Dom'le, de-o sucești, de-o-ntorci, de-o crăcești... libertatea presei tot nelimitată rămâne. De exemplu, atunci când urmează să facă o declarație de presă un demnitar, ei bine, el trebuie să aștepte ca jurnaliștii să-și tragă fermoarele, să-și termine râgâiala, să-și facă suportabilă sforicica chiloților:
E bine?;
Putem începe?;
Nu încă!;
Da!;
Merge?;
Încă puțin...!?
Se poate?;
Vă rog!;
…

Hm!... mi-am dres și eu vocea în altă ordine a ideilor, pentru că numai eu știu să fac cel mai mișto de mine – adică cel mai mare și extraordinar mișto, dacă e să urc pe graficul gradelor de computație!

Restul nu contează... e “pour la bonne bouche”!

Nu credeți că “necesit” îngrijiri speciale?, că eu cred că dau semne de degenerozitate!