agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-16 | [This text should be read in romana] |
Îți mângâi sufletul cu buzele și suflu ușor, cald, în acel loc lumina îi începe să tremure abia perceptibil. Lacrimile-mi curg de-atâta frumusețe și unde te ating răsar flori transparente, albe. Recunosc parfumul, așa miros așternuturile în care ți-ai odihnit trupul și brațele în care ai stat, ale mele.
Privesc drumul așezată în poartă pe băncuța meșterită de tine. Te așteaptă odihna în casă, pe masă sarmalele fierbinți, mămăliga galbenă cum numai eu știu să fac, cu multe cocoloașe, afumată. În vază o garoafă roșie de care e prins un bilețel: la mulți ani, iubitule! Mai bine închid ochii, să te văd cum te grăbești să te întorci. Cam mergi șchiopătat și doar ți-am spus să îți iei pantofi cu un număr mai mare. Niciodată nu mă asculți, de parcă aș fi o proastă ceva, dar lasă. În gând te bat pe umăr prietenește, te ridic și te aduc în zbor acasă. De deasupra lacului se văd peștii, algele unduindu-se, nu știam. Ne zărește o babă, rămâne săraca cu gura căscată, iar tu o faci să creadă că suntem îngeri aruncându-i de aici de sus un pumn de monezi. În pușculița noastră, o sticlă de lapte veche de când eram copii, nu vor ajunge. Abia când se va umple vom merge la mare pentru prima oară în viață, sau…hai să te duc acum. Ce idee! Mă săruți și îmi mângâi părul: -Iar visezi? De data aceasta ce mi-ai mai făcut? Mi-a plăcut? Te așezi pe bancă și îți povestesc cu ochii în ochii tăi, atât de aproape de țărmul cu scoici albastre și nisip galben. Sunt valuri mari că ne dărâmă. Pescărușii ne cred zei și prind pentru cina noastră un pește. -Dar tu ce ai făcut la muncă, te-a mai pus tot pe tine să speli sala de dușuri și W.C.-ul? -Nu. Privești în pământ. Înțeleg. -Uite o furnică verde! Norii acoperă soarele și începe să plouă. Stăm nemișcați pe bancă, îmbrățișați. Deschid gura și beau, beau tot cerul, dar tot mai rămâne unul. -O să avem un copil presimt. Se interesează de noi Universul, unde locuim, ce posibilități avem, cum mai suntem pe dinăuntru, ce ne dorim... Mă iei în brațe, mă învârți până visul din mine amețește și cade afară să-l vezi și tu. Mergem toți trei la masă. Ce bine că am păstrat bomboane în cutia de sub pernă și nu le-am ronțăit pe toate aseară când ți-am vegheat somnul. Nu știu de ce ai avut temperatură, poate ai răcit când ne-am fugărit goi prin vița de vie. Acum ești bine. Scot din dulap cadoul. E ceva ce sigur o să-ți placă. Te-am văzut lângă mine invizibil când l-am cumpărat, de bucurie chiuiai și vânzătorul nu știa de unde se aude. Un telescop. Astă seară ne urcăm pe acoperiș, să vedem mai de aproape cine ne-a zămislit și ne-a potrivit. Mă trec fiori gândindu-mă că putea să ne facă străini. Asta da moarte. Bate cineva în ușă. Se deschide singură și rămâne așa. Nimeni nu intră, dar mie îmi pare că aud pași furișați. Mă uit la tine, nu e în regulă expresia ta, te miros eu, ai pus la cale ceva. Dar cu cine? Ah, doar vecinul nostru se mai ține de glume. Acum o săptămână l-ai învățat să ne vopsească pe dinafară geamurile, iar eu tot așteptam să se facă zi în zadar, rămânea noaptea. Am crezut că trăim un eveniment nemaipomenit și nu am vrut să te mai las să te dai jos din pat, mă încolăcisem în jurul tău. Ce râdeai! -Care ești mă acolo? Iau mătura și o vântur din fugă. Aproape cad după ce dau colțul casei evitând coliziunea cu o cutie imensă de carton, din care se aude ceva ce seamănă cu …nu știu cu ce. O hoardă de pisici reușesc să scape, unele ca arse fug peste gard, altele rămân să cerceteze terenul curioase. Ultimul iese glumețul plin de păr,zgâriat tot pe mâini. Dar râde singur mie nu-mi vine. Pentru o fracțiune de secundă am crezut într-un cadou pentru mine. Îmi ascund totuși dezamăgirea. -Hai mergi în casă! Eu alerg pe un cal negru, prin pădure. Copacii vorbesc, îmi arată drumul spre palatul frumosului adormit, tu erai acela. Urma să te salvez cu o sărutare. Toate acestea în timp ce cobor să aduc must din pivniță. Privind umbrele tremurătoare pe zid, parcă mă simt nesigură și bătrână. Am nouăsprăzece ani. Suflu în lampă, rămân pe întuneric, printre șoareci, păianjeni, posibil și un șarpe. Am mai găsit aici unul când eram mai mică. Unde ești mamă, unde ești tată? Dacă nu erai tu înnebuneam rătăcită prin viață, singură, fără cineva să-i pese că exist. Aș fi vrut totuși să fie altfel, să dau timpul înapoi...Dar de ce să nu-l dau chiar acum? Mama îmi împletește părul cântând. Ce bună e atingerea, ce moale, mă adoarme! Prin cărămizile din ziduri trec raze, e sufletul tău căutându-mă. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy