Actul I
Tabloul I

Oratorul intră. Jumătate de cap e chelioasă, jumătate cu părul lung, o bucată din părul lung e dată cu gel și zbârlită în toate părțile, o bucată e spălată și cârlionțată, o bucată nespălată e lăsată în dezordine. Poartă o robă peste care sunt desenați pantalonii scurți și o bluză cu mânecă scurtă. Pe burtă scrie” Căutați cuvintele necunoscute în dicționar” sau ”eu sunt un om normal”. Se leagănă greu de pe un picior pe altul când merge. Are brațul drept amputat din cot. Își ține mâinile cam așa:


Se oprește în mijlocul scenei și începe să urle:
- Veniți să rupem legăturile timpului și spațiului. Să nimicim Istoria. Și Religia. Să conștientizăm(tare, cât poate de tare, zbierând) “ mă cac pe credinta”( pauză, respirații puternice de piept) “ mă cac pe orice credinta”. (Cortina, se sting luminile peste tot)

Tabloul II

4 oameni stau în picioare. Un medic, un muncitor, un profesor, un călugăr. 2-3 minute nu se întâmplă nimic. Stau nemișcati, în cub, și se uită unul la altul muncitorul
+
medicul+ + călugărul
+
profesorul
Spectatorii se vor plictisi de moarte, idioții, până când se va petrece ceva. După 2 minute de așteptare, apare oratorul, fugind bălăngănit. Are gura astupată cu leucoplast. Acum pe burtă scrie” Îmi vine să fac pipi. Mă grăbesc la W.C.” Se oprește la capătul sălii, în mijloc, și spune, total plictisit, fără accent, fără nimic:
-Acum începe, acum începe! Îi ocolește pe cei 4 și dispare în fund. Mai trec 10-20 de secunde. Deodată, cei 4 încep să latre furios, dar fără obiect. Cel din fața fiecăruia este ținta lătratului, care nici nu există. Atenție, latră constant.

Medicul: -Ham, ham ham, brrrr, brnabsss, ham, ham, ham, ham, ham,
Muncitorul: -Vraff, vrauu, brauu, ham, ham, îmbraf, vbrau, vrau
Profesorul: -brau, vrau, brau, ham, ham, hau, vrau, vrnah, vruah, vruah, ham, ham,
Călugărul: -Vau, ham, brau, ham, vau, brof, braf, vraf, hau ham hmm, hbrsttttcs…
Dupa 4-5 minute de gălăgie de acest mod, apare din oratorul. Pe burta lui scrie: CÃILE SPRE DOMNUL SUNT MULTE. NENOROCIREA E CÃ POÞI SÃ TE PLICTISEȘTI DE MÂNTUIRE.” Pe deasupra pantalonilor are bretele. Se așază cu picioarele desfăcute spre spectatori, cât mai aproape de cadrul scenei, ținându-se cu mâinile de bretele și împingându-și burta în față, începe să urle, dar vorbește foarte clar, în spatele lui cei 4 își continuă lătratul:
Oratorul: -Precum câinele care atunci când are mâncare nelimitată, din cauza lăcomiei o vomită și apoi o ia din nou la mestecat și, în final, o înghite, cu ochii roșii de patimă și înlăcrimați, tot așa au și cei 4 fețele: buhăite, cu ochii ieșiți din orbite, latră agitat, constant, dar îndelungat, nesfârșirea lătratului îi face să se înece din când în când, să scuipe bale care le cad pe gulere și pe bărbie, ei le trag înapoi cu răsuflarea, le înghit, apoi iar latră, fac baloane din cauza balelor, se mai îneacă uneori, dar nu se lasă, deși n-au voință deloc, altceva îi mână, ceva ce face ca tânăra fată să-și părăsească părinții, să-i renege și să fugă cu bărbatul pe care nu l-a văzut niciodata așa cum trebuie și despre care nu știe nimic, dar fuge în casa lui îngrozitoare, împuțită, prost mobilată, o face să cadă din cuib din nerăbdarea izbirii de pământ.
Din nou oratorul o ia la fugă dar vine în câteva secunde, cu alt afiș: PACE ȘI ÎNÞELEGERE. Mai aduce o masă și o pune în mijlocul scenei. Apoi, rând pe rând, patru scaune, sau 2 câte 2. Cei 4 se așază, liniștit, călugărul scoate de sub sutana sa imensă un pachet de cărți și o damigeană de vin.
Călugărul: Hai să ne cinstim, fraților ! (ridică damigeana și face semnul crucii pe ea, cântând)…pentru sângele lui Hristos cel vărsat întru spălarea păcatelor celor muulți. Doamne, miluiește, doamne, miluiește, doamne miluiește (o apucă zdravăn și o duce la gură). În timp ce călugărul bea cu gâlgâituri puternice vreun minut (la sfârșit plescăie și se sterge cu mâneca, după care își aprinde o țigară)- Doamne, miluiește-mă pe mine, păcătosul, muncitorul și profesorul se apucă de jucat table, fără să vorbească nimic unul cu altul.
Călugărul: Bun joc, fiilor, cel mai bun rămâne la masă. Mă bag și eu (se aud zarurile. Cei 2 joacă ca niște geambași de cai, cu mânecile suflecate și scuipând în palme, nu mai există nici o diferență între ei)
Medicul: Mă scuzați că vă întrerup, părinte, eu sunt medic, o persoană rațională, trecută prin viață, știu de la facultate să vindec bolnavii, asta e meseria mea, atâta știu să fac. De când m-am născut știam că o să mă fac medic. Primele cuvinte pe care le-am auzit de la mama au fost: mama-medic, mama-medic, mămică, mama-medic, copilașul meu scump. Și am început și eu să gânguresc: mama-medic, mama-medic, mama-medic. Apoi am învățat: tata-medic, mămiică, tata-medic, copilașul meu scump. Sunt medici, amândoi. Și acum sunt profesori.
Călugărul: Ce mai e și aia? Ori sunt medici ori sunt profesori?
Medicul: E un fel de grad în medicină. Da (își plescăie gura)…să vă povestesc. Eu n-am vrut să mă fac medic. Niciodată. Ai mei au vrut, părinții mei buni, mămica și tăticul, Dumnezeu să-i odihnească (face semnul crucii repede, în tot acest timp, călugărul mai ia câte o dușcă, spunând de fiecare dată ”hai noroc” și întinzându-i damigeana doctorului, care o refuză de fiecare dată, mimând că lui nu-i trebuie). La grădiniță mi-aduc aminte a fost o perioadă foarte tristă, ca de altfel toată copilăria mea. Aveam șorțuleț din ăla albastru, sac alb pe care mama îmi cususe numele și crăvățică de șoim al patriei. Nu mai îmi amintesc ce făceam o zi întreagă, de la un cap la altul, cel mai bine îmi aduc aminte somnul de după amiază. Niciodată nu puteam să dorm. Ne culca pe toți într-o sală mare, cred că avea vreo 30 de paturi, eram ca niște viermișori de mătase într-un cabinet de biologie, și ne obliga să dormim. Educatoarea se plimba printre paturi, cu înca o prietenă de-a ei, și discutau în șoaptă. Mai făcea câte unul pe el, scuzați de expresie, și începea să miroasă în toată sala. Odată m-am scăpat și eu. După ce m-am culcat, m-a luat o toropeală care cred că a durat vreo 2-3 minute, timp în care n-am mai știut nimic de mine și m-am trezit simțind ceva moale, puțin zgrumțuros la fund, ca o plăcintă de dovleac plină de miez de nucă. La început n-am știut ce e, nici n-am băgat mâna să văd, pentru că tocmai se apropiaseră educatoarele, le auzeam vocile cum se fâțâiau de colo-colo, acum se apropiau de patul meu. S-au așezat lângă mine, le simțeam fesele moi, la fel de moi cu ceea ce aveam eu la fund și mi-am dat seama atunci că făcusem caca pe mine. Nici nu știți, părinte, ce scârbă de mine m-a apucat, îmi închipuiam masa aia informă și difuză, cred că mâncasem ceva cu semințe, poate chiar semințe goale, că uneori mă înțepa pe piele. Educatoarele s-au așezat, au stat apoi un timp îndelungat pe saltea, discutând, se tot foiau, se așezau mai bine peste plapumă și, din cauza asta, îmi înghesuiseră picioarele, una chiar se așezase cu un sfert de fesă pe pulpa piciorului meu, mie mi-era frică să deschid ochii, pentru că se uitau, din când în când, la mine, nu vedeam asta, dar o simțeam și știam că dacă mă va vedea treaz, mă va certa și mă va considera un copil rău și prost, la fund simțeam în continuare scârboșenia aia, era un sentiment groaznic, mi-era cald, eram pe un tărâm mirific, de basm, ținut prizonier într-o celulă ce provoca suferință psihică și fizică, toți ceilalți dormeau sau se prefăceau că dorm, se bucurau de acea după-amiază caldă, soarele intrase pe fereastră, ne gâdila genele, trupurile noastre calde râdeau necontenit, de fapt mi-am dat seama, nici unul nu dormea, doar se prefăceau, mai erau unii mai proști care ațipeau, dar ceilalți chichoteau unii la alții, era un zumzet neîntrerupt ca un stup de albine, eu singur eram nefericit, tărâm după mine ceva scârbos, lipicios și rece, ceva ce ieșise din mine fără ca eu să-l pot controla, atunci chiar n-am avut nici o vină pentru ce mi s-a întâmplat, era nedrept, cu bucata aia scârbavnică care ieșise din mine fără voia mea am fost aruncat în iad, cred că atunci a fost prima dată când mi-a fost băgată în gură cu sila bucata necurată și aducătoare de durere înspăimântoare (urlă) : rușinea. Să iertați, sfinția voastră, eu am fost timid dintotdeauna, vedeți (își arată urechea de sub păr)…am un defect la ureche. M-am născut cu o ureche strâmbă, storcoșită. De fapt, m-am născut fără ureche, funcția auzului nu e dezvoltată la urechea stângă, din cauza asta nici pavilionul nu s-a maturizat îndeajuns, fizicul se ia după psihic, am ureche de copil de 1 an, am făcut până acum 5 operații ca să mi-o mai mărească și, la o adică, să mi-o și deschidă, dar asta în nici un caz nu se va putea, cel puțin să nu se vadă așa urât, zici că sunt liliac. În gimnaziu râdeau toți de mine, mai ales că eram și gângav, nu prea înțelegeam nimic la ore dar ai mei au ținut cu tot dinadinsul ca tradiția familiei să nu se piardă și, fiind singurul lor copil (mama n-a mai vrut să facă altii, pentru că e frumoasă și nu vrea să se deformeze) a căzut pe mine. Am făcut și liceul și facultatea posedat de obsesia asta fizică și acum sunt medic pediatru. Dar ce e cel mai rău, părinte, e că n-am nici un talent. La nimic. Ureche muzicală n-am…
Profesorul: Asta ar mai lipsi, să ne mai și cânți acum, după toate tâmpeniile pe care le-ai debitat…
Medicul: …urât sunt, la afaceri nu mă pricep, să desenez habar n-am, la medicină fac și eu ce pot deși ca medic pediatru în provincie, ca in Cehov, ati citit, ati citit, le dau sa beau ulei de ricin sau le pun ventuze cu mustar, nu prea îți trebuie cine știe ce studii, norocul meu, pentru că am trecut prin facultate numai cu pile, ce mai știu e din practică ca în rest, sunt bâtă și …ahhh, ce prost sunt, părinte (se bate cu palma peste frunte), nu v-am spus de nevastă-mea. Mă înșală. Nici aici n-am avut noroc. Eu cred ca din cauza…(îi e rușine să spună, se codește)
Muncitorul (își ridică nasul din table): Din cauza cui, mă?
Medicul: Am cocoșul mic…
Călugărul (intervine violent): Ajunge cu balivernele, păcătosule.
Medicul: Nu, nu, parinte ajuta-ma (aluneca de pe scaun in genunchi in fata lui) fa-mi aia mare, te implore, invata-ma ce sa fac (incepe sa se jeleasca urland, ceilalti doi joaca in continuare
Calugarul: Tu n-auzi ma sa te potolesti. Fii atent la ce-ti spun. Baa (se ridica deodata, il ia de piept, incepe sa-l tarasca asa, pana la peretele din dreapta) sa-ti zic ceva! Baga bine la cap. Femeia te lasa daca nu mai ai d`aia.
Medicul: Cum, parinte? Cum, cum?
Calugarul: Te lasa, baa, baga-ti mintile-n cap. Oricat te-ar iubi (urland) femeia asa e facuta. O mananca, nu intelegi. Aici e alta taina de-a lui Dumenezeu. Ea trebuie sa simta c-o scarpina ceva da scarpinatul asta e ceva profound, nu e numai scarpinat, dar ea nu stie ca e mai mult decat imperechere, adica banuieste ceva, da` nu e-n stare s-si dea seama ce e. Asa ca daca nu e tare, te lasa pt altu` care o are tare. Daca e si impatimita, chiar daca o ai tu tare, te lasa pt altu cu ea mai mare. Intelege odata. Tareeee!!! Roaga-te, roaga-te pt asta.
CORTINA