Am fost la cimitir de ziua morților.
Plin de flori, candele aprinse, dacă n-ar fi pietrele funerare, ai spune că e o sărbătoare veselă.
Oamenii, cu buchete de flori în mână, trec pe la mormintele celor dragi, mai vorbesc cu alții veniți din cine știe ce colț al lumii pentru a pune un buchet de flori la părinții, frații sau prietenii plecați dintre noi.
Sigur, acolo unde cei dragi sunt de mult în lumea drepților, rămân mai mult amintirile decât durerea.
Unele amintiri sunt chiar haioase și nu poți să nu râzi chiar dacă ești într-un asemenea loc.
,,- Eram la un priveghi, îmi povestea bunica, Petre bunicul Lăcrămioarei care era un hâtru fără pereche, s-a gândit că nu i-ar strica niște bani câștigați ușor.
Așa că, a prins el un moment în care a rămas singur lângă mort și i-a legat o sfoară în jurul pieptului, a acoperit mortul cu giulgiu, iar seara, când bărbații s-au așezat la cărți și când se strânseseră niște bani, Petre care stătea cu scaunul la picioarele mortului, a tras de sfoară iar mortul s-a ridicat aproape în șezut.
Îți dai seama cum i-a băgat pe toți în sperieți și cum se călcau în picioare, care să iasă pe ușă primul!
Sigur, ușa a fost prea strâmtă pentru unii, așa că au sărit pe fereastră strigând cât îi ținea gura:
- A înviat mortu’, a înviat mortu’!
Petre a așteptat până au fugit toți îngroziți care-ncotro a văzut cu ochii, apoi a strâns liniștit toți banii adunați la cărți și dus a fost, povestea bunica amuzată.
Până s-au dezmeticit toți c-a fost o glumă de-a lu’ Petre, ia-l de unde nu-i!
Cine zice că mai demult tinerii au fost mai cuminți?
A văzut cineva babă frumoasă și copii cuminți?,,
Iar ochii bunicii râdeau.
Și acum râd ochii ei prin florile care-i cresc pe mormânt.
Iar candela îi luminează veșnicia.
Dormi în pace suflet blând.