Vă anunțăm lansarea volumului de debut al Laurei Ceica, ZIGGURAT.

Autoarea vă invită să participați la acest eveniment vineri, 10 februarie 2006, orele 16:00, la librăria Noi (din Bastion), Timișoara.







Câteva poeme:

*
Douăzeci și nouă

scriu despre zilele când ne vom face cenușă(pentru că și ele vor ajunge
într-un târziu aici călătorind cu trenul)
scriu despre cum era cu tine și cu mine doi bătrâni noduroși închipuiți de mintea unui tânăr obscure care-a uitat și n-a gustat până acum senectutea
scriu de dragul celor ce s-au dus la întâlnire pe cealaltă parte a lumii pe globii concavi pe lentile multidimensionale acum când spațiul suge toată dimensiunea înțelegerii și a neînțelegerii
scriu că odată am fost iubită și am iubit și-a fost odată ca niciodată de granit pulbere fină de malachit cernută în roiuri de stele de iarnă sau de primăvară nu le mai țin socoteala decât pe hârtia încuiată a unui jurnal nescris necitit lichid ca cerneala ce curge prin el șoptind cuvinte ascunse de mine
iubesc dar scriu fără a-ți mai povesti despre mine despre cât de pitică sunt în comparație cu tine
scriu despre multe atât de multe de fapt și nu le pot termina pentru că nu mai știu cum

*

Contratext

ce hazliu
cum azi briza
mângâie pielea fragedă
iar mâine usucă osul vechi

vântule căruntule
strigătul meu
nici că te mai cheamă
văi neumblate
ascultă cântecul tribului
ultimul cel de pe urmă strigăt
sau spusele celor ce nu vor mai fi

efemer
războiul contenește la apus
efemere
nebuloase zidesc zile
efemere
zigurate se prăbușesc și se ridică la cer

nimic
nu-mi vorbește

colivia de aur
strălucește în Lună
pasărea măiastră
mai are doar un ochi de sticlă


*

Zgomot de fond

nu credeam că ochii noștri se vor reîntâlni tulburați umezi cercetători tu mai frumos ca niciodată eu ascunsă în corola de floarea soarelui care m-a copt în vara ce nu se sfârșește aici
marea e marea mea poveste ce nu ți-am zis-o ție în ungherul întunecat unde te-ai tras atunci în zile cu arșiță de uitare de dor de delăsare
am rămas un ecou fără zbierăt în care pietre tăioase se spintecă în ropot de ape montane urale de hidrogen memorii lichide ce mi se preling pe piept către ombilic spre centul lumii

*

Umbra lui Vineri

cu un ciob adânc de mare
ai disecat pupila întunecata a cerului

valurile rană deschisă
saltă printre pietre urlând în durerile facerii lor

tu care cauți găsești
urma uitată
reflexia minusculă a Capului de Cal

.*
cel care caută se va găsi pe sine
sub clarul bătrân al lunii.