Drujbele cistiga lupta cu Parcul National Piatra Craiului




Peste linistea fiecarei nopti la Rucar, comuna argeseana de sub Carpatii Meridionali, trec cirduri de camioane burdusite cu busteni. Coboara din munti, chiar si-n zilele harazite odihnei. La Rucar se fac hirtiile, acolo se bea aldamasul, iar codrii sint trasi in scindura mai la vale, in comunele Domnesti si Ganesti. Acolo nu e gospodarie in care mugetul de seara al viteilor sa nu fie acoperit de zgomotul gaterelor.


Si-n Rucar se vede treaba ca toti joaca la bursa de noapte a lemnului. Nu-i curte de gospodar in care sa nu zaresti stive de lemne. Lucreaza in zona 80 de firme de exploatare a lemnului. Si toate prospera: patronii lor cumpara bustenii din padure cu 60-70 RON metrul cub si-i vind, dupa taiere, cu 300 RON. Asa ca gipurile care misuna prin comuna sint ale localnicilor, nu ale turistilor. E-un freamat continuu in aceste locuri, niciodata colectivizate, unde furia taierilor imputineaza fauna si flora Parcului „Piatra Craiului“ si tine feciorii rucarenilor la facultate, le ridica vile prin Bucuresti si pe Litoral, iar lor, rucarenilor, le sporeste numarul de camere la case, carora le zic acum „pensiuni“ pentru turism ecologic. Pe masa, la micul dejun, pun crenvursti, icre la conserva si brinza topita, iar ferestrele, acoperite cu jaluzele de birou, cum au vazut ei la policlinica din Pitesti, zbirniie la trecerea fiecarei masini pe sosea. Si postasul satului tine o pensiune, una cu opt camere. Padurari ce nu-si dau numele, trecuti la ocoale silvice private, beau sticle de vin demidulce la cea mai scumpa pensiune din comuna, se pling de leafa de cinci milioane, dar se falesc cu averea dobindita de pe vremea cind lucrau la ocolul silvic de stat. Apoi unul dintre ei, cel mai voinic, promite ca dupa inca o sticla de Grasa or sa urce cu ARO pe munte „sa nu mai taie banditii astia padurile“.

De straja la factura

Doua sint metodele cel mai des intilnite pentru a fenta legea. Sus, in munte, proprietarul de padure permite firmei angajate sa taie mai multi copaci decit are marcati pentru taiere. Daca e luat la intrebari, zice ca i-au taiat altii padurea fara stirea lui. Risca o amenda de cel mult doua milioane de lei vechi. Ocolul legii continua la transport. Pe drum, fiecare sofer e insotit de un copilot. Pina la comunele cu gatere nu-s nici patruzeci de kilometri, iar copilotul n-are in mina vreo harta. Tine de straja cu un pix. Misiunea lui e sa stea cu ochii pe factura fiscala gata completata pentru lemnele din remorca. Pe document nu e trecut un singur lucru - data transportului. La vreun control, copilotul, intr-o clipita, pune data. Dar controalele sint mai curind o ipoteza de lucru, incit sub acoperirea aceleiasi facturi se transporta zeci de remorci cu busteni.

Ce tot vor orasenii astia?

La fel ca si in agroturism, unde n-o sa vezi printre clientii pensiunilor oameni de la tara, ca pentru niste tarani apropierea unei vaci n-are nimic exotic, asa nici localnicii din Rucar nu se emotioneaza la gindul ca prin padurile lor topaie vreun „Pieris bryoniae“, specie de fluture de zi pretuita de entomologii europenii. Adica de niste baieti de oras, cum tot de la oras sint cei care le-au numit lor padurea „Parcul National Piatra Craiului“, si le cer acum sa taie copacii cu tiriita.

In Parcul faimos pentru cele peste 300 de pesteri traiesc 90 de specii de fluturi, 1.108 specii de flori, 65 de paianjeni, 18 de lilieci, specii de pesti, ursi, mistreti, capre-negre, cerbi si de capriori. Arie protejata infiintata in 1990, in suprafata de 14.800 de hectare si intinsa pe doua judete, Arges si Brasov, Parcul traieste vremuri vitrege, de la ultimul val de improprietariri. E impartit in doua zone, una de 4.800 de hectare, numita zona de conservare speciala, in care nu se taie nimic, nu ai voie sa faci nici focul, darmite sa ridici vreo cascioara. Cealalta are zece mii de hectare, din care doua mii au fost retrocedate particularilor, iar alte cinci mii sint revendicate de cei carora le-au fost confiscate padurile, de catre comunisti, la nationalizare. In ultimi trei ani, goana dupa proprietate a fost dublata de o furie a defrisarilor. Au fost rase deja aproape 200 de hectare din interiorul Parcului. In partea ce tine de Brasov, taierile respecta regimul silvic, adica se taie copaci batrini, se taie in ochiuri, iar nu „la ras“. Insa cum treci granita in Arges, incep sa se iveasca munti dezgoliti de padure.

Drumul Oaselor

Directorul Parcului, inginerul Horatiu Hanganu, spune ca de la prapastiile Zarnestiului, apoi sus, pina spre Valea Seaca a Pietrelor, padurea a ajuns doar o peticeala, ca nu-i a obstilor, ci a particularilor ce nu vor sa auda de asociere. Drumul asta ingust, flancat de uriasi pereti de stinca, ce-au nascut la poale grohotisuri protejate de conventii europene, e tocmai „Drumul Oaselor“ din filmele in care Margelatu scuipa seminte de se pravaleau arnautii in prapastii. Si tot pe aici si-a gasit sa moara personajul interpretat de Jude Law in „Could Mountain“. La stinga si la dreapta apar niste ochi negri in munte. Sint pesteri, unele, cele de pe la mijlocul muntelui, inca necalcate de picior omenesc. Hanganu a propus inchiderea a 16 dintre ele, supuse vandalizarii, „pina cind s-o mai civiliza lumea“.

Drujba si talanga, singurele zgomote

Pe Valea Seaca, in ultimii metri de pamint brasovean al Parcului, aproape de o stina imprejmuita cu gard electric, e hotarul de judet, un manunchi lung de butuci. Locului ii zice „La Table“, ca-s plantate de rangeri, subordonatii lui Hanganu, niste indicatoare spre cabane si trasee turistice. In aer, sunet de molcome talangi. Pe linga noi trec insectare intregi, numele astor fiinte cu numar nestiut de picioare e pentru turisti ca pagina economica a unui ziar: n-o citesc niciodata, dar le da siguranta s-o stie in gazeta. Un zumzet incapatinat si greu definibil sfredeleste luminisurile. Trecem coasta dupa coasta. Zgomotul prinde contur, pina cind ajunge sa ne dumireasca. E hiriiala unei drujbe. Dintr-un inalt privind peste vale, se zaresc insule de padure defrisata. Patru goluri, ca urmele de laba ale unei gigantice aratari. Asa cum in Anglia anilor ’70 un fluture si-a colorat fara voia lui, de la alb inspre negru, aripile din pricina exploatarilor de carbune, tot asa fug si sopirlele, liliecii, broastele si fluturii din Piatra Craiului din locurile chelite de copaci. „Ideal ar fi fost ca statul sa cumpere toata suprafata parcului fie si la un pret care sa-i multumeasca pe particulari“, vorbeste Hanganu. Alaturarea „partidelor“ - suprafetele de taiat - lasa in urma zone foarte subtiri de tampon. La primul vint viguros, copacii de pe aceste granite se pravalesc, oferind astfel alt pretext pentru taierea lor.

Defrisarile produc vai de crestere aluvionara, in care un piriu ce n-ar satura altminteri nici o capra bicisnica ajunge torent in stare sa darime case. Taierile abuzive duc la aparitia drumurilor de tractor, altele decit cele permise de amenajamentele silvice. Pe ele nu mai creste nici ideea de copac. La fel cum si pestii au a suferi, din pricina bustenilor trasi prin ape ori, mai la vale, acolo unde rumegusul tulbura Dimbovicioara.

Metoda „studiilor sumare“

Anumite circumstante si multe capete infierbintate de cistigul rapid au transformat padurile Argesului, pe sute de hectare, intr-o raritura. Cinci ar fi cauzele: retrocedarea padurilor pe alte amplasamente decit cele mostenite, retrocedarea partiala permisa de legile restituirii, punerile in posesie a unora pe suprafete mai mari decit cele ingaduite de actele de succesiune, taierile abuzive si, a cincea pricina, faptul ca n-a trecut inca timp suficient pentru ca localnicii sa se obisnuiasca cu ideea ca au paminturile intr-o arie protejata. In Retezat, abia dupa 20-25 de ani de la infiintarea Parcului, petrecuta la 1975, satenii au inteles sa nu mai rupa panourile cu explicatii despre biodiversitatea locului. Cei care au primit padure pe alte amplasamente au taiat-o „la ras“, temindu-se ca vreo toana de-a guvernantilor or sa le ia inapoi terenul.

Pentru taierea unui sector de padure trebuie intocmite acte, iar tipul taierii, cantitatea, croirea drumurilor de transport nu trebuie sa contravina unui plan general de gestionare a padurilor valabil zece ani, numit „amenajament silvic“. Pentru suprafetele de pina in 30 de hectare, trebuie insa planuri mult mai sumare - si mai permisive - numite „studii sumare“. Proprietarii de paduri reuniti in ocoale silvice private respecta, in general, amenajamentele silvice. Insa 80% dintre particularii ce stapinesc, pe raza fostului Ocol Silvic Rucar, aproape 4.000 de hectare nu sint inscrisi in vreun ocol si opereaza in baza „studiilor sumare“, ce le permit, spre exemplu, sa taie pina la trei hectare, din zece stapinite. Solutia pentru stoparea taierilor abuzive apare, in sfirsit, in noul cod silvic, aflat inca in stadiul de proiect. Potrivit acestuia, vor fi interzise studiile sumare si nu se va face nici o punere in posesie pina cind proprietarul nu incheie un contract de administrare cu un ocol, fie de stat sau privat. Ocolul va asigura paza pe propria raspundere penala si civila, dar mai e pina atunci. •

Padure mostenita doar pe hirtie

Dar retrocedarea padurilor nu a lasat in urma doar miliardarii gaterelor, ci si suferinta. De ea are parte Ionel Burnea, 49 de ani, din Rucar. Din cele 11 hectare de padure mostenite, omul a primit patru printr-un act de dota intocmit la 1926 de socri pe numele sotiei sale. In 2004, un vecin, Nicolae Popa Serb, a fost pus in posesie peste o padure vecina de catre viceprimarul de atunci, Mircea Avram, dar s-a instapinit si peste cele patru hectare. Iar mostenitorul lui Serb, unul Parnuta, a inceput sa taie din cele patru hectare mostenite de Burnea, desi asupra acestui teren urmeaza sa se propunte instanta judecatoreasca. Politistii au constatat printr-un proces-verbal intocmit in august anul acesta ca semnele de hotar ale padurii lui Burnea fusesera rupte cu cablu de tractor.

Haiducii lemnului
Citiva dintre proprietarii de firme de exploatare a lemnului din Rucar parca-s abonati la amenzi din partea inspectorilor silvici. Ilie Milos, Aron Hublea, Ion Vorovenci, zis Burtilos, Gheorghe Mitrita.

Citiva dintre proprietarii de firme de exploatare a lemnului din Rucar parca-s abonati la amenzi din partea inspectorilor silvici. Ilie Milos, Aron Hublea, Ion Vorovenci, zis Burtilos, Gheorghe Mitrita.

Pe Ilie Milos, 35 de ani, Inspectoratul Teritorial Arges pentru Regim Silvic si Vinatoare il acuza ca a taiat abuziv padure in partea cea mai vatamata a Parcului, pe Valea Cheii Dimbovicioarei. Inspectorii silvici spun ca Milos, in intelegere cu un proprietar de padure, Dobrin Iosif, i-a taiat acestuia o suprafata mult mai mare decit cea permisa de avizele obtinute. Iosif primise de la Ocolul Silvic privat „Papusa“ autorizatie de taiere a 1.500 de metri cubi de pe 9 hectare si a angajat firma lui Milos sa-i taie padurea. Dar a taiat mai mult, inca mai calculeaza inspectorii cit ar fi taiat ilegal Milos. Si a construit ilegal un drum de tractor pe care nu va mai creste in veci vreun copac, ba a fost descoperit si cu omisiuni in gestiunea lemnului la gater pentru care a luat amenzi de 45 de milioane de lei. Inspectoratul pentru regim silvic a inaintat la minister dosarul pentru a-i retrage firmei lui Milos atestatul de exploatare a lemnului si il va purta pe rucarean in instanta sub acuzatia de infractiune la regimul silvic. Insa zeci de asemenea procese s-au terminat doar cu un avertisment sau cu o amenda, desi fapta este infractiune, fapt ce, in opinia lui Sever Stanciu, seful inspectorilor silvici din Arges, ii incurajeaza pe taietorii de paduri. „La unul dintre procese, doi martori adusi de Milos s-au retras cind a trebuit sa puna mina pe Biblie“, isi aminteste Stanciu.

Milos sustine ca din cei 1.500 de metri cubi marcati nu a apucat sa taie decit 1.300 de metri, si ca el a gasit cioate pe teren cind a intrat la taiat.

Burtilos, dusmanul Statului

Un alt nume de pe urma caruia Parcul are de patimit este al lui Ion Vorovenci, 72 de ani, zis Burtilos, pensionar, fost director la scoala speciala din comuna si proprietar a 50 de hectare de padure. Burtilos, asa l-au poreclit elevii, asa si-a pus numele firmei de exploatare a lemnului, e si rapsod, si capitalist: cu o mina taie padurea, a lui si a altora care-l solicita, cu unii se intelege mai curind din ochi, decit din hirtii, iar cu o alta mina mai ca ar cere o cobza s-o jeleasca.

Are un glas baritonal, cind vorbeste despre padure il cuprinde patima, iar in ochi stau la blocstarturi lacrimi. Se declara un dusman pe viata al statului ca gestionar al padurii. Teza lui, nu fara temei, e ca marele jaf asupra padurilor a fost declansat de Romsilva, inca de pe vremea cind era regie, care taia tocmai parcelele supuse retrocedarii, fapt riguros exact. Declara ca proprietarii, precum el, au ras hectarele primite pe alte amplasamente pentru ca simteau ca n-or sa le ramina lor. Apoi declama ca iubeste Parcul, ca vrea sa-si imbete privirea la vederea cerbilor. Suferise enorm in ziua cind a dat peste lesul unuia impuscat de un nestiut vinator. Se jura ca iubeste Parcul, dar spune ca o sa-i respecte pe cei din conducerea lui abia cind n-or mai fi in subordinea Romsilva. Are si un dram de noroc Burtilos, caruia inspectorii nu i-au mai trimis somatii pentru replantare, ca a inceput sa se regenereze natural arboretele din locurile taiate de el. Dar Parcul o sa poarte inca zeci de ani semnele sirgului cu care fostul invatator i-a ras padurea. •


Remus Radu - "Cotidianul" 30 octombrie 2005