La editura Armonii culturale din Adjud, în colecția Lirik, a apărut recent al patrulea volum de versuri al lui Liviu Ofileanu, Cinderella & alte marșuri funebre. Cartea are pe coperta I o reproducere după Ballerina in a Death's Heads de Salvador Dali, iar pe coperta a patra, prezentările a trei critici literari cunoscuți.

Ștefan Ion Ghilimescu:

„Cinderella & alte marșuri funebre este un original reçit al stării de paranoia a lumii, greu de separat a posteriori de a priori... Cu o vitalitate de nestăvilit, prințesa Cenușăreasă...focalizează, negociază și „citește” cu exuberanță realitatea și hiperrealitatea omului de litere, inenarabil captivat de utopia trecerii pe malul celălalt... Răsucită în ea și încordată pe mai multe registre și nivele de limbaj, dincolo de pariul ontologic exemplar, pe de altă parte, cu un siaj indeniabil, poezia domnului Liviu Ofileanu – unul dintre cei mai talentați creatori din câți avem astăzi – reușește performanța de a nu ignora nici măcar o clipă contextul social-istoric”.


Felix Nicolau:

„Din momentul în care am început să citesc Cinderella, nu am mai putut lăsa laptopul din mână. Am așteptat, cu scepticism, momentul în care vor apărea repetițiile, narcisismele și lucrurile terne în general, așa cum aștept la orice lectură. Nu mi-a ieșit, de data asta. Marșurile funebre ale lui Liviu Ofileanu sunt nervoase, conectate la cultura mare, dar și la demența lumii noastre. Cu o poftă de autodidact, poetul ingurgitează tot tot și face asocieri surprinzătoare. Poezia-roman povestește, metaforizează, filosofează și emite judecăți de bun-simț surprinzător. Cartea aceasta ar trebui să fie o mare surpriză în literatura noastră și un argument incontestabil că poezia poate fi cea mai spectaculoasă formă de artă”.


Al. Cistelecan:

„Problema lui Liviu Ofileanu rămâne cam aceeași și în această a patra carte: cum să etaleze o sensibilitate imediat vibratilă (și îndurerată, nu doar înduioșată de toate) într-un orizont de așteptare care a declasat sensibilitatea printre anacronismele iremediabile. Ar fi putut-o rezolva printr-o soluție retorică, făcând trafic ilegal într-o formulă de aparențe critice. E un lucru care se mai întâmplă în volumele de dinaintea Cinderellei. Dar aici poetul a mers mai departe: nu mai folosește cinica imaginativă cu precauție, ci interiorizează cinismul imaginativ, topindu-l în sensibilitate. Îi rezultă astfel o poetică a oximoronului, una de „rugăciuni imprecative”, de celebrări sau ofense ale propriei melancolii sau exasperări. Scriitura realist-biografistă își impune marginile, simultan, în reveria anamnetică, în reveria cu nostalgii și-n notațiile de cuzime, adesea de intensitate expresionistă. Dicțiunea autenticității topește referințele și aluziile într-o gramatică de lirism existențial acut, care electrizează concretul fără a-l sublima. Nonșalant și inteligent, poetul știe că „a fost în iad”, dar „nu cere să fie crezut pe cuvânt”. Poate fi însă crezut, căci de mărturii autentice e vorba”.


Notă!
Cartea, cu autograf, poate fi procurată de la autor, la adresa de e-mail: [email protected].