In micul apartament de la ultimul etaj, spre seara, cei doi prieteni se asezara in fotolii, cu ceaiurile in fata si isi aprinsera fiecare cate o tigara. Incepura sa povesteasca despre ce s-a mai intamplat pe la servici, cu cine se mai intalnisera in ziua aceea. Cel mai tanar, prins de o anume inflacarare, vorbea intr-una despre ceva, timp in care celalalt se pierduse cu privirea pe geam. Si se pierduse. Faptul fusese foarte enervant pentru tanar care acum simtea ca vorbeste singur. Aprinzand o noua tigara, nu fara un anume gest nervos, spuse, nu fara o anume tonalitate:


- Stii, unul dintre cele mai comune gesturi sau mai bine spus momente - pentru ca il intalnim adesea exprimat in arta, dar si in viata animalelor - cica pisica este mare amatoare de privit pe fereastra - este unul din cele mai curioase, pentru mine. Mereu m-am intrebat la ce se gandesc oamenii care se uita pe fereastra. Se gandesc la ceva concret, la o situatie din viata lor sau sunt intr-un moment de relaxare si nu se gandesc la nimic?
Prietenul sau, un pic mai trecut prin viata si mai slefuit la minte, simtise iritarea din vocea tanarului si incerca sa o dreaga cumva.
- Hm, depinde.Uite! Unii fac gesturi, mimici si daca ii intrebi la ce se gandesc se uita mirati la tine si zambesc: la nimic, tocmai asta e! In psihologie interpretarile sunt la fel de diverse, adica nu poti spune clar la ce se gandeste cineva care priveste pe fereastra - ar putea sa nu vrea sa fie in locul respectiv, ar putea sa insemne ca s-a detasat sau ca poate cauta o solutie la ceva, fie viseaza, fie pur si simplu sta, fie admira ceva ce i-a atras atentia. De multe ori intalnim gestul asta la scoala unde elevii fie tanjesc sa fie afara pentru ca e cald si frumos sau poate e iarna si ar vrea la joaca, la oameni de zapada, fie vor acasa la somn (zambi, probabil isi aduse aminte de tinerete cand, fortat de bunica-sa, se ducea la scoala dar numai acolo nu-i era gandul sau, probabil, zambise pentru ca stia ca replica sa avea sa puna gaz pe foc in loc sa calmeze, atentia distributiva nu putea fi invocata pentru ca, de data asta, chiar nu fusese atent la ce spunea prietenul sau, deci, ramanea o singura solutie, sa lungeasca vorba si apoi sa o schimbe cumva ).
- Am incercat si eu sa practic gestul asta si e curios efectul lui asupra celor din jur. Evident, perceptiile variaza. E interesant ce poti spune despre un om pus sa interpreteze gestul. Unii fac asocieri logice, cel putin aparent, pentru ca informatiile pe care le asociaza sunt cele care-i sunt servite, altii sunt capabili de asocieri libere, intuitive, totusi nu pot spune care are mai multa dreptate.
- Stii, mai trebuie sa facem o distinctie. Cei fara experienta tind sa fie absolutivisti, iar cei mai cu experienta tind sa fie mai rezervati, probabil pentru ca sunt familiarizati cu relativitatea semnificatiilor gesturilor umane.
- Probabil. Dar si experienta asta de viata, nu vine doar pentru ca trece timpul, mai presupune si ceva introspectie.
- Exact, semnificatia pe care cineva o atribuie unui gest, nu neaparat cel despre care vorbim acum, are legatura cu imaginea pe care interpretul o are despre obiectul interpretarii si, secundar, cu predispozitia psihica a interpretului coroborata cu propria sa experienta.
- Nu stiu ce sa zic. (Pentru moment se oprise din fumat si isi arunca privirea pe geam. Incerca sa isi imagineze scena. Se gandi la faza care tocmai se petrecuse si de la care pornise subiectul). Cred totusi ca prioritara in interpretare este predispozitia psihica si experienta, apoi reprezentarea despre obiect, cel putin in cazul interpretarilor spontane.
- Si daca tot ne place filosofia, adica despicatul firului in patru, sa mai spunem ceva. Cred ca in interpretarea momentului trebuie sa tinem cont si de distanta si marimea ferestrei, de context - e persoana singura, mai e cu cineva, e acasa, la scoala sau la petrecere, sunt mai multe persoane in incapere, se sprijina de geam, priveste de la distanta si asa mai departe. (râse, avea privirea omului care te-ntreabă ”nu-i asa?”. Era evident ca voia sa schimbe tonalitatea serioasa a discutiei).
Dupa cateva momente, intreba:
- Bine, dar cu cei care se uita in casa omului ce facem? Cum ii mai analizam?
- Nu stiu, draga. Eu zic sa nu indraznim, sunt prea periculosi.
Se instalase tacerea. Tanarul era imbufnat peste masura, iar cel mai in varsta inca mai zambea pe sub mustata. Intr-un fel regreta ca nu isi ascultase prietenul si ca nu-i daduse vreo explicatie pentru ratacirea lui, dar era pur si simplu unul din acele momente cand apreciezi mai putina conversatie si mai multa liniste.
Si se uita pe geam la mugurii copacilor ...