agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1891 .



Raveca Vlașin – Universul în miniatură
prose [ ]
Jurnal de lectura

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [shatenne ]

2008-08-01  | [This text should be read in romana]    | 



Fără îndoială că un poet dorește să se valideze mereu prin varietatea discursului său literar. Raveca Vlașin nu face excepție și drept urmare, nu ezită să-și lărgească registrele de limbaj, ca și cele de ordin tematic. Volumul de versuri „Cartea copilăriei”, apărut la editura „Astra-Dej” (2004) este dovada, chiar dacă abordarea literaturii pentru copii în general, și a poeziei pentru copii în special, este un act de mare curaj. Dublu curaj aș spune. Întîi, pentru că deși genul pare minor, este unul foarte dificil. Doi, deoarece, a intra în competiție alături de Elena Farago, Gelu Naum sau Ana Blandiana, poate genera complexe. Indiferent de tonalitățile folosite, știi că cititorul (din fericire numai cel adult) este tentat să te compare cu iluștrii tăi predecesori. Și nu ai de unde să știi de ce și pe cine preferă.
Raveca Vlașin are o vocație lirică prin excelență, mult mai bine valorificată în poeziile destinate celor mici, decît în cele pentru adulți. În „Cartea copilăriei”, nu-și propune să realizeze însă o epopee grandioasă a lumii „celor care nu cuvîntă” și nici a celor care sînt deja „cuvîntători”, copiii. Evocă în schimb, cadrul existențial al acestui mini-univers, ca un martor înfiorat dar curios, ca un reporter: „E ușor trecut de-amiază; Atîrnați pe rămurele / Fluturii își etalează / Aripile, sprintenele” sau „Un arici cu ace mici / Și-un arici cu ace mari / Se porniră doi hoinari, / Prin grădini, printre urzici”. În fața cititorului, pare să se desfășoare un poem al privirii, „curcubeie desenînd”, capabil să colecteze sumedenie de detalii din fluxul unei vieți aparent banale, tulburată uneori de mici întîmplări, triste sau hazlii. Dar acest ochi mirific se întoarce repede spre interior. Acolo, în profunzimi, conștiința asociativă germinează impresii („parcă-s fulgi, parcă-s petale”), face să iradieze amintiri, mai ales în portretele copiilor, proiectează reverii amestecate, într-un spațiu care începe să urce din real în fantastic, asemeni basmelor: „În poiana minunată, / Sub bagheta fermecată, / Fluturi vin și alte gîze, / Colorate buburuze / (...) / După zvon și pregătire / Sosi zîna cea subțire / Zîna Florilor, frumoasă / Gingașă misterioasă / În caleașca de ghiduțe /Trasă de cinci rădășcuțe, / Cu ramuri de coarne-n frunte / Semănînd cu cerbi de munte.”
Colorate, narative, sensibile, păcătuind doar printr-un exces de miniaturizare, subliniat prin insistenta folosire a diminutivelor – explicabil totuși pentru o lume a copilăriei – versurile Ravecăi Vlașin sînt ușor de citit și ușor de reținut. De copii sau adulți, deopotrivă. Și nu numai în română, ci și în franceză și engleză, grație unor traduceri competente aparținînd Iuliei Rogoz Horoba.




.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!