agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3401 .



Simfonia - Popas intr-un pas (d.s.a.)
screenplay [ Theater ]
pentru Raluca Mocan

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Stejan ]

2003-12-22  | [This text should be read in romana]    | 



-Adele, ma auzi? Merge?
-Da.
-Aha, inseamna ca functioneaza! L-am reparat. Ti s-a aprins ledul verde?
-Da.
-Bine, daca ma auzi, nu zici nimic?
-Nu stiu ce sa mai zic.
-Eu ma mir ca ai la tine statia pe care ti-am dat-o. Da' tu nu te miri ca sunt aici, pitico?
-Ma mir.
-Ella mi-a spus unde sa te gasesc. Vrei sa ma vezi? Uita-te putin în dreapta ta. Sus la etaj, aproape de cortina. Tin emitatorul în mâna. Vezi luminita verde? Ma vezi?
-Da.
-Am adus binoclul si luneta cu mine. Te vad foarte bine, pitico… Asa… în urechea dreapta ai cercelul ala în forma de talpa de picior. În urechea stânga… nu stiu ce ai. Adica pardon. Ai emitatorul meu si probabil cercelul de argint in forma de semiluna. Am ghicit?
-Da.
-Eu zic sa-mi spui acuma daca vrei sa-mi zici ceva. Ca în aproxiativ 7 minute se sting luminile, începe concertul si nu mai putem sa vorbim decât în soapta. Cum ziceai ca se cheama?
-Nu ziceam nimic. E “Oda bucuriei”, de Beethoven.
-Îi faina sau îi din aia cu operisti?
-Si cu operisti si fara. Ei cânta mai la sfârsit, în cor. E cea mai faina melodie, dupa aia, stii tu care, preferata mea. Pe scurt: e frumoasa!
-Oda bucuriei… stii ce ma gândeam pitico?… Adica nu. Mai bine mai zi si tu ceva.
-Nu stiu ce sa-ti mai spun. Ultima data m-ai alungat.
-Nu chiar.
-Mi-ai spus ca n-am dreptul sa vorbesc cu tine. Asa ca am tacut si te-am lasat în pace. Si as fi tacut pentru totdeauna… era sa zic o expresie din asta care se zice la noi... una mai urata...
-Ah, îs plin de noroi pe pantaloni si uite cum se holba baba asta la mine... Îi drept, nu zic “nu”. Asa am hotarât eu, sa nu mai povestim pâna nu eliminam discutiile alea pe care nu le mai vreau.
-Adica?
-Asa am hotarât. Daca ma mai întrebi chestii din alea, fug de pe acum.
-Stii cine fuge, nu? Esti unul din aia?
-De care?
-Sa-ti spun in fata? Lasii! Bine, eu nu te mai întreb nimic. Nu vreau nimic de la tine!
-Ba da.
-Ba nu. Cred ca nu ma cunosti. Sau poate ca ai o parere gresita despre mine. Nu ma intereseaza submarinul tau. Nu mai vreau sa ma duci acolo. Nu vreau nimic de la tine! Vreau sa-ti fie clar.
-Vezi ca se sting luminile... O sa vorbesc mai încet... Ai tacut trei saptamâni, pitico. Acuma poate ca ai merita sa-ti întind o mâna, prieteneste. Putem fi prieteni?
-Tocmai asta e ca nu stiu ce suntem acum. Amici, prieteni, frati sau dusmani?
-Suntem prieteni, Adele.
-Eu am simtit multa ura din partea ta.
-N-ai simtit ura.
-Am simtit ca ma urasti, Steph. Nu stiu de ce? Ce-am putut sa-ti fac atât de rau?
-Pssssssst! Începe. Hiii, uite-l pe Raser cu violoncelul! Ha, ha, ce papion are… papitoiu’ caraghios! Stii ca ala nu-i contrabas asa cum ziceai tu?
-Raser nu-i papitoi. Instrumentul la care cânta acum e violoncel. Dar în sura lui Mol, ala fara corzi, vechi, de lânga pianul ros de ape, e contrabas.
-Asa o fi. Stai ca ma uit o tura prin sala sa vad cine se mai afirma pe-aici.
-Uita-te!
-Aha, pai, tare faina o fi orchestra asta, ca aproape tot orasul e aici. Eu sper ca de-asta ai venit si tu. Nu pentru ca... esti fandosita ca unii-altii?
-Nu-s fandosita, dar vreau sa ascult. Mie îmi place.
-Bine, atunci hai sa ne facem ca nu ne cunoastem. Sau fa-te tu, daca asa zici, bine?
-…


-Sigur ca o stiu, e muzica lui bunicu!… Cred ca pot si eu sa cânt. Aproape ca o stiu pe derost. Asa se cheama? Oda bucuriei?
-Da.
-Stii cum deschide bunicul ferestrele largi si da muzica asta la maxim?… Odata a venit Amy la noi, asa desculta, pe furis, cum umbla ea, stii? Si mama lui Betty a vazut-o din drum în spatele bunicului în casa. Era cu îmbracamintea si moaca ei ciudata, bineînteles si mama lui Betty s-a uitat spre bunicu', apoi a început sa fuga strigând ca la noi e casa de nebuni. Numai tu mai trebuia sa apari, pitico, cu ochelarii mei de scufundari si eu cu masca de gaze si clopul lui Joe pe cap si atunci sa vezi... Chiar ca ne-ar fi dus la nebuni pe toti. Ai zâmbit putin sau mi s-a parut mie?
-Un picut.
-Stii pitico, Amy în spatele bunicului era cu un cutit mare în mâna. Îl ridicase deasupra capului lui bunicu’ si cred ca a avut mare noroc cu mama lui Betty care s-a speriat de muzica tare si figura nebunei. Ca poate i-ar fi facut ceva bunicului, Doamne fereste! Nu pot sa înteleg cum îti poate placea tie de smintita aia, periculoasa si dubioasa.
-Îmi place de ea. Mie imi plac nebunii! Dar nu cred ca Amy e nebuna. E mai deosebita. Si uite ca mie imi place de ea...
-Stiu, de-aia ziceam. Uai ce fain suna... Si uite ce lustruite îs instrumentele! Asta e partea care îmi place mie cel mai mult. Ai avut dreptate, pitico, îmi place si mie. Si Raser e simpatic pâna la urma, am zis eu asa ca sa vad ce zici. Ai mai scris în jurnal?
-Nu. Cred ca o sa ard jurnalul. O sa-l distrug.
-Fii atenta ce se tot holba aia!
-Care?
-Este una în fata ta, care se tot întoarce si se uita urât la tine. Nu inteleg de ce.
-Se aude putin când vorbesti prin aparat. Dar eu tin urechea lipita de difuzor sa nu deranjam prea tare.
-Te deranjez?
-Nu, Steph. O ureche îmi e la tine, alta la orchestra.
-Un ochi si jumatate la orchestra si o coada de ochi sus, la etaj. La mine. Poti sa zici ca nu-i asa?
-Nu pot. Chiar asa îi! Uite ca iarasi se întoarce. Asta roscovana?
-Da pitico. Stai ca o aranjez eu.
-Ce faci?
-Daca se mai întoarce odata, îi zbor un cornet în freza de pupaza. Am suflatoarea la mine si prastia daca e nevoie. Acuma pun în vârf praf de scarpinat s-o vedem pe madama fandosita cum se scarmana... O am în vizor. Se uita ea la tine, dar pe mine nu m-a vazut.
-Vad ca ti-ai adus de toate, Steph.
-Da. Am ruxacul la mine. De aici plec direct pe munte. Am acolo ceva treaba. Ma gândeam ca poate ai...
-Ai tras?
-Da. Vezi ca iese scadal. Ti-am zis ca daca se mai întoarce o data îi zvântur freza. Pitico, hai repede sus lânga mine! Sa nu mai folosim transmitatorul. Si sa scapi de agitatoarele alea sclifosite...
-Ma primesti?
-Cum sa nu? Ti-am spus ca nu suntem dusmani. Am venit sa povestesc cu tine. Aici o sa facem doua lucruri deodata. O sa si ascultam orchestra si o sa putem povesti linistiti, fara trasmitator. Uite aici e un loc lânga mine.
-Vin acuma. Ai dreptate, e o vraitoare femeia asta. Toata lumea crede ca eu am “smotocit-o”. Vin.
-Hai repede!
-Vai ce frumos se vede de aici! Mult mai bine decât din sala. Îmi dai si mie binoclul?
-Tine-l asa! Vezi ca trebuie reglat putin. Era pacat sa nu vii. Stiam eu ca tie îti place la înaltime.
-Da, credeam ca ma urasti.
-Nu te urasc, Adele. Eu nu sunt dusmanul tau. Sunt admiratorul tau. Batem palma, prieteneste?
-Steph, crezi ca asa se comporta prietenii unul cu altul?
-Nu stiu. Asa am simtit, asa m-am purtat.
-Dar m-ai jignit. Cu altii voiai sa povestesti numai cu mine nu. De ce? Ma urasti chiar atât de mult?
-Uite de asta n-aveam chef. Ce vrei de la mine?
-Am tacut de tot, Steph. Sa stii ca nu mai vreau nimic de la tine! Ti-am spus...
-Ba da.
-Ba nu. Nu vreau nimic! Vreau sa fii sigur. De fapt, eu am venit sa ascult muzica asta care-mi place.
-Daca vorbesti asa ma cam descurajezi cu împacarea. Eu vreau sa ramânem prieteni. De ce esti asa de suparata?
-Ma gândeam la moarte. Pot sa vorbesc despre ea si sa râd, sa ma costumez eu în baba aia cu o coasa mare de tot în spinare, dar nu suport sa vorbesc despre ea când ma gândesc la cineva drag. Atunci bat în lemn, Doamne fereste! Mi se ridica parul pe mâini si mi se face pielea de gaina... atunci ma intristez de tot...
-Ce vrei sa spui?
-Asa...
-Ce miros cunoscut! Simti?
-Da, un parfum vechi. Parca miroase a Amy.
-Ai dreptate.
-Mie nu mi-e frica de ea. Poate sa vina dupa mine, ca o primesc cu bratele deschise. Dar nu vreau sa vina dupa altii. Nu suport. Ma doare...
-Cine, nebuna? Of, cum poti sa vorbesti asa? Hai mai bine batem palma. Vrei?
-Nu stiu.
-Pitico, eu nu vreau sa mai vad ochii astia tristi. Alta data erai toata un zâmbet când ma jucam cu tine. Mai aveai tu supararile tale, dar nu ca acum.
-Ce sa fac? Eu nu stiu sa-i detristez. Poate tu.
-Vad ca nici eu. Chiar asa parere proasta ai despre mine? Atunci stii ce? Hai sa ne facem ca nu ne cunoastem.
-Ai putea?
-Adica nu eu. Tu! Tu sa te faci ca nu exist, ca sunt mort pentru tine.
-Crezi ca asa fac prietenii între ei? Se jignesc si nici macar nu-si cer iertare? Într-un fel, ai murit...
-Eu nu ma simt vinovat. Dar suntem prieteni? Accepti? Ce-ai zis? Am murit?...
-Lasa-ma putin sa ascult partea asta si-ti spun.
-Ce frumos suna aici! Parca e putin emotionant sa-i vezi si pe oamenii care cânta o melodie cunoscuta, aici lânga tine. Sa vezi cum creste muzica din ei si umple sala cu un fel de bucurie. Aici simt ca nu pot sa fiu rau. Dar cred ca din cauza lui bunicu'. Noi am crescut cu melodia... si stiu ca mai era o simfonie din asta pe care eu te gâdilam când erai pitica. Tii minte: ta-ta-ta-taaaam, ta-ta-ta-taaaam... Si tu radeai si radeai! De ce vrei sa-ti arunci jurnalul?
-Te-am vazut, Steph!
-Ce?
-Te-am vazut. Eram sus pe zid si priveam casele cu luminile care se aprindeau. N-am dormit toata noaptea. Era cam 11 jumate. Bunicii s-au culcat mai devreme si eu am iesit pe creanga în curte pentru ca pur si simplu nu aveam somn. În seara aceea ne certasem, stii tu...
-Si?...
-Te asteptam. Plângeam Steph, ca asa-s eu plângacioasa. Când s-au stins luminile în mansarda gemenilor tu ai aparut de pe straduta, ai sarit gardul si-ai intrat direct în sura fara sa aprinzi lumina. Ai iesit cu toporul lui bunicu', l-ai lasat lânga pubela, ai pus o aripa de-a mea pe capra si...
-Nu se poate!
-Ba da. Te-am vazut, Steph, cu ochii mei. Eram pe zid.
-Nu plânge, te rog...
-Apoi ai zdrobit cu toporul si aripa dreapta, care nu era înca gata...
-Adele...
-Ai pus vina pe furtuna care a rupt o parte din plop în noaptea aia, dar eu am stiut ca esti tu. Te-am vazut!
-Ai stat pe ploaia aia si pe tunetele alea singura, sus pe zid?
-Te astetam, Steph...
-Erau de jucarie, Adele... n-aveai ce sa faci cu ele...
-Aveam!
-Nu.
-Erau aripile mele! Un an de zile am lucrat la ele pe furis. Erau pentru tine. Credeam ca îti plac si tie. Adica pentru mine si... ce mai conteaza?
-Nu întelegi ca m-ai stârnit si ca nu voiam sa vorbesc cu tine. M-ai enervat în seara aia si nu mai suportam discutiile alea. Puteam sa fiu si mai rau… Eu, oricum am sa inventez un aparat de zbor, dupa ce termin submarinul. Dar ce tot ai tu cu zborul asta?
-Acum un an când ne-a vizitat unchiu’ Joe, am aflat ceva. Bunicul credea ca dorm, dar eu am stat ascunsa sub scara si-am auzit tot-tot-tot.
-Ce?
-Vor sa te trimita departe si sa ramâi pentru totdeauna acolo. Adica unchiul Joe s-a oferit ca dupa ce termini liceul sa te duca la el si sa te tina la studii. Pâna la urma au hotarât ca poti pleca acum, peste câteva luni, când se linistesc apele si la ei. Acum întelegi?
-Nu.
-Am desfacut pânza de zeci de ori. Am schimbat si scheletul. La început era din lemn...
-Da’ ce-ai vrut sa faci cu ele, piticotule mic?
-Erau pentru tine!
-Adica?
-Nu-ntelegi? Sa zbor pâna la tine! Când esti departe si mi se face dor...
-Am crezut ca vrei sa te joci cu ele...
-Eu nu ma joc, Steph. Cand vorbesc despre zbor, nu ma joc niciodata! As fi asteptat o zi de primavara târzie sau de vara, m-as fi urcat pe zid cu ele si...
-Este o legenda cu aripi. De acolo ti-a venit ideea?
-Nu. Stii ca eu am zburat de câteva ori când eram mica!
-Asa zici tu...
-Asa a fost! Da. Tin minte când ne-a citit bunica "Legendele Olimpului". Tu ai fi putut sa fii Dedal si eu Icarus.
-Cum vrei tu. Dar sa stii ca nu vreau sa cazi din cer.
-Am cazut deja.
-Vrei sa-ti spun Ariadna?
-Vreau sa-mi spui Adele.
-Adele va fi. Ramânem prieteni?
-Putem sa ramânem prieteni, dar mi-e frica sa nu-mi mai distrugi si altceva. Cel mai mult din tot ce-am construit eu pâna acum, am iubit aripile alea. Erau pentru tine! Si nu numai eu. Sa stii ca toata lumea se minuna de ele, chiar daca pareau de jucarie. Eu nu m-am jucat! Acuma nu mai am putere sa mai construiesc nimic. Când încep, îmi vine în minte... Doamne, uneori parca nu ai inima, Steph!
-Vreau sa ramânem prieteni. E atât de greu?
-Eu nu prea am prieteni adevarati-adevarati. Ca aproape toti s-au prabusit în mine. Stii cum e? Mie prima data îmi umbla un prieten prin fata mea. Se tot fâtâie si daca îmi place de el, darâm gardul de sticla si îl las sa-mi intre în cap. Îmi tot umbla si umbla pâna când încep sa ma gândesc ca mie îmi place si mai mult de prietenul asta si el începe sa creasca acolo în cap. Apoi nu stiu de ce prietenul asta îmi intra în piept. Si acolo începe sa creasca si sa creasca pâna iese din mine prin cosul pieptului. Si eu nu ma mai vad, ca prietenul ma absoabe în el. Nu mai ramâne nimic din mine, decât prietenul ala, mare, mare. Eu devin mica, mai mica decat furnicile. Mica, de nu ma vad nici cu microscopul. Eu nu mai contez si nu mai exist, doar prietenul care se mareste. Atat cât vrea el sa creasca în mine si in afara mea. Ca si eu îl ajut. Adica il ajut sa creasca. Cred ca n-ai inteles nimic.
-Eu cât eram de mare?
-Tu erai cât un munte. Cel mai mare munte din lume! Mie cele mai mari lucruri de pe pamant mi se par muntii. Chiar daca nu m-ai dus niciodata cu tine pe crestele impadurite... Steph, eu nu mai existam, erai numai tu, urias crescut din mine. Când ai luat toporul în mâna ti-ai cioplit din tine! Pâna când tot muntele care erai tu, s-a prabusit. Dar nu asa simplu. Ai luat si spatiul pe care îl aveai în piept pentru tine, asa ca acum bate vântul pe acolo si vântul ala mi se pare ca te striga uneori pe nume. Cred ca numai mi se pare. Daca l-ai fi auzit, poate ca ai fi venit mai repede. Sau poate ca nu, acum îmi dau seama, de fapt nici nu stiu de ce te straduiesti sa mai vorbesti cu mine? La asta ma gândeam când vorbeam despre moarte! Ca ai murit în mine. Ce te simti acum?
-Ma simt un cal.
-Asta si esti, un cal salbatic! Si eu sunt un câine amarât de pe drum cu urme de noroi si de copite pe spate. O sa-ti dau mâna dar nu pot sa...
-Amy, ne-ai speriat! Ce cauti aici?
-Die Gedan-ken siiiind frei, wer kann sie erraten, / sie fliegen voooor-bei, wie
nächt-liii-cheee... Heute! Heute! Kinder Adele, kinder Steph sind kindeeeer...
-Amy, uite acolo un loc pentru tine! Ce umbreluta frumoasa ai! Arata-i Steph, unde poate sa stea.
-Poate ar fi bine sa mergeti acasa, Amy. Pe aici se iese. La revedere!
-Când apare Amy tie îti trec lacrimile.
-E nostima Steph, recunoaste!
-Ea cât îi de mare în tine?
-Ea îi micuta. Mi se plimba, colorata prin cap. Ma face sa râd.
-Eu nu te fac sa râzi?
-Tu ma arunci, ma urasti, ma lovesti si ti se pare normal sa te comporti asa cu mine! Da' ma faci si sa rad. M-ai facut. Acuma ma faci numai sa plang. M-as fi asteptat de la oricine sa fie rau cu mine, dar de la tine, nu! Niciodata! Oare ce ti-am gresit si de ce esti atât de încapatânat si rau cu mine? De câte ori ti-am gresit, ti-am cerut iertare. Si mi-a parut rau când te-am vazut suparat. Nici nu se putea altfel, erai mare cât un munte pentru mine.
-Poate ca nu merit sa-ti fiu prieten. Si totusi...
-O sa-mi fie frica mereu...
-Atunci uita-ma!
-Stai, nu arunca hârtia aia! Da—mi-o putin! O sa-ti stric avionul de hârtie, dar vreau sa vad ce scrie despre simfonia asta. Poftim, imi citesti, te rog!
-“Beethoven, Ludwig van (1770-1827), cel mai de seama reprezetant al simfonismului în muzica universala, nascut la Bonn. B. a creat opere în care marile conflicte tragice ale timpului sau capata o rezolvare optimista.” Asa, stai sa vedem: “...a sris muzica simfonica... a scris 9 simfonii dintre care a treia “Eroica” marcheaza...”
-Vezi ce zice de a IX-a!
-Stai asa! Fii atenta la baba roscovana! Se scarpina ca o maimuta purecoasa. Daca se uita la mine îi scot limba. Agitatoare fandosita... vrajitoarea...
-Asa-i! Auzi?
-Da. Aici simfonia rasuna pâna la cer. Asa-i? Uite ca dirijeaza si cu fundul. Hai sa ascultam putin... Multumesc, Adele!




-Parca nici nu mai pot spune nimic, atat de multe mi-a spus muzica asta... Ai grija sa nu cazi, e un prag acolo. Pacat ca n-a ascultat-o si bunicu'. Ce mult i-ar fi placut...
-Steph!
-Da.
-Pot sa te intreb ceva?
-Sigur pitico.
-Pentru ce mi-ai multumit cand eram acolo sus?
-Pentru ca ti-am fost prieten, pentru ca m-ai lasat sa-ti fiu fratior... Si pentru ca acolo undeva sus într-o sala în care sunetele alea perfecte ale orchestrei m-au umplut de bucurie, de oda bucuriei. s-a mai intamplat ceva. Stii ca daca as fi fost singur acolo, n-ar fi fost atat de frumoasa pentru mine. Am fost impreuna. Am simtit ca sunt cu tine, pitica mea.
-Si eu...
-Nu plange, te rog. Acolo s-a mai întâmplat ceva. Acolo, între lacrimile tale si mâinile mele s-a strecurat o minune. Ma lasi sa-i spun asa de acum înainte?
-Da. Poti sa-i spui pe nume. Nu ma mai rusinez.
-Atentie, reiau, pitico. Acolo între mâinile mele... sa vedem ce zice aici în program: “În finalul simfoniei a noua rasuna oda bucuriei, chemare impresionanta la înfratire si egalitate între oameni”. Pitico, ceva, nu stiu ce, a rasunat tare de tot, peste munti, dealuri, mari si oceane. De aceea ziceam eu cuvantul ala. Si se numeste: mâ-nu-...
- ...-ta mea?
-Mânuta ta! Multumesc pitico! Prieteni?
-Daca nu ma mai arunci...
-Nu te mai arunc!
-Daca nu ma mai jignesti...
-Nu te mai jignesc!
-Atunci, prieteni!
-Îi punem piedica la baba?
-Punem!
-Afurisitilor! Stiam eu ca tu esti domnisoara! Te spun la bunicu-tau sa te consemneze. Si pe obraznicia asta de baiat. Nu sunteti buni împreuna!
-Ba suntem. Tu sa n-ai treaba cu Steph! Auzi crizata sclifosita...
-Nerusinatilor!
-S-o lai în pace pe Adele, auzi? Ca ti-l bat pe blegu’ ala de Raser si-ti fur toate florile din curte. Chiar Adele? Vrei niste trandafiri roz sau niste rosii din alea mari, de sera? Rosii portocalii?
-Daaa! Ii ducem si la bunica?
-Ducem, ca are baba asta destui. Uite, caruta a doua e plina cu fân. Tine-te bine! Sarim?
-Sarim! Stai sa treaca întâi calul. Asa...
-Acuma! Uai, ce tremuri pitico. Ti-e frica?
-Un picut. Stii tu ca mi-e frica de cai... de copite... Ce scutura caruta asta! Mergi în munti?
-Da. Vii cu mine?
-Nu, Steph. Vin pâna la rascruce. Nu vreau saaaa...
-Era pacat, nu? Înca nu ti-ai detristat de tot ochii...
-Tu sa ma cauti, Steph! Eu nu vreau sa...
-Bine pitico, nu te mai necaji! Vezi ca bunica face placinte cu dulceata de caise... sa-mi lasi si mie!
-Ti le dau pe toate, Steph. Sar! Stai sa ma descalt. Uite, acolo pe iarba. Mi-e fricaaa...
-Sa lasi usa deschisa! Sau fereastra...
-Sa nu vii noaptea târziu de tot...
-Ti-ai uitat bluzitaaa...
-Binoclul tau...
-Uite-o pe Ella! Heeei, eu si Adele suntem pri... Spune-i tu, ca nu mai pot sa strig! Ma laaaatra toooti caaainii... Nici nu te mai auuuuud...
-Prieeeeeeeeteeeeeeeeni!... prieteni! Ah, mi-ai împletit o steluta în par. Nici n-am simtit. Du-te Steph, du-te cu mânuta mea... Poate ca ai pus un pumnulet de munte înapoi. Cât de rau poti sa fii câteodata... În noaptea asta va fi cer senin, fara ploaie. O sa pun un semn de carte la pagina aia si o sa-mi las jurnalul împrastiat, sa-l gasesti. Steph al meu. Raule ce esti! Eeellaaaaaaa! Eeellaaaaaa, haaaaai repede sa-ti spuuuuun, Ellaaaaa! Prieeeteeeeni, Ellaaa! Prieeeteni!...
-Salut Adele! Hai spune-mi, chiar v-ati impacat? Sunteti prieteni?
-Da Ella. Stii, eu nu m-am uitat in dreapta, dar i-am vazut asa cu o coada de ochi luminita verde sus la etaj. Cu toate ca stiam eu ca va veni, asa mi-a batut ini...
-Spune-mi, tot! Spune-mi ce-ati povestit?
-Stii ceva? Ia du-te si mai intreaba-l si pe el, ca eu nu-ti mai spun nimic. Tu cu cine tii, cu mine sau cu el?
-Cu amandoi, la fel de mult!
-Da? Atunci du-te si intreaba-l pe el! Du-te!
-Am sa-l intreb. Da' te superi?
-Nu! Du-te ca tu fugi repede si uite ca s-a oprit in fata bisericii. Hai, fugi! Nu ma supar!
-Bine. Steeeeeeph! Adele nu vrea sa-mi spuna! Ma auuuzi? Steeeph! Te rog, povesteste-mi!
-Du-te la Adeeele!
-Nuuu vreaaa sa-mi spuuunaee. Adele imi spui?
-Du-te la Steph!
-Steeeeph, imi spuuui?
-Saaa-ti spuuuna Adeeele!
-Saaa-ti spuuuuna Steeeph!
-Ecoooou, Adeeele?
-Ecoooou, Steeeeph...
-Atuunci: prieeeteeeni..
-Prieeteeni, prieeeteeeni, prieeeeteeeeni...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!