Se intuneca. De mai bine de zece zile se tot intuneca, insa soarele se incapatana sa inoate printre nori ca un disperat ce se agata de ultima suflare de aer. Mosk, un ins cam imbecil de felul sau, iesise pe balconul apartamentului si privea deliciosul spectacol. Soarele se ineaca, soarele este pe cale sa se inece. Cainele se gudura la picioarele lui, ale lui Mosk si din cand in cand latra incercand sa-i atraga atentia. O suflare de vant razbatu aerul si se plimba prin parul lui Mosk, incurcandu-l. De trei ani divortase. Ramasese singur, el si cainele. Isi tineau de urat unul altuia. In seara asta insa, se intamplase ceva ciudat care le schimbase cursul vietii. Mosk era cu totul absorbit, iar legaturile sale sufletesti cu cainele, rupte aproape definitiv.
Televizorul amutise in sufragerie, iar Ulük citea cartea cu instructiuni. Ulük era si el un ins cam imbecil de felul lui. In fiecare zi se trezea la sase dimineata, bea o cafea, manca niste fursecuri, fuma o tigara si pornea televizorul. La pranz iesea la restaurantul din colt unde consuma specialitatea zilei, apoi isi facea siesta o jumatate de ora. Pana seara erau emisiuni interesante. Avusese candva o amanta, dar murise intr-un tragic accident de avion. Din o suta saizeci de pasageri a fost singura care a ajuns la spital inca vie. Medicii au facut tot ce se putea face. Zadarnic. Si-a dat duhul pronuntand numele iubitului ei. Avea ochii negri si o fata placuta. Cand a venit Ulük la spital s-a rugat sa moara. Avea mai mult de 99% din corp ars, o mana aproape desprinsa de umar si ochii scosi. Ce-ar fi facut daca ea ar fi fost inca in viata? O iubea ca pe el insusi, n-ar fi putut s-o paraseasca. O clipa s-a gandit sa se sinucida si el, insa n-a gasit nici un mod care sa-i convina. Si in plus i-a fost frica.
In sfarsit soarele se ineca intr-o balta de nori si Mosk fu profund dezamagit. Isi mangaie cainele, cam fara pofta, si se duse in bucatarie. Desfacu o sticla cu bere si o sorbi cu sete. Cainele voia si el, dar de data asta stapanul il uitase cu desavarsire. Suna telefonul.
-Alo,da? raspunse intr-un tarziu cu o voce aproape moarta.
La capatul celalalt al firului, Ulük bombanea ceva in legatura cu televizorul sau care nu mai voia sa vorbeasca.
-Nu ma pricep la televizoare, cauta un meserias.
Vocea din telefon continua sa se auda, dar Mosk inchise. Soarele se inecase privandu-l de o placere deosebita. Cine stie cand va mai rasari din nou si cand se va mai ineca. In mitologia lui Mosk fiecare intunecare era moartea unui soare. Un altul ii lua locul apoi, se zbatea pe cer pana se ineca ori se spanzura si el, insa un asemenea spectacol se arata rar. Mosk il urmarise acum pentru prima data in viata. Poate de aceea si fusese atat de absorbit.
Televizorul incepu sa urle si Ulük tâșni in hol speriat de moarte. Era un film de groaza si groaza ii provoca tot timpul frica. Cauta disperat telecomanda prin toata casa. Sub mese, dupa dulapuri, sub perne, la baie etc. Nu o gasi. Groaza invadase totul:mobilele, lustrele, pardoseala, apa ce picura in chiuveta. Cativa soareci si gongi o zbughira in gaurile lor rugandu-se sa vina deratizarea.Vecinii dadura telefon la politie. Sectoristul ajunse la usa lui Ulük si batu hotarat cu bastonul. Atunci groaza se transmise din usa prin baston in trupul sectoristului care, inlemnit, ramase cu gura cascata si ochii bulbucati, stana de piatra. Televizorul urla din ce in ce mai tare, cu tot mai multa putere. Groaza cuprinse tot imobilul, apoi tot cartierul, apoi tot orasul, tot cantonul,toata provincia etc. O nava extraterestra se petrabusi pe planeta Jupiter. Un tragic accident de nava extraterestra. Televizorul se opri brusc si Ulük il arunca pe fereastra in capul unui trecator inlemnit. Trecatorul muri pe loc. Capul i se facu terci, creierii zaceau pe asfalt si se puse ploaia.
O multime de trecatori se adunasera sa priveasca televizorul facut bucati in capul lui Thol Adversell. Acesta se intorcea de la carciuma din cartier unde isi petrecea seara de seara doua trei ore band rom si discutand cu cativa prieteni. Sub fereastra lui Ulük il cuprinsesera fiori inspaimantatori de reci si nu mai indraznise sa faca nici un pas. O clipa regretase ca nu o ascultase pe nevasta-sa cand il indemnase sa-si faca o asigurare pe viata linistita. Ca simplu functionar la primarie insa nu vazuse nimic care sa-i tulbure lancezeala placuta a plictiselii in care se zbatea.
-Nu aduce mileniul ce aduce orologiul din turnul primariei, ii zisese Sabina, nevasta-sa, o femeie ingrasata de casnicie, cam buhaita si cu parul tuns scurt si carliontat.
Sectoristul, dezmeticit din sentimentul care il electrocutase la usa lui Ulük, temandu-se sa repete gestul, cobori si el in strada, unde, din pura intamplare, datoria si evenimentele il chemau cu disperare. Facu un proces verbal in care consemna totul. Facu calculul traiectoriei televizorului si detecta ca acesta cazuse, cum deja noi am dedus mai inainte, din apartamentul lui Ulük. Cineva din cartier, prezent la fata locului, care se nimeri sa aiba asupra sa un telefon mobil, chema o ambulanta, desi era evident ca nu se mai putea face nimic pentru sarmanul Adversell. Sosi inca o echipa de politie si un tip de la criminalistica. Ambulanta nu veni , asa ca ramasitele mortului fura incarcate in mai multe masini ale celor din preajma si duse la spital. Acolo, doctorii constatara decesul. Medicul legist constata si el acelasi lucru dupa trei ore de munca asidua. Sudoarea ii curgea pe tample si ochii i se inchideau de oboseala. Acasa il astepta nevasta cu o musaca aburinda, gatita dupa cartea de bucate. De asemenea se gandea cu placere la baia in care pusese de curand gresie si o cada noua cu bule de aer care ii vor gadila trupul istovit.
Ulük se ascunsese in debara unde manca pe nerasuflate trei borcane de castraveciori murati incercand sa se prefaca... ca nu s-a intamplat nimic. Suna telefonul, iar robotul refuza sa raspunda. Era pentru stapan, dar acesta se incapatana sa nu-l auda.
-Da, domnule, cu cine aveti treaba? Nu stiu unde dracului este. Lasati-i un mesaj, izbucni robotul intr-un tarziu scos din minti de taraitul sacaitor al aparatului.
-Sunt locotenentul Murgalashi de la politia criminala. Va rog sa-i spuneti stapanului dumneavoastra sa coboare in fata imobilului pentru a-i pune cateva intrebari de rutina asupra mortii trecatorului Thol Adversell.
-Ulük, striga robotul rosu de furie, ai de gand sa raspunzi odata?
Ulük, care intre timp se dezbracase pentru a intra in pat, isi puse un halat si se indrepta senin spre telefon. Ridica receptorul si raspunse:
-Da, aici Ulük, in ce problema sunati?
Coborati imediat, domnule Ulük, sunt locotenentul Murgalashi de la politia criminala, am cateva intrebari sa va pun. Daca puteti aduceti si un avocat, altfel aveti dreptul sa nu spuneti nimic. Totul va fi folosit impotriva dumneavoastra la proces. Daca va stiti gura sparta, va rog insistent sa veniti cu un avocat. Va rog nu spuneti nimic si coborati.
Ulük lasa receptorul in furca. O sudoare rece ii scalda fruntea si un nod i se proptise in gat. Apuca iar receptorul si apela informatiile ca sa ceara numarul de telefon al unui avocat.
-Stiti vreun nume? il intreba operatoarea iritata.
-Nu, doamna, n-am mai avut nevoie de un avocat pana acum. Va dati seama ca nu cunosc nici un nume.
-Domnule, eu ma aflu aici ca sa dau informatii, nu ca sa imi dau seama. Imi pare rau dar nu va pot ajuta.
-Doamna, sunt disperat. Politia ma asteapta in fata casei ca sa ma aresteze, si am urgenta nevoie de un avocat care sa nu ma lase sa vorbesc.
-Pai nu vorbiti, i-auzi,dom’le.
-Nu pot sa nu vorbesc, sunt un om comunicativ in astfel de situatii. Operatoarea inchise la celalalt capat al firului si Ulük ramase cu receptorul in mana cam un minut, privind in gol. Apoi ii veni in minte ca Murgalashi ar putea sa-si piarda rabdarea in ploaia care se intetise.
Mosk mai desfacu o bere si ii dadu si cainelui de data asta. Animalul se bucura si crezu pentru o clipa ca totul va reintra in normal. Ce soarta tragica avusese soarele! Ii privise fiecare miscare,fiecare schimonosire a fetei. Spectacolul il fascinase, ii provocase o placere nebuna, aproape ca avusese orgasm.
Ridica receptorul. Din nou Ulük. Avea nevoie de un avocat. Mosk nu era insa avocat.
-Cauta un meserias, zise el.
-Nu stiu nici un meserias.
Ulük era infricosat. Se vedea din vocea lui si Mosk se hotari sa il ajute.
-In sfarsit, facu locotenentul cand distinse in intuneric silueta insotita de o alta silueta langa care se gudura un caine.
-Am adus si un avocat, grai Ulük cand ajunse langa locotenent.
-V-am avertizat sa nu spuneti nimic. Totul se va folosi impotriva dumneavoastra.
Locotentul se prezenta lui Mosk si acesta fu surprins de gentiletea politistului.
-Eu nu sunt chiar avocat de meserie, explica Mosk, dar am hotarit sa-l ajut pe domnul Ulük.
-Sa mergem la mine in birou, si le deschise usa. Cineva aduse trei cafele si un pachet de tigari.
-Mersi, facu Murgalashi sorbind dintr-o ceasca si aprinzandu-si o tigara. Serviti-va si dumneavoastra, va rog. Asadar, Ulük este suspect in cazul mortii simplului functionar Thol Adversell care se intorcea calm de la carciuma din cartier unde isi petrecea in fiecare seara cateva ore band si dicutand cu cativa prieteni. Un televizor i-a cazut in cap si l-a omorat pe loc. Avem tendinta sa credem ca televizorul apartine clientului dumneavoastra.
-Mda, asa e politia, tendentioasa, cugeta Mosk si-si mangaie cainele din obisnuinta. Asta seara Ulük mi-a dat telefon ca sa-l ajut sa-si repare televizorul care nu mergea.
-Þin sa va informez ca televizorul respectiv nu a mers, ci a zburat pe fereastra. Efectiv a zburat,a sarit pe fereastra. Sergentul major Aarne Interpretensen a marturisit ca imediat inaintea tragicului eveniment a fost cuprins de groaza cand a incercat sa bata cu bastonul in usa suspectului. Groaza venea de la televizorul suspectului. Apoi a cuprins totul in jur. Un jur imens. Am simtit-o si noi de aici. Dumneavoastra nu?
Mosk se gandi un moment si raspunse negativ. Probabil ca nu o simtise fiind preocupat de un sentiment mult mai inaltator. Soarele se inecase. Intr-o balta de nori rosii,rosii ca sangele. Acum auzea pentru prima data ca o groaza imensa cuprinsese orasul,cantonul,provincia etc. Intr-adevar,sentimentul care il preocupase fusese mult mai inaltator,cu mult mai inaltator.
Locotenentul de politie trase adanc din tigara si isi dadu seama ca bautura maronie din ceasca sa nu avea tocmai gustul pe care si-l dorea.
-Asadar ,domnule Ulük, ce aveti de spus?
-Pai...
-Va rog, va rog si va avertizes sa nu spuneti nimic, caci tot ce veti spune se va folosi impotriva dumneavoastra la proces. Si nu beti din cafea pentru ca nu are nici un dumnezeu.
Potty, secretara lui Murgalashi, intrase de curand intr-o secta ciudata care afirma si nega in acelasi timp existenta unei fiinte supranaturale care ar veghea asupra omenirii. Nimeni nu stia insa acest lucru, dar ii era foarte teama. Fiecare amanunt ar fi putut sa o dea de gol. Secta era bineinteles interzisa si adeptii riscau pedepse grele, astfel ca atunci cand auzi remarca sefului sau despre cafea, tanara femeie pali toata de parca s-ar fi transformat dintr-o data intr-o statuie de ceara. Ulük o privi prin geamul usii in anticamera biroului si simti ceva ciudat ca o furnicatura prin tot corpul, iar inima accelerandu-si bataile. Era pentru prima oara dupa extrem de mult timp cand i se intampla asa ceva. Nu stia de ce palise, dar aceasta paloare ii venea nemaipomenit. Pentru prima oara si altceva decat emisiunile difuzate zilnic la televizor il faceau sa tresara. Ar fi vrut sa se ridice si sa mearga la aceasta fiinta extraordinara, sa-i marturiseasca ceea ce simtise insa Mosk il apuca strasnic de mana si il retinu pe scaunul de interogatoriu, caci Murgalashi tocmai se pregatea sa spuna ceva.
-Asadar, domnilor, sunteti liberi. Pentru moment, domnule Ulük. Va asigur ca nu e momentul sa va relaxati. Ancheta continua si bineinteles, nu in favoarea dumneavoastra.
Ulük zambise, dar locotenentul de politie Murgalashi interpretase gresit gestul. Suspectul zambise pentru ca secretara tocmai ii aruncase o privire livida, si nu ca s-ar fi bucurat de punerea in libertate. Ba chiar ar fi vrut, daca ar fi fost dupa el, ca interogatoriul sa mai continuie vreo cateva ore.
Mersera acasa. Cainele abandonase de mult orice tentativa de a mai atrage atentia stapanului sau si la un moment dat se pierdu in tufisurile unui parc. Amandoi erau tacuti, si paseau ingandurati. Ce urma sa se intample? Incotro vor evolua lucrurile? erau intrebari la care este greu de raspuns. Fiecare isi poate inchipui ce vrea si intr-adevar