Noaptea friguroasă se lasă peste oraș iar pe treptele unei clădiri foarte mari,care pe semne că este importantă judecând după grandoarea ei,se pregătește de culcare un alcoolic.
Dimineața în sfârșit a venit.În urma plângerilor unor persoane elegant îmbrăcate și deci importante care după hainele lor impecabile și foarte scumpe lucrau în acea clădire mare și importantă alcoolicul este luat de un grup de polițiști și aruncat prin nu știu ce parc.
"Este ora prânzului!De ce?Fiindcă mi-e foame!" își spune el.Își dă bocancii săi nou nouți furați dintr-un camion în schimbul unei sticle mari de vodka.Înfometat începe parcă să sugă din sticlă precum sug sugarii din tâțe,și tot precum sugarii adoarme încet-încet pe treptele altei clădiri însă nu tot așa de elegantă ca cealaltă și mai mică și deci mai puțin importantă.
Se lasă seara și iată că se trezeste pe treptele unde a adormit și începe să mișune pe lângă un hotel(?) sau un teatru (?).Orice ar fi clădirea este importantisimă!Căci este foarte maaaaaaaaaare și numai lume importantă intră și iese din ea,lume cu haine foarte foarte strălucitoare și scumpe,cu mașini elegante și bijuterii.Însă este o clădire extrem de importantă fiindcă paznicul de la ușă nu-i dă voie alcoolicului să intre "Da' cine ești tu să intri?!" țipă la el și-i spune să-și caute alt loc de dormit că de nu cheamă paza!De era clădirea teatru situația ar fi fost cu adevărat ironică.În timp ce spectatorii stăteau și se uitau la nu știu ce tragedii ieftine de Shakespeare sau drame de alți dramaturgi adevărata dramă se producea afară,lângă porțile de intrare în teatru (?)sau ce era acea clădire.
Este noapte și stă într-un colț în mijlocul unei străzi sub o statuie a unei personalități evident importante cu mâna întinsă sperând să-i arunce cineva un ban.Din senin un domn cu hainele foarte elegante se apleacă lângă el și zâmbind îl întreabă cum e vremea.Neavând un răspuns alcoolicul stă și se uită la el la zâmbetul său alb ca laptele al acelui domn care își scoate din buzunar o mulțime de bani și-i oferă cu generozitate.Înainte să se ridice dă mâna cu el,îl salută și zâmbind se pierde în mulțime acel domn care era pe cât de important pe atât de generos.Stă și se uită năuc la banii din mâna sa la fel de țeapăn precum statuia sub care se află,insă nu tot la fel de important.
Alcoolul este cu adevărat ivorul fericirii,cine se adapă din el e beat deci fericit;beatus-a-um=fericit în latină.Cu banii obtinuți s-a făcut mai fericit și acum merge bălăngănându-se pe străzile umede și obscure.Vede lumea ca pe un puzzle ale cărui piese sunt așezate eronat,dar ce contează?E fericit nu?Însă în minte are imaginea feței domnului aceluia care i-a dat banii cu care și-a cumpărat fericirea,cu zâmbetul acela alb,alb ca norii de primăvară,ca zăpada din sânul iernii.Vede de departe niște lumini niște raze ciudate colorate care vin spre el a căror strălucire îi aduc aminte de zâmbetul domnului generos și crezând ca vine să-i mai dea ceva bani aleargă spre ele.Luminile se fac mai mari și mai mari și iar mai mari până când deodată ceva îl izbește și-l aruncă departe într-o stare de extaz și de fericire.A doua zi se află întins pe o stradă,se pare c-o masină l-a lovit.A fost un accident!În cele 30 de zile de când este la morgă nimeni nu a venit să-l vadă,nici o rudă,nici un prieten nimeni.Era un om prea lipsit de importanță să aibă așa ceva.