agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1184 .



PETRECEREA DE CRÃCIUN
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Eugen ]

2004-02-03  | [This text should be read in romana]    | 



PETRECEREA DE CRÃCIUN
„Hai mai bine să mergem la un film, e unul bun cu Jannings la Elit”
K în data de 23 Decembrie. . .

-Fii serios, făcu Emma Lia. Nu putem lipsi de la petrecere. Și în plus, filmul dumitale este foarte trist-mi-a povestit Lili care l-a văzut-și nici nu e Jannings este Erich von Stronheim care face pe portarul dezabuzat. . nu putem lipsi de la petrecere.
Strada Ministerelor
Ploua mărunt și era puțină lume pe strada Ministerelor atunci când K avea această discuție inteligentă cu Emma Lia pe 23 Decembrie. Ieșiseră să ronțăie o „drăcie din aceea germană, un frankfurter”, așa cum le spunea Metre Paoli, cheful singurului restaurant de pe stradă. ”Sunteți oameni tineri, în putere, avem langustă, avem crăbișori cu usturoi, tutalegu, ce luați drăcovenii din acestea ?”
-Þara e în criză și trebuie să facem sacrificii-i-o tăie scurt Emma Lia.
Acvariul Amfiteatru gemea de lume. Era genul acela de petrecere de Crăciun tâmpită în care „papagalii de la minister se unesc întru prostie cu târfele de la Institutul de Iuțeală și Viteză ca să bage în ei și să se cace. . asta sunt toți aici-niște căcătoare ambulante” așa cum spunea Leunucă. Pe scări erau așezate platouri cu mâncare „să vie fiecare de-acasă cu ce are mai bun. . ”. De băutură se ocupaseră Terchea și Berchea, novicii biroului, dornici să facă mereu mai mult decât li se spunea. Erau doi ariviști siniștrii, plini de râvnă față de șefi, nemaibăgându-i în seamă pe cei căzuți în dizgrație-și dacă putea fi cineva mai arivist decât arivistul tipic de la Ministerul Propagandei Magice ei erau aceia, băieții de țară Tercea Malgorie , fiu de popă și Bercea Beiu fiu de țăran împuțit, într-un cuvânt Terchea și Berchea cum îi poreclise K .
Era până și părintele Batiscaf, popa oficial al MPM în odăjdiile lui de sărbătoare, întregi și relativ curate. K vroia de mult să se supere pe Batiscaf dar cine știe de ce nu putea niciodată. . .
Făcuseră punch-ul turnând în oala imensă de sticlă toate sticlele cu băuturi diverse rămase în Minister din perioade revolute-unele din etichete erau absolut misterioase pentru K, nu știa de exemplu ce e „Ce ci bon” și nici Verbruderschaft, unele nici nu aveau etichete, „o să vă otrăviți și o să ne otrăviți” mârâi indispus, „fii serios domnule, aici lucrează oameni serioși și nu nebuni-ce crezi că ar păstra cineva din noi sticle cu altceva decât cu băuturi fine în dulapuri ?Îl vezi dumneata pe domnul subșef de birou Procopie ținând altceva decât lucruri bune în birou ?” îl întrebă amenințător, zâmbind Terchea fluturându-i în față o sticlă cu un aspect teribil de dubios pe care scria „Horra de porto, 1904”. Apoi Emma Lia luase comanda, era o treabă de migăleală care cerea o mână de femeie, făcuse nu se știe de unde rost de portocale , de mandarine și migdale , le tăiase mărunțel, migdalele le și caramelizase și acum le amesteca încet în oala mare, învârtind cu dăruire un uriaș mâner de lemn. În jurul ei o susțineau două sau trei colege mai tinere, vizibil impresionate de profesionalismul și dăruirea ei.

Statuia Mareșalului Etern

„De ce nu putem avea și noi un pic de fericire ? Nu cerem mare lucru, nu vrem epoci de fericire, nu vrem să ajungem matusalemi de fericire. . dar măcar un pic de fericire acolo. . 5 ani, 10 ani în care să-ți meargă totul bine, să nu-ți moară nimeni apropiat, să câștigi și moral și material. . un pic de fericire acolo, servită într-o căniță de tablă, ca un ceai de zahăr, doar un pic de fericire ?. . . ”
Plagu își umplu o halbă mare cu punch și o dădu peste cap dintr-o sorbitură.
-E bună vericule ? întrebă Berchea cu o figură de șmecher.
-Perfectă, făcu Plagu ștergându-și buzele.
„Madid que bien reziste. . . ” se auzea un cântec la patefon.
Emma Lia isprăvise și acum se învârtea pe undeva, o văzuse fugar, frumoasă ca întotdeauna, era la fel de stânjenită ca și el dar, spre deosebire de el, ea era politicoasă, „we shall mingle, we shall melt, you’re the pinion, I’m the belt”, ea era dornică să dea impresia că participă, că e una de-a lor, mergea până la a-l asculta pe Plagu și de a se preface teribil de amuzată . I se vedea pe față că se străduiește sincer și nu mai are alt scop, nu mai bagă pe nimeni în seamă, nu mai vrea nimic decât să se armonizeze cu atmosfera de acolo. . știa foarte bine și ce va urma, și cum va încerca ea să supraliciteze, să facă pe jemanfista, pe fata emancipată, care nu numai că gustă bancurile porcoase dar le poate și spune. . și uneori scotea așa niște enormități din gurița ei ca un O perfect încât și cei mai vulgari, cei mai murdari. . până și aceia erau stânjeniți și până să hămăie gros făceau o pauză stânjenitoare. . vroia cu tot dinadisnul să fie de-a lor. .
Se simțea prizonier acolo, printre oamenii aceia, printre stăini. Ar fi vrut să fugă, ar fi vrut să țipe. Ar fi vrut să le spună că nu asta e Crăciunul. . ”dar ăsta e Crăciunul lor, de animale. . trebuie să se distreze și ei odată, să nu muncească tot anul ca vitele, și atunci, acesta e Crăciunul LOR” subliniase Leunucă atunci când refuzase se accepte absența lui de la petrecere. ”Trebuie să o iei ca și cum ai înghiți un hap amar, ca și cum ai lua un praf. . . ”
Obsedată de vorbele de duh spuse deja. . ca și cum s-ar fi aflat la poalele unui munte pe care trebuia să-l urce-Emma Lia se făcea la aceste petreceri „șoricică” așa cum spunea Leunucă, „o șobolăncuță de-a noastră, din popor. . ”
Era genul de petrecere scârboasă în care toată lumea simte că trebuie să bage în ea cât mai multă băutură și să se comporte prostește, să urle ca disperata și să facă lucruri pe care de obicei nu le-ar fi făcut. Așa cum cuvioasa Lumina, Lumina noastră de la biroul de efecte se lăsa pipăită fără rușine de duhovnicul MPM iar șoarcele cancelariei MPM Antonie Plagu spunea de două ore aceleași bancuri stupide, Antonie Plagu care n-ar fi deschis gura niciodată în timpuri normale pentru că. . pentru că nu i s-ar fi dat voie. Dragu încerca să joace fotbal cu propria căpățână, una din secretare mugea un colind iar Melchior Felchior Napoleon Ferdinand încerca să fie un șef popular, plimbându-se cu paharul de șampanie în mână pe la fiecare și dându-și importanță.
-Te distrezi, te distrezi colega ? îl întrebă pe K bătându-l cu mâna lui murdară peste umerii goi. . fusese ideea lui să-i îmbrace pe K și pe Doru Franțulescu în doamne iar K se simțea ca naiba-ieșea prea mult în evidență, mult prea mult cu rochia aceea neagră, mulată pe corp, scurtă și cu umerii goi și cu ciorapii de plasă. Și Franțulescu arăta ca o curvă, cu perucă blondă, cu un umăr gol și o despicătură mult prea generoasă pe pulpa dreaptă dar el se simțea ca și curva Babilionului îmbrăcat așa, ca un fătălău, „vă prezint, în premieră, două noi colege. . ” făcuse la începutul petrecerii, Napoleon după care sunaseră trompetele și intraseră ei, el roșu ca focul de mânia iar Franțulescu, imbecilul naibii, deja beat, surâzând larg și împărțind pupici în dreapta și în stânga , mișcând din fund pe muzica Javei, două curve obosite, două curve bătrâne. . refuzase categoric să fie rujat, Franțulescu acceptase cu voioșie, ba chiar mușcase și înghițise juma de ruj, era un bou și fusese toată viața lui un bou dar avea lipici la petreceri și devenise chiar ajutant adjuvant I înaintea lui. . nu, cu orice preț trebuia să iasă din Acvariul Amfiteatru și să se schimbe. . . în nici un caz nu putea rămâne așa. . unul din ei începuse să-l mângâie insistent . . trebuia să se schimbe. Nu-l băgă nimeni în seamă, se distrau prea bine, se distrau mult prea bine fără el. .
Și-atunci îl văzu. N-avea să știe niciodată ce-l făcuse să se uite în sus dar acolo, lângă inscripția cu mielul, rezemat de una din acele coloane Art Nouveau stătea un înger. Era un înger puțin grav, puțin timid, un înger tăcut, rezemat cuvincios de acea coloană, cu picioarele fluturând pe lângă
"Și iată, mielul rătăcit face dreptate
Și răzbunându-și oile toate, el spune "Până aici""
-. . . făcu politicos îngerul.
„Din păcate nu dumneata. . nu cu dumneata. . într-un cuvânt, fără a voi să te jignesc. . nu dumneata hotărești. Ca să înțelegi, dumneata ești doar un personaj secundar, ce nici măcar n-ar trebui să apară în fața noastră. . . . așa că-dacă nu vrei, dacă refuzi să te joci cu noi-ești liber, perfect liber să pleci în altă parte-însă nu prea știu unde. Pentru un om ca dumneata-cred însă că pentru o persoană ca dumneata-cu trecut și compromisă –și sper că mă înțelegi ce vreau să spun-singura alternativă va fi batalionul de marș așa că-dacă nu vrei să înțelegi. . ” îl prelucrare o după amiază întreagă Napoleon. Și iată cum stătea ca un caraghios, ca un tâmpit, îmbrăcat ca o curvă acolo. . exact atunci când se întâmplase un lucru-o chestie-care se întâmpla odată la mia de ani . . atunci era el, acolo, ca o imensă statuie a prostiei, îmbrăcat ca o târfă. . .
-Din păcate, de fapt, știi-nici nu aș avea voie să vorbesc cu dumneata-în Clasificarea Veșniciei , acolo unde apar cei merituoși, de fapt ce s-o mai lungim, dumneata nu poți să stai nici măcar în apropierea acestei cărți, nu poți să o răsfoiești, nu poți nici măcar să ștergi praful de pe ea, nu ești trecut nici la bibliografie, nici la notele de subsol. . . dar, în mod cu totul și cu totul excepțional, pentru că m-ai descoperit aici, pentru că ai avut ochiul să descoperi un înger pe acest coridor, într-un mod cu totul și cu totul excepțional deci, un mod care nu se va mai repeta niciodată și nu va mai avea loc niciodată, chiar dacă vei descoperi cete de îngeri cântând la chimbale . . .
. . târfă de timp. . mizerabilă de târfă de timp. . cu aniversări ca acestea mi-ai mâncat viața, mi-ai scurs-o așa cum se scurge un canal colector în ocean. . târfă de timp, târfă de viață. .
-Este numai o chestiune de timp, făcu politicos îngerul. Pur și simplu o chestiune de timp, timp bun, vânt din pupă, mă rog, înțelegi și matale și timp rău, timp mort, ca o corabie prinsă într-un calm oceanic, fără alimente, fără nimic care s-o mai facă să spere. . este numai o chestiune de timp, este numai o chestiune de viață. . sau, mă rog, ce înțelegeți voi prin viață. .
. . știa că nu înțelege, că nu are cum să înțeleagă, că nu va putea să înțeleagă. . chiar dacă n-ar fi fost un nae extrem de zăpăcit, chiar dacă ar fi fost un avva, un om înțelept, un filozof. . tot n-avea cum să înțeleagă așa cum tot nu putea să înțeleagă răul pe care-l făcea zilnic, dând speranțe, promițând, mințind ca să ascundă diverse lucruri. . îi intrase deja în obișnuință, „nici nu mai era vina lui, săracul, „ făcu îngerul meditativ mult timp după, pe când încerca, în Cancelaria Raiului să-și rememoreze conversația, „el e de bun simț, nu vrea să rănească pe nimeni, nu vrea ca nimeni să sufere. . și atunci promite-gândindu-se că, cumva, într-un fel va putea să se țină de cuvânt, cumva va putea să. . , dar, din păcate, în marea majoritate a cazurilor întră sub incidența lui Tazzazel, diavolul speranțelor deșarte. . și, orice și oricine ar zice, nu este un om care să fie pomenit în Carte, spre deosebire de tatăl său. . . ”
-Din păcate, așa cum probabil că îți dai seama, dumneata ești damnatul perfect, țapul ispășitor, acela care –ca să folosesc un termen puțin cam poetic, va fi condamnat să se masturbeze veșnic. . .
-Aș vrea să te întreb, făcu K fără să răsufle, ca și cum nu ar fi vrut s-o spună, ca și cum s-ar fi forțat să o facă să iasă, dintr-o singură mișcare, aș vrea să te întreb. . ce va fi cu noi ?
-Din păcate, făcu îngerul trist, și era chiar trist, puțin descumpănit de întrebare, din păcate, această informație nu este de competența mea, la revedere.
După aceasta, sări în aer și începu să zboare încet, și un pic greoi pe fundul coridorului întunecos și înalt, nu se știe de ce zbura în zig-zag mișcându-și fundul ca o albină uriașă până ce din el se mai văzu doar o umbră –și aceea dispăru după ce dădu colțul în piață.
„De ce nu se poate să avem așa, o perioadă, mai mult noroc ? Uite, azi am văzut cartea acea, o carte care știu că, odată citită o să îmi schimbe viața în mod radical, o să facă din mine un om mai bun și mai răbdător-și tocmai azi nu am cu mine decât banii de tramcar, exact atât. . . ”
„Am pierdut grația. . da, am pierdut grația, am pierdut inocența aceea, nevinovăția aceea de început, atunci când smulgeam aripile muștelor, atunci când eram puri. . am ieșit din termenul de garanție și ne-am pomenit, unde, într-un bordel. Da domnilor, suntem curvele unui groaznic bordel denumit viața. . și, știți ce-i cel mai rău?” întrebă Plagu înainte să dea pe gât a enșpea halbă cu punch, „cel mai rău este că nici măcar nu știm să ne deschidem bine picioarele, suntem niște curve proaste!”
„Niște curve de carte postală colorată, cum ar fi cea de aici care nu spune nimic, dar absolut nimic despre ce se întâmplă în realitate acolo. . Salutări de la Crăciunul Ioneștilor din Lisabona! Cum se simt Ioneștii când au scris cartea poștală ?Îi durea cumva vre-un dinte, erau bucuroși, erau triști , au înțeles ceva de pe unde s-au dus sau pur și simplu s-au dus așa ca tâmpiții și n-au priceput nimic din tot ce li s-a întâmplat ?” completă Napoleon Melchior.
„Suntem un cântec. . cântat de un cântăreț de pe stradă, un cântăreț din acela care-și căștigă banii cu povești siropoase despre midinete seduse și abandonate, tați de familie care înebunesc și-și împușcă familia cu revolverul, un cântec poate revoluționar, poate minunat dar vai, nu avem răbdare să-l ascultăm”, gândi Emma Lia căreia începea să i se facă rău-de la punch desigur.

Și-acum cei șase mari ratați de la MPM, în frunte cu K vor prezenta blues-ul de Crăciun
„Venea, zău că venea
Pe căi de zăpadă
Doar noi ne putem invinui
Din vârfuri de bradă
Doar noi puteam cădea
Doar noi puteam aluneca
Venea, zău că venea. .
Și era Crăciun
Și era Crăciun,
Ar fi trebuit. .
Să fie altceva. .
Moș mare și bun
Și multe, multe daruri. .
Era, zău că era
O văzuseră venind,
Cine i-a pus
Să nu stea acasă ?”

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!