Pleca azi din sufletul lui, dupa ce toata fiinta ei vibrase ca o randunica in fata fulgilor de nea.
Frumusetea primejdioasa a privirilor care-o ninsesera,ii viscolise aripile.
Demult poposise ea, suflet pribeag si nestiutor, in gradina palmelor lui. Isi lasase inima libera, nestiind sa o apere de povara nechemata a iubirii.
Intrebari fara sfarsit si ganduri nedumerite, cusute cu iasomie. Litere noi inventate pentru numele lui. Lacrimi noi inventate pentru obrajii ei.
Statuse singura, in gradina iubirii, n-o alungase si n-o primise nimeni. Pomii crescusera, florile isi inchisesera culorile de peste vara in seminte ermetice, pentru alte veri.
Din curajul de-odinioara, din singura zi in care ea ii vorbise lui, ramasese cu lumina care-i veghea palpairea inimii.
Il iubea si pleca, cu iubirea impachetata in frunze de cires, intelegatoare si calma.
Avea in piept toate curcubeele furtunilor ; inima i-o lasase lui, ca sa-l pazeasca.