Merg pe margine, calc peste mine, mi-arunc si cortul si mancarea, si sicriul si apa si nu-mi dau seama ce-a mai rasarit in mine. Un mugur de dragoste, un mugur de speranta, un spin ce-i inteapa pe multi... si-mi calc pe lacrimi. M-ascund de teama, transpir si dau nas in nas... cu mine. Mai dau putin din aripa si cad... Hmm, pentru a cata oara? Ma lovesc in cap, lemne! Iarasi orbul din mine-mi cauta drumul, c-un baston uscat si ruginit de ceara. Poate vor mai crede-n mine- am un suflet mic, ce-mbiba ochi dulci, dar negura se lasa si mai cer un ajutor, un ultim fir... poate de lumina arsa. Vocile nu-mi dau pace, R-ul ma oboseste si nu prind decat firul tau cret si sunt fericit, caci ma certi si-abia acum inteleg. Spinul era al meu, si-mi atarna spre negrul ochilor... Mai bine plec... dar alunec! Ma sperie tot mai mult prapastia-mi din suflet.
Pacatul era facut inainte si-mi dau seama... caci nu sunt nimic decat un simplu liceean ce-si priveste lung proful in a doua ora de geografie, cu teoriile lui despre cufundare... cufundarea straturilor, si mai am nevoie de o secunda... doar una- Sa mai pot aluneca o data!