Proasta satului
Să gândim pozitiv

Seria “Femei celebre”





Când eram copil, Proasta era țața Lenuța, șchioapa din capul satului..Lumea n-o lua în serios chiar dacă porumbul îl săpa bine! Faima i se trăsese de la poveștile spuse cui voia s-o asculte. Locuia singură într-o căsuță din bârne și n-avea cățel, purcel, sau vreun suflet de om prin preajmă.
“Și-n Vinerea Mare, zicea ea, mi-a bătut în poartă...Moartea! N-arăta ca în picturile alea din biserică și nu m-am speriat niam. Niam nu m-am speriat! Am crezut că e o biată femeie, bătrână, purta un bariș negru și parcă n-avea ochi. M-am tot uitat și mi s-a părut că-i leșinată de foame. Din ce-aveam prin casă, i-am dat o strachină de fasole, o ceapă și-o buca’ de mămăligă coaptă. Ce s-a mai bucurat! Zicea că de când e pe lume, n-a primit vreodată ceva, că oamenii numai ce-o văd și se sparie. Iar dumneaei de furie nu cruță pe nimeni, geaba îngenunche unul și altul și se roagă, lasă-mă că nu mi-am terminat treaba. Iaca, eu nu i-am cerut nemica, ba am și omenit-o. Cât a mâncat, n-a scos o vorbă. La sfârșit a zis, bună fasole ai pregătit femeie! Venisem să te iau dar te mai las, poate dai și altora așa bunătate! Și-a dispărut ca și când n-ar fi fost. Dacă n-ar fi rămas strachina din care a mâncat și lingura, aș fi zis c-am visat!
D’aia nu mai mor, Dumnezeu a vrut să mă țină sănătoasă să pot lucra pe la unul și altul cu ziua. Nu sunt mofturoasă și toată lumea mă cheamă la treabă”.
De-o mai trăi țața Lenuța, nu știu, am plecat de copil din sat...și viața mi-a croit alt drum.
Vă închipuiți cât de uluit am fost când într-una din zile, mi s-a părut că am întâlnit-o în București...într-o altă ipostază. Fusesem invitat la o sindrofie și nu-mi mai luam ochii de la ea. Leită țața Lenuța, cu părul ei revărsat pe umeri și negru ca pana corbului! Doar nasul îl avea mai mare, ascuțit și exprima o personalitate puternică... N-am apucat să-mi duc gândul la capăt că mi s-a adresat autoritar: “Am o sarcină importantă pentru dumneavoastră!” Eram așa de surprins că am dat afirmativ din cap.
-Ușile astea nu se închid bine și invitații le lasă mereu vraiște. Vă rog să fiți în prejma lor , ori de câte ori e nevoie!
De ce am executat “dispoziția”, n-aș putea să vă spun. Poate fiindcă vroiam să aflu mai multe despre „țața Lenuța”! Iată ce mi-a povestit un apropiat al doamnei, în timp ce eu, conștiincios, prestam munca voluntară de ușier.
„Madame și când pășește crede că ne face un favor. Locuiește singură, n-are pe nimeni prin preajmă, un cățeluș, o pisicuță, un papagal, să aibă și ea cu cine se certa, să-și descarce nervii. Uneori are draci și vai de mama noastră atunci! Îi plac lucrurile scumpe și toată ziua..înfulecă de s-a-ngrășat... Îh! Dacă n-ar fi așa rea ar stârni milă”!
Contrariat de ceea ce auzisem am hotărât să fac “săpături” pe cont propriu. Iată ce am mai aflat...
Ei de mică i-a plăcut ... Arta! Muzica și poezia sunt viața mea, declarase într-un interviu. “Năzdrăvana” “ deși făcea risipă de efecte speciale în accederea spre absolut, eșua lamentabil.
Dar nu se lăsa, era dornică de a demonstra lumii că...poate!
Prima își arăta disponibilitatea pentru a fi pe scenă sau în orice prezidiu.
În anul de grație...., un compozitor celebru a fost sărbătorit în toată lumea. Un asemenea eveniment nu trebuia scăpat, așa că, repede, repejor, s-a înființat pe scenă cu părul ei răzvrătit. Zumzăitul și murmurul din sală au încetat când a ridicat mâna la cincizeci de centimetri deasupra capului, într-o așteptare atât de lungă, că a devenit stânjenitoare. Dar și când s-a înfipt în aer, un Aah, poate de ușurare, poate de surpriză, s-a auzit din mulțime. Spectatorii îi urmăreau mimica feței, ondulațiile corpului și nu mai auzeau „nemica”, întreaga lor atenție era concentrată la giumbușlucurile “Artistei”.
După ce a ascultat în tăcere reprezentația, publicul s-a deslănțuit, fluiera, bătea din palme și picioare, striga Biiis!
Fiindcă oamenii se distrau pe seama ei, era invitată la concursuri, i se luau interviuri, era nelipsită la întâlnirile mondene și chiar științifice!
Așa cum era , nu deranja pe nimeni ! Cataclismul s-a produs când i-a intrat în cap că nu e o simplă muritoare, ci Maestră între Maeștri, al cărei nume trebuie rostit cu ...plecăciune..
Ca atare , a înființat un concurs pentru a i se păstra în veci numele, a publicat o carte premiată în mare grabă și pentru a-i trece de urăt când binevoiește să vină la serviciu, a angajat cu jumătate de normă “prietenul”, ce interpreta la mandolină versuri de dragoste, de genul:
“Iubito
Când sunt cu tine
Uit că exist...”
din volumul său “ Muzica sferelor translucide”. Ea îi cerea, spune-mi că sunt frumoasă, talentată, genială ! Nu-i așa că formele mele plinuțe, gușița pe care o ciupești cu atâta delicatețe, te inspiră ?
- Mica mea libelulă, noctambulă, dacă n-ai fi așa fudulă...
-Domnule, nici în glumă să nu mă ironizezi! Ești creația mea, de mai continui te trimit de unde ai venit...
Astfel s-a stins cea mai frumoasă idilă între un Quasimodo modern și Scorpia neîmblânzită.
Deși a suferit puțin, „mica libelulă” nu putea să abdice de la principii, când vorbești de ea, este cea mai cea! A găsit repede compensație în și mai multe apariții publice.
Gusturile lumii rafinate sunt un pic perverse, așa că domnii “elitiști” au declarat-o Omul Anului, apoi au premiat-o c-o medalie din aur care, ulterior, s-a dovedit a fi din tinichea! Nimeni nu i-a spus adevărul, răutatea ei a intrat în legendă! Dacă vreau, a atenționat o colegă care îndrăznise s-o înfrunte, prin relațiile mele te fac un Nimenea!! Să-ți vezi în lungul nasului, țărancă proastă! Cei ce se învărteau în preajma ei o menajaseră conform principiului “Nu e bine să te pui rău cu Zuza”.
Numai că niște tineri au ajuns la exasperare și n-au mai suportat să le dea lecții de măiestrie. În mare taină au hotărât s-o tundă, șamponeze și despăducheze... poate așa va fi deparazitată de idei preconcepute. Paradoxal, tinerii au reușit și Zuza a demisionat. După această întâmplare, „Frumoasa Despletită” s-a înmuiat o vreme apoi iar s-a cocoțat într-o funcție de nu-i ajungeai cu prăjina la nas.
De la înălțimea ei, a mai dat un interviu. Ceea ce este legat de viața mea, din fragedă pruncie și până azi, reprezintă istorie! Prima păpușă, bețișoarele și mâzgălelile pe un abecedar, chiar și pantofiorii mei de “cenușăreasă”. Toate vor fi exponate într-un viitor muzeu. Această aspirație îmi dă energia de care am nevoie să fiu o luptătoare! spunea ea.
Cu trecerea timpului se simțea tot mai goală pe dinăuntru. Uneori îi venea să țipe de atâta singurătate. Își dorea cu disperare, seara , să o mângâie cineva, să-i adreseze o vorbă bună chiar dacă la întrunirile publice primea numai omagii. Prietenul de odinuară n-o mai căuta, se plictisise să o tot tragă de gușiță.
Erau momentele ei de îngândurare și restriște. În fața unui șemineu cu flăcări jucăușe, înconjurată de tablouri, visa la muzeul panteon, ce i-l va închina posteritatea...
Și-am încălecat pe-o șa
Și v-am spus povestea mea!...


Note la subsol

Această parte a poveștii este autocenzurată că nu vreau ca eventualii cititori s-o identifice pe Zuzuca. Eu țin la Ea fiindcă e Balșaia!.............

Cât despre legătura Ei cu Proasta... la țară, țața Lenuța nu se înzorzona cu tot felul de nimicuri pentru a stăluci și a fi în centrul atenției. Câștiga prin bunătate. Zuzuca, școlită și poleită cu tot felul de funcții și distincții, este devastator de rea , deși declară “Eu pre mulți am ajutat”! Dar pe Moarte n- ar fi avut cum să o păcălească.


Nicolae Aurelian Diaconescu