Procesul intentat participanților la evenimentele din 13 iunie 1990 (cele petrecute în zilele de 14 și 15 iunie rămân în continuare tabu pentru Procuratură) a căpătat, în sfârșit, o turnură justițiară.
Luni 10 februarie 1992, la Curtea Supremă s-a judecat pe fond recursul Procuraturii și recursul inculpaților și al Televiziunii privind dosarul respectiv, hotărârea urmând să fie pronunțată la 24 februarie.
Din partea inculpaților recurenți, avocații apărării au solicitat admiterea recursurilor acestora și pronunțarea unei decizii de achitare. Luând cuvântul ca apărător al recurentului Teodor Mărieș, avocatul Gheorghe Simionică a solicitat achitarea inculpaților în condițiile articolului 11 raportat la art.10 litera a din Codul de procedură penală, considerând că „fapta pentru care au fost acuzați atât inculpatul Mărieș Teodor cât și Dumitru Dincă și ceilalți nu a fost comisă (nu există)”. Cu privire la recursurile inculpaților, reprezentantul Procuraturii a pus concluzii de admitere a acestora și a solicitat în cele din urmă extinderea efectelor recursului și pronunțarea unei sentințe de achitare în condițiile art.11 raportat la art.10 lit. a, din Codul de procedură penală, și pentru ceilalți coinculpați care nu au solicitat prin recursul lor aplicarea acestei soluții. Totodată, reprezentantul Procuraturii Generale a mai solicitat respingerea recursului declarat de Televiziunea română cu privire la pagubele materiale pretinse.
Procesul a debutat cu rumoare și chiar cu strigăte de protest din partea inculpaților care au recunoscut în persoana aprodului pe unul dintre cei care i-au bătut la Măgurele. Unul dintre inculpați, Stănică Radu, ține să precizeze: „L-am văzut numai pe el la Măgurele, când bătea oameni, dar, când a început procesul, pe 24 septembrie, stătea în spate cu alți doi securiști pe care i-am văzut la Măgurele că băteau oameni”.
În sfârșit, mult râvnitul dialog al manifestanților din Piața Universității cu reprezentanții Puterii a început să se înfiripe (fie și de pe pozițiile inculpat – Procuratură). Spicuim din cuvântul apărătorilor Pieței Universității: ● Avocatul Adrian Vasiliu, apărătorul domnului Corneliu Borcoman: „Acest proces, așa cum l-a conceput Procuratura, pleacă de la o premisă de vinovăție a tuturor celor din Piața Universității. Or, fenomenul «Piața Universității» nu este un fenomen infracțional, după cum și-a dat seama și justiția. S-au folosit aceleași metode ca în anii ’50. I se spunea omului vino pentru o declarație și rămânea acolo. Corneliu Borcoman, arhitect, născut în Basarabia, membru P.N.Þ.C.D., nonviolent, a intrat în Televiziune în calitate de corespondent de presă. Omul acesta s-a implicat la fel de mult și pe 22 decembrie. Cum să-l acuzăm de infracțiune pe un om datorită căruia astăzi putem vorbi liber?” ● Avocatul Nicolae Cerveni, apărătorul lui Dumitru Dincă: „Minerii au făcut ceva fără precedent în această țară, iar Dincă să fie condamnat?! Singura lui «vină» e că a fost pe baricada din 21-22 Decembrie și, dacă ați văzut la televizor, că a afirmat că cei din Decembrie au murit de pomană”. ● Avocatul Stângă Alexandru: „E bine ca măcar în ceasul al 12-lea să mai spunem și adevăruri, astăzi, când Procuratura și-a însușit un alt punct de vedere. Ar fi bine să intrăm în normalitate, căci până și Uniunea Sovietică a luat-o înaintea noastră. N-aș vrea să spun că acest proces a fost de esență stalinistă, dar a fost o aberație. Toți cei de aici (referindu-se la inculpații prezenți) au luptat în Decembrie, în timp ce lașii, începând cu mine, am stat acasă. Și aceia care au luptat în Decembrie, au fost aduși în lanțuri în fața instanței, în timp ce tovarășii din CPEx au fost aduși în costum, cu cravată și batistă. De ce să nu li se ridice și o statuie acestora, dacă tot sunt liberi și bogați, iar ceilalți sunt pe drumuri?! Cum de au fost ținuți fără mandat de arestare, cum de au fost bătuți și schingiuiți?” ● Avocatul Gheorghe Simionică, apărătorul lui Teodor Mărieș: „Piața Universității nu e doar un fenomen de frondă, ci un fenomen istoric, cea mai lungă formă de protest a celor angajați în Revoluția din Decembrie, care au luptat în continuare pentru menținerea ideii de revoluție nu ca violență, ci ca o idee de schimbare de la o formă de guvern totalitară la o societate democratică. Am fost plăcut surprins astăzi să-i aud vorbind pe mulți dintre inculpați despre principiul separației puterilor în stat și, în mod deosebit, a puterii judecătorești ca putere de sine stătătoare. Dacă revoluționarii autentici gândesc așa, înseamnă că a avut loc o mutație importantă în conștiința socială, care reclamă o putere judecătorească de sine stătătoare, ca fiind cea mai importantă garanție a respectării drepturilor fundamentale ale omului și ale libertăților publice și, în mod deosebit, a dreptului la opinie”.
Li s-a dat apoi cuvântul inculpaților. Unii s-au mulțumit să fie de acord cu ceea ce au spus avocații lor. Alții au continuat să înfrunte Puterea, făcând precizări relevante: ● Dincă Dumitru: „Lipsa de dovezi a celor care ne acuză este evidentă. Din mărturiile celor peste 200 de martori, majoritatea sunt contradictorii. În prima fază a procesului, instanța n-a consemnat modul în care au fost scrise aceste declarații. Toți cei de aici pot să depună mărturie cum li s-au dictat aceste declarații martorilor. Acest proces este organizat și dirijat de Putere pentru că am încercat să-i demascăm pe cei care au pus mâna pe putere fără niciun drept. Þin să mulțumesc procurorului care a verificat dosarul dar nu și Procuraturii, care a întocmit rechizitoriul. Procurorul care a întocmit rechizitoriul e trepădușul vechii nomenclaturi”. ● Ichim Anghel: „La 13 iunie am fost luat de val. Un civil m-a lovit cu bastonul peste urechea dreaptă. Am încercat să ripostez. Și un câine, dacă-l lovești, reacționează într-un fel”. ● Moroșanu Marian: „Eu nu făceam decât să-l imit pe Ceaușescu. De ce să mă scoată bolnav psihic?! Dar dacă tot m-au scos bolnav psihic, înseamnă că e vinovată și procuratura, și justiția, și poliția, pentru că asta înseamnă că n-am ce căuta la tribunal. De aceea, vreau să-i dau în judecată pentru că am fost bătut și jignit degeaba”. ● Constantin Maricica: „T.V.R. reclamă pagube, furturi, dar nu reclamă că în Televiziune au fost omorâți oameni, luați și cărați de pe străzi în Televiziune. Atât în Televiziune cât și la Măgurele, am văzut cum se moare cu demnitate, cum moare un om fără să zică nici pâs. Loviturile pe care le-am încasat au fost date de așa manieră ca să lase urme în timp. După ce am încasat acele lovituri, în somn, am mereu senzația că mă prăbușesc. Până atunci, nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. E o diferență între a fi inculpat și a fi martor ocular. Manifestanții adevărați, când au văzut ce se petrece la Televiziune, au fugit sau întrebau ca mine: ce se întâmplă? I-am văzut pe soldați când spărgeau geamuri și tuburi de neon… Și cine erau civilii aceia din Televiziune care aveau bâte cu fier la vârf? Un detaliu semnificativ e că acei civili aveau ochii roșii fără să fie beți, ci ca să fie răi! Și pe civilii aceia, indiferent cum ar fi îmbrăcați și indiferent dacă și-au lăsat plete, îi recunoști întotdeauna după privire. La Măgurele erau îmbrăcați în mineri și le-am spus: „Nu sunteți mineri!”. Tata a fost miner și le-am pus întrebări despre munca din mină, la care nu știau să răspundă. Doamna jurist-consult, care pretinde din partea Televiziunii 5 milioane de lei despăgubiri, și-a pus oare întrebarea: cu ce drept a făcut Televiziunea apel la populație și a instigat poporul român contra poporului român?”. ● Robescu Gheorghe (arătând spre procuror): „Dânsului îi mulțumesc că din acuzator a devenit apărător. Procuraturii n-am de ce să-i mulțumesc, pentru că, în sânul ei, sunt ascunși criminali care ne fac prin bătăi să declarăm ceea ce am declarat. Ce să spun? Că pe 14 iunie am fost bătut de un colonel de Securitate ca să recunosc că am luat droguri de la domnul Rațiu ca să le dau în Piața Universității?!”. ● Mandache Valentin: „Eu spun puțin pentru că, de la bătaia pe care am primit-o, nu mai pot să mă exprim bine. Am fost prins și bătut de așa-zișii mineri. La Măgurele am avut scalpul luat, am avut 24 de copci și totuși am fost bătut. A fost un infern la Măgurele: femei bătute, violate. Nu știu în ce Cod Penal li se dă voie polițiștilor să facă așa ceva?! Vinovatul moral e comunismul, care nu a fost înlăturat, ci s-a întărit. Cer ca vinovații morali să fie în locul nostru, nu să fie bătuți, dar să fie în locul nostru!”.
După terminarea ședinței, la ieșirea din sală, o abordez pe reprezentanta Televiziunii, cerându-i părerea despre turnura pe care a luat-o acest proces. Îmi aruncă din fugă, peste umăr: „Vă rog, nu… Eu nu sunt decât un simplu slujbaș!... Întrebați Procuratura! Bună ziua!”
Cât privește Procuratura, în războiul dintre Piața Universității și comunism, o anumită parte a Procuraturii se pare că a început să bată în retragere. Nu însă și Televiziunea!


(Tinerama – nr.65/ 21-27 februarie 1992)