În programul manifestărilor care au marcat centenarul nașterii lui Constantin Noica, la Alexandria, a fost înscrisă și lansarea unei cărți semnate de istoricul culturii Stan V. Cristea, numită „Constantin Noica. Repere biobibliografice” (Ed. RCR Editorial, București, 2009), carte extrem de folositoare tuturor celor care studiază scrierile filosofului, dar tot atât de trebuitoare (re)creării imaginii gânditorului de la Păltiniș. Sunt adunate între aceste coperte 4 054 trimiteri biobibliografice ceea ce înfioară observatorul din afară, gândindu-se la volumul uriaș de muncă, de răbdare și pasiune. De aici înainte, cred, nu va exista cercetător al filosofiei teleormăneanului fără să consulte această lucrare de dimensiuni și consistență academică. Mai mult, a elabora o asemenea lucrare înseamnă a fi cunoscut opera în intimitatea ei. De altfel, dl. Stan V. Cristea notează: „Orice investigație întreprinsă cu obiectivitate asupra operei noicasiene trebuie să țină seama de „arhitectura” ei internă, de „monadele” care au generat-o și au structurat-o treptat. Traseul noicasian în cultura românească este, însă, mult mai complex decât pare la prima vedere”.

Cum traduce dl Stan V. Cristea această ecuație a cercetării sieși propusă? Cu acribia-i cunoscută unui cărturar, dl. Stan V. Cristea, pornind de la receptarea, interpretarea și finalitatea discursului filosofic în gândirea lui Constantin Noica, a elaborat următoarea structură: 1. reperele biografiei; 2. Reperele operei, opera, în volume: volume originale, volume traduse, studii, articole și eseuri, în volume colective și în alte volume, interpretări și comentarii, în volume colective, introduceri, prefețe, cuvinte înainte, traduceri, în volume individuale, colective și alte volume, ediții; Opera, în periodice: studii, articole, eseuri, cronici, note, traduceri, editări de texte; Reperele receptării. Referințe, în volume: studii, eseuri, cronici, evocări, în volume individuale; cuvinte înainte, prefețe, postfețe; dicționare, lexicoane, enciclopedii; biobibliografii, bibliografii, indici biografici; istorii literare și filosofice; sinteze literare și filosofice; studii, eseuri, cronici în volume colective și în alte volume; studii, articole, eseuri, cronici, evocări; interviuri și convorbiri cu filosoful; interviuri și convorbiri despre filosof; corespondență; referințe, în periodice: biobibliografii, studii, articole, eseuri, cronici, evocări, interviuri și convorbiri cu filosoful, interviuri și convorbiri despre filosof, corespondență.

Urmând doar această structură și e destul ca să ne lămurim că opera, viața lui Constantin Noica sunt cuprinse într-o carte de căpătâi prin care putem evalua însemnătatea gândirii filosofului de la Păltiniș. Cu discipoli sau simpli adulatori, cu contestatari, gândirea filosofului, aplicată strict sistemului de gândire românesc, prin rostirea lui în termenii filosofului, capătă dimensiunea universală. Multă vreme ținut în umbră pentru generații întregi, personalitatea sa devenise parte din misterul românesc al ființei. Poate mai mult decât alți gânditori, Constantin Noica a sistematizat, a descoperit și (re)interpretat și, extraordinar!, a pus bazele unui sistem filosofic românesc, pur ca esență și reprezentativ în formă, care înlătură definitiv prejudecata conform căreia limba română nu are suficientă forță de expresie pentru gândirea filosofică. Iată, Noica, cu rostirea întru ființa românească, retează o prejudecată care era luată drept adevăr.

Acum, drumul spre înțelegerea operei lui Noica trece și prin acest volum semnat de dl. Stan V. Cristea. Ne dăm seama că opera lui Noica n-a încremenit în forma dată de filosof, ea continuă, la rândul ei, să genereze alte ramificații ale gândirii românești. Cele peste patru mii de trimiteri stabilite de dl. Stan V. Cristea ne vorbesc despre bogăția izvorului. Scrie istoricul teleormănean: „Dincolo de utilitatea sa evidentă, cartea de față reprezintă și omagiul pe care am crezut de cuviință că este firesc să-l aducem, la centenar, cărturarului care ne-a arătat, de la Păltiniș, cu gesturile unui socratic întârziat, măsura copleșitoarei înălțimi până la care s-a putut ridica spiritul ivit din câmpia însorită a Teleormanului”.

Nu cred că este o altă concluzie mai nimerită decât aceasta.

Liviu Comșia