Trebuia sa fiu liber sa vad... In sfarsit, acum sunt liber si vad cazand in mine, ca picurii, toate orele albastre. Si mai e doar un pas pana sa mi se scrie paginile cu azur in ochi, pleoapele tinand cu dificultate fraul luminii. Ce greu e cand lumina e aprinsa pe dinauntru si nu ti se mai potriveste cheia! Poate singura cheie buna e desertarea de slava; prin ea voi deveni mai pur. Si ajung la concluzia ca e un confort sa fiu crestin si sa imi intretin socoteala cu mine insumi.
Deodata, pe cand cerul ma spanzura in vantul cuvintelor, am realizat ca adevaratul crestin din mine poate participa la lume. Crestinul se poate forma nu neaparat la masa bisericii, ci la masa de scris. Cand scriu adun mici ramuri, paie, orice alte maruntisuri, pentru ca mi-am dat seama ca opera noastra e un cuib si cand se lumineaza o piatra pretioasa dintr-o o lume, mintea imi devine un burete uscat, inima -un rau. Si fiecare gand crestin aminteste stingerea unui suras, eruptii superbe, enervari adorabile. Mi-am imbunatatit logica de viata pe masura ce am renuntat la ea si acum am chef de gandire imediata numai pentru experiente.
Sunt mie stapan si mie sfarsit. Orizontul ma striga in amprenta pasului tau ca sa fiu compatibil cu optiunile puse la dispozitie de Dumnezeu. Privesc in ceasca lumii cum trec in zbor cocorii, sorb din lucruri bruma amara a tristetii si apoi voi gasi acolo iarba mirositoare, cantul fantanilor si oameni cu valuri colorate, fugind precum caprioarele facute pentru a fi capturate. Cand te consideri crestin, simti ca animalul din tine care zboara se si taraste in acelasi timp. Aripile-mi vaslesc desfacute-n soare, umbra lor pe pamant se taraste, ca o broasca testoasa. Calaretii mei gonesc risipit, dar caii nu vor sa planga impreuna.
Acum ceasurile ratacite bat intortocheate si in mine se descompun tot felul de intrebari. E bine sa fii si crestin si modern?Ce gust de vin e-n strigătul durerii omului modern? Atata stiu, ca a fi crestin e mai mult decat a fi modern. M-am hotarat sa trezesc arhanghelul ce doarme inabusit sub haina mea si am vrut ca el sa ma duca pe calea unde Dumnezeu sa fie una cu mine, asemeni marii care primeste rauletul ce alearga catre ea. Oare starea de robie, de dependenta a raului de mare, ne garanteaza totul? Trebuie sa depasim aceasta faza, pentru ca insasi starea de robie realizeaza aceasta chemare. Calatoarele care indraznesc sa navigheze pe marea sufletului lumii imi descopera zilnic si mie noi taramuri, pentru ca insusi Christos nu s-a golit de substanta lumii, in sens aristotelic. Iata de ce in lutul corpului meu e sanctificat un Eden de flori extraterestre!...
Pana sa ajungi crestin spargi la fantana uriasa a iubirii mii de bolovani in cautarea unei pietre pretioase si ajungi intr-un moment in care realizezi ca trebuie sa mai spargi o piatra pentru a-ti descoperi diamantul. Istovit, arunci acea ultima piatra, o faci tandari si vezi diamantul. Si atunci, te gandesti: cine e recunoscator pietrei ca a servit ca temelie unui templu? Mi-a mai ramas sa trag in mine lantul ce scartaie al fantanii, salt caldarea grea pe ghizd, cunoscand cantecul apei, muzica sa zgomotoasa... Printul din interiorul meu nu e inferior hamalului, dar ce voi face cu scara cuceririlor mele?
Varuit cu zi si cu noapte, nu mi-am smuls de pe fata Giulgiul greu, pentru ca din aspiratiile mele am inaltat un turn pana la cer. Exista-n mine o suflare usoara pe care n-o pot respira. Ca orice bun crestin, sunt nevoit sa impart timpul in anotimpuri, sa fac astfel incat fiecare anotimp al Celuilalt sa cuprinda toate anotimpurile celorlalti. Si nu cum sunt eu sunt eu, ci cum esti tu sunt eu, un fel de tu sunt eu. Suntem identici si in acelasi timp duhovnici unii altora. Avem nevoie de medierea, de zambetul si increderea celuilalt. Din astea traim. Dar fiecare are felul lui de a invata. Felul meu nu este si a lui, felul lui nu este si al meu.
Voi fraterniza cu intentia zborului deasupra timpului ramas, pentru ca, din postura de crestin esti prins la mijloc de lume. Mijlocul este punctul de unde incepe transcenderea. Ganditi-va la el, contemplati-l, urmariti-l toata viata asa cum se izbesc de geamuri razele de luna!...Stea in balans, dara tremuranda, omule necrestin, voi plange pentru tine pentru ca nu stii ce inseamna sa fii la mijloc, iar cu lacrimile iti voi construi castele de turturi pana la cer!...
Am scapat de spaima de neant. Mi-am apasat mainile pe tample cumva ca sa simt ca sunt acolo; nu mai eram decat un trunchi ars de flacarile credintei. Ce vine e sa traiesti intru credinta. A intelege ce e credinta e mult prea putin. Cand ai inteles inseamna ca te-ai lamurit sau ai incremenit: falcile iti par inclestate in efortul de a rumega bucuria si durerea timpului... Durerea crestinului este un dat general, dar putini sunt aceia care au curajul si puterea renuntarii la mizele imediate si incearca sa parcurga complet itinerarul liberarii...Suntem "momente" ale Creatiei si trebuie sa trecem prin durerea incercarilor ca sa-l castigam in interior pe Creator! Fericit e cel care il poarta pe Dumnezeu in sine!
Deciziile sunt abia inceputul unui lucru. O decizie e un torent puternic ce te duce-n locuri nevisate, iar eu am luat decizia de a fi crestin. Nu va luati dupa ratarile mele, caci sunt triste!... Vag e inceputul fiintelor, dar nu si sfarsitul lor. Si imi doresc un ultim lucru: amintiti-va de mine ca de un inceput!