Rugă II
(poem)


Lasă, Doamne, prostia să doară, îngâmfarea să pută precum gurile cucoanelor boite. Lasă-i să simtă pe nevolnicii ce sar când văd o băltoacă, ce se scutură când puful de păpădie le gâdilă nările.
Mă mișc printre ei și simt că trăiesc din ce în ce mai puțin. Îi aud cum scot sunete bizare din încorsetările spațiului îngust al dureroasei lor existențe și leapădă pe gură ghemotoace de cuvinte fără idei și clipesc, dar nu văd nimic din cauza neputinței, numai mirosul de mâncare îi mai face să-și miște picioarele și mâinile trupului anchilozat iar nările să li se umfle precum velele la corăbii.
Într-o zi m-am așezat și eu în rând cu ceilalți, cad rareori în patima curiozității grosiere, și-ncercam să-l înțeleg pe cel care se afla în fața noastră. "Încercam", am spus foarte bine pentru că nimeni nu înțelegea nimic din ceea ce el striga, de acolo de unde se afla, către cei mulți, dar...comentau și erau de acord cu el.
De unde veniți și cine v-a adus pe Pământul lui Dumnezeu?
Câțiva s-au uitat la mine și mi-au spus:"Păi, el este Dumnezeu!...Tu nu-l cunoști?
- Nu. Dumnezeu este nevăzut și ca să ajungi să-l vezi...
- Vino cu mine; mi-a spu un moșneag "non passibus aequis" cu barba roșcată: ia și citește marxismul.
- Ce să citesc!?
- Ai auzit destul de bine. Pe toți aceștia pe care îi vezi acum, ca pe niște umbre, i-am învățat marxismul și au devenit marxiști...
M-am trezit din vis, Doamne, și am venit să mă rog Þie...Ridică negrele valtrapuri și lasă lumina soarelui să ne pătrundă. Umbrele întunericului se așează din nou peste lume, Doamne.
Acum 2007 ani, într-un oraș din Israel, s-a născut Iisus.
Doamne, cât de urgisit a fost poporul acela pe care Tu l-ai ales.
Ne-ai spus "oameni", Doamne, și ai mei, ca semn de respect pentru cuvântul tău, au dat numele acesta unui vârf de munte. Poate că Domnul Iisus îl va alege ca tron al revenirii sale.
Privește, Doamne, cât de urgisit este poporul acesta și nedorit în tot ce face...
Iartă-i, Doamne, pe supușii tăi că nu știu ce fac.