Motto:

“până la urmă oamenii sunt o carte cu poze mișcate
și tot ce ai de făcut tot ce-ai de făcut este să te ridici
s-o spinteci cu putere”*



După debutul cu “Mirosiți această femeie” Alice Drogoreanu ne așteaptă, după colț, cu “fang”: “de undeva din spate/ aud cum respiri/ ca o gură uriașă într-o pungă de plastic/ uriașă./”.
Volumul purtând acest titlu bizar (ortografiat cu litere mici de mână!), la prima vedere pare a fi amorsa unui univers de dimensiunile unei picături în care-și vor găsi locul până și barbarii mai mult sau mai puțin dotați. Ei bine da, se poate! Dacă ne luăm, și dacă ne ținem de mână cu autoarea, atunci putem să fim de acord că: “/... asta e o aproximație aproape completă de sinceritate/”.
Alice a lăsat baltă iluziile, trecând în lumea fastă a aluziilor de o transparență devastatoare. Tot ce-ar putea să șadă sub semnul minunării este trecut sub imperiul interogației dezlănțuite, încât se naște fireasca întrebare: cum certifici, fie și în fugă, spusele de mai sus?
Păi... câteodată îți vine să-ți iei nu numai timpul la măsurat, ci și salamul, ori dimensiunile ferestrei. Și, chiar de mai “gugălești” atipic și o să dai cu nasul de cine știe ce cizmă desperecheată (așa cum e topica versurilor!), rămâne savoarea (culmea!) curgerii lor neobosite. Te poate încerca până și cheful să plângi copios, atât cât să aivă pe ce să plutească “pluta meduzei”. Nu rămâne decât să vă puneți la punct arta navigației, că pentru soliditatea plutei garanteză autoarea:
“asta e – ca și cum aș fi vrut să spun ceva
și altcineva o va face în locul meu
cu salturi elastice peste ferestre
țipari electrici pe care-i înghit
ca să văd înăuntru – o jonglerie
să se uite lumea în sus.”

Cu alte cuvinte, cam p-aci îi arde și șade ars poetica lui Alice. Cui nu-i place să umble buimac pe o scară de bloc, n-are decât să ia paginile din “fang” la rând. Dar, atenție: poți deveni dependent, exact în vremurile când se tot vorbește de moartea cărții, de moartea scrisului, de moartea poeziei, de moartea sensibilității. Dar, să lăsăm astea, pentru că sunt desprinse dintr-un film prost. Să revenim la ale noastre, fiindcă “fang “ este un film bun, pentru că lasă dungi pe pereți și urme în memorie – asta dacă e să răstălmăcesc un vers din poemul “a 3a mână”.
Povestea ce se deruleză (și n-ai vrea să se termine vreodată!) e ca un serial în care se succed tatuaje pe care vrei să le ai și tu, dar nu știi cum să ți le faci: bani, tramvaie, oameni, statui, parbrize, chiștoace, fețe, ceasuri, altele – o puzderie – legate ombilical și certificate interogativ; toate numai bune să-ți zbârlească mințile – creierul... poftim! În toată bulibășeala asta sentimentele stau cuminți, la locul lor: “/știu că acum când citești asta/ îți ții respirația/ așteptând lucrurile care te vor șoca/ te vor afecta te vor dezveli/ și tragi sentimentele ca o pătură/ să rămâi cu spatele gol/”.
Pe ici pe colo, și unde te aștepți, dar și unde nu te aștepți apare câte un dribling sexual executat cu măiestrie, încât îți piere cheful să treci cartea la index, ori să impui înlocuitea textelor cu puncte-puncte și semnele exasperării (cam așa arată ele: “!!!”): “/... iar pompierii/ fac poze cu telefonul la flăcări/... / trag ceva pe mine și ies în stradă/ în stradă e dragoste/ în aer e dragoste/ pisicile se încârligă din dragoste/ femeile se mângâie pe burți din dragoste/ bărbații cumpără dragoste și o/ ciocănesc și-o transformă în/ inele și cătușe și toată dragostea asta/ ca un dragon chinezesc bălțat sună la uși intră pe geam și strigă/ huaaa/”, fiindcă versurile nu fac altceva decât a-ți aduce aminte de trimiterea la origini.
Toată cartea Alicei Drogoreanu este o trimitere la origini, la urma urmei! Face toți banii! Nimic nu e gratuit în cele o sută și trei pagini aflate între coperțile aranjate tot de Alice. Vă regăsiți și dacă vă apucă pandaliile, și dacă vreți să înjurați, și dacă vă vine să vă regulați, să vă iubiți, să bociți, să tranpirați... și câte și mai câte altele. Sunt de toate, până la urmă.

Volumul se termină cu poemul “mai multe litere”, poem din care aflăm că Alicei îi este teamă că i-a mai crescut un cap.
Scorul? Dacă țineți morțiș, iată-l:
“tabela a afișat You Win
ești lat
iar în mijlocul stadionului e o bere rece”.


Notă:
* fang – Alice Drogoreanu, Ed. BrumaR, 2010; volumul a fost îngrijit de V. Leac, a fost “paginat” și “copertat” de autoarea înseși; iar lansarea se face la târgul de carte, în București, pe 20 noiembrie a.c., pe la trei jumate p.m.