agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-11-24 | [This text should be read in romana] |
III Concluzii
Bazându-mă pe cele două teorii de mai sus, aș putea scrie două cărți foarte interesante și total diferite despre același subiect: „ce este viața?”. Dar cum se explică acest lucru? Cum poți enunța două teorii complet diferite pe care le poți argumenta la fel de bine? Și sunt convins că la orice întrebare legată de viață aș putea foarte bine da câte un răspuns pentru fiecare dintre cele două teorii. Și la fel de bine aș putea scrie o a treia, o a patra, o a mia teorie la fel de plauzibilă și la fel de corect argumentată. Poate unii (de fapt, sigur unii) mă vor contrazice când spun „corect” argumentată. Dar aceasta este doar din cauza limitării pe care mi-am impus-o asupra spațiului ocupat de cele două teorii. Nu am vrut să scriu câte o carte despre fiecare, ci doar să subliniez aspectele importante ale fiecăreia. Dar să revenim la întrebare: cum este posibil acest lucru? Simplu. Toate teoriile pornesc de la o axiomă (sau mai multe). Această axiomă, în cazul nostru, va fi un adevăr universal valabil pe care tocmai această universalitate îl face plauzibil fără nevoia unei argumentări. Pornind de la o astfel de axiomă se poate dezvolta o teorie. Dacă schimb axioma, se schimbă și teoria. Iar, după cum spuneam, caracterul său universal o va face incontestabilă. Și, fiind axiomă, nu trebuie (și nici nu poate fi) demonstrată. De exemplu, îmi aleg ca axiomă faptul că totul pe această lume are un scop. Rezultă o filosofie optimistă cu multe posibilități de extindere. Dacă apoi consider axioma „totul pe această lume este inutil”, rezultă bineînțeles o filosofie total opusă primeia. În plus, dacă ascunzi axioma undeva în text (adică nu începi textul cu expunerea axiomei) sau nici nu o formulezi ci doar lași să se înțeleagă că acest lucru este un adevăr incontestabil, atunci mulți nici nu vor sesiza această diferență (poate doar în cazul unor axiome care se neagă reciproc, ca mai sus) și nu vor înțelege cum s-a ajuns la filosofii care se bat cap în cap. Bineînțeles, citind cu atenție ambele texte, în paralel sau la un interval mic de timp, vom observa imediat diferența aceasta. Și asta pentru că soluția cea mai simplă de a găsi un defect de logică într-unul din texte este de a-l confrunta cu altul prin aplicarea logicii dintr-un text asupra celuilalt. De exemplu, în cazul celor două texte de mai sus, am presupus pentru primul text ca fiind incontestabilă existența lumii materiale așa cum ne-o dezvăluie știința (dar și observarea directă). În al doilea text am pornit de la un paradox: realitatea este independentă de conștiință, dar noi nu o putem cunoaște decât prin intermediul conștiinței. Astfel am ales drept incontestabilă imposibilitatea de a cunoaște cu adevărat ceea ce este real. Pornind de la această afirmație, prima teorie este total inconsistentă și se dărâmă total. La fel, acceptând prima axiomă, a doua teorie nici nu mai poate fi formulată. Totuși, la o primă privire, textul al doilea pare mult mai plauzibil. Ideea de bază (imposibilitatea cunoașterii realității) pare mult mai bine pusă la punct. La începutul textului, am adus argumente în această privință. Pe când în primul text, nici nu am pus la îndoială veridicitatea ideii de bază. Așa că un adept al textului II poate oricând infirma teoria I, pe când un adept al textului I nu poate aduce alt argument decât „ba nu!”. Dar o privire atentă va scoate la iveală problema textului II. Tocmai faptul că am argumentat ideea de bază ne duce la concluzia că acea idee nu este de fapt axioma de la care am pornit. Trebuie căutat mai în profunzime. Cum am argumentat? Realitatea este independentă de conștiință, dar noi nu o putem cunoaște decât prin intermediul conștiinței. Iar conștiința fiind subiectivă, ceea ce cunoaștem despre realitate este îndoielnic. Aici se observă o idee căreia nu-i dăm prea mare importanță: dar conștiința ce e? Dacă nu cunoaștem realitatea, ce ne spune nouă că acest concept de conștiință definește ceva real? Și iată adevărata axiomă de la care am pornit: existența conștiinței ca intermediar între om și realitate. Nu putem cunoaște realitatea, dar suntem siguri că există ceea ce numim conștiință și că prin intermediul ei primim semnale de la ceea ce numim realitate. Simpla existență a conștiinței este întradevăr incontestabilă. Cea mai succintă definiție a conștiinței este „faptul de a-și da seama”. Deci prin simplul fapt că „ne dăm seama” suntem siguri că avem o conștiință. Dar definirea realității prin intermediul conștiinței deja conduce la o idee sigură asupra realității și deci nu se mai poate accepta imposibilitatea totală de a cunoaște realitatea. Pentru a vorbi despre realitate avem nevoie despre cel puțin o idee incontestabilă legată de realitate. Deci o teorie care afirmă imposibilitatea cunoașterii realității va infirma însăși acea idee primă pe care s-a bazat teoria. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy