Capitolul 1 – Serviciul

Făcându-și loc la birou, Athanael Bibliou se aplecă peste tăblia lucioasă de scoarță de nuc și suflă cu grija dunele minuscule de praf așezate pe ea în timpul nopții. Se feri la timp, cu o mișcare grațioasă de baletin de elită, de norișorul rezultat, apoi trase sălbatic scaunul de spătar și se aruncă în el.
Avea de gând să-și înceapă o nouă dimineață la serviciu, dar monitorul calculatorului din fața sa părea a fi de o cu totul altă idee, așa că renunță. Nu pentru mult timp, căci avea să-i fie în curând foame și dorea să profite de pauza regulamentară de masă pe care firma sa i-o asigura în fiecare zi în care se apuca de muncă. Își aprinse deci pur și simplu ordinatorul, iar monitorul se lumină și el dintr-o dată la față.
Prefăcutul!...
În stânga sa se afla o fereastră și privind-o cu atenție zărea pe partea cealaltă priveliștea veșnic amuzantă a unui comisariat în care în fiecare an erau angajați un număr variabil de absolvenți ai Academiei de Poliție. Aceștia erau de obicei niște flăcăi nesuferiți, cu uniformele lor scrobite sau mototolite, după gust, dar din când în când printre ei mai apăreau și tinere fete momite probabil de aura aventuroasă a instituției universitare mai sus pomenite, iar atenția cu care privea se îndrepta atunci spre acestea.
Chestie de gust.
Nimic deosebit nu-i reținu azi însă privirea, așa că reveni la îndeletnicirea sa de predilecție, și anume studierea declarațiilor de venit ale unor diverse persoane. În acest nevinovat hobby era avantajat și de faptul că voluminoasele dosare ale acestora îi erau oferite cu promptitudine de către secretara sa personală, atunci cand venea la birou.

Capitolul 2 – Serviciul

Pentru a aprecia cu desăvârșită obiectivitate și profesionalism starea pură, am zice ideală, a unui individ, experții recomandă folosirea unui instrumentar divers și fantezist, printre care autoaprecierea monetară a valorii și a contribuției sale personale la evoluția spirituală și materială a societății în care se află, facută în general pentru o valoare arbitrară de 365 de zile, ocupa un loc de frunte. Renunțând la jargonul de specialitate, e vorba în fapt de un element psihologic banal, dar folosit cu dibăcie pentru motivarea spre autodepășirea performanței, iar firma care crezuse de cuviință să-l angajeze printre oamenii săi și pe domnul Athanael Bibliou se ocupa de dimensionarea atentă și maximizarea, uneori penală, a acestui factor.
Orice lege psihologică e facută mai ales din excepții. După declarația unuia dintre patronii domnului Bibliou (singurul de altfel), activitatea de ansamblu a firmei nu era una profitabilă, dar aceasta se pare că nu-i micșora cu nimic părerea bună despre sine tradată de opulența biroului în care îi primea câteodată pe angajații săi.
Vecinătatea comisiaratului, e bine să lămurim încă de pe acum acest lucru, nu e una întamplătoare, ba dimpotrivă.


Capitolul 3 – Trezire

Adeline Poupou își deschise ochii, care se încăpățânau și în dimineața aceasta să rămână somnoroși. Nu avea cămașă de noapte, așa că adoptase o ținută mai degrabă jenantă, constând în diverse transparențe dantelate însoțite de o scufie parfumată de mătase. Culorile care compuneau această garderobă erau asortate într-o paleta întinsă, variind de la griul perlat și ajungând la un roșu rușinos.
Efectul de ansamblu era unul de trezire rapidă, dacă nu a ei, atunci cu siguranță a oricărei alte priviri ce s-ar fi oprit asupră-i.
Se întinse grațios și se gândi la oglinda care o aștepta în baie. Astăzi avea de gând să-și modifice o parte a buclelor și să adauge și un nou efect microtriunghiularo-optic asupra tenului său, elastic și fin.
Apoi se năpusti și opri alarma răgușită a ceasului care o trezea dimineața, răsucindu-i gâtul. Nu-i părea rău, era o moarte rapidă și nu foarte dureroasă.

Capitolul 4 – Trezire

Adeline Poupou nu era singura care se trezea în această dimineață. Îndrăznim să spunem, ea nu era nici măcar excepția care să întărească regula. Multe alte fete, unele chiar mai drăguțe, sau cel puțin mai dezbrăcate, se treziseră deodată cu ea. Efectul era unul foarte obișnuit, căci ceasul căruia Adeline îi făcuse puțin mai devreme felul avea un glas deosebit de pătrunzător, iar izolarea fonică nu era una dintre cele mai importante caracteristici ale construcțiilor din acel cartier.
Ieșind din baie, ea abia avu timp să-și despice sfertul de mar pe care îl mânca în fiecare dimineață, când la ușă se auzi sunând soneria.
Erau cei doi lucrători care veneau în fiecare dimineață să-i repare ceasul, iar Adeline se grăbi să le deschidă, căci salvarea coardelor vocale și înlocuirea gâtului unui ceasornic erau operații dificile și mai ales mari consumatoare de timp. Până seara totul trebuia să fie gata.
Se trezea greu dimineața, alte coarde vocale se dovediseră cu totul neputincioase. Era nevoită deci să platească aproape o avere pe cei doi artizani ceasornicari, dar merita efortul.
Cât despre celelalte fete care locuiau în jur, ele mai puteau rămâne un timp lenevind în pat.