Capitolul V – Zetta

După trei săptămâni Lerman îşi prezentă demisia, invocând probleme de sănătate. De fapt el şi Suara urmau să locuiască timp de treizeci de zile în apartamentul lui Naej. Atât dura faza iniţierii.
Privit de sus, Zayon părea un puzzle perfect, o inimă gigantică în care fremătau la unison peste două milioane de suflete. Trenul aerian străbătu cu repeziciune arterele suspendate. Ajunseră la o clădire imensă şi coborâră cu liftul până la ultimul nivel subteran. Naej tastă un cod şi intrară într-un vestibul la capătul căruia se afla o uşă metalică. O altă combinaţie de cifre, apoi îşi introduse degetul arătător într-un orificiu pentru identificarea ADN-ului.
— Confirmare, Naej Zetob, se auzi o voce feminină. Bine-ai revenit, Naej!
— Într-o zi o să tâmpesc de la mesajele astea! glumi Naej.
Intrară într-o locuinţă spaţioasă, iar Lerman, stupefiat de luxul în care trăia Moş Profeţie, spuse ironic:
— N-o duci rău pentru un saltimbanc...
— Puteai trăi şi tu la fel dacă nu-ţi alergau ochii după sereniene, îl contră Naej la fel de ironic.
Suara i-o reteză scurt:
— Ai ceva praf în casă, păcat că nu eşti în graţiile Theliei…
Râseră cu toţii. Naej se apropie de un tablou care reprezenta Marea Kora, atingându-l uşor în locul în care o barcă se lupta cu valurile dezlănţuite. Tabloul culisă de-a lungul unui canal mascat de rama superioară. În perete se afla un seif din care scoase o sticluţă verde.
— Este Spalsix. Ne va ajuta pe timpul meditaţiilor.
— Ce este Spalsixul? întrebă Lerman.
— O substanţă extrasă din frunze de Spaal, dar diferită de Vorex. Ajută la regenerarea celulelor şi stimulează dezvoltarea capacităţilor paranormale. Însă trebuie mare atenţie, o supradoză vă poate fi fatală. De aceea voi pune cantităţi infime în alimentaţie.
— Eu sper să-şi facă efectul cât mai repede, spuse Tarek nerăbdător.
— Trebuie să ştiţi că simţurile dobândite vor fi cu mult peste limitele cunoscute. Cu excepţia descendenţilor, nicio altă fiinţă nu a trecut prin asemenea experienţe. Creierele voastre vor încerca să se adapteze cu percepţiile de înaltă calitate. Din această cauză, reacţiile iniţiale vor fi neliniştea şi dezorientarea. Trebuie să vă concentraţi şi să treceţi de această etapă cu ajutorul meditaţiilor zettice. Numai aşa puteţi stăpâni cele cinci supersimţuri. Evident, în timpul şedinţelor, va fi accelerată transmiterea influxului nervos. Veţi obosi şi veţi avea deseori tendinţa de-a vă opri. Unele simţuri vor dispărea, altele se vor intensifica. Prima oară veţi experimenta mirosul, care va deveni ultrasensibil. Vă veţi concentra asupra respiraţiei la nivelul nărilor. Simţul olfactiv oboseşte cel mai repede, de aceea este primul pe care trebuie să-l stăpâniţi. Simţul gustului, armonizat foarte bine cu cel al mirosului, va aduce o gamă extrem de variată de senzaţii în organism. Auzul va fi ultrasonic, veţi analiza frecvenţe pe care urechea umană nu le poate percepe. Cu ajutorul simţului tactil veţi putea vindeca persoane printr-un simplu transfer energetic. Văzul va avea acuitate microscopică şi veţi putea acoperi întregul spectru al culorilor. Dacă vederea este responsabilă de peste nouăzeci la sută din informaţia percepută de omul normal, la voi, toate simţurile vor avea practic aceeaşi importanţă. Astfel, în cazul pierderii unuia dintre ele, celelalte vor compensa imediat.
Lerman şi Tarek ascultau cu mare atenţie. Era o totală contradicţie între cel care se îmbăta zi de zi în Urluz şi cel care urma să-i înveţe fazele meditaţiei zettice. Asta pentru că Moş Profeţie nu voia să atragă atenţia. Ştia că ochii şi urechile lui Anuk iscodeau peste tot…
— Ţineţi minte, orice s-ar întâmpla, nu intraţi în panică. Voi fi tot timpul cu voi. Timp de treizeci de zile nu veţi vorbi, nu vă veţi atinge şi veţi sta în camere separate. Singurele locuri unde veţi fi împreună sunt sala de meditaţii şi sala de mese.

*

Ora patru dimineaţa. Lerman se trezi primul. Norocul său că era un om cu tabieturi, munca de la Eldena programându-i ceasul biologic la fel ca cel al unui android de protocol. Intră în sala de meditaţii. Naej avea înfăţişarea unei statui. Era aşezat pe-un postament din lemn masiv, stând cu picioarele încrucişate şi palmele pe genunchi. Tarek şi Suara veniră după câteva minute şi se aşezară cu toţii pe nişte perne de pe podea.
— Vom începe cu o şedinţă de acomodare. Mai întâi vă rog să alegeţi o poziţie confortabilă. Veţi sta nemişcaţi, cu ochii închişi, urmărindu-vă respiraţia la nivelul nărilor. Şedinţa se va termina când va suna clopoţelul. Apoi va urma o pauză de treizeci de minute şi veţi putea merge în camerele voastre. Succes!
Liniştea învălui încăperea. După foarte puţin timp Lerman începu să tremure. Îşi simţea genunchii strânşi ca într-o menghină, iar tălpile îi erau complet amorţite. Încerca din toate puterile să se lupte cu durerea, dar fără niciun rezultat. Clinchetul blând al clopoţelului îi întrerupse chinul. Se întoarse în cameră şi se întinse pe pat, privind tavanul într-un punct fix. Treizeci de zile păreau o eternitate.
Ceasul în sala de mese indica ora şapte. Tarek înţelese cu stupefacţie că prima şedinţă durase nu mai puţin de două ore. Aveau porţiile de mâncare puse pe banchete situate în colţuri opuse. Suara învârtea un polonic într-un vas mare cu ceai. Două pastile de Xerun, o substanţă gelatinoasă verzuie şi trei cuburi vitaminizate cu gust de fructe alcătuiau micul dejun.
Calvarul reîncepea. Alte două ore care urmau să treacă cu încetinitorul.
— Vă repet. Concentraţi-vă asupra respiraţiei la nivelul nărilor. Este tot ceea ce trebuie să faceţi.
Lerman se lupta să-şi menţină atenţia asupra respiraţiei însă durerea creştea cu fiecare secundă. Îi venea să urle, să alerge, eliberându-se din acel coşmar. Clinchetul clopoţelului îl salvă din nou. Sereniana zâmbea. Se afla deja la al şaptelea curs, totul fiind atât de uşor pentru ea…
La prânz serviră o supă caldă şi o combinaţie ciudată de Xerun cu lapte. Aveau o poftă de mâncare extraordinară.
În orele următoare învăţară tehnica cea mai importantă din meditaţia Zetta. Consta în eliminarea gândurilor negative şi înlocuirea lor cu iubire.
— Gândiţi-vă la cineva apropiat şi dăruiţi-i iubire! Fiţi atenţi la creştetul capului. Veţi simţi o vibraţie puternică. Este normal, să nu vă speriaţi.
Suara, cu mult mai calmă, se bucura de întregul festin al senzaţiilor. Lerman intrase într-o falie mentală: URA. Voia să evadeze din acel infern, să uite totul. Naej îl examină cu prudenţă. Îi transmise Zetta şi-l linişti.
— Respiraţi şi lăsaţi energia să circule prin voi. Trebuie să vă detaşaţi de conceptele cu privire la spaţiu şi greutate. Meditaţi şi jucaţi-vă tandru cu energia universală.
Peste o săptămână învăţară levitaţia. Suara şi Tarek pluteau la mică distanţă deasupra solului, fiind înconjuraţi de-o sferă luminoasă. După mai multe încercări, Lerman reuşi să se ridice. Îşi simţea corpul incandescent şi fără greutate.
— Aveţi grijă! Când temperatura creşte, reveniţi la tehnica respiraţiei. Nu vă panicaţi, altfel există riscul autocombustiei. Luaţi aceste pastile care conţin Spalsix, fier şi vitamina E. Vor favoriza irigarea creierului, mărind puterea de concentrare. Acum folosiţi Zetta asupra unor obiecte la alegere şi încercaţi să le mişcaţi. Trebuie să fiţi absolut convinşi de capacitatea voastră.
În ultima săptămână, Naej îi învăţă transmiterea gândului şi telepatia:
— Universul este împânzit de unde mentale care circulă cu viteze superioare vitezei luminii. Veţi putea transmite mesaje celor aflaţi la mare distanţă. Tehnica este simplă, repetitivă şi necesită o putere maximă de concentrare. În momentul în care undele mentale interferează cu cele ale unui intrus, veţi folosi tehnica amputării mentale. Altfel veţi fi uşor de depistat. Cât despre somnul hipnotic, nu reuşeşte întotdeauna, eşuând adesea în cazul demenţilor, dezechilibraţilor şi persoanelor instabile.

*

Îşi revedea locurile de joacă, ascunzătorile, colecţia de poze cu animale. Îşi petrecuse o mare parte din copilărie la bunici, împreună cu vărul său, Harris. Stăteau acolo în fiecare vacanţă, ascultând poveşti înfiorătoare despre monştri şi piraţi intergalactici.
Bunicul John fusese scriitor şi desenator. Aşa supravieţuise într-o civilizaţie în care tehnologia oferea copiilor posibilitatea de a se conecta la lumi virtuale inimaginabile. Însă unii părinţi, mai ales cei care trecuseră prin revoluţia informaţională, erau împotriva consolelor şi ochelarilor holografici. Nu voiau să aibă copii dependenţi de virtual, ci să le stimuleze capacitatea intelectuală după metodele vechi învăţate la şcoală. Literatura, sportul şi muzica erau activităţi obligatorii, iar religia avea din ce în ce mai mare importanţă.
Bunica Emily era o femeie extraordinară, extrem de sensibilă, activităţile casnice şi mersul la biserica find principalele ei preocupări. Povestea adeseori despre întâmplări în care îngerii şi Dumnezeu se arătau oamenilor… Din păcate, virusul Frazier a făcut din ea prima victimă a familiei.
Bunicul John a mai trăit câteva săptămâni. S-a luptat cu înverşunare până la capăt, fiind pe deplin conştient. Ultimele sale desene înfăţişau moartea, pregătită să-i curme viaţa. Repeta întruna că oriunde încerci să fugi, moartea te aşteaptă deja acolo. Nu a putut uita acele cuvinte.
La scurt timp după decesul bunicilor, a fost rândul părinţilor săi. Erau amândoi în spital, pat lângă pat, ţinându-şi mâinile strânse. Helen lucrase toată viaţa într-un orfelinat. Avea sufletul cald şi nobil, fiind gata să ajute pe oricine se afla în dificultate. În fiecare săptămână se ducea cu bunica Emily la biserică şi strângea fonduri pentru săraci şi orfani. Florian fusese sportiv de performanţă însă fără mari rezultate, acceptarea anabolizanţilor ducând la apariţia unor mutanţi care băteau recorduri după recorduri.
Cu toţi darinii pe care-i moştenise, alesese călătoria spre Nede, singura planetă care accepta supravieţuitorii de pe urma pandemiei. Voia să plece cât mai departe şi să uite toate acele nenorociri…


Capitolul VI – Namur şi Anuk

După patru luni veni pe lume Namur, primul copil al Suarei şi al lui Lerman. Suara era prima sereniană care născuse în Hanirom, datorită Spalsixului şi meditaţiilor. Ritmul de creştere al lui Namur era uluitor, în trei săptămâni căpătase deja alura unui adolescent. Fusese mutat în laboratoarele avanpostului, departe de ochii curioşi şi primejdioşi ai Zayonului. Se juca în camera refractară cu obiecte pe care le învârtea prin aer, iar doctorii îl supravegheau cu atenţie. Suara intră înăuntru cu un platou cu mâncare:
— Este timpul să mănânci, Namur. Lasă un pic jocurile şi vino să îţi dea mami ceva bun.
— De ce te porţi aşa cu mine? Nu vezi că nu mai sunt un copil?
Sereniana rămase blocată. Cu puţin timp în urmă trecuse prin toate chinurile naşterii, iar acum…
— Pentru mine eşti şi vei rămâne copilul meu, dragule. Şi asta nu ţine cont de ani, înfăţişare sau comportament. Dac-ai fi mamă, poate c-ai înţelege…
Apoi se apropie, îl mângâie pe cap şi îl sărută pe obraz.
— Unde e tata? Vreau să ne jucăm Rakaa.
— Vine ceva mai târziu, are un pic de treabă. Dar dacă vrei, ne jucăm împreună.
— Aş câştiga prea uşor, tata zice că nu-i un joc pentru femei!
— Aşa crezi?
Se aşezară unul în faţa celuilalt şi începură să mişte piesele cu repeziciune. Capacitatea telekinetică a lui Namur era extrem de avansată. Sereniana pierdu ritmul, iar băiatul încercui rapid sfera.
— Rakaa!
— Cum ai făcut?! Nu se poate! Ai trişat?

*

În acelaşi timp, Uezen şi Zen Dyva discutau despre pericolul iminent care se apropia de Nede:
— După ultimele calcule, armata lenuriană va ajunge la Megara în mai puţin de zece săptămâni, spuse Zen Dyva. Cum se prezintă Namur?
— Creşte rapid, răspunse Uezen. Ritmul este accelerat de Spalsix.
— Ne bazăm pe capacităţile sale.
— Armele telepatice sunt gata?
— Încă avem probleme. Lenurienii sunt atât de drogaţi încât cuvintele nu au niciun efect. Cred că îi putem surprinde cu pulsurile electromagnetice.
— Tunurile ionice sunt montate? Trebuie să le dezactivăm sistemele electronice la aterizare.
— Da. Avem douăsprezece pe crestele munţilor...
— Începeţi şi depunerea minelor.
— Aş avea nevoie de cât mai multe pietre. Unii se gândesc să plece…
— Fii fără grijă, o să vorbesc cu Mud.

*

Întregul oraş era cuprins de flăcări. Rezistenţa în faţa legiunilor de vandokari fusese nulă. Membrii consiliului zayonist se aflau la picioarele lui Anuk, implorând mila. Kabral şi Vatko, doi dintre locotenenţii edenianului, se apropiară cu fiolele de Vorex.
— Începem, stăpâne?
— Scoateţi tot ce puteţi de la ei. Dacă se-mpotrivesc, să fie aruncaţi la bestii!
— Care va să zică, ne aşteaptă în Karan, spuse generalul Thran, apropiindu-se.
— Mai este ceva, simt o prezenţă nouă… Însă bariera mentală este foarte puternică.
— Stăpâne, avem încă zece mii de soldaţi la ordinele măriei voastre, spuse generalul Sergius intrând în încăpere.
— Ce pierderi avem?
— Doar două mii. Majoritatea cu creierele arse…
— Generale Sergius, ocupă-te imediat de Raptor şi Eldena. Implementaţi androizilor noile programe. În momentul în care Vorexul îşi va pierde efectul, ne vor fi de mare folos. Nava lui Jafar este pe orbită. Ia legătura cu el şi plăteşte-i oricât ar cere, este un aliat indispensabil. Şi nu uita să-i spui pe nume, prostia lui nu are limite…
Soldaţii, spionii şi credincioşii cei mai fideli ai lui Anuk îşi făceau de cap în Zayon. Barurile erau pline de lenurieni beţi şi drogaţi. În Urluz, Thelia era posedată animalic de sute de soldaţi vandokari. Alţii se excitau în faţa imenselor ecrane din Virtualia.
— Tu! spuse Anuk, privind-o pe Marina.
Femeia se opri brusc, fiind înhăţată de-o gheară invizibilă. Anuk o scană din cap până-n picioare.
— Naej? Ce ştii de Naej?
— Ceea ce ştie toată lumea despre Moş Profeţie…
— Nu mă minţi, muiere! răsti Anuk, trântind-o la pământ dintr-o singură privire.
Era furios deoarece femeia era sinceră. Amintirile o legau de Naej însă nu existase niciodată ceva mai mult decât bar, sex şi droguri. Poate Vayax, dar nici acolo vreo urmă de complot.
— Să fie dusă în camera mea! porunci la doi vandokari care tânjeau după formele femeii. Să n-o atingeţi că v-arunc la bestii!
— Ce facem cu membrii consiliului? întrebă generalul Thran. Nu ne mai sunt de folos…
— „Bestiile” mele sunt înfometate?
— Întotdeauna, stăpâne.
— Ne întâlnim la arenă peste şase ore. Informează publicul. Intrarea este liberă.

*

— Toate unităţile se vor prezenta în sectorul 125B! Toate unităţile se vor prezenta în sectorul 125B!…
— Care este directiva nr.1, soldat 733?
— Un android trebuie să se supună întotdeauna ordinelor date de către Anuk.
— Perfect, spuse generalul Sergius. Fă-mi legătura cu Jafar Al’Karuum, se adresă unui vandokar.
Aflat în camera sa, unde era desfătat de un harem de pteoliene, liderul negustorilor Tzulu, o matahală cu patru braţe, primi invitaţia holografică a generalului.
— Generale Sergius, ce onoare să aflu veşti de la măritul Anuk.
— Preaînalte Jafar, plăcerea este de partea noastră.
— Cu ce vă pot ajuta?
— Avem nevoie de un transport de androizi pe trei planete din sistem: Ulma, Pteol şi Velora.
— Câte bucăţi?
— Un milion…
— Cât?! N-am auzit bine?
— Un milion. E vreo problemă?
— Este cam mult ce-mi cereţi. Trebuie să fac mai multe drumuri… Cu Vorexul stăm cam prost… hm, vă costă… 50 de miliarde de darini, da, da, 50 de miliarde de darini, spuse liderul negustorilor, calculând pe o consolă.
— Ţinând cont de buna noastră alianţă, acceptăm condiţiile. În semn al aprecierii noastre faţă de serviciile negustorilor Tzulu, sunteţi invitat la spectacolul pe care măritul Anuk îl organizează la orele 18. Restul detaliilor le vom discuta la cină.
Vestea spectacolului circulă cu repeziciune, mii de curioşi şi fanatici lenurieni adunându-se în amfiteatrul din centrul Zayonului. Terifiantele coleoptere cu mandibule ramificate, aduse tocmai de pe planeta Kabras, erau împinse de jeturile de acid prin tunel, către arenă. Şuierul lor stârni ropote de aplauze. Apoi începu masacrul condamnaţilor: membre smulse, maţe deşirate, capete care pocneau şi împrăştiau creiere… Anuk plătise darini grei negustorilor Tzulu pentru achiziţionarea insectelor gigantice. Maleficul edenian îşi mângâia barba mică şi ascuţită, schiţând un zâmbet grotesc. Şi-l imagina pe Uezen în arenă, sleit de puteri, implorându-i mila…

*

Anuk intră în cameră. Sorbi câteva picături de Spalsix şi pielea violacee îi reveni la culoarea normală. Se apropie tiptil, atingând-o pe Marina pe umăr.
— Iar tu…? spuse femeia trezindu-se dintr-un vis eliberator.
— Iar noi, o întrerupse edenianul punându-i degetul pe buze.
Marina îl primi între coapse fără să se împotrivească. Anuk îi provoca o plăcere stranie, pe care n-o mai avusese vreodată. Fiecare penetrare îi făcea urechile să-i ţiuie, iar orgasmele înlănţuite îi declanşau tremurături incontrolabile. Din când în când îşi pierdea cunoştinţa însă suflul edenianului, rece ca briza mării Kora, o readucea la viaţă.
— Ştii, vei fi o mămică pe cinste, râse Anuk spărgând tăcerea.
Marina îşi simţi pântecul invadat de valuri de căldură. Urma să nască un nou vandokar - soldatul de elită al lenurienilor.


Capitolul VII – Lupta

Zen Dyva se afla în faţa soldaţilor din avanpost, anunţând pericolul care se apropia:
— V-aţi antrenat în infernul deşertului, în condiţiile cele mai grele ale Anorilor, fără apă, fără prieteni, fără familii. Suntem soldaţi ai avanpostului, cea mai mare mândrie a mea şi a consiliului… Suntem aici pentru cei care şi-au încredinţat viitorul în mâinile noastre, pentru cei care şi-au pierdut vieţile pe Nede şi pe celelalte planete. Suntem aici pentru a-l opri definitiv pe Anuk! Cu toţii vreţi să vă întoarceţi acasă, dar ce mai înseamnă acum, acasă? Karan este tot ce ne-a rămas. Ne vom apăra, vom învinge şi vom recuceri Zayonul. Şi nu e vorba numai despre supravieţuire şi onoare, spuse Zen Dyva privind legiunea de mercenari pteolieni. Veţi fi răsplătiţi înmiit pentru serviciile voastre… Nu uitaţi, planeta este de partea noastră, Nagur şi deşertul sunt prietenii noştri! Îi vom stârpi pe nemernici ca pe nişte gândaci! Îi vom trimite pentru totdeauna în lumea întunericului!...
Uezen şi Mud, îmbrăcaţi în straie albe, simple, apărură din spatele lui Zen Dyva:
— Noi, cei din seminţia ultimilor supravieţuitori de pe Eden, suntem aici, alături de voi, pentru a-l învinge pe cel care v-a ucis fraţii, surorile şi părinţii! Pe cel care vrea să vă transforme în simpli cobai drogaţi cu Vorex! Împreună vom reuşi! Câţi dintre părinţii voştri au murit pe Nayur? Câţi au luptat împotriva lenurienilor, a drogurilor şi chiar împotriva propriilor semeni? Să nu uitaţi niciodată asta! Este timpul să eradicăm o dată şi pentru totdeauna această „molimă”! Şi, după ce vom învinge, iată ce ne aşteaptă!
Îndreptându-şi braţele spre cer şi rostind o incantaţie în limba străveche a edenienilor, Uezen şi Mud creară o imensă hologramă reprezentând o planetă paradiziacă, cu ape curate şi vegetaţie abundentă renăscută din puterea verdelui vieţii - Spaal.

*

— La un moment dat trebuie să alegi, ştii bine asta…
— Nu sunt obligat! Pot trăi foarte bine… şi cu el şi cu tine…
— Nu Naej, tu deja ai ales. Recunoaşte… Vrei să-ţi aduc aminte de câte ori ai acţionat în numele meu?
— E numai vina ta! Eu n-am vrut să fac rău nimănui!
— Naej…, vrei să-ţi amintesc câţi oameni au murit pe Nayur din cauza ta?
— Nu, nu! E numai vina ta!
— Naej, nu mă poţi nega! Nu poţi nega puterea ce te-nconjoară şi te înalţă!
— Ba pot! Am învăţat din greşelile mele. Îmi pot controla gândurile, simţurile. Şi ştii? Cu cât încerci mai mult să te impui, cu atât eşti mai neputincios. Eşti disperat şi încerci să pui stăpânire pe ceea ce am mai de preţ, pe sufletul meu. Chiar dac-am făcut unele greşeli, nu-ti voi mai oferi, vreodată, satisfacţia de a mă vedea suferind!
— Bătrân prost! De câte ori înverşunarea şi ura nu te-au scos din impas? De câte ori răzbunarea nu te-a făcut să triumfi?
— Nuuuu!!! Ajungeeeee!!! M-am săturat! Nu mai vreau nimic, nu mai am nevoie de nimeni!
— Nu se poate, Naej. Tu deja ai ales… tu deja ai ales… tu deja ai ales…
— Vreo schimbare, doctore Lamas? Întrebă Zen Dyva.
— Nu…, se află încă în comă profundă. Am încercat diverse tehnici de resuscitare, dar nu răspunde. Creierul are leziuni, nivelul CPK este ridicat.
— Să fie infestat cu vreun parazit… să fie o substanţă necunoscută?
— Nu. Însă în urma scanării activităţii neuronale am găsit unele asemănări cu vandokarul din laborator.
— În ce sens?
— După cum vedeţi, în aria cortexului, la nivelul hipotalamusului, se observă aceste modificări. Aşa arată o activitate normală, aşa arată la Naej şi aşa la vandokar. De asemenea, nivelul histaminelor este sub limitele normale. Cred că este un atac mental.
— Un atac mental? Crezi că?…
— Uezen trebuie să apară. Numai el ne poate spune.
Ajuns la faţa locului, edenianul schiţă un gest vădit de nemulţumire.
— I-aţi verificat activitatea telepatică?
— N-am reuşit, nu răspunde la stimuli…
— Hm, chiar şi în cele mai profunde come, ar trebui să răspundă la stimuli! Ceva nu-i în regulă. Lăsaţi-ne singuri!
Bătrânul edenian picură câteva picături de Spalsix printre buzele profetului. Sorbi restul, închise ochii şi îl strânse pe acesta de mână. Murmurând pe limba strămoşilor edenici, începu să coboare adânc în subteranele minţii, ca printr-o fântână neagră. Acolo jos, Naej plutea captiv într-o sferă din care irizau mii de microfulgere. Se apropie şi, deodată, în faţa sferei, apăru Anuk ţinând în mâini o secure.
— Tu?!
— Dar cine credeai, bătrâne?
— Lasă-l în pace! Asta-i doar între noi!
— Nu se poate… e prea târziu. Zarurile au fost aruncate!
— Lasă-l! Spune-mi ce vrei!
— Ştii prea bine ce vreau, bătrâne. Capul tău în schimbul vieţii lui Naej!
— Nu vei avea niciodată ocazia!
Uezen îşi adună puterile şi lovi, dar fulgerul ricoşă din secure direct în sferă. Naej scoase un strigăt înăbuşit şi căzu la pământ…
— Nuu! strigă Uezen disperat.
— Ha, ha, ha! Pregăteşte-te bătrâne, corpul tău va fi aruncat la bestii! Craniul tău va sta în mâinile mele!
Uezen încercă să se apropie, dar Anuk şi sfera dispărură concomitent. Naej privea într-un punct fix, respirând sacadat. Îl strânse de mână şi începură să urce prin fântâna neagră…
— Iartă-mă! fură ultimele cuvinte ale profetului.
— Sufletul tău va fi veşnic de partea luminii, spuse Uezen, ţinându-i palma pe frunte.

*

Corpul neînsufleţit al profetului se afla în mijlocul mulţimii. Uezen şi Mud îl stropeau cu ulei de Zabal, rostind incantaţia morţii. Apoi aprinseră focul.
— Moartea ta şi veşnicia tuturor, bunule prieten. Fie ca Paradisul să renască din lacrima ta. Fie ca sufletul tău să se reîntoarcă pur la Democles…
În avanpost toată lumea tăcea. Moartea profetului fusese un avertisment clar. Nu aveau timp de regrete. Fiecare îşi cunoştea foarte bine rolul. Cu toţii erau doar piese de puzzle pe care destinul le adunase într-un punct din univers, pe planeta Nede, acolo unde două sute de mii de oameni aveau să cunoască forţa armatei lenuriene.

*

Sirenele începură să sune. Tancurile înaintau silenţios.
— Când ajung în câmpul de mine, la semnalul meu, loviţi tot ce mişcă! spuse Uezen trăgătorilor de elită.
În scurt timp, exploziile dezactivară scutul deflector al tancurilor din prima linie.
— Acum!
Tunurile ionice îşi începură tirul constant şi precis. Însă din spatele tancurilor cu comenzile paralizate, topterele lenurienilor ţâşniră în toate direcţiile, regrupându-se apoi, la distanţă de câteva mile, în două formaţii. Una se îndreptă spre avanpost şi cealaltă spre munţi. Tunurile laser trăgeau în rafală din turnurile avan-postului. Topterele se învârteau în aer ca nişte muşte bete şi se izbeau de stânci. Altele reuşiră să se apropie, lansând bombele termobarice. Undele de şoc produceau cratere uriaşe în apropierea avanpostului. Zidurile tremurau, fiind gata să cedeze dintr-o secundă-n alta.
Anuk urmărea bătălia din camera de comandă a Modorului. Imensul vehicul blindat era flancat de mai multe tancuri.
— Stăpâne, turnurile avanpostului au cedat, spuse comandantul Norega. Topterele au reuşit o breşă în peretele nord-vestic.
— Să intre vandokarii! Atacaţi din două flancuri! Cinci legiuni să pătrundă prin breşă şi alte cinci să forţeze intrarea principală!
Soldaţii avanpostului se luptau din greu pentru menţinerea poziţiei, dar armele telepatice nu aveau niciun efect. În câteva minute mai mult de cincizeci de mii de suflete pieriră din cauza rafalei puternice a vandokarilor. Lerman şi Suara încercau să salveze cât mai mulţi răniţi însă puterile li se diminuau cu fiecare transfer de Zetta.
În spatele porţii principale, Mud şi zece legiuni de soldaţi aşteptau apropierea inamicilor. Zen Dyva şi trupa de elită a trăgătorilor îi flancau de pe partea stângă. Vandokarii se apropiară de raza de atac.
— Acum! spuse Zen Dyva.
Rachetele decolară cu zgomot. Vandokarii se aşezară în poziţie defensivă, iar rachetele loviră scutul fără efect, căzând la sol şi scoţând un fum subţire. Dar, după câteva minute, vandokarii începură să tragă unii în alţii, înnebuniţi de virusul turbării. Virusul cu priză la Vorex, testat luni de zile în laboratoare, era eficient.
— Ce se întâmplă, stăpâne? îl întrebă generalul Tran pe Anuk. Parcă ar fi turbaţi.
— Se pare că nu va fi aşa de uşor, precum mă aşteptam, răspunse edenianul. Anunţă retragerea. Mă voi ocupa personal de avanpost.
Linişte. Trapa vehiculului de comandă culisă şi Anuk ieşi afară. Furios, ridică dintr-un singur gest al mâinii topterele care-i stăteau în cale şi le aruncă lateral. Când se apropie de raza de atac a blasterelor, Uezen ordonă deschiderea focului. Anuk respinse primul tir dintr-o singură mişcare de degete. Apoi îşi adună toată energia şi fulgerul său globular lovi poarta avanpostului care se sparse ca o coajă de ou. În spatele ei, Mud îşi acoperea soldaţii cu aura sa protectivă. Un al doilea fulger lovi cu putere, slăbind forţele edenienei. Atunci, Uezen sări de pe ziduri, în întâmpinarea unui atac ce le-ar fi fost fatal.
Faţă în faţă, cei doi edenieni urmau să decidă soarta luptei. Anuk ridică două tancuri Ural şi le aruncă asupra lui Uezen. Acesta le respinse cu greu şi ripostă cu palma vibratoare. Unda de şoc trecu pe lângă Anuk ca o boare de vânt.
— Ha, ha, ha! Bătrâne, numai atâta poţi?
Anuk îşi întinse mâna şi începu, de la distanţă, să-l strângă de gât pe bătrânul edenian. Uezen cedă încet-încet, căzând în genunchi.
— Să faci întocmai cum îţi spun! îi spuse Mud lui Namur care tocmai venise din sectorul nord-vestic. Încă nu eşti pregătit!
Edeniana alergă spre Uezen, încercând să-l salveze. Degeaba… Expunerea la Nagur de-a lungul deceniilor îi slăbise considerabil puterile. Anuk o prinse cu cealaltă mână şi o ridică în aer.
— Repede, repede, nu ştiu cât va ţine! le spuse Namur ultimilor supravieţuitori ai avanpostului. Aceştia, împreună cu Zen Dyva, se teleportară pe nava Perseus care aştepta camuflată pe orbită.
— Uezen, Mud? întrebă Remo aflat la pupitrul de comandă.
— N-au vrut să vină, spuse Namur. Mi-au zis că e prea târziu pentru ei. Şi că avem nevoie de timp.
— N-am fi avut nicio şansă, spuse Lerman.
— N-ar fi trebuit să rămână! N-ar fi trebuit să rămână! izbucni sereniana.
Lerman se apropie cu prudenţă şi puse mâna pe umărul iubitei sale.
— Suara… Nici nu ştii cât de mult mă doare! Dar nu mai putem face nimic.
— Anuk va plăti pentru asta! spuse sereniana, schimbându-şi brusc înfăţişarea.
— Nu cu ură, răspunse Namur. Nu cu ură. Folosiţi Zetta. Să fim uniţi. Numai aşa îl vom putea învinge.

*

Anuk privea cu dispreţ corpurile neînsufleţite ale celorlalţi doi edenieni.
— Vezi, generale Sergius? Doar nişte cadavre. Asta va fi soarta tuturor celor care ne vor sta în cale. Tăiaţi-le capul şi aruncaţi corpurile la bestii.
— Stăpâne, spuse comandantul Norega apropiindu-se, Jafar Al’Karuum ne transmite că s-a ocupat de transport şi e nerăbdător să vă întâlniţi.
— Spune-i că-l aştept în avanpost. Până atunci, trebuie să-mi adaug două noi trofee la colecţia mea…