- Boris Trutenov – Pensionar, fost funcționar de stat, îmbrăcat în haine reprezentative pentru secolul trecut.

- Punkerul – un punker, căști în urechi, glugă pe cap, totuși cu o siluetă neregulată la picioare.

- Emilian Nevedenov – A orbit când era copil, încercând să vadă petele solare. Îmbrăcat în haine negre de stofă, îmbătrânit prematur.

- Îngerul – un înger, îmbrăcat în haine albe.


Pe o bancă dintr-un parc, la lumina unui felinar, Boris citește ziarul. Fără să-l observe sau să fie observat Punkerul stă lipit de un stâlp și dă din cap.

Boris Trutenovâ : (răsfoind ziarul) Lumea se duce de râpă...peste tot vezi războaie, victime, boli și restul tacâmului. Când încă munceam, parcă lucrurile erau altfel. Mă sculam dimineața din patul meu, mă duceam la muncă, munceam conștiincios, ajungeam acasă, vorbeam puțin cu vecinii, îmi îngrijeam florile de pe balcon, îmi revizuaiam niște dosare și mă duceam la culcare pentru a fi odihnit ziua următoare. De când am ieșit la pensie totul s-a schimbat...am ajuns să citesc în ziare despre lume...înainte de pensionare nu veneam la miezul nopții, aici în parc să-mi citesc ziarul.
(Pauză scurtă, timp în care mai citește puțin ziarul)


Boris: (țipând) Lumea se duce de râpă!De râpă mă auziți?

În timpul acesta pe scenă intră Emilian Nevedenov, lovind toate obiectele de decor.

Emilian: Te aud, te aud domne’. Zău...nu-i nevoie să țipi așa de tare ziua-n-amiaza mare. Sunt orb, nu surd.

Boris: E unu diminieața, domnule...Ce căutați aici la ora asta?

Emilian: (uimit) Dimineața? Adică noaptea? Nu...nu se poate domne’... De șaisprezece ani, în fiecare dupa-amiază, îmi fac prin parc plimbarea de după masă...pentru a-mi face digestia și...și. Nu se poate.

Boris: (neatins)Îmi pare rău...Hei nu-i mare brânză...să știi, pentru tine oricum nu prea contează, nu? Oricum tu vezi numai negru.

Emilian: Nu văd nimic. E greu de descris. Când eram mic, am orbit când încercam să văd petele solare care apăreau o dată la șaizeci și șase de ani și am orbit...atunci vedeam numai negru...sau alb...nu mai înțeleg ce înseamnă a vedea. Apoi un medic a încercat un tratement revoluționar pe mine și ma scăpat de tot...de principalul meu simț.

Boris: Îl chema Vistus Viciosus?

Emiliam: (deziluzionat) De șaisprezece ani... de șaisprezece ani... Pe cine?

Boris: Pe doctor!

Emilian: Vistus? Da...de unde știi?

Boris: Scrie în ziar: „Încercarea de a-l vindeca pe micuțul Emilian doctorului Vistus Viciosus, a eșuat. Băiețelui a orbit privind timp îndelungat spre soare. Radiațiile solare au ars celulele senzitive de pe retina copilului, astfel încât nici tratamentul miraculos al doctorului nu a dat roade”.

Emilian: Întradevăr, o poveste trstă. Se întâplă mereu. Auzi...tu de când vii noaptea aici, în parc? Ne-am mai întâlnit și am trecut pe lângă tine? Sau erai prea absorbit în lecturarea ziarului pentru a ma observa?

Boris: Nu, defapt eu de azi am început să vin. Nu știu de ce am venit... De parcă o forță necunoscută ce sălășluiește în interiorul meu mă trăgea încetul cu încetul spre locul acesta.

Emiliam: Unii ar numi asta soartă.

Emiliam continuă să meargă spre cealaltă parte a scenei, voind să plece.

Boris: Stai...unde pleci? Vreau să te întreb ceva. Ce crezi despre lume?

Emilian: (plictisit) Lumea e plăcută...șaisprezece ani...în minciună...

Boris: (enervat) Nu...nu este. Ascultă aici: (citind din ziar):” Zece mii de soldați americani au fost găsiți morți într-un buncăr iranian. Toți cei 150 de marines erau în vacanță cu soțiile lor, din cauza cărora purtau uniformele și își arătau bărbăția împușcând trecători într-un mod complet aleatoriu”. (luându-și ochii din ziar). Adică, în ce fel de lume nu te poti duce în vacanță în hainele de servici și să îți oferi serviciile necunoscuților?.

Emilian: Întradevăr, întradevăr.

Punkerul: (țipând) The drones will slave away, they’re working overtime, They serve a faceless queen, they never question why. Disciples of a god, they neither live nor breathe.

Emilian și Boris: (tresărind) Vai de mine!

Atât Boris cât și Emilian îți trag răsuflarea. Punkerul continuă să dea din cap.


Boris: Ce te-a apucat omule? Băi, n-auzi?

Emilian: Cine era?

Boris: O animală de puștan!(se apucă din nou de citit).

Emilian: Întradevăr...tineretul de acuma...Of...am obosit de atâta stat în picioare. Poți să mă ajuți să mă așez pe bancă?

Boris: Poftim? Desigur!(se ridică)...Oasele mele!

Boris se ridică, se ține de spate și încearcă să îl așeze pe Emilian pe bancă. După câteva tentative reușește. Când să se așeze cade îngerul peste el.

Boris: Domne ferește! Tu de unde ai mai apărut?

Îngerul: (pios) Din ceruri

Emilian: (debusolat) Ce? Ce s-a întâplat?.

Îngerul: Am fost izgonit din ceruri, dar m-a prins domnul Boris Trutenov. Probabil...spera să își facă rost de alt stăpân(se uită puțin la Emilian, îi trece mâna prin fața ochilor dă din umeri și continuă)... îmi pare rău. Nu pot să îți ofer așa ceva. Pot doar răspunsuri, cauți și din acestea. Le dorești atât de mult încât m-ai chemat.


Boris stă și încă îl ține pe Înger de mâneci. După câteva momente de așteptare își vine în fire, îi dă drumul Îngerului și se așează din nou pe bancă, luând ziarul în mâini.

Îngerul: Ei bine? Nu mă întrebi?

Boris: Ce să te întreb? Ce crezi despre viață?

Îngerul: Truten ai fost, truten ai rămas, tot ca o insectă gândești. Viața...nu mai căuta viața în paginile acelea de calitatea proastă. Vrei să îți explic procedeele biochimice din organismul tău, din celulele tale, fenomenele fizice dintre fiecare particulă subatomică ce este cuprină într-o moleculă a trupului tău?

Boris: Nu cred că aș înțelege...(pune ziarul la o parte și privește în jos)

Îngerul: Atunci poate vrei să știi influența spiritului asupra materiei. Infinități de subiectitudini și gânduri ce se zvârcolesc prin mintea ta ca într-un vortex de durere neîncepută?

Boris: Nici asta nu înțeleg!

Îngerul: Poate vrei să știi sensul vieții?

Boris: (țipând) Da!

Îngerul: De la pre-existență spre viață, moarte și din nou altă formă de viață. Știu ce vrei să știi: ce ar trebui să faci, să crezi, să știi să înveți. Asta nu îți pot spune, Când ai mușcat din fructul oprit ai ales matricea de posibilități infinite ce te înconjoară.

Punkerul: Te privim cu-n zambet trist, Cand spui: "Dumnezeu e al meu..! "L-am castigat cand m-am rugat

Boris: M-am săturat...Emilian, vrei să îl întrebi și tu ceva?

Îngerul: Nu te obosi, nu ma poate, vedea.

Emilian: Pe cine? Omule ai înebunit vorbești singur!

Boris: Știu că nu îl poți vedea, dar de auzit nu-l auzi?

Îngerul: Nu...
Emilian: Nu domne`

Îngerul: Un om poate vedea un înger doar dacă îl prinde, adică dacă îi dorește prezența mai mult decât viața însăși, ori dacă are prea multe întrebări de pus...tu le ai pe amândouă, el pe niciuna. A trăit toata viața în noapte și așa o va face de acum încolo.

Boris se apucă din nou de citit ziarul. Punkerul încetează din head-banging.

Punkerul: Frate, pot să te întreb ceva?

Îngerul: (iritat) Spune, dar fi succint!

Punkerul: Tu chiar exiști? Orbul nu crede în tine, deci nu te vede, boșorogul, crede orice...

Boris: Uite ce scrie aici: „ O ipoteză discutată în cercurile academice de ceva vreme, a prins substanță odată cu descoperirea unui fragmen de meteorit ce conține o monstră de material genetic conținând genomul uman. Atât religiile cât și oamenii de știință au găsit un punct comun în creaționismul extraterestrul. Suntem pur și simplu clonele unei rase extraterestre...scopul nostru este de a crește...”

Îngerul: Interesantă teorie...

Punkerul: Dar are un mare defect! Pe ei cine i-a creat?

Punkerul își dă jos gluga, iar umbra sa prinde forme draconice.