Mașina de scris zăcea aruncată într-un colț al camerei împreună cu hârtii mototolite ce se vroiau începutul unui roman rămas nescris poate pentru totdeauna.
Eroul nostru stătea pe scaun privind pe fereastră pierdut în gânduri pe care le lăsa libere să circule prin minte fără să se sinchisească de ele. Îi plăcea să privească ore în șir la păsările ce se așezau pe crengile copacilor tomnatici și să le audă cântecele care îi trezeau amintiri ale copilăriei pure pe care fiecare dintre noi mai devreme sau mai târziu o regăsim într-un ungher al memoriei și care se păstrează nealterată de-a lungul vieții și poate și al morții.
Cum stătea pierdut în valea amintirilor, auzi deodată în spatele lui o voce ironică:
- Ce crezi că o să găsești acolo. S-a dus de mult ceea ce vrei să simți, nu știai asta?
Speriat și uimit, sări de pe scaun și se întoarse să vadă cine este intrusul, amintindu-și că ușa era închisă. De fapt o închidea întotdeauna, nimeni nu-i mai făcea vreo vizită cam de multișor.
- Cine ești domnule și cum îndrăznești să intri așa pe nepusă masă în casa mea. De fapt cum ai intrat…? și dădu fuga la ușă să verifice dacă era deschisă. Ușa era însă închisă, iar cheile se simțeau grele în buzunarul pantalonului. Îngrozit ridică o sticlă de pe masă să se apere împotriva unui posibil atac al străinului.
- Te rog, îmi cer scuze că am dat buzna așa. Voi oamenii vă speriați prea repede de orice este inexplicabil. Dă-mi voie să mă prezint. Eu sunt Lucifer și am nevoie de ajutorul tău.
Pe om îl apucă o stare de leșin, picioarele le simți slabe și se propti de masă încercând să-și țină echilibrul. Dar avu puterea să îngâne:
-Cum? Tu? Nu se poate…
-Ba da. Eu în carne și oase. Stai calm, până pun de-un ceai și o să-ți explic ce vreau de la tine. Așează-te pe scaun ! Vin numaidecât.
Statul pe scaun îl remontă puțin dar tremurul membrelor era de neoprit. Nu mai gândea, aștepta doar. Închise ochii. Credea că visează sau mai rău că a murit.
La zgomotul ceștii de ceai așezate pe masă tresări și privi la chipul din fața sa. Era un om pe la 35-40 de ani, bine îmbrăcat cu un costum evident scump, și cu o privire în care se putea citi hoția și înșelăciunea.
- Hai să-ți spun de ce am venit. Am început să mă plictisesc de relele pe care le fac. Mai ales că oamenii m-au depășit la toate nivelele. Nici prin minte nu mi-au trecut toate faptele lor de acum: sadism, ură nesfârșită, pornografie. Simt că nu mai am rost pe lumea asta și de aceea vreau să mă ajuți. Mă urmărești?
- „Da…” uimit și el de răspunsul dat, așteptă continuarea.
- Vreau să-mi public memoriile ca lumea să înțeleagă cine sunt și ce-am făcut. În schimb te voi face bogat și faimos cum nici nu ai visat ! Ce zici?
Eroul nostru căzu pe gânduri: „Vrea să-mi fure sufletul. Aici e vorba de un pact. Nu, o să refuz. Dar dacă refuz poate să mă omoare și să mă ia cu el în Infern. Ce să fac? Poate reușesc eu să-l pacalesc…” „Bine. Sunt de acord.”
- Perfect …!
- Dar cu o condiție: să pleci după ce termin și nu vreau nimic în schimb !
- Bine. Văd că ești tare pe poziție ! Să începem deci…
- Cu ce te ocupi?
- Parcă n-ai ști ! eu sunt cel care se pune împotriva armoniei și a echilibrului. Fac și eu parte din ele dar încerc să dezechilibrez balanța ori de căte ori mi se ivește prilejul să o fac.
- Dă-mi exemple din istoria omenirii unde ai fost, sau cine ai fost…?
- Am fost la prigoana creștinilor din primele veacuri, măgarul pe care a călărit Christos, cutremurul de la răstignirea lui, am făcut parte dintre cei ce i-au judecat pe Templieri. Eu am fabricat probele să ști. Ha, ha ! Filip cel Frumos a fost un prieten de încredere. Pe Luther eu l-am ghidat. Am pus la cale revoluția franceză, națiunile, deturnarea fascismului, comunismul, capitalismul și democrația turmelor, falsa libertate din timpurile noastre și mai nou corectitudinea politică și terorismul. Toate sunt opera mea ! Grandios, nu?
- Da ! Cred că îmi ajunge ceea mi-ai zis să încheg o istorie a ta. Dar știi că oamenii de azi ridică în slăvi mare parte din faptele tale?
- Mda. Ei mă slăvesc de fapt pe mine și habar n-au de așa ceva. Vreau să apară cartea cât mai repede. Și se făcu nevăzut.
Cartea apăru la două luni de la acea întâmplare. Stă și acum nevânduta prin librării. Ce-i drept a fost scrisă.
Într-o zi la televiziunile de pe întreg mapamondul a fost primită o scrisoare transmisă apoi întregii lumi: „Văd că nu vreți să cunoașteți nimic despre mine. Sunteți mai buni manageri ai răului decât am fost eu. Cu acestea zise, găsiți aici demisia mea din funcția de președinte al răului. Semnat, Lucifer”

Mașina de scris zăcea iarăși în același colț al camerei așteptând poate niște coli albe pentru coperți negre.