Respir tacerea, o sorb cu toata fiinta mea, prin toti porii. Deshidratat cum sunt am senzatia ca ea ma va readuce la viata. Dar ea...Ea imi trezeste atatea amintiri ciudate. Un fel de suma aritmetica a bucuriei, tristetei, duderii, extazului, iubirii, dusmaniei...toate laolalta amestecate intr-un cocktail ciudat. Cocktail ce sunt nevoit sa-l beau zi de zi...La aceleasi ore...precum diabeticul - insulina, drogatul - doza, vampirul - sangele inca aburind al tinerei victime...
De fiecare data are acelasi gust straniu, ce-mi pare atat de familiar, si pe care sunt gata sa-l aflu in penultimul strop, dar care dispare in ultima fractiune de secunda. Si-atunci intregul puzzle de amintiri se destrama.
Ma simt condamnat ca Ocnus la aceasta munca nesfrasita care totusi imi va aduce implinirea intr-un final. Final ce-l intrevad atat de aproape la fiecare respiratie si care se destrama ca o naluca datorita plamanilor mei neincapatori.
Sunt relaxat. Stiu ca ar trebui sa-mi pun o mie de intrebari: "Unde sunt?", "Cine m-a adus aici?" sau "Cu ce scop m-a adus?" dar...La ce folos? Asta e singura intrebare ce mi-o pot sopti la urechea surda a sufletului bolnav de atata tacere.
Ma uit prin ferestruica zebreluita si mi se pare ca si soarele s-a plictisit sa mai straluceasca. Sa fie linistea varcolacul ce la inghitit?
Am zis fara intrebari! Incerc sa privesc in gol dar aerul slefuit de atata tacere imi reflecta chipul destins. Zambesc?! Nuu! Nu am voie! Ma urasc...! Tacerea m-a adus aici! Sau..nu! Nu stiu...
Inchd ochii. Las tacerea sa-mi invaluie tot corpul. Simt presiunea ei. Camera e prea mica. Iar volumul trupului meu o stanjeneste. De aceia imi soarbe toata vlaga iar eu imi deschid plamanii, precum o prostituata picioarele primului client, in speranta ca vom reusi acea relatie de simbioza perfecta.
Am reusit!? Nu-i mai simt presiunea. Sau de atata tacere, peretilor murdari si coscoviti ai camerei isi scutura matreata mangaindu-mi fata, ca mai apoi sa ma acopere ca un strat gros de zapada, calduros, confortabil, ce ma pironeste pe podeaua murdara a incaperei cu niste piroane imense de catifea. Ma intreb ciocanele de ce or fi de nu scot nici un zgomot. Nici unul macar! Unul singur ar fi de-ajuns sa-mi aduca eliberarea. Dar...
Si ei mi-au spus. Trebuia sa-i fi ascultat! Trebuia sa ma fi lasat legat de catarg, cu urechile infundate cu ceara. Dar...Acum eprea tarziu...! Adio Penelopa...! E prea placuta senzatia. Sa fie si ultima? Urmeaza sa inghetz cu totul?! Chiar tot? Buzele deja-mi sunt acoperit de un strat gros de promoroaca. Nu mai pot lupta! Renunt! Recunoosc! Esti mai tare decat mine. Ce vrei sa fac? Unde vrei sa ajungi?
Razi..!Razi de mine..!Asa fura-mi lumina! Ascunde-mi soarele..! Strange-ma intre peretii zoiosi ai temnitii tale..! Sufoca-ma..! Ingheata-ma..!
Acum ce-ai sa-mi mai faci? Oricum nu mai simt nimic..! Ha ha ha..! Tu nu poti gresi...Ha ha ha...Uite ce-ai facut! Ha ha ha
Inchid ochii. Si imi astept sfarsitul in tacere. De parca s-ar putea si altfel. As rade daca nu mi-as simti sufletul strans in ghiara durerii. Ma doare?! Ce se intampla? Pleci?! Ma lasi?! Cui?! Nu ma lasaaa...! Te vreau inapoi..! Era bine cu tine...Te roooog, vino inapoi...!
Stralucirea soarelui ma orbeste. Ma gandesc ca s-ar putea sa nu mai vad niciodata. Aerul imi sparge plamanii. Respiratia mi se precipita, iar durerea culmineaza precum o regina, strangand cu putere sceptru ce o face sapana fiintei mele. Iar el zambind supus pulseaza cu bucurie in mana celui mai vechi tiran, imprastiind suferinta prin toate capilarele.
Ajutoooooooo....! Stiam eu ca Tu nu gresesti niciodata! Doar te-ai jucat cu mine. Acum e randul tau sa razi! Ti-as implora iertara daca as putea. Dar tu, prevazatoare, mi-ai cusut buzele ca nu cumva sa-ti fac rau; sa nu rup vraja ta. Insa stiu ca tu intelegi ce vrei sa-ti spun. Citesc mila in ochii tai mari si blanzi. Ma mangai pe crestet cu gingasie, te apleci asupra-mi si-mi soptesti usor: "TACEREA E UN TEST !" apoi dispari pentru totdeauna, condamnata de zeul suprem pentru ca ti-ai incalcat juramintele.
Iar eu...trantit la pamant, sleit de puteri, mirat de forma ce ai ales sa o iei ca sa ma inveti ce-l mai tainic mister al tau, cutremurat de sacrificiul facut, plang in tacere, hotarat ca de-acum inainte sa urc cu bucurie spre locul unde tu m-ai fi asteptat daca-ai mai fi existat...
Incerc sa-mi strang lacrimile in pumni, sa le fac sa taca, sa le fac sa-ti respecte legea pe care Tu ai ales s-o incalci pt mine. Dar stiu ca nu voi reusi niciodata. Ele vor striga o vesnicie:
"Nu stiam ca esti Tuuu!..Ca esti Tu!..Esti Tu!"