din paturi puse cap la cap... Tînăra pufni, reÈ›inîndu-È™i un oftat amar. ― Crezi că soldaÈ›ii ar fi asistat impasibili la instalarea lui? Chiar îți imaginezi È™aizeci-È™aptezeci de oameni făcînd echilibristică pe o pasarelă oscilantă din saltele? Eu nu. ― Bine, bine... Ai tu vreo idee mai bună? Nu există nici un vehicul în oraÈ™, nici un jeep, cu atît mai puÈ›in un aeroglisor. Nu există nici echipamente de ridicat, nici echipamente de construit. Practic, Berthalem a avut grijă să se debaraseze de orice i-ar fi putut ajuta pe "adepÈ›ii" săi să fugă! Nu-s decît corturi, cîteva ordinatoare portabile, sticlărie de laborator... ÃŽn rest, oamenii din epoca de piatră erau mai bine dotaÈ›i decît noi! Liza aprobă în tăcere. CunoÈ™teau situaÈ›ia ― făcuse È™i ea, discret, un inventar. Lipsa materialului tehnic era dezarmantă. *** A doua zi, Berthalem începu să intensifice campania de creÈ™tere accelerată. Echipele alese pentru executarea injecÈ›iilor stomacale ocupară vîrful colinei. Bombardau solul cu tunuri pneumatice ce înfigeau în straturile succesive de grăsime seringi-obuze autodizolvabile, a căror încărcătură stimula activitatea hormonilor de creÈ™tere. Proiectilele își croiau drum producînd un neplăcut zgomot de sucÈ›iune. Găurile ― stropite imediat cu homeostatice ― se închideau fără cea mai mică urmă de sîngerare. Cînd răsună a cincisprezecea salvă, Liza avu brusc senzaÈ›ia că muntele de carne va începe să se umfle sub picioare ca un balon în care suflă un copil. Era evident că bărbatul cu ochelari albaÈ™tri încerca să grăbească lucrurile, vrînd astfel să o ia înaintea valului de opoziÈ›ie provocat de bălmăjelile Celui-care-Visează. Atitudinea lui avea ceva înspăimîntător, iraÈ›ional. Depărtîndu-se de vîrf, Liza porni spre mijlocul colinei pentru a examina cu mai mare atenÈ›ie structura pielii ce acoperea versanÈ›ii. Era grasă, albă, nesănătoasă. Semăna cu cea a bebeluÈ™ilor obezi, pe care mamele, punîndu-È™i la bătaie întreaga onoare È™i energie, îi îndoapă cu paste făinoase, pentru a-i îngrașă asemeni porcilor de concurs... Ar fi luat cîteva eÈ™antioane, dar trusa rămăsese în bena aeroglisorului; în consecință, se mulÈ›umi să pleznească È™i să ciupească epiderma gelificată, de consistenÈ›a interfazelor chimice. BineînÈ›eles, nu ajunse la nici o concluzie È™tiinÈ›ifică, dar se dovedi suficient pentru a-i provoca un iraÈ›ional sentiment de catastrofă iminentă. InjecÈ›iile se desfășurară toată "noaptea", zguduind ritmic corturile. Circulau zvonuri neverificabile. Se afirma că gărzile purpurii arestau pe toÈ›i cei arÈ™i de mucoasa canibală, aceasta fiind dovada participării lor la revolta din ajun. Din acest motiv, Saba, care de durere È™i teamă nu-È™i mai descleÈ™tă dinÈ›ii, trebuia să stea în continuare ascunsă. Goot își făcu publică ideea "podeÈ›ului" din paturi, dar nu reuÈ™i să trezească decît suspiciuni. Lumea îl lua drept provocator. La rîndul ei, Liza încercă din răsputeri să găsească un alt mijloc cu ajutorul căruia să poată sări peste bariera devoratoare. ÃŽn cele din urmă, se văzu nevoită să renunÈ›e ridicînd din umeri dezamăgită. A doua zi, Mikofsky o apucă de braÈ› È™i o trase după el în holul cortului-dormitor, de unde putea È›ine sub observaÈ›ie toată cîmpia. ― PriviÈ›i, È™opti abia miÈ™cîndu-È™i buzele, cînd au început injecÈ›iile am făcut mai multe semne pe sol: cîte două zgîrieturi paralele, distanÈ›ate la zece centimetri... Astăzi depărtarea dintre ele depășeÈ™te un pas. Concluzia: colina se umflă cu o viteză demenÈ›ială. Și asta nu-i tot. Mai e ceva ce presupun că nimeni n-a observat. Ia uitaÈ›i-vă niÈ›el la inelul de protecÈ›ie! Se pare că È™i el a fost atins de substanÈ›ele de creÈ™tere! Se dezvoltă chiar mai repede decît colina! Liza prinse grăbită binoclul. Mikofsky avea dreptate: bariera purpurie se lățise, atingînd acum baza colinei, mari fîșii umede pornind la asaltul versanÈ›ilor. ― Fiecare È›esut viu se reînnoieÈ™te cu altă viteză, își continuă profesorul monologul. Se pare că mucoasa stomacală externă creÈ™te de două ori mai repede ca derma, ceea ce înseamnă că... ― Că nu peste multă vreme, inelul de protecÈ›ie va acoperi tot muntele! continuă Liza dintr-o suflare. ― Exact. E ca o grefă care, întinzîndu-se, ar cîștiga teren. Inelul se va îngroÈ™a spre interior, umplînd golul, pînă va forma un cerc plin. Procesul seamănă cu fenomenul de cicatrizare. Berthalem a greÈ™it adoptînd dispunerea în coroană. Aranjamentul ăsta a fost probabil "interpretat" de logica celulară drept o rană, o gaură pe care trebuie s-o umple cît mai repede... ― Cît timp mai e pînă cînd cercul va atinge marginile oraÈ™ului? ― Nu È™tiu. ÃŽn ritmul ăsta, două sau trei zile. Evacuarea ar trebui să-nceapă chiar de azi, dacă vrem ca suprafaÈ›a de parcurs să nu ajungă prea mare. Este suficient ca unul singur să treacă pentru a repara aeroglisorul È™i a face apoi naveta între cîmpie È™i colină. Mă duc să vorbesc cu Berthalem, în definitiv e om de È™tiință, nu poate să nu cedeze în faÈ›a evidenÈ›ei... Tînăra interveni energic: ― SînteÈ›i nebun! Nici măcar nu vă va asculta, este un paranoic! Nu va accepta niciodată ideea unei evacuări în masă, a unui exod. Va prefera să se lase digerat împreună cu "poporul" său! Dacă-i vorbiÈ›i vă va omorî pe loc... ― Atunci... trebuie să ne hotărîm asupra unui plan imediat de acÈ›iune; cu fiecare zi care trece bariera devine tot mai greu de depășit; azi optzeci de metri, mîine o sută treizeci È™i aÈ™a mai departe! OraÈ™ul va fi devorat, Liza, e clar ca bună ziua! ― Am înÈ›eles foarte bine lucrul ăsta, profesore, dar a vorbi cu Berthalem n-ar contribui decît la grăbirea holocaustului. Sîntem nevoiÈ›i să ne descurcăm singuri, È™i asta înainte ca să mai observe È™i altcineva extinderea barierei... Goot È™i Saba căzură de acord asupra aceleiaÈ™i soluÈ›ii, cea mai dificilă, dar È™i cea mai logică: tunelul. ― Trebuie să trecem pe deasupra sau pe dedesubt, argumentă tînărul. Pe deasupra este imposibil datorită gărzilor purpurii, în timp ce pe dedesubt ar exista o È™ansă, dacă distanÈ›a nu-i prea mare. Este suficient să coborîm la trei metri È™i să săpăm prin È›esutul adipos. Practic, nu va fi nici un fel de sîngerare, Dacă vom folosi un laser chirurgical vom putea topi grăsimea È™i, simultan, cicatriza capilarele... ― Va fi probabil imposibil, să facem rost de un astfel de aparat, obiectă Liza, iar dacă va trebui să săpăm eu braÈ›ele, va fi o muncă titanică! E ca È™i cum ai încerca să tai în bucățele o balenă cu ajutorul unui briceag! ― Ai perfectă dreptate, adăugă Saba, e o idee nebunească È™i nu cred în ea nici cît negru sub unghie, dar trebuie totuÈ™i să încercăm ceva, nu? *** Mikofsky evaluase că, dată fiind viteza de înaintare a inelului, cel mai convenabil era ca tunelul să fie început la jumătatea pantei, de preferat în interiorul unui cort mai mult sau mai puÈ›in dezafectat. ÃŽn ceea ce-l privea pe Goot, acesta se angaja să asigure intestinului o creÈ™tere constantă de cel puÈ›in douăzeci de metri lungime în douăsprezece ore. "Nu-i decît untură! repeta neobosit. Vom intra în ea ca-n brînză!" Liza era departe de a împărtăși acelaÈ™i entuziasm, ceea ce n-o împiedicase ca, împreună cu Saba, să fure lopeÈ›i È™i să le facă apoi la fel de ascuÈ›ite ca niÈ™te macete. ÃŽn pofida tuturor eforturilor le fusese însă imposibil să ajungă la cortul-laborator pentru a pune mîna pe un laser chirurgical. Goot È™i Saba se "mutaseră" într-un adăpost plin de containere goale, amplasat la marginea oraÈ™ului. Hotărîseră apoi ca Mikofsky È™i Liza să rămînă în oraÈ™ È™i să încerce recrutarea altor candidaÈ›i la evadare. Ultima parte a planului se dovedise, destul de repede, complet utopică. La primele schimburi de cuvinte pline de subînÈ›eles, cei abordaÈ›i fugeau ca de ciumaÈ›i; unii merseseră pînă acolo încît îi acuzaseră de provocare. Fuseseră nevoiÈ›i să renunÈ›e. Atmosfera generală se degrada, comportamentul oamenilor fiind tot mai mult influenÈ›at de suspiciune. ConversaÈ›iile ― voit sterpe ― se topeau repede în tăceri. Treptat, întregul oraÈ™ încremenise într-o aÈ™teptare obscură È™i nerăbdătoare, punctată de bubuiturile înfundate ale tunurilor pneumatice, care continuau să-È™i scuipe salvele otrăvitoare. La sfîrÈ™itul primei zile, Liza se alătură lui Goot È™i Sabei pentru a-i ajuta să evalueze blocurile de grăsime ce umpleau cortul sub care se deschidea gura tunelului. Tînărul muncise ca un sclav, reuÈ™ind să străpungă un intestin gălbui È™i supurant în lungime de circa patru zeci de metri. Metisa tapetase gura cu bucăți de cutii dar ansamblul era fragil È™i periculos de instabil. ― Parcă-i un maÈ› cuprins de crampe, observă neliniÈ™tită Liza.. ― AÈ™a, subminează-ne moralul, mîrîi Saba! Vino mai bine È™i goleÈ™te mizeria asta... Liza se conformă. OperaÈ›iunea consta în a desface două fîșii de pînză ale adăpostului, a împinge afară o bucată de È›esut adipos È™i a-l rostogoli pe pantă pînă la inelul purpuriu, care-l digera în maximum treizeci de secunde. ÃŽn scurt timp, era acoperită de unsoare din creÈ™tet pînă-n tălpi. La fel ca Saba, trăgea, muÈ™ca, își încorda membrele, forțîndu-se să răstoarne muntele de resturi bucată cu bucată. Calupurile moi se prăvăleau într-un È™uvoi tremurător, sărind uneori, ca niÈ™te bucăți ciudate de gelatină. Din fericire, periferiile oraÈ™ului nu prea erau supravegheate, centura devoratoare reprezentînd o garanÈ›ie ― suficientă pentru Berthalem ― împotriva oricărei tentative de fugă. Nu exista deci nici un risc ca cineva să observe greÈ›oasa avalanșă de coÈ™mar. După circa o jumătate de oră, bariera de protecÈ›ie înghiÈ›ise aproape patruzeci de metri cubi de resturi, dar apetitul ei părea nemodificat. Liza se simÈ›i un pic înspăimîntată... ― Goot trage tare! spuse pentru a-È™i schimba, gîndurile. N-aÈ™ fi crezut că va fi în stare să avanseze atît de rapid. ― Nu-i.. altceva decît unt, mormăi tînăra metisă. Problema e că a început să-i lipsească aerul. Ar trebui să montăm un ventilator; dar n-avem timp. Dacă dăm găuri deasupra capului, la trecerea pe sub zona de absorbÈ›ie, ne vom trezi cu infiltraÈ›ii de suc digestiv... SituaÈ›ia e fără ieÈ™ire. Spune-i totuÈ™i lui Mikofsky, poate găseÈ™te el vreo soluÈ›ie. Liza o înlocui pe Saba, care se cuibări într-un colÈ› al cortului pentru a dormi cîteva ore. Coborîrea în tunel avu asupra ei efectul unui coÈ™mar de claustrofob. PereÈ›ii galbeni, umezi, zguduiÈ›i din cînd în cînd de vibraÈ›ii surde, îi readuseră în memorie visele devoratoare din copilărie. Se înfrînă cu greu să nu facă stînga-mprejur. Culoarul, foarte strîmt, nu permitea decît o tîrîre dificilă, o alunecare viscerală în miezul unei văgăuni elastice în care aerul se rarefia pe măsură ce te depărtai de intrare. Liza trebui să se oprească de două ori, cu plămînii în flăcări È™i pete luminoase sub pleoape. Goot era prăvălit la capătul tunelului. O clipă, crezu că sucombase din lipsă de oxigen, dar, de fapt, pur È™i simplu dormea, doborît de oboseală. Atentă să nu-l trezească, Liza îi luă din mînă cazmaua È™i atacă zidul. Lanterna, furată din dormitor, afiÈ™a pe cadran cifra doisprezece. ÃŽncă douăsprezece ore de lumină, după care întunericul, noaptea... ÃŽnfipse cazmaua în mijlocul peretelui, observînd uluită că pătrundea pînă la jumătatea cozii, apoi începu să lucreze, fără ca vreo manevră greÈ™ită să-i întrerupă ritmul. La început, se arătă încîntată de uÈ™urinÈ›a cu care înainta, apoi, treptat cazmaua deveni din ce în ce mai grea; antebraÈ›ele È™i umerii fură cuprinÈ™i de crampe sfâșietoare. Sîngele ― prost oxigenat ― încetase să elimine deÈ™eurile oboselii musculare. Se văzu nevoită să se oprească È™i să se culce între fragmentele desprinse, cu inima bătînd nebuneÈ™te È™i ochii plini de lacrimi. ÃŽntre timp, Goot se trezise. Fără un cuvînt, cu privirea goală, începu să adune bucățile de grăsime È™i să le împingă spre intrare. ÃŽÈ™i continuară astfel munca, odihnindu-se din oră în oră È™i împărÈ›indu-È™i sarcinile. Liza È™i-ar fi dat trei degete pentru o aspirină. O migrenă insuportabilă îi tortura jumătate din craniu, tâmplele îi zvîcneau È™i înghiÈ›ea mereu în sec pentru a-È™i destupa timpanele. Limba È™i buzele lui Goot erau violete; vene dilatate îi È™erpuiau pe frunte trasînd o reÈ›ea cu ramificaÈ›ii noduroase. Făcură o nouă pauză, umăr lîngă umăr, ca două cadavre uitate în cavoul galben al unui mormînt de untură. Din cînd în cînd, aliniamentul tunelului era deformat de zguduiri spasmodice. Șipcile de lemn trosneau amenințător, pereÈ›ii fremătau... apoi totul revenea la normal È™i nu le mai rămînea decît să-È™i reia lucrul. Cînd tînărul era gata să leÈ™ine, Liza se hotărî să meargă s-o trezească pe metisă, pentru a veni să-l înlocuiască. Saba era deja în picioare. Scoțînd nasul printre două falduri ale cortului, privea, îngrijorată spre cîmpie. ― Zona roÈ™ie se apropie foarte repede, È™opti, prinzînd-o de mîna tumefiată pe Liza. PriveÈ™te! Era adevărat. Inelul umed al mucoasei digestive ajunsese la jumătatea pantei. Marginea roÈ™ie a benzii de papile dilatate înflorea la mai puÈ›in de zece metri de cort. SuprafaÈ›a liberă din faÈ›a oraÈ™ului se micÈ™ora văzînd cu ochii. ― Să-l chemăm pe Mikofsky, spuse Liza, simÈ›indu-È™i gura uscată. Pînă diseară bariera va ajunge la primele corturi. Atunci va trebui să fim cu toÈ›ii în tunel! Mă duc să-l caut. Goot e terminat, lasă-l să se odihnească... IeÈ™i din adăpost, se asigură că n-o vede nimeni, apoi țîșni spre cea mai apropiată străduță. Dinspre centrul oraÈ™ului se auzea un vacarm de injurii amestecate cu scandări urlate cu furie. O pală de vînt aduse miros de fum È™i gust de cenușă, sugerînd că unul sau mai multe corturi fuseseră probabil incendiate. Din toate direcÈ›iile își făceau apariÈ›ia fugarii răniÈ›i, cu pielea roasă de atingerea flamurilor carnivore sau de încleÈ™tările avute cu legionarii purpurii. ÃŽn sfîrÈ™it, îl găsi pe Mikofsky. Era înconjurat de vreo zece bărbaÈ›i È™i femei, albi de frică. ― Am reuÈ™it s-adun cîțiva candidaÈ›i, È™opti în clipa cînd o văzu pe Liza. Vor putea să ne dea o mînă de ajutor... Cred că sînteÈ›i epuizaÈ›i... ― Ce se-ntîmplă? ― Ceea ce aÈ›i prevăzut: populaÈ›ia a observat dezvoltarea anormală a inelului, iar acum i se cere lui Berthalem să întrerupă procesul, dar cred că amărîtul ăla este complet depășit. ÃŽn clipa asta se dau lupte pentru cucerirea cortului-laborator. Gărzile nu par dispuse să cedeze... ― N-aÈ›i putut aduna decît zece oameni? ― Chiar È™i asta este o adevărată performanță. Ideea de a se strecura pe sub mucoasă n-a prea stîrnit entuziasm! în plus, unii cred că pot stopa înaintarea barierei folosind tunurile pneumatice. Ar fi posibil, dar nu într-un timp atît de scurt! ― HaideÈ›i, ordonă fata, trebui să plecăm! Mucoasa aproape că a ajuns la cortul de unde pleacă tunelul. Vă avertizez: se respiră greu în doi, iar în zece va fi È™i mai dificil. Ca să dăm o gaură pentru a scoate o È›eavă de aerisire înseamnă să riscăm o infiltraÈ›ie de suc digestiv, deci lucrul ăsta nu-l vom încerca decît ca ultimă soluÈ›ie. Va fi greu, foarte greu. StăpîniÈ›i-vă, nu vă lăsaÈ›i furaÈ›i de panică. Dacă vă zbateÈ›i sau gesticulaÈ›i, riscaÈ›i să distrugeÈ›i tunelul. VeÈ›i merge printr-un intestin, nu printr-o galerie de mină. ÃŽncercaÈ›i să nu uitaÈ›i asta... La auzul recomandărilor, patru candidaÈ›i la evadare se albiră È™i mai rău È™i, dîndu-se de-a-ndărătelea, o rupseră la fugă. Liza nu încercă să-i oprească. ÃŽn centrul oraÈ™ului, confuzia atinsese paroxismul. O coloană de fum se ridica lent în atmosfera groasă, extremitatea sa marcînd locul înfruntării. RăniÈ›ii, din ce în ce mai numeroÈ™i, se îndreptau spre marginea oraÈ™ului. ― Berthalem este pe cale să preia iniÈ›iativa, constată Mikofsky. Ar fi bine s-o luăm din loc. Coborîră panta È™i pătrunseră în adăpostul de pînză, unde îi aÈ™tepta Goot. Tînărul le repetă avertismentele enunÈ›ate anterior de Liza, apoi se strecură în rana tunelului, făcîndu-le semn să-l urmeze. ― Vă veÈ›i culca pe spate, adăugă înainte de a dispărea complet, È™i veÈ›i împinge resturile în spate, agitîndu-vă cît mai puÈ›in posibil. Pe măsură ce vom înainta vom umple tunelul în urma noastră, dar este singura soluÈ›ie valabilă. Și nu uitaÈ›i: la doi metri deasupra noastră este zona roÈ™ie! AÈ™adar, fără imprudenÈ›e, întrebări? Atunci s-o luăm din loc! Imediat, Liza È™i Mikofsky își dădură drumul în urma sa. La capătul galeriei, Saba se chinuia, gîfîind È™i manipulînd cazmaua cu o furie devenită patetică datorită epuizării. Profesorul o înlocui. ― Singura consolare e că nimeni nu va îndrăzni să ne urmărească aici, observă metisa, răsucindu-se pe o latură. Cîți metri au mai rămas pînă la cîmpie? ― Vreo douăzeci, È™opti Goot, dar trebuie să adăugăm È™i o marjă de siguranță. Nici nu se pune problema să ieÈ™im mai repede. Am adunat È™ipci È™i È›evi de aerisire... ar trebui să meargă. Trebuie să etalonăm cu atenÈ›ie tunelul, să-i È™tim în orice moment lungimea exactă. La fiecare metru săpat, scrijeliÈ›i o cifră în perete. Există riscul ca lumina să nu ajungă, iar dacă rămînem în întuneric, cu atît mai rău. Ar fi bine să păstrăm o medie de doi metri cubi la fiecare È™aizeci de minute. Pare uÈ™or, dar oboseala ne va strivi pur È™i simplu în clipa cînd oxigenul se va împuÈ›ina, iar viteza de înaintare se va micÈ™ora, proporÈ›ional... ÃŽncepînd din acest moment, vom lucra în tăcere. Fără conversaÈ›ii, fără bancuri, să ne economisim forÈ›ele, O. K.? Mormăiră o vagă aprobare, avînd mintea plină de imaginea mucoasei pornite la asaltul oraÈ™ului. Nu mai puteau da înapoi. Liza își dădu seama cu oarecare uÈ™urare că monotonia sarcinii contribuia biniÈ™or la anestezia fricii. ÃŽn acelaÈ™i timp, repetarea gesturilor, renunțînd la orice reper, transforma timpul într-un fel de prezent etern, de proximitate vătuită... Mikofsky însemna grijuliu parcursul cu ajutorul unui bisturiu, săpînd cifrele în peretele de È›esut adipos asemeni unui îndrăgostit ce zgîrîie într-o seară de noiembrie, pe coaja unui mesteacăn, o inimă flancată de iniÈ›iale... Goot, Saba È™i zoologul trebuiau să se înlocuiască reciproc, din ce în ce mai des. Aerul viciat satura galeria, provocînd o iritare dureroasă în adîncul plămînilor. Gîfîiturile deveniseră hîrîituri, horcăituri. Dintr-o dată, traseul de evacuare a resturilor se blocă. Liza închise ochii È™i se forță să rămînă calină. EvadaÈ›ii aduÈ™i în ultimul moment de Mikofsky îi provocau teamă. Avea certitudinea că, prea puÈ›in obiÈ™nuiÈ›i cu atmosfera sufocantă din tunel, vor fi cuprinÈ™i mai devreme sau mai tîrziu de panică. Cel mai mult se temea de inevitabila criză de claustrofobie ce se va declanÈ™a cînd, datorită epuizării bateriilor, lumina liniÈ™titoare a lanternei se va stinge definitiv. Care dintre ei va sări în picioare ca un diavol, gesticulînd violent È™i necontrolat, sfîșiind pereÈ›ii maÈ›ului È™i provocînd astfel năvala sucului digestiv? ÃŽÈ™i dădu brusc seama că începuse să pîndească atentă fiecare respiraÈ›ie, fiecare tic, fiecare rictus de epuizare. "Ãla va ceda primul", își zise crispată, sau poate ăsta?..." Cazmaua părea de plumb, iar zidul din beton. Probabil că, chiar în acel moment, bariera "de protecÈ›ie" rodea deja periferiile, provocînd fuga locuitorilor spre piaÈ›a Celui-care-Visează. Se mai duceau oare lupte?... Berthalem ― prizonier al propriei nebunii ― privea urcînd mareea purpurie ca o bucurie surdă, nihilistă? ― Cît? icni Goot. ― ÃŽncă doisprezece metri, È™uieră Mikofsky, ne-am pierdut ritmul! Saba înjură înfundat. *** Oxidul de carbon îi otrăvea sîngele, făcînd-o pe Liza să cadă într-o dulce stare de somnolență. Un fel de aÈ›ipire, populată de imagini incoerente dar plăcute, care i se răspîndea în trup ca o binefacere. ― Adormim! scuipă Mikofsky. Nu se mai poate! Trebuie să încercăm o ventilare, altfel dăm cu toÈ›ii în primire! Goot, încearcă să scoÈ›i un tub... ― Și dacă ne trezim cu infiltraÈ›ii? ― Trebuie riscat! Tînărul mormăi ceva, dar apucă o bucată de tub metalic al cărui capăt superior era tăiat oblic. Ridicîndu-l deasupra capului îl înfundă în tavan, sub un unghi de patruzeci È™i cinci de grade, È™i împinse pînă cînd rezistenÈ›a la înaintare încetă. La început nu se întîmplă nimic, apoi, treptat, în intestinul supraîncălzit deveni perceptibilă o vagă senzaÈ›ie de prospeÈ›ime. Nimeni nu scotea un cuvînt; fixau tubul lucitor cu ochii dilataÈ›i, aÈ™teptînd cu groază clipa cînd picături mari de suc digestiv vor apărea la capătul acesteia. Nu se întîmplă nimic. Mikofsky bătu din palme pentru a curma starea de hipnoză generală. Liza își relaxă abdomenul. Saba îi întinse cazmaua... *** Șocul se produse chiar în clipa cînd lampa se stinse. MaÈ›ul fu străbătut de un geamăt de teroare ce însoÈ›i vibraÈ›ia surdă a impactului. Liza rămase nemiÈ™cată, cu cazmaua ridicată. ÃŽn întunericul căzut brusc, oxigenul îi păru È™i mai rarefiat, dar se forță să alunge ridicola impresie. O nouă zgîlțîitură zgudui tavanul, provocînd scîrțîitul È™ipcilor de susÈ›inere. ÃŽn mintea fetei își făcu loc o imagine: cea a unui submarin atacat cu grenade de adîncime. SimÈ›i mîna Sabei încleÈ™tată violent pe coapsă, strivindu-i pielea. ― E Berthalem, bîlbîi metisa, a reperat intrarea în tunel. Dacă nu cumva ne-a trădat careva... Nu poate accepta ideea că cineva ar putea scăpa masacrului. Șocurile astea sînt obuzele-seringă trase de tunurile pneumatice! Ne bombardează cu serul lui de creÈ™tere accelerată! ― Ca să obÈ›ină ce? întrebă Goot. Proiectilele se dizolvă aproape imediat. Iar în privinÈ›a schijelor nu există nici un risc să fim atinÈ™i de ele, din moment ce nu sînt obuze adevărate! ― Dumnezeule mare, rîgîi Mikofsky, gîndiÈ›i-vă niÈ›el! Dacă foloseÈ™te o soluÈ›ie concentrată de produs stimulant va provoca cicatrizarea imediată a epidermei! Acolo unde a fost tăiată, carnea se va reface rapid, iar tunelul se va închide singur. Vom fi prinÈ™i în grăsime precum niÈ™te fosile într-o banchiză! Ultimele cuvinte le rosti urlînd, fără să-È™i dea seama. Din întuneric se ridică un cor de glasuri îngrozite. O femeie scoase un È›ipăt isteric. Cineva începu să se zbată, lovind pereÈ›ii cu picioarele È™i pumnii. Galeria era zguduită în toate direcÈ›iile de miÈ™cări nevăzute È™i dezordonate. ― StăpîniÈ›i-vă! tună Mikofsky. RisipiÈ›i inutil oxigenul! Nu-i momentul să batem cîmpii, fiecare minut pierdut face jocul lui Berthalem. Fiecare să-È™i reia locul. Cu niÈ›ică perseverență vom răzbi afară în mai puÈ›in de o oră! Evaluarea era optimistă, dar Liza se forÈ›a din toate puterile să creadă în ea. Cu braÈ›ele vibrînd de o furie disperată, ridică orizontal cazmaua ― ca pe-o baionetă ― È™i o înfipse în perete pînă la jumătatea cozii. Acest simulacru ucigător o umplu de o bucurie distrugătoare. Porni să lovească într-un ritm infernal, tăind derma de parcă ar fi despicat pieptul unui duÈ™man de moarte. Nu mai simÈ›ea nici o urmă de oboseală, era doar o maÈ™inărie a urii, un excavator nebun pe care nimic nu-l mai putea opri... Săpă fără oprire timp de o oră, cu spume la gură, apoi se prăbuÈ™i în mijlocul resturilor. SimÈ›i că era rostogolită într-o parte, că îi fusese luată din mînă cazmaua. Cineva se instalase în locul ei. Goot? Saba? Nu reuÈ™i să-È™i dea seama. Intui că era pe punctul de a leÈ™ina. Dar È™ocurile repetate provocate de săpător reuÈ™iră s-o menÈ›ină în stare de conÈ™tiență. Bombardamentul continua, golind metodic arsenalul lui Berthalem. I se păru că grăsimea de care se sprijinea cu spatele devenise mai rigidă, mai tare. InjecÈ›iile de refacere își făceau oare deja efectul? Avea să devină oare epiderma un material capabil să tocească, peste puÈ›in, tăiÈ™ul cazmalelor? ― E din ce în ce mai tare! gîfîi Goot în imediata ei apropiere. Parc-ar fi pămînt îngheÈ›at. ÃŽn scurt timp va fi imposibil să mai săpăm... Tunelul se va cicatriza cu noi înăuntru! Panica punea încet stăpînire pe el, făcînd să-i tremure ciudat vocea. Liza încercă să se ridice într-un cot. Brusc își dădu seama că mîna dreaptă îi era prinsă în grăsime ea în apa îngheÈ›ată a unui heleÈ™teu! Þesutul adipos profitase de imobilitatea pe care o avusese cîtva timp, pentru a se dezvolta în jurul degetelor, capturîndu-le într-o masă gelatinoasă greÈ›os de lipicioasă. O cuprinse spaima: trebui să scuture braÈ›ul cu toată energia de care mai era capabilă pentru a reuÈ™i să È™i-l elibereze. ÃŽn urma ei, cineva scoase un È›ipăt: ― Picioarele! ÃŽmi sînt prinse picioarele! AjutaÈ›i-mă, faceÈ›i ceva! Nu le mai pot miÈ™ca! ― Și eu! interveni un alt fugar. E ca un soclu de statuie, sînt sudat de zid! Repede, o cazma... Ultima afirmaÈ›ie dezlănÈ›ui panica. ÃŽmbrîncindu-se înnebuniÈ›i, evadaÈ›ii se aruncară asupra pereÈ›ilor, făcînd să cedeze întăriturile una după alta. ― Nu mai putem aÈ™tepta! strigă Liza. Trebuie să ieÈ™im imediat! GăureÈ™te tavanul! ― Marja de siguranță e prea mică! protestă Goot. Riscăm să ieÈ™im în mijlocul zonei roÈ™ii! Trebuie să mai săpăm cel puÈ›in o oră! ― ÃŽntr-o oră vom fi cu toÈ›ii înglobaÈ›i ca niÈ™te fosile! urlă metisa. Nu înÈ›elegi? Trebuie, acum sau niciodată! Urmă o luptă confuză punctată de lovituri È™i înjurături. Liza își dădu seama că Saba încerca să "perforeze" tavanul cu lovituri de cazma. Derma se deÈ™ira scoțînd un È™uierat umed, greÈ›os. ― Urcă! Urcă! urlă cineva în întuneric. Sînt prins pînă la genunchi! Ajutor! Panica atinse paroxismul. Incapabilă să se miÈ™te, Liza constată totuÈ™i că maÈ›ul era invadat de o lumină roÈ™iatică, un fel de halou sîngeriu ce provenea din exterior. Se încordă, iar un gînd crispat îi cuprinse mintea: "Sucurile digestive!" Apoi, pe măsură ce Saba se apropia de suprafață, lumina deveni treptat rozalie... O ultimă lovitură de cazma perfora cîmpia, iar tunelul fu inundat de lumina crudă a proiectoarelor. Metisa scoase un È›ipăt de victorie: ― Am trecut! Repede! IeÈ™iÈ›i, rana se È™i închide! Cu două icnituri se extrase din gaură, se aplecă pe marginea ei, întinse mîna pentru a-l ajuta pe Goot. Liza își regăsi întreaga energie. Zgîriind È™i muÈ™cînd cu furie È›esutul spongios al peretelui, începu să se ridice spre lumină. SimÈ›i mai multe degete apucîndu-i gambele, gata s-o facă să scape priza. Se zbătu, se rostogoli la întîmplare, atinse o față, o È›eastă... Saba o prinse de subÈ›iori, o trase din spărtura cu margini zdrenÈ›uite È™i o întinse pe sol. Lumina era atît de puternică încît tînără începu să plîngă. ÃŽl auzi pe Mikofsky care urla: "Repede! Tunelul se închide! Repede!" ÃŽÈ™i È™terse faÈ›a È™i se tîrî spre gaură, unde apucă o mînă. Se încordă strîngînd din dinÈ›i, dar ultimele rezerve de energie le consumase în galerie: nu reuÈ™i să-l scoată pe necunoscut, care dispăru în întuneric cu un È›ipăt sfîșietor. ― DepărtaÈ›i-vă! DepărtaÈ›i-vă! ordonă Mikofsky. Vă prinde plaga! Dar era incapabilă să se miÈ™te. Se rostogoli pe burtă, simÈ›ind cum mîini o prind de gambe, trăgînd-o înapoi. Luptă să nu-È™i piardă cunoÈ™tinÈ›a. Decorul se rotea în jurul ei ca un caleidoscop. La mai puÈ›in de zece metri de rană observă centura de mucoasă roÈ™ie. Goot, Saba È™i Mikofsky se tîrau în patru labe, urmaÈ›i de trei necunoscuÈ›i, probabil fugari, pe care tunelul nu-i capturase... ÃŽn depărtare se mai ghicea încă forma rotunjită a colinei... acum în întregime roÈ™ie. Deschise gura, bîlbîi ceva ininteligibil. ― S-a terminat! îi È™opti Saba, susÈ›inîndu-i capul. Nu mai e nici un risc. Tunelul s-a închis... ÃŽn cîteva ore va dispare chiar È™i orice urmă de cicatrice. Berthalem era cît pe ce să cîștige. ― OraÈ™ul... gîfîi cu greutate Liza. OraÈ™ul...? 9 Aeroglisorul fusese sabotat cu atîta grijă încît nu mai exista nici o rază de speranță privind o eventuală reparaÈ›ie. ÃŽn schimb, rezervele de carne erau intacte, fiind suficiente celor È™apte evadaÈ›i. SituaÈ›ia era însă gravă în privinÈ›a apei. Provizia era complet epuizată. Mikofsky sugeră posibilitatea distilării sudorii animalului, dar Saba se strîmbă îngreÈ›oÈ™ată. ― Nu vă mai amăgiÈ›i, mormăi, hormonii rezistă la fierbere. Condensarea nu-i curăță deloc de capacitatea mutagenă. Nu veÈ›i distila nimic altceva decît otravă, Mikofsky, otravă È™i nimic altceva! Cei trei supravieÈ›uitori din grupul lui Berthalem păreau ciudat de indiferenÈ›i la discuÈ›ie. De fiecare dată cînd Liza încerca să le afle intenÈ›iile, se închideau într-o tăcere încăpățînată, plină de ostilitate, nu lipsită de un anume dezgust. ― S-ar zice că ne poartă pică pentru că i-am scos din labele legionarilor canibali! constată Goot, stăpînindu-È™i cu greu iritarea. ― Probabil că aÈ™a È™i este, răspunse Liza. Pentru ei, lumea a început È™i s-a sfîrÈ™it cu colina. Se simt vinovaÈ›i că au abandonat-o... ― Nu prea strigau asta în tunel! rînji tînărul. Și, în definitiv, dacă tînjesc atît după Berthalem, n-au decît să se arunce în zona de absorbÈ›ie! A doua zi, macabra butadă căpătă un aer de îngrozitoare profeÈ›ie. Saba, care se trezise prima, începu s-o zgîlțîie pe Liza eu brutalitate: ― Cei trei tipi de pe colină! strigă. Au dispărut. Au È™ters-o fără ca măcar să-È™i ia raÈ›ia de carne uscată... PriveÈ™te! Liza se sculă, constată adevărul celor spuse È™i îl preveni pe Mikofsky. ― Toată carnea, cu excepÈ›ia celei de pe colină, o considerau probabil impură, se hazardă savantul, trăgîndu-se de vîrfurile mustății hipertrofiate. Rezervele noastre îi îngreÈ›oÈ™au, aÈ™a cum îi îngreÈ›oÈ™am È™i noi, "străinii"... ÃŽn acel moment, Goot îi strigă din cabina aeroglisorului. ― A fost spartă trusa farmaceutică! îi anunță. Au dispărut trei doze maxime de morfină È™i o seringă... Liza se încruntă. ― Ciudat, murmură nedumerită, nici unul nu era rănit È™i nici suferind... De ce să fure calmante '? Doar dacă... Brusc, fu cuprinsă de o îngrozitoare certitudine. Se răsuci spre Mikofsky È™i-È™i înfipse unghiile în umerii acestuia, fără ca măcar să-È™i dea seama. ― Dumnezeule! gemu fata. ÃŽnÈ›elegi, Mathias? Cum profesorul continua să rămînă imobil, Liza porni în fugă spre marginea purpurie a mucoasei nutritive; Goot urlă ceva, Saba îi porni pe urme. ÃŽn clipa cînd mîna metisei o apucă de ceafă, Liza se opri, cu degetele arătînd spre un pumn de cioburi de sticlă ce străluceau lîngă buza temutelor papile. ― PriveÈ™te! bîlbîi. Acolo! Bucățile alea... Trei fiole È™i o seringă, îmi pun capul! ÃŽÈ›i dai seama? S-au insensibilizat, apoi au sărit în mijlocul zonei de absorbÈ›ie! Au plecat să-i întîlnească pe Berthalem È™i pe ceilalÈ›i, aruncîndu-se în lacul ăsta de sucuri digestive! Saba deveni cenuÈ™ie la față È™i o prinse de umeri. ― Nu mai poÈ›i face nimic, îi È™opti în dreptul tîmplei, nu mai gîndeam normal. Mai devreme sau mai tîrziu ne va veni È™i nouă rîndul... Sinistrul episod îi determină să-È™i reia drumul. Adunară din carcasa aeroglisorului tot ceea ce puteau căra È™i pătrunseră fără ezitare în jungla părului din regiunea pectorală. IntenÈ›ia declarată a lui Mikofsky era de a lua contact cu Isi Jamin, cu care să înceapă discuÈ›ii vizînd refacerea integrității fizice a animalului È™i combaterea prin toate mijloacele a aberaÈ›iilor ce înfloreau acum, pretutindeni pe carnea acestuia. La auzul unui astfel de program, Saba îi rînji în față, spunîndu-i că se hrăneÈ™te cu himere. ― Chiar nu-nÈ›elegeÈ›i că-i prea tîrziu, îl admonestă ea, iremediabil È™i definitiv, prea tîrziu! SînteÈ›i un visător rupt de realitate, dar am să vă conduc totuÈ™i pînă la Isi Jamin, chiar È™i numai pentru a-i oferi ocazia să vă vîre cu nasul în propria dumneavoastră incompetență! Da, vă voi duce acolo pentru că-i singura dumneavoastră È™ansă să nu muriÈ›i idiot! Mikofsky încasă afrontul cu mare calm, dar aparenta sa siguranță nu avu nici pe departe darul să izgonească groaza ce o cuprindea încet pe Liza. ÃŽncă de la începutul lungii călătorii, ieÈ™i în evidență un adevăr de netăgăduit: animalul slăbise extraordinar de mult... Cîmpiile moi, elastice se scufundaseră, se lăsaseră ca niÈ™te văi mărginite de coamele arcuite ale coastelor. Erau mereu obligaÈ›i să escaladeze crestele osoase, apoi să coboare în inima unui defileu arid, pentru a reîncepe o nouă cățărare, o nouă coborîre... La a cincea coastă, cu toÈ›ii dădeau semne de evidentă epuizare. Se văzură nevoiÈ›i să se oprească pentru a se odihni douăzeci È™i patru de ore... Abia instalaÈ›i, se treziră asaltaÈ›i de un insuportabil miros de putrefacÈ›ie ce venea dintr-o zonă vecină. Rezistară cîtva timp legîndu-È™i la nas cîte o cîrpă îmbibată în esenÈ›e aromatice, dar, nemaiputînd suporta, se urcară pe cea mai apropiată creastă È™i începură să cerceteze depărtările cu binoclul. De partea cealaltă se întindea o uriașă zonă necrozată. Un teritoriu gangrenat, în plin proces de putrefacÈ›ie, învăluit de haloul de căldură specific descompunerii organice. Mirosul era atît de puternic că Goot începu să vomite, adăugînd È™i el o contribuÈ›ie la oroarea olfactivă. ÃŽn schimb, Mikofsky rotea nervos inelul de reglaj al binoclului. ― Văd pe cineva! È™opti, vîrîndu-È™i capul între umeri. MutanÈ›i... Of! Doamne! Liza, ia priveÈ™te È™i tu! Tînăra luă binoclul È™i-l duse la ochi. Pe fundul văii fusese deschisă o rană uriașă. Un sînge negru È™i gros se vălurea, agitat de brasul greoi executat de vreo zece înotători, de ambele sexe. ÃŽn pofida ceÈ›ii, puteau fi distinse cu claritate scînteia pieilor acoperite cu solzi, influorescenÈ›a roÈ™iatică a branhiilor situate de o parte È™i de alta a gîtului, membranele fibroase ce uneau degetele... Amfibii! ― Dar cum e posibil? bîigui Liza. ― Regresie datorată hormonilor, gîfîi profesorul, reapariÈ›ia unor caractere ancestrale. ȘtiÈ›i foarte bine că pe parcursul formării sale, foetusul uman trece prin toate etapele evoluÈ›iei: peÈ™te, reptilă È™i aÈ™a mai departe. Aici s-a făcut calea inversă: plecînd de la om, s-a revenit treptat la stadiile inferioare de evoluÈ›ie... Fantastic! ― Dar... putreziciunea asta, de unde vine? ― Amfibii, Liza, amfibii! Au deschis rana asta pentru a avea posibilitatea să înoate în lungul venelor È™i arterelor. Singura problemă este că-n timpul scufundărilor branhiile prelevă oxigenul din sîngele animalului pentru a le permite să respire... ― Iar globulele roÈ™ii, mult sărăcite, nu mai reuÈ™esc să efectueze sarcina de regenerare a organismului, continuă fata, motiv pentru care zona asta este pe cale de a muri... Saba scuipă cu scîrbă... PuÈ›in mai tîrziu se intersectară cu un trib, aparent sănătos, care fugea de o zonă cuprinsă de o febră intensă. Mikofsky, care îi recunoscuse fără prea mare greutate pe majoritatea cercetătorilor, nu reuÈ™i să facă totuÈ™i nimic pentru a-i reÈ›ine. ― E sfîrÈ™itul! îi urlă în față o femeie masivă cu sîni uriaÈ™i. Puseul febril a cuprins cimitirele: firele de sutură pleznesc, plăgile mormintelor se deschid una după alta! MorÈ›ii ies regeneraÈ›i, umflaÈ›i de sîngele animalului! Sînt soldaÈ›ii creaturii, armata căreia i-a dat naÈ™tere din măruntaiele sale pentru a ne extermina! FugiÈ›i cu noi, ei ne urmăresc... I-am văzut! MorÈ›i regeneraÈ›i, plini de forță, ei... sosesc!!! Și o rupse la fugă, cu braÈ›ele ridicate spre cer, scoțînd urlete îngrozitoare. Liza simÈ›i pielea zburlindu-i-se de frică. Goot se dădu È™i el un pas înapoi, holbîndu-se la pădurea de peri care începea în faÈ›a lor. Chiar È™i Saba se albi la față. Mikofsky se văzu, deci, obligat să-i zgîlțîie pe fiecare pentru a-i smulge din ciudata stare hipnotică care-i cuprinsese pe toÈ›i. ― ReveniÈ›i-vă! vociferă acesta. SînteÈ›i doar obosiÈ›i, nu vă lăsaÈ›i impresionaÈ›i de halucinaÈ›iile unei femei pe jumătate nebună! HaideÈ›i, la drum! Se conformară, dar cu o anume reÈ›inere, în timp ce prin minte le răsunau încă ultimele È›ipete ale necunoscutei: sosesc! Liza trebui să lupte mai bine de un sfert de oră împotriva dorinÈ›ei de a fugi, care-i bloca abdomenul, în timp ce Goot se tîra cu încăpățînare mult în urma coloanei. Dar profesorul avusese dreptate: nu întîlniră nici un mort viu, nici un "soldat născut din măruntaiele creaturii". Nu văzură nimic, nimic altceva decît cimitire supurînd, deformate de febră. După trei zile de mers perseverent È™i ezitant, ajunseră în zona unde se simÈ›eau bătăile inimii. Se dovedi o experiență cît se poate de neplăcută. Un bombardament surd È™i invizibil zguduia solul asemeni unui berbece gigantic ce loveÈ™te poarta unui oraÈ™ fortificat. Era ca o formidabilă bătălie ce se desfășura în adîncurile animalului, ciocnirea disperată dintre două armate ce-È™i consumau ultimele forÈ›e. Liza nu mai era în stare să-È™i stăpînească fălcile ce clănțăneau cu violență. Fiecare lovitură de berbece o simÈ›ea direct în viscere, aducîndu-i parcă stomacul la gură. Le fusese imposibil să doarmă, fiecare perioadă de odihnă scurgîndu-se într-o atmosferă de letargie comatoasă populată de fantasme È™i scurte halucinaÈ›ii. Cînd ajunseră în epicentrul fenomenului, avură senzaÈ›ia că nu mai era nici un oscior la locul său È™i se mirau cum de reuÈ™eau să se mai È›ină pe picioare. Orice conversaÈ›ie încetase aproape cu desăvîrÈ™ire, È™i tuspatru înaintau cu privirile înÈ™urubate în pămînt, rumegîndu-È™i fiecare groaza. Cu toÈ›ii È™tiau că sfîrÈ™itul era aproape. ÃŽncercarea de a o contacta pe Isi Jamin nu reprezenta decît o stupidă lovitură de poker, o ultimă tentativă din care era greu de crezut că va rezulta ceva pozitiv. Știind teoriile extremiste ale biologului, È™ansa unei înÈ›elegeri eu Mikofsky era aproape nulă, iar Liza se gîndea cu teamă la clipa cînd cele două echipe se vor găsi față în față. ÃŽncepu chiar să se gîndească dacă nu cumva Saba îi conducea drept în gura lupului È™i că nu-i ajutase să scape de Berthalem decît pentru a-i permite È™efei sale să-l umilească pe profesor... Ipoteza nu era deloc absurdă, ura ce opunea cercetătorii È™i savanÈ›ii căpătînd uneori surprinzătoare accente de infantilism. La sfîrÈ™itul săptămînii, pe cînd mergeau cu paÈ™i de plumb, Saba se opri brusc pe coama claviculei stîngi, arătînd cu degetul spre vale. ― Tabăra Isi Jamin! strigă triumfătoare. Am ajuns! 10 Campamentul, deÈ™i ceva mai restrîns, nu se deosebea cu nimic de cel al lui Berthalem. Corturi pătate de sudoare se agățau de gîtul animalului, în timp ce de o parte È™i de alta se căsca vidul. ÃŽn depărtare se putea ghici, prin ceaÈ›a groasă, vîrful ascuÈ›it conturat de botul giganticei creaturi adormite. Părea un munte cu pante abrupte, acoperite de păr castaniu, foarte întunecat. Triunghiul isoscel trasat de mandibula inferioară arunca un con de umbră peste o parte a taberei. Nimic nu se clintea. Liza nu reuÈ™i să localizeze nici pîndari È™i nici gardieni. Cartierul general al lui Isi Jamin părea, în mod straniu, abandonat. NeliniÈ™tea ce putea fi citită pe figura Sabei o convinse că nu acesta era aspectul normal al locurilor. Probabil că se petrecuse ceva neobiÈ™nuit, ceva ce transformase bivuacul facÈ›iunii integrale într-o cetate-fantomă. La început, Liza avu tentaÈ›ia de a crede că fusese vorba de un atac, dar de jur-împrejur nu se observa nici o urmă de luptă. Să fi fost o cursă? După un lung moment de ezitare, se hotărîră totuÈ™i să coboare. Saba strigă, dar nu primi nici un răspuns. Strigă din nou, cu vocea spartă de încordarea nervoasă, dar rezultatul se dovedi acelaÈ™i. Ici È™i colo se vedeau părăsite cîteva maÈ™ini de ridicat, un aeroglisor È™i o mini-macara. Toate fuseseră sabotate cu minuÈ›iozitate, capotele ridicate lăsînd vederii un adevărat ghiveci de angrenaje È™i sîrme sfîrtecate. Intrară în primele corturi. Erau goale. Liza observă, totuÈ™i, că incineratoarele de documente debordau de cenușă È™i resturi carbonizate. Se părea că cineva se străduise să facă dispărute toate arhivele staÈ›iunii. ÃŽn mijlocul sătucului, cupola comandamentului oferea însă un spectacol diferit. Interiorul era umplut de aproximativ cincizeci de cadavre. Majoritatea erau dezbrăcate. Cîteva purtau bluze albe de laboranÈ›i, mînjite de vomă. Fiole sparte erau împrăștiate pe jos, amestecate cu pastile de culoare violet È™i capsule de medicamente. PoziÈ›iile contorsionate ale cadavrelor, bălÈ›ile de vomă È™i fecalele răspîndite peste tot sugerau convulsiile înfiorătoare ce precedaseră agonia. Totul pleda în favoarea unei otrăviri colective. ÃŽn mijlocul hecatombei, pe un fotoliu metalic, trona o negresă masivă. Avea ochii daÈ›i peste cap, iar din gura larg deschisă îi cursese pînă între sîni o spumă groasă. Saba scoase un geamăt de durere È™i se aruncă la picioarele matroanei de abanos pe care moartea o surprinsese cu È™alele cambrate È™i coapsele desfăcute, într-o postură involuntar obscenă. ― Isi! Isi! icni Saba, gata să leÈ™ine. ― Ce s-o fi întîmplat? ― murmură Goot, È›inîndu-È™i mîna la nas pentru a se proteja de mirosul insuportabil de mortăciune. ― Nu È™tiu! gîfîi Mikofsky. Probabil secta integriÈ™tilor a preferat să se sinucidă. Totul seamănă teribil cu o ceremonie de adio. Nu pare să fi fost vorba de vreun atac... Erau gata să părăsească locul, cînd Liza observă înregistratorul video aÈ™ezat pe un trepied auriu, parcă pentru a atrage atenÈ›ia. PrezenÈ›a sa, inoportună în mijlocul cadavrelor înÈ›epenite, evoca pe cea a unei sticle abandonate pe o plajă acoperită cu nisip fin... O sticlă sigilată, cu un ultim mesaj. Tînăra se răsuci spre ea, dar profesorul se repezise deja spre aparat È™i apăsă butonul de pornire. Ecranul clipi, cîteva zigzaguri colorate îi brăzdară suprafaÈ›a, apoi dreptunghiul său se umplu cu figura sobră a lui Isi Jamin. Pe fruntea È™i obrajii negresei strălucea o peliculă subÈ›ire de sudoare, își umezi de cîteva ori buzele; înghiÈ›i în sec... Apoi, deÈ™i modificată de dispozitivul de redare, vocea izvorî joasă È™i vibrantă. "... Acesta este ultimul nostru mesaj, spuse femeia pe o tonalitate uÈ™or metalică. ÃŽl încredinÈ›ez norocului, poate va fi găsit de fraÈ›ii noÈ™tri, aflaÈ›i încă în misiune, È™i tuturor celor care vin pe aici. Datorită situaÈ›iei create, azi am luat hotărîrea de a-mi pune capăt zilelor. Nu oblig pe nimeni să mă imite, iar cei care o vor face, o vor face pentru că ei singuri au decis astfel... ... După cum o È™tiu cu toÈ›ii, spre deosebire de secesioniÈ™ti, am refuzat de la început mutilarea sistematică a animalului. ÃŽntotdeauna filosofia mea a fost clară, bine conturată: nici un fel de degradare, din partea nimănui. Astăzi, mai mult ca niciodată, îmi dau seama că, din păcate, sîntem cu toÈ›ii condamnaÈ›i. Nici o carne nu este sănătoasă! NoÈ›iunea de teritoriu nemutagen este o pură utopie. Leziunile produse, fie ele psihice sau fizice, sînt nu numai inevitabile dar È™i iremediabile. ToÈ›i cei care își procură raÈ›ia de hrană din trupul animalului sînt, fără excepÈ›ie, condamnaÈ›i. M-am hotărît să mă sinucid astăzi deoarece am simÈ›it primele simptome ale răului. Creierul se degradează, capacitățile intelectuale se subÈ›iază, mă năpădesc tot felul de fobii ciudate, făcîndu-mă să capăt obiceiuri dintre cele mai ridicole... Nu vreau să mă cufund treptat în mocirla josniciei, nu vreau să devin o simplă caricatură umană, asemeni lui Harusson sau Berthalem, prefer să mor acum, cît timp integritatea mea nu este decît uÈ™or afectată. Drept urmare, las mărturie următorul mesaj: nu există nici o speranță. Nici pentru unii, nici pentru alÈ›ii. Toate cercetările pe care le-am făcut pînă în prezent demonstrează un singur lucru: animalul va muri. Fie că-l vor ucide secesioniÈ™tii, fie că el însuÈ™i va alege moartea! Este adevărat, totul tinde să dovedească faptul că fiinÈ›a asta a sesizat prezenÈ›a oamenilor ― prezenÈ›a noastră ― ca o boală de nesuportat! Se simte infestată, victimă a unei invazii, victimă a unor paraziÈ›i! E adevărat că doarme, dar inconÈ™tientul său a detectat, a înregistrat toate incursiunile noastre. Cortexul a reacÈ›ionat imediat printr-o sumedenie de manifestări psihosomatice declanÈ™ate la scara întregii anatomii. Să mă explic: acolo unde omul se mulÈ›umeÈ™te eu un ulcer, o criză de astm, o urticarie sau o diaree cronică, creatura a ales o manifestare somatică ce sfidează orice imaginaÈ›ie: se decalcifică treptat, astfel încît să-È™i rupă toate oasele, unul după altul!!! Pur È™i simplu se sparge, se desface intenÈ›ionat în bucățele, pentru că nu ne mai suportă! La început, a încercat să ne asimileze, folosind procese mutagene, dar această strategie dulce s-a dovedit prea lentă. ÃŽn consecință, a preferat să se sabordeze singură, alegînd moartea în locul pierderii integrității fizice! Da, noi sîntem boala ei, tumoarea ei, esenÈ›a morÈ›ii ei, È™i preferă să scape sinucigîndu-se... Dată fiind această realitate, se profilează mai multe posibilități: anihilarea impulsului autodistrugător prin administrarea de antidepresive puternice. Din păcate, nu sîntem echipaÈ›i pentru a sintetiza cantitatea necesară de euforizant, iar injecÈ›iile pe care totuÈ™i le-am făcut au rămas fără rezultat. Cea de-a doua ipoteză constă în a împiedica animalul să se sinucidă, debarasîndu-l de paraziÈ›i. Adică ucigînd toÈ›i oamenii care-i miÈ™ună acum pe corp. Dar È™i asta a eÈ™uat. Eram prea puÈ›ini pentru a întreprinde o acÈ›iune eficace. M-am gîndit atunci la o evacuare masivă, dar ne-a fost imposibil să realizăm un emițător suficient de puternic pentru a străpunge centura de bruiaj È™i a intra în contact cu vreo navă sau sondă spaÈ›ială. N-a mai rămas decît o soluÈ›ie; să redăm animalului demnitatea ucigîndu-l, înainte ca indivizi de teapa lui Berthalem să-l degradeze pînă în cea mai umilitoare stare. Astăzi este prea tîrziu. Procesul de distrugere a fost declanÈ™at. Nici unul dintre noi nu va muri curat. Nici el, nici noi! Acestea au fost motivele pentru care m-am hotărît să abandonez lupta. Singura mea răzbunare va fi de a mărturisi că am reuÈ™it să cunoaÈ™tem toate secretele animalului! Da! Știam ce glande produc oxigenul È™i care sînt mijloacele de sinteză, ce unde cerebrale asigură forÈ›a de gravitaÈ›ie care izolează animalul de vidul spaÈ›ial protejîndu-i, în acelaÈ™i, timp, funcÈ›iile vitale. Da, È™tiam! Dar am ars rezultatele cercetărilor È™i am distrus probele È™i eÈ™antioanele adunate. Trebuia să fim siguri că nu vor ajunge să fie folosite în scopuri nefaste. Plec. Plec înaintea fiinÈ›ei care a avut ghinionul să ne suporte, căreia i-am tulburat somnul milenar din abjecte consideraÈ›ii materialiste. Resping degradarea, atît pentru ea, cît È™i pentru mine. Refuz să asist la Apocalipsul care se pregăteÈ™te, refuz să asist la spectacolul dezmembrării È™i agoniei acestui fantastic organism... Cine este cu adevărat înÈ›elept mă va urma. Nu oblig pe nimeni să mă imite, dar îi deplîng pe cei care au ales aÈ™teptarea. Adio... ". Un păcănit, apoi caseta începu să se rebobineze automat, lăsîndu-i pe cei patru călători fără grai. ― A reuÈ™it să-i descopere toate secretele, se mulÈ›umi să bîlbîie Mikofsky cu o expresie rătăcită. Toate secretele... Liza simÈ›i pornirea să-l pleznească. Cu fiecare secundă, panorama catastrofei ce se apropia îi devenea tot mai clară. Oasele vor ceda unul după altul. Mai întîi membrele, mult mai fragile datorită lungimii, apoi coastele. CuÈ™ca toracică se va scofîlci, strivind plămînii, provocînd asfixia. Animalul o dată mort, toate funcÈ›iile de protecÈ›ie vor înceta imediat: atmosfera artificială se va evapora, atracÈ›ia gravitaÈ›ională care-i menÈ›inea pe sol va dispărea... Nu va mai exista nimic: doar vidul cosmic, frigul. Moartea... RămășiÈ›ele glorioasei echipe È™tiinÈ›ifice a Universității din Santa-Catala se vor concretiza în două sute de cadavre congelate, la fel de È›epene precum Stîlpii de piatră ai unei catedrale... Două sute de statui din carne întărită, derivînd veÈ™nic prin spaÈ›iu, tot atîtea mărturii ale absurdității umane... Iată ceea ce Isi Jamin refuzase să vadă. Și ce persoană cu bun simÈ› i-o putea reproÈ™a? ― E sfîrÈ™itul! sughiță Goot, alb ca varul de frică. Isi Jamin nu s-a înÈ™elat niciodată! Niciodată! Era pe punctul de a se lăsa pradă panicii. Liza îl zgîlțîi însă violent È™i părăsi cortul. Pentru moment, se stăpînea destul de bine, dar nu È™tia cît va mai reuÈ™i să-È™i controleze sistemul nervos. Mikofsky o ajunse din urmă. ― Liza! rosti acesta, încercînd să aibă un ton ferm. Cînd trebuie să revină naveta pentru a te recupera? Tînăra explodă: ― Nu mai È™tiu! Profesorul se holbă incredul la ea. ― Nu mai È™tii? ― Nu! Din momentul paraÈ™utării avea la dispoziÈ›ie 24 de zile, dar am pierdut noÈ›iunea timpului! Toate întîmplările astea! Lipsa nopÈ›ilor! MarÈ™urile care nu se mai terminau o dată... Cum vreÈ›i să îi È›inut o socoteală exactă? Mi-am uitat sacul cu cronodator cu tot în tabăra lui Berthalem. Am încercat să fac o evaluare subiectivă a timpului. De cînd am părăsit însă baza am mărșăluit aproape continuu la limita epuizării. ÃŽn unele zile am mers pur È™i simplu ca un automat, am fost în pragul leÈ™inului, iar acum îmi cereÈ›i un calendar exact al timpului scurg? Vă arde de glumă, domnule Mikofsky? Dumneavoastră ce-aÈ›i făcut cu cronodatorul? Savantul înclină spășit capul. ― Nu-l mai am, mărturisi, de mai bine de un an. De cînd mă aflu aici, am pierdut È™i eu noÈ›iunea timpului. Mai întîi datorită absenÈ›ei variaÈ›iei noapte/zi, apoi, rămînînd singur, n-a mai avut nici o importanță. Goot era în misiune. Mă orientam la bunul simÈ›. Dar credeam că măcar dumneata... ― C-o să-mi È›in ochii lipiÈ›i de ceas?! rînji Liza. Ei bine, aÈ›i pierdut... Și eu m-am bazat pe ceilalÈ›i... ÃŽn plus, eram mult prea obosită ca să mă gîndesc la viitor. Nu È™tiu cînd va avea loc, cu exactitate, întîlnirea. Am impresia că mă aflu aici de un secol. Sînt terminată, domnule Mikofsky, înÈ›elegeÈ›i? Terminată! ÃŽÈ™i trecu mîna peste față È™i făcu cîțiva paÈ™i. ― ÃŽntîlnirea era stabilită în vîrful văii sternale, reluă domolită, acolo unde am aterizat. Dacă lipsesc, următoarea trecere nu va fi mai devreme de treisprezece-paisprezece luni, timp necesar ca universitatea să adune bani pentru o a treia expediÈ›ie... ― Vom fi de mult morÈ›i! ― O È™tiu la fel ca È™i dumneavoastră. Am calculat că ne rămîne cu aproximaÈ›ie o marjă de opt zile. Ca să ajungem la punctul de întîlnire ne trebuie cam o săptămînă. Mikofsky ridică din umeri exasperat. ― O săptămînă! SînteÈ›i nebună! Nu sîntem în excursie! Trebuie să È›inem cont de mutanÈ›i, de capcanele terenului, de ocoliÈ™uri... Și uitaÈ›i ce-i mai important: din nefericire, mergem pe jos! Cîteva secunde se înfruntară, È›epeni, privindu-se în ochi, după care îi cuprinse lehamitea. Se aÈ™ezară pe jos, fixînd indiferenÈ›i muntele mandibulei, care se profila prin ceaÈ›a unsuroasă la cîțiva kilometri depărtare. ― Chiar credeÈ›i că animalul se va dezmembra? îndrăzni tînăra, cîteva minute mai tîrziu. ― Categoric! răspunde Mikofsky. Isi Jamin era un cercetător mai bun ca mine, acum pot să recunosc. N-a fost numită È™efa expediÈ›iei pentru simplul motiv că era negresă... Animalul își va fragmenta scheletul, dar trebuie È›inut cont È™i de grupurile care au declanÈ™at războiul de dezmembrare: este suficient ca una singură să reuÈ™ească să amputeze o labă, de exemplu... È™i hemoragia îl va ucide în cel mult o oră! VreÈ›i să continui? ― Nu, îl întrerupse Liza. Mă gîndesc la colegii dumneavoastră. Chiar dacă vom reuÈ™i să plecăm, cea mai mare parte a expediÈ›iei va pieri. Să-i lăsăm aici echivalează cu o condamnare la moarte. ― ÃŽmi pare rău, dar nu văd cum am putea evacua forÈ›at mutanÈ›ii È™i nebunii intoxicaÈ›i de ideile lui Berthalem sau Harusson... Nici măcar nu-s sigur că eu voi fi lăsat să urc în navetă. ÃŽn definitiv, pe dumneata vin să te caute. Numai pe dumneata! Liza fu străbătută de un fior. Intuia deja reacÈ›ia comandantului de bord cînd va trebui să-i raporteze că uriaÈ™a expediÈ›ie se terminase printr-un eÈ™ec... Ca martoră a unui rateu pe cît de grandios, pe atît de compromițător, nu risca oare să se afle, din acea clipă, în pericol? Datorită mirosului pestilenÈ›ial ce provenea din cortul central, hotărîră să doarmă în afara taberei. O investigaÈ›ie sumară îi lămuri că, în campament, nu mai rămăsese nici un obiect întreg. ExcepÈ›ie făceau incineratoarele de documente în care fuseseră arse ecuaÈ›iile secrete ce formulau metabolismul animalului. ÃŽnainte de a adormi, făcură totuÈ™i o ultimă tentativă de a stabili un calendar aproximativ al timpului scurs, dar deveni destul de repede evident că fiecare evaluase în mod diferit durata evenimentelor. ÃŽn plus, perioadele de marÈ™ forÈ›at È™i săparea tunelului erau percepute prin prisma unei oboseli halucinante care bruia total socotelile. Adormiră fără să fi reuÈ™it să se pună de acord, prăbuÈ™indu-se frînÈ›i de oboseală în mijlocul calculelor nesigure. Liza se trezi È™i observă imediat lipsa Sabei. O cuprinse o presimÈ›ire neplăcută. Fără să mai stea pe gînduri, porni în fugă spre cortul central. De jur-împrejurul cupolei mortuare se ridica un zid invizibile de miros insuportabil È™i, un moment, avu sentimentul stupid că aerul era atît de greu încît îi va strivi umerii. N-avea rost să mai întîrzie. Intrînd, o văzu pe Saba la cîțiva metri de Isi Jamin. Atîrna spînzurată de un cîrlig al pilonului central, cu limba ieÈ™indu-i printre dinÈ›i vineÈ›ie. Deodată, de afară, dinspre locul unde-i lăsase pe Goot È™i Mikofsky, izbucniră strigăte È™i replici violente. IeÈ™i grăbită È™i era cît pe ce să se ciocnească de Goot, care bîntuia printre corturi gesticulînd nervos. ― Unde-i Saba? zbieră acesta. Unde-i tuciuria aia, să-i răsucesc gîtul? ― De ce? ― Ne-a aruncat în incinerator toată rezerva de carne uscată! bîigui. Nu ne-a mai rămas nimic de mîncat. Cînd aflară însă că tînăra integristă se alăturase fraÈ›ilor ei de luptă, cei doi se mai calmară. Profesorul continuă totuÈ™i să mormăie posac. ― Ca să ajungem la punctul de întîlnire ne-a rămas la dispoziÈ›ie cel mult o săptămînă, scrîșni el, deci nu ne putem permite să umblăm haihui. Va trebui să alergăm în linie dreaptă spre vîrful sternului, ceea ce presupune să traversăm zone extrem de mutagene. Asta înseamnă, pentru că nu mai avem rezerve, că nu ne rămîne altceva de făcut decît să ne tăiem raÈ›ia din terenul străbătut. La fel de prost stăm È™i cu apa. ― Dar de ce să nu luăm o provizie chiar din zona asta? întrebă Liza. Doar de aici s-a alimentat È™i Isi Jamin, nu? ― Da, i-o reteză brutal Goot, dar a înnebunit! Dacă teoria ei este corectă, adică nu există teritoriu sănătos, bucățica asta alimentară este, în mod sigur, de o mie de ori mai toxică decît cea din terenul bazei! ― ÃŽn plus, ca să adunăm o rezervă cere timp, interveni Mikofsky. Trebuie să tăiem, să preparăm carnea. Nu sîntem echipaÈ›i. N-avem nici un conservant. Pe căldura asta, grătarele noastre vor putrezi în cel mult douăzeci È™i patru de ore! ― Să le afumăm! ― Cu ce, Dumnezeule mare! N-avem lemne. Nu pot afuma carne arzînd nailon, plastic sau cauciuc! Vă doriÈ›i un cancer sau ce? Am făcut o mică investigaÈ›ie prin împrejurimi: n-am găsit nici măcar o fărîmă de material "nobil", nimic altceva decît plastic sau metal. ÃŽn plus, integriÈ™tii È™i-au ars rezervele alimentare, au golit rezervoarele de apă potabilă, au spart alambicurile cu care se putea distila sudoarea animalului. ― De ce-a făcut Saba una ca asta? se miră Liza descurajată. Ca să se răzbune? Din spirit lichidatorist? ― Dumnezeule mare, zbieră Goot, la ce bun lamentările astea? Era nebună, ăsta-i răspunsul! ― Indiferent ce-o fi fost, concluzionă Mikofsky, nu ne rămîne decît s-o luăm din loc cu mîinile goale... După ce prelevară hrană pentru două zile, pe care datorită lipsei de apă renunÈ›ară să o mai fiarbă, porniră la drum. De data asta, ruta aleasă era simplă: urmau să coboare între clavicule spre depresiunea sternală ce separa mameloanele. Traseul străbătea o vale nu prea abruptă, dar dificil de parcurs datorită tufiÈ™urilor formate de pilozitatea pectorală. Primul "cutremur de pămînt" îi rostogoli claie peste grămadă. Trupul animalului fu parcurs de un violent frison. Liza se trezi în patru labe, ameÈ›ită, în mijlocul unui tufiÈ™ de peri. ― Ce-a fost asta? gemu ea. ― O coastă, È™opti sinistru Mikofsky, o coastă decalcifiată care s-a rupt, probabil, undeva, pe partea dreaptă. Nu-i decît începutul... Isi Jamin nu s-a înÈ™elat... Din acel moment, marÈ™ul prin valea sternală se transformă într-un adevărat infern. Datorită fracturii se declanșă o febră puternică, temperatura crescu la valori incredibile, antrenînd o transpiraÈ›ie abundentă. ÃŽn scurt timp, depresiunea ce separa mamelele animalului se umplu cu un veritabil torent de sudoare care-È™i rostogolea perlele grele, sărate, asemeni unei avalanÈ™e. Pentru a scăpa de înec, Liza È™i tovarășii ei se agățară cu disperare de firele de păr, cățărîndu-se apoi pînă la jumătatea pantei mamelonului drept. Tot terenul mustea, fiecare metru fiind cucerit cu preÈ›ul unui efort supraomenesc. Dar, spre dimineață, febra scăzu. Sub tălpile iritate carnea deveni călduță, iar torentul de sudoare secă, lăsînd în urmă un sol moale È™i lipicios din care se degaja un puternic miros de acid acetic. Următoarele două zile fură liniÈ™tite. Pilozitatea, ceva mai rară, permise o avansare mai rapidă. Ceva mai tîrziu reuÈ™iră să pună pe fugă un trib de mutanÈ›i cu aspect de coÈ™mar. La oprirea de "seară" Liza avu însă neplăcuta surpriză să constate că întreaga rezervă de hrană putrezise. Fîșiile înnegrite de carne emanau un miros dulceag revelator. Drept urmare, se văzu nevoită să le arunce. ― E momentul adevărului! rînji prosteÈ™te Goot. Cine face safteaua? Cum nimeni nu miÈ™că, reînnoi oferta! ― Trebuie să mîncăm! Mergem continuu; fără hrană, nu vom mai fi în stare nici măcar să punem un picior înaintea celuilalt. GîndiÈ›i-vă că ne-au nai rămas vreo patru zile de marÈ™! Făcînd pe grozavul, își luă bisturiul È™i tăie dintr-o regiune lipsită de grăsime trei porÈ›ii zdravene de carne. Liza îngurgită cu mare greutate bucata crudă, elastică È™i zemoasă, dar se strădui sa nu lase nici o firimitură. SimÈ›ea cum oboseala îi paraliza gambele. Știa că dacă ar fi refuzat să mănînce, deÈ™eurile oxidate s-ar fi acumulat în muÈ™chi, paralizînd-o puÈ›in cîte puÈ›in. Somnul îi fu populat cu abominabile vise de metamorfoză, în care se vedea alergînd înnebunită de colo-colo, acoperită din cap pînă-n picioare cu solzi È™i avînd degetele cu labele de broască. Un al doilea cutremur îi smulse din somn. Epicentrul părea foarte apropiat, zguduitură fiind însoÈ›ită de un trosnet surd, înfiorător, ce le îngheță sîngele în vine. O oră mai tîrziu, scenariul din zilele precedente se repetă secvență cu secvență: căldură intensă, transpiraÈ›ie, inundaÈ›ie. De astă dată, puseul febril fu atît de puternic încît, pentru a nu se trezi cu tălpile arse, se văzură nevoiÈ›i să se caÈ›ere pe cele mai groase fire de păr găsite în zonă. Rămaseră astfel agățaÈ›i un timp nedeterminat, cu mîinile jupuite, tăiate de cojile ascuÈ›ite ce se exfoliau din teaca firelor. La un moment dat, Goot, apucat de un cîrcei, se prăbuÈ™i într-o baltă de lichid clocotitor, umplîndu-se imediat de bășici. Ziua se scurse într-o confuzie de apocalips. Spre seară, animalul fu zguduit de un alt trosnet, ceva mai depărtat, somnul lui transformîndu-se astfel într-o stare de comă profundă. Din acea clipă febra deveni uscată, ca È™i cum giganticul corp pierduse toată umiditatea. Căldura din jur părea degajată de un furnal în plină activitate. Folosind bisturiul, Liza decupă din teaca unui fir de păr mai multe fîșii cu care își înfășură picioarele. CeilalÈ›i o imitară. ÃŽn pofida acestei protecÈ›ii, reveniÈ›i pe sol avură senzaÈ›ia că pășesc pe capacul unei marmite încălzite la roÈ™u. Goot mergea cu mare greutate ― pielea pînă la jumătatea gambei îi era acoperită de umflături, iar bășicile de pe coapse supurau abundent. Aerul supraîncălzit le usca gîtul È™i plămînii. Supseră din bidoane ultimele picături de apă. Apoi, cu frunÈ›ile plecate, se aÈ™ternură la un marÈ™ dureros, încăpățînat. Spre "seară", făcură o pauză È™i se forÈ›ară să înghită bucăți mari de carne crudă, cu speranÈ›a că vor îndepărta senzaÈ›ia de epuizare ce-i cuprindea treptat. Goot suferea cumplit, dar nu se plîngea. Căldura intensă încărca cel mai mic gest cu greutatea dată de epuizare. Trebuiră să facă un efort violent pentru a reuÈ™i să pornească din nou la drum. Solul mai fu zguduit de alte două trosnituri apropiate, urmate de o a treia, foarte depărtată. De astă dată însă, nu mai urmă nici o viitură: glandele sudoripare păreau a fi secat definitiv. Liza mergea cu ochii închiÈ™i, ca o somnambulă. Știa că fiecare fractură slăbea cutia toracică, micÈ™orînd sistematic capacitatea de inspiraÈ›ie a plămînilor creaturii adormite. Peste puÈ›in timp, aceasta va începe să se sufoce, să se asfixieze... Doar dacă între timp vreuna din cetățile ce propovăduiau dezmembrarea nu decisese cumva să-È™i ia zborul provocînd simultan o hemoragie gigantică...? EpuizaÈ›i È™i ameÈ›iÈ›i, reuÈ™iră totuÈ™i să atingă vîrful sternului mai devreme chiar decît se aÈ™teptau. Mîncară în tăcere, supraveghind ca niÈ™te animale înfricoÈ™ate cîmpia goală ce-i înconjura. Liza constată că febra scădea, de acum fiind posibil să te culci pe sol fără riscul de a te umple de bășici. Pentru moment, observaÈ›ia îi umplu de bucurie, dar imediat fură obligaÈ›i să revină la cruda realitate: da, temperatura scădea, dar mult sub valoarea normală. Animalul se răcea, dar nu ca un convalescent, ei ca o ființă ce urina să moară... Liza È™i Mikofsky se lipiră de sol. Carnea se întărea, căpătînd o neliniÈ™titoare tentă albăstrie. ― Sîngele nu mai evacuează bioxidul de carbon, diagnostică profesorul. Plămînii sînt comprimaÈ›i, metabolismul se încetineÈ™te. Tînăra ridică fruntea. Pielea Cîmpiei începea să fie. străbătută de viniÈ™oare întunecate, cianozate... ÃŽn jumătatea de oră care urmă, temperatura mai scăzu cu cîteva grade. Pentru prima oară de cînd pusese piciorul pe animal, Liza își dădu seama că tremură de frig. Destul de repede, suflul ce-i ieÈ™ea din gură căpătă aspectul unor noriÈ™ori compacÈ›i de ceață. Abia atunci își dădu seama că era complet dezbrăcată. Goală, în mijlocul unei cîmpii peste care se lăsa un frig năpraznic. Mikofsky, uitînd de oboseală, È›opăia pe loc pentru a se încălzi. ― Stratul de oxigen se subÈ›iază, constată acesta, sîntem din ce în ce mai puÈ›in feriÈ›i de gerul spaÈ›ial. Atmosfera artificială produsă de animal se reduce cu fiecare oră. Este... Este ca atunci cînd din cazanul unei locomotive țîșneÈ™te un jet de aburi a cărui forță scade pe măsura stingerii focului... Liza continua să-È™i fricÈ›ioneze umerii È™i coastele. Respira greu, iar acul de foc al unei migrene îngrozitoare îi sfredelea lobul occipital. Procentul de oxigen, destul de redus în mod normal, atinsese acum limita sufocării. ÃŽntorcînd capul, constată că Goot își pierduse cunoÈ™tinÈ›a. DorinÈ›a de a se tîrî spre el pentru a-i face cîteva miÈ™cări de respiraÈ›ie artificială îi fu brusc retezată: un voal negru, ce anunÈ›a leÈ™inul, îi întunecă privirea. Mikofsky constatînd că tălpile nu mai atingeau solul, încetase să se mai agite; Liza, la rîndul ei, deÈ™i aÈ™ezată, își dădu seama că plutea acum la cîțiva centimetri de suprafaÈ›a Cîmpiei! Mikofsky se holbă spre ea. ― ForÈ›a de atracÈ›ie slăbeÈ™te! horcăi. Animalul trage să moară. Atmosfera se destramă. Vom fi aspiraÈ›i în spaÈ›iul cosmic... Tînăra intui că groaza o va face să înnebunească; sperînd că durerea va alunga gîndurile negre, își muÈ™că feroce antebraÈ›ul, pînă la sînge. Se întinse apoi pe spate, cu faÈ›a spre cer. Lipsa unui contact ferm sub È™ale îi provoca o stare aproape insuportabilă. Respira tot mai greu, iar în È›eastă îi sfîrîia ceva ca un scurtcircuit. Gîfîia cu gura larg deschisă È™i cerul gurii uscat ca iasca... LeÈ™ină cîteva secunde, fiind smulsă din neființă de strigătele lui Mikofsky. Se răsuci pe o parte È™i imediat se crispă violent: acum plutea la peste zece metri înălÈ›ime! Mikofsky È™i Goot (în continuare leÈ™inat) derivau în apropiere, aidoma unor epave ce pluteau pe o mare nevăzută. Instinctiv, cu un reflex absurd de apărare, desfăcu braÈ›ele È™i picioarele, încercînd o miÈ™care de bras. Dîndu-È™i seama că-È™i pierduse capul, se forță să rămînă imobilă, cu faÈ›a întoarsă spre sol. Continuau să urce. ÃŽn depărtare, o mulÈ›ime heteroclită de obiecte porniseră È™i ele să se înalÈ›e spre tenebre. Tînăra reuÈ™i să observe pînze de cort învălmășite, un aeroglisor, containere... Cînd ajunse la aproximativ o sută de metri altitudine, observă un grup de mutanÈ›i care, pentru a nu fi smulÈ™i de pe solul proteguitor, se legaseră de firele de păr din blană. Ceva mai aproape, membrii unui alt trib erau pe punctul de a-È™i termina conservarea picioarelor în carnea animalului, înrădăcinîndu-se asemeni Celui-care-Visează asasinat de Berthalem. Mikofsky mai avea forță să urle, dar fetei îi era imposibil să înÈ›eleagă ce anume spunea. Știa că, pe măsură ce urcau, temperatura scădea. ÃŽn curînd vor fi zero, minus cinci, minus zece, minus douăzeci... Oricum își vor pierde cunoÈ™tinÈ›a înainte ca spaÈ›iul să-i transforme în adevărate statui. ÃŽncepu să fredoneze un cîntec de leagăn. Mikofsky se depărta tot mai mult, înotător grotesc ale cărui membre băteau cu disperare o apă invizibilă. Goot se pierdea la orizont. Liza se pregătea de moarte, trecerea în neființă. Frigul încetase a mai fi dureros: acum îi amorÈ›eau umerii, pîntecul, plutea fericită. Stele de mare scînteietoare, îngheÈ›ate sub privirea ei. Cinci sute de metri mai jos, animalul devenise o pată rozalie, neclară, informă. Se răsuci pe o parte, căutînd o poziÈ›ie mai comodă pentru somn. Bîzîitul îi umplea urechile, atingînd un nivel insuportabil. Strînse fălcile. Chiar nu putea fi lăsată să doarmă în pace. Deodată, vocea răguÈ™ită a lui Mikofsky îi zgîrîie timpanele. Se răsuci. Patul de imponderabilitate era extraordinar de plăcut. Niciodată nu mai avusese parte de o saltea atît de primitoare. ― Liza! striga profesorul. Liza! Era pentru azi... Elicopterul! Am reuÈ™it! Fata săltă din umeri. Ceva o lovi. Un cîrlig, o agățătoare cu vîrf cauciucat o trase spre stînga. Bîzîitul deveni mai intens. Cînd văzu botul cîrn al elicopterului de luptă fu sigură că va fi înghiÈ›ită de o insectă gigantică. 11 Nava vibra încetiÈ™or, înfigîndu-È™i vîrful carbonizat în noaptea spaÈ›iului. TrepidaÈ›ia alerga prin scheletul obosit, încovoia conductele, făcea să fluiere niturile slăbite È™i să geamă tablele fuselajului... ÃŽntinsă în cuÈ™eta sa, Liza asculta plînsetul metalic ce urca din bătrîna carcasă aidoma unei melodii demodate ce nu mai putea fi auzită decît cu un sentiment de melancolie. Una din acele arii la modă, ce va păstra etern gustul un pic nostalgic È™i siropos al amintirilor din tinereÈ›e. Mikofsky stătea lîngă hublou cu fruntea lipită de sticla blindată, cu faÈ›a imobilă È™i privirea absentă. ― Goot n-a mai putut fi recuperat, explicase puÈ›in mai devreme, se depărtase prea mult de elicopter. De abia au avut timp să mă culeagă pe mine, erau în stare de orice pentru a cîștiga cîteva minute, pur È™i simplu frica le lua minÈ›ile. Imediat după aducerea lor la bord fuseseră izolaÈ›i de restul echipajului, cazaÈ›i sub strictă supraveghere într-o cabină situată departe de centrele vitale ale navei, de care-i despărÈ›ea un adevărat labirint de coridoare. Junia, grăsana aflată la comanda expediÈ›iei, nu-i vizitase decît o singură dată. Punerea în carantină sugera clar viitoarea dizgraÈ›ie È™i comisia de anchetă. ToÈ›i se desolidarizau de aceÈ™ti păguboÈ™i atinÈ™i de cea mai groaznică dintre boli: virusul eÈ™ecului. Se temeau de molipsirea aproape inevitabilă, urmată de cortegiul interogatorilor È™i justificărilor lipicioase. Nimeni nu voia să fie implicat în moartea animalului, iar Junia mai mult ca oricine. Nimeni nu voia nici măcar să È™tie ce se întîmplase, ca È™i cum simpla ascultare a faptelor ar fi atras după sine complicități de neevitat. ― Ne aÈ™teaptă zile negre! mormăi profesorul. Sper că nu È›ii prea mult la scaunul pe care-l ocupi la facultate! Simt că ni se pregăteÈ™te o reciclare dintre cele mai dure! Liza ridică din umeri, făcînd să alunece cuvertura cu care era învelită. ÃŽncă nu reuÈ™ea să se conecteze la realitatea navei, la realitatea existenÈ›ei Juniei... O fărîmă din fiinÈ›a ei continua să rămînă prizoniera creaturii. ― Va trebui să fim atenÈ›i la ce spunem în legătură cu mutanÈ›ii, continuă Mikofsky. N-am de gînd să mă văd promovat subiect de experienÈ›e È™i să-mi sfîrÈ™esc zilele într-o cameră sterilă... sau într-o sală de disecÈ›ie! Liza, mă auzi? Liza mormăi vag È™i se apropie de al doilea hublou. Noaptea de afară o orbi prin opacitatea ei lipsită de speranță. ― N-o să vezi nimic, È™opti Mikofsky, au distrus centura de proiectoare ce gravitau în jurul cadavrului. Nu-i decît un bloc de carne congelat de frigul spaÈ›ial. Un fel de statuie gigantică, sortită să plutească la întîmplare... pînă-n vecii vecilor. ― Un monument? întrebă Liza înfundat. Un monument al prostiei umane? ― Chiar aÈ™a, încuviință profesorul, mestecîndu-È™i mustaÈ›a, chiar aÈ™a... - SFÃŽRȘIT - |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy