”Nu vreau să spun că vecinul amabil care respectă legea își va ciopârți întreaga familie cu toporul în curând. Doar că undeva, vecinul cuiva, amabil și care respectă legea, va face asta. Iar acum nici măcar nu știe asta. Indiferent cât de deranjant ar suna, se poate și mai rău. Ai putea fi chiar tu vecinul acela.”

Howard Roughan – Promisiune mincinoasă


Instinctual, prin natura lor, oamenii caută modele. Cărțile pot să le ofere acele modele, le pot arăta indivizilor modalități existențiale inedite. Însă pentru a reuși să transmită mesajul, cartea trebuie să îl atragă pe cititor, să îl facă să se regăsească în situațiile descrise, să îi ofere un catharsis emoțional care să îl convingă să revină. Proza poate și trebuie să facă asta, pentru că proza prezintă în esență posibilități cu potențial de materializare.
Oamenilor le place realitatea, însă nu atât existența lor actuală cât potențialul ființativ. Ne place să ne imaginăm altfel, mai buni, ne place să ne vizualizăm în vârful piramidei. Chiar dacă înțelegem de multe ori că este vorba doar de o iluzie, continuăm să visăm. Omul are nevoie de aceste ținte împinse la extrem, pentru că se poate raporta la ele. Atunci când privești spre vârf, panta pare mai accesibilă. Dacă o carte le răpește oamenilor speranța va fi respinsă de aceștia.
Asta nu înseamnă însă că proza trebuie să fie pozitivă întotdeauna. Oamenii nu sunt atrași de dulcegării în exces, pentru că prin rodaj excesiv romantismul pierde din profunzime și devine banal. Sentimentele trebuie să apară în momentele cheie, să puncteze acțiunea, să o potențeze, fără a o sufoca. O carte bună reușește astăzi să penduleze între extreme rămânând actuală. Din întrepătrunderea motivelor se pot naște principii, din conflicte se dezvoltă dramatismul, care îl ține pe cititor aproape de cuvinte și îl face să întoarcă paginile din ce în ce mai repede.
Proza bună este cea pe care vrei să o citești cât mai repede. Dacă povestea te prinde, vrei să descoperi deznodământul ei, nu mai ai răbdare. Atunci înseamnă că textul te-a marcat, înseamnă că autorul a reușit să te transporte în lumea lui. Fiecare roman este o viziune asupra realității pe care cititorii o pot sau nu aprecia. Un autor bun știe să aducă argumente în favoarea propriei viziuni, știe să îi convingă pe cititori că varianta sa este cea mai bună.
Astăzi în România, prozatorii insistă mai ales pe elementele negative ale existenței. Senzația de apăsare pe care o ai în urma lecturii este o consecință firească a acestui stil. Autorul vorbește despre probleme, creionează o lume în care totul se întâmplă pe dos și, mai rău, o lume în care nu există speranță. Iată de ce cititorul are tendiința de a respinge textul, iată de ce se vând doar cărțile care îți permit să visezi, fără condiționări.
Literatura mizerabilistă nu are succes în România pentru că nu ascunde nimic în spatele acestor motive. Da, poți să înjuri, însă este bine ca acea înjurătură să însemne cu adevărat ceva. Este o mare diferență între un peisaj teribilist care nu spune nimic și principiile ascunse în spatele unei adevărate drame. Violența în proză nu trebuie introdusă artificial, ci ca o consecință firească. Da, putem accepta violența, putem accepta limbajul vulgar, putem accepta orice abuz, atâta timp cât există motive care să le justifice. Tratate serios, aceste elemente oferă profunzime textelor. Prozatorul, pentru a își apropia cititorii, trebuie să le ofere seriozitate și umor, trebuie să reușească să apropie cât mai mult extremele. Cei care glumesc întotdeauna sunt priviți cu superficialitate, pentru că avem tendiința să răspundem în același stil. La fel, cei care sunt întotdeauna serioși ajung să plictisească, pentru că nu oferă alternative, nu te lasă să râzi. O glumă bună în mijlocul unui carnagiu are un impact mai mare, la fel cum o acțiune brutală înseamnă foarte mult într-un peisaj feeric. Elementele însă nu trebuie introduse artificial, pentru că oamenii vor să descopere posibilități concrete, nu himere.
Proza care pretinde că se referă la realitate trebuie să o facă asumându-și complexitatea inerentă acesteia. Altfel, cititorii se vor simți înșelați. Există genul fantasy, există SF-ul. Publicul care dorește exerciții de imaginație care aparent nu au nicio legătură directă cu realitatea le poate alege pe acestea. Deși chiar și aici, autorii de succes știu că trebuie să creeze universuri care să aibă legătură cu lumea reală, să transpună printr-o modalitate sau alta elementele constitutive ale realității imediate. În cărțile lui Tolkien putem regăsi tipologii umane, în cărțile lui Rowling societatea construită ne este familiară. Autorii de fantasy au înțeles că lumile care nu au nicio legătură cu realitatea sunt sortite pieirii, de aceea au încercat întotdeauna să plece de la evenimente concrete, de la mituri prezente în însăși esența ființei umane. Iată de ce genul fantasy are astăzi atâta succes. Oamenilor le place să viseze și aleg să o facă fiind conștienți că odată, cine știe când, profețiile acelor cărți se pot împlini.
Autorul care vrea să scrie în acest stil trebuie să știe când este momentul propice pentru a face diferențierea, când îi poți propune cititorului o altă realitate. Construcția trebuie să fie migăloasă, nu pot să existe greșeli, pentru că acestea invalidează foarte repede plăsmuirea. Atunci când inventezi, trebuie să o faci foarte bine, pentru că este singurul mod în care invenția ta poate deveni credibilă.
Genul fantasy este acum deschis, oamenii și-au format un apetit pentru astfel de cărți. Autorii însă, dacă vor să abordeze cu succes acest segment, trebuie să vină cu idei noi, să construiască motive inedite, simboluri care nu au mai fost până acum folosite. Marii autori ai genului fantasy au reușit să vină întotdeauna cu ceva nou. Tolkien practic a fondat această formă literară, prin opera sa monumentală atât ca întindere cât și ca complexitate. Lewis a introdus elemente religioase și a construit în jurul acestora. Rowling a oferit copiilor un univers numai a lor, care a surprins pe toată lumea prin capacitatea de a oferi speranță, iar Prachett a sintetizat actualitatea și a ridiculizat-o fără milă. Fiecare a insistat pe un alt segment. Acum, piața este pregătită pentru acest gen literar, însă cei care vor să îl abordeze trebuie să o facă dintr-o perspectivă nouă, aducând o altă viziune.
Un alt tip de proză foarte apreciat astăzi este proza în care apar elemente supranaturale. Metafizica modernă este pe placul cititorilor, care pot descoperi astfel explicații. Autori ca Murakami, McEwan, Rushdie, construiesc o realitate bazată pe elemente inedite, care surprind prin însăși firescul lor paradoxal. Se întâmplă lucruri incredibile în cel mai natural mod, personajele tratează problemele cu detașare, înțelegând că mersul lumii în esență este un haos pe care nu are rost să încercăm să-l ordonăm. Naturalețea povestirilor, modul simplu prin care se face trecerea de la natural la supranatural, apropie cititorul de text, îi garantează o empatie sporită. Atunci când autorul se mărginește să constate evenimentele și să sublinieze concluziile ontologice imediate, cititorul se simte liber, se poate abandona sentimentelor. În fața unor astfel de cărți vrei să știi că ești liber să tremuri, ești liber să aprinzi lumina și să dai volumul televizorului la maxim pentru a scăpa de o senzație ciudată. Autorii care știu să te facă să tremuri sunt apreciați, autorii care reușesc să îți producă senzații intense prin intermediul cuvintelor sunt cei care se impun.
Omul modern caută adrenalină, vrea să-și augumenteze senzațiile și să se bucure de fiecare clipă. Priviți un videoclip muzical și vă veți convinge. Cadrele se mișcă cu repeziciune, o imagine nu apare pentru mai mult de câteva secunde, totul se schimbă, se modifică. Arta trebuie să se adapteze acestui ritm frenetic. Descrierile trebuie să anticipeze, cititorul trebuie ținut aproape de text prin orice mijloc. Misterul trebuie întreținut pentru a se putea concretiza. Cititorul care primește adrenalină se va întoarce la text, pentru că doar adrenalina poate crea dependență. Marile cărți se transformă în dependențe, pentru că oamenii vor să se întoarcă la ele, vor să citească mai mult, să descopere mai mult. Autorul care reușește să facă asta are asigurat succesul, pentru că oamenii vor dori să se întoarcă la cărțile lui.
Filmele sunt produsele culturale cele mai apreciate în acest moment. Inevitabil, oamenii se uită la filme, fie în cinematografe, fie în propria casă. Oamenilor le place atmosfera de film, le place derularea rapidă a acțiunii. Nu te mai complici cu detalii inutile, primești o infuzie de elemente din care ești liber să alegi. Acțiune, sentimente, erotism, meditație existențială, iată ce oferă filmul într-un timp foarte scurt. De aceea apreciază oamenii filmele, este mult mai ușor să se regăsească în ele, este mult mai simplu să empatizeze cu personajele acestora.
Cărțile, pentru a se impune astăzi, trebuie să preia din calitățile filmelor. Avem nevoie de acțiune, avem nevoie de erotism, avem nevoie de sentimente. Tensiunea înseamnă senzații intense, iar problemele complexe îl pot face pe cititor să își regândească întreaga existență. Într-un roman putem să ne regăsim prietenii, familia, societatea, iar asta ne oferă o libertate imensă. În solitudine, citind, putem medita mai coerent, fără să încercăm să evităm problemele. Exemplele sunt foarte importante, pentru că ele ne eliberează de presiune. Este mai ușor să conștientizăm greșelile altora decât să ne recunoaștem propriile erori. Iar așa, fără să fim obligați să facem penitență, putem chiar să le corectăm. Oamenilor le place să își îmbunătățească viața, însă nu vor să recunoască asta. Vrem să învățăm să nu mai greșim, însă nu vrem să o facem în fața celorlalți. Stima de sine este foarte importantă pentru ființa umană, iar cartea îți permite să îți descoperi defectele fără ca cei din jurul tău să conștientizeze asta. În intimitate, o carte îți poate oferi mai mult decât orice învățat, pentru că îți permite să înveți fără să fii nevoit să recunoști că nu știi.
Un element foarte important al succesului este în cazul cărților capacitatea autorilor de a contura imagini inedite. Alăturările surprinzătoare fac deliciul oricărui cititor, pentru că te simți bine atunci când descoperi ceva nou. Autorii de succes știu să facă alăturări aparent șocante, care însă dezvăluie o multitudine de sensuri și de posibilități. Deși acțiunea se petrece de multe ori chiar lângă noi, elementele care apar ne sunt străine, însă, dintr-un anumit punct de vedere, familiare în același timp. Aceasta este o calitate indispensabilă prozatorului, care trebuie să fie capabil să vorbească despre elemente inedite cu naturalețe. Dacă reușești să îl convingi pe cititor că vorbești despre el și despre posibilitățile sale, cartea ta va fi apreciată.
Pentru a conferi realism prozei, autorul trebuie să își folosească imediata apropiere. Vorbești mai sigur atunci când vorbești despre experiența directă, știi mai multe despre ce se petrece în imediata apropiere. Cu toate astea, a te limita la această realitate este o mare greșeală, pentru că ea nu le poate spune la fel de mult cititorilor tăi. Dacă vrem să ne impunem, trebuie să generalizăm realitatea noastră, să îi facem pe cei din jurul nostru să creadă în ea și în influența ei. Elementele locale, fondul cultural autohton, pot însemna ceva, însă doar dacă sunt corelate cu evenimente globale. Da, există simboluri pe care le poți folosi, însă ele trebuie să însemne ceva pe plan mondial. Altfel, axându-te asupra unor elemente esențialmente necunoscute, îți restrângi foarte mult arialul de publicuri. Să vorbim despre realitatea noastră, însă doar atunci când știm că realitatea noastră poate afecta realitățile celorlalți.
Proza actuală nu poate să ignore temele de interes general, pentru că altfel este inutilă. “Moartea unui om este o tragedie, moartea a milioane de oameni este deja statistică” spunea Stalin, iar lecția aceasta ar trebui să o înțelegem cu toții. Oamenii sunt foarte mișcați de evenimentele care îi afectează direct, însă răspund cu prudență atunci când ceilalți sunt afectați. Iată de ce un prozator trebuie să îi convingă pe oameni că evenimentele descrise în cărțile lui îi pot afecta în fiecare moment. Posibilitatea aceasta, chiar dacă uneori enervează, este principalul catalizator. Oamenii sunt atrași de ideea de catharsis pentru că oamenii vor să se regăsească în personaje.
Există elemente reale în fața cărora ne simțim vulnerabili și există elemente reale care nu interesează pe nimeni. Prozatorul trebuie să se axeze asupra acelor elemente de interes, pentru că doar acelea atrag publicul. Descrie atmosfera dintr-un sat uitat de lume și nimănui nu îi va păsa, însă descrie atmosfera dintr-un spital și vei avea parte de reacții. Descrie o slujbă religioasă și nimeni nu va fi interesat, însă descrie un atentat generat de fanatismul religios și ochii vor fi ațintiți spre tine. Totul ține de percepția publicului, iar un autor bun știe să o înțeleagă și să țină cont de ea. Dacă nu accepți dorințele oamenilor, nu ai cum să îi convingi să te citească.
Principala calitate a prozei de calitate este naturalețea. Fără a avea neapărat o legătură cu realismul, aceasta îl atrage pe cititor, îi oferă bazele unei lecturi plăcute. Citești cu mai multă plăcere atunci când acțiunea curge, te simți înțeles în momentul în care faptele prezentate sunt în concordanță cu realitatea. Chiar dacă acțiunea se focalizează în jurul supranaturalului, trebuie să apară elemente care să amintească de real. Micile obiceiuri, ticurile, gesturile formale, toate construiesc legături între carte și cititor, toate îl pot ajuta pe acesta din urmă să recepteze pozitiv cartea.
Oamenii se regăsesc mult mai ușor în gesturile banale, însă vor să creadă că gesturile lor sunt importante. Da, ne plac supereroii, însă ne plac și mai mult supereroii îndrăgostiți, ne plac și mai mult supereroii surprinși în mijlocul activităților specifice fiecăruia dintre noi. Dacă micile noastre gesturi apar în cărți, poate îmbogățite cu elemente care să le ofere profunzime, noi ne simțim apropiați de carte, ne simțim înțeleși și ne bucurăm de lectură. Proza care reușește să ne convingă că viața noastră poate fi mai bună va fi apreciată.
“Creatorul trebuie să fie în primul rând un entertainer”, spunea Frank Herbert, demonstrând încă o dată capacitatea de adaptare a marilor creatori. Lumea s-a schimbat, iar arta care se adresează acestei lumi trebuie să se adapteze pentru a supraviețui. Cultura a devenit o modalitate de distracție, iar creatorii de proză trebuie să scrie accesibil, pe gustul câtor mai mulți cititori. În absența unor studii de piață, proza nu se poate focaliza asupra elementelor de interes. Publicul trebuie abordat cu atenție, pentru că publicul nu este ușor de manipulat. Proza își poarte permite luxul detaliilor, însă trebuie să știe să le aleagă pe cele cu adevărat importante.
Proza era în trecut recunoscută pentru descrierile sale foarte complexe, care ocupau de obicei zeci de pagini. Astăzi, pentru a se adapta ritmului social, proza trebuie să insiste mai mult pe acțiune, pe elemente extrase din derularea de zi cu zi a vieții noastre. Nu mai avem timp să privim în amănunt fiecare imagine, pentru că nu contează decât anumite amănunte. Un prozator bun știe să se concentreze asupra elementelor importante, fără să ne lase însă impresia că le caută. Cititorul vrea să fie impresionat, nu vrea să vadă elementele ajutătoare. Nu ne place să știm că acrobații de la circ au plasă de protecție, pentru că ne place ideea unei posibile prăbușiri. Atunci când există posibilitatea eșecului, victoria este mult mai frumoasă.
Fericirea nu se va demoda niciodată. Însă astăzi fericirea nu mai trebuie înțeleasă prin prisma teoriilor. Am depășit fazele clasice ale apropierii, astăzi relațiile inter-umane se desfășoară la un alt nivel. Indivizii caută iubirea autentică, însă de multe ori se mulțumesc cu sexualitatea, prietenia adevărată ajunge deseori pe planul doi. Trăim într-o lume în care oamenii se intersectează, o lume care a renunțat de mult la idealuri. Tânărul care dansează într-o discotecă nu vrea să se gândească la senectute, la fel cum tânărul care sărută o fată nu vrea să știe ce îi rezervă viitorul. Societatea umană învață din ce în ce mai repede cum să trăiască fiecare clipă ca și cum ar fi ultima, iar cărțile care vor să contrazică această realitate simplă vor fi respinse.
Clișeele folosite de prozatori trebuie să fie adecvate publicurilor țintă. Există clișee negative și clișee pozitive, există alegeri pe care fiecare scriitor trebuie să le facă, conștient de posibilele reacții ale publicurilor sale. Iubirea nu va deranja niciodată, fericirea va îmbogăți imaginația cititorilor. Când însă folosim violența sau atacăm temele controversate, trebuie să o facem atent. Cititorul nu trebuie să-și transfere sentimentele negative asupra cărții. O carte care vorbește despre moarte poate deranja, pentru că moartea în esență este un element negativ. Prozatorii pricepuți știu însă să îl fascineze pe cititor prin ritm, prin legăturile inedite. Când cineva îți vorbește despre suferință într-un mod fascinant, poți să o ignori, când meditația este tratată cu naturalețe, te poți regăsi în ea.
Marii autori știu că trebuie să transmită sentimente cititorilor, fără însă a se lăsa influențați de ele. Scriitorul nu trebuie să plângă sau să râdă, ci trebuie să le inducă cititorilor aceste stări. Nu contează cum se simte cel care scrie cartea, pentru că succesul este asigurat de stările celor care o cumpără. Puterea cuvintelor este foarte mare, pentru că prin intermediul cuvintelor poți induce stări. Nu contează cum reușești să o faci, contează doar rezultatul final. Dacă cititorii râd când citesc despre un atentat, oferă-le asta și vei reuși să îi ții aproape de carte, dacă cititorii vor sex, nu te împiedica de propriile prejudecăți. Cartea nu trebuie să îți placă ție, ci trebuie să placă unui număr cât mai mare de cititori. Aceștia cumpără volumele, deci părerea acestora este mai importantă decât propriile obsesii ale scriitorului. Dacă vrea să reușească, acesta trebuie să treacă peste orgolii, să renunțe la pretențiile de deținător al adevărului absolut. Un prozator de succes își lasă personajele să vorbească.
Un element tehnic foarte important, pe care scriitorul modern nu ar trebui să și-l refuze decât în cazuri speciale, este naratorul omniscient. Atunci când fondul ideatic al cărții o permite, prezența naratorului omniscient poate dinamiza acțiunea și îl poate ține pe cititor acolo. Acesta se simte bine atunci când are impresia că știe mai mult decât personajele. Ne place postura voyeurului, personajele există pentru noi, ni se oferă fără nicio prejudecată. Naratorul omniscient poate clarifica acțiunea, o poate potența, îi poate conferi dramatism, fără a se individualiza ca un element antipatic. Acțiunea poate fi astfel clarificată fără a atenta la realismul ei. Naratorul omniscient oferă o evidență de multe ori indispensabilă.
Societatea umană a evoluat, ajungând astăzi la un sistem capitalist axat pe valoarea monetară a fiecărui produs. Literatura nu face excepție, iar proza este elementul literaturii cotat cel mai bine. Romanele au un potențial enorm, pentru că în cadrul romanului poți concentra foarte multe elemente, poți oferi un mozaic atrăgător. Iată de ce există foarte mulți prozatori de succes, iată de ce proza are astăzi o poziție privilegiată în cadrul universului literar.
Cu toate acestea, există o falie imensă între autorii de succes și restul prozatorilor. Aceștia din urmă condamnă succesul primilor, atacând cărțile lor și considerându-le literatură de consum. Literatura de consum (adică de fapt, cărțile care plac oamenilor și care sunt cumpărate) este înfierată de foarte mulți specialiști, care o acuză că face rabat de la calitate pentru a atrage cititori. Frustrările acumulate de creatorii care nu sunt capabili să aibă succes se răsfrâng asupra celor care au înțeles cum funcționează mintea cititorului și au ales să scrie pentru acesta. Refuzând să accepte argumentul bunului simț, foarte mulți prozatori se axează pe un stil greoi, pe care publicul astăzi tinde într-o bună măsură să îl evite.
Sentimentele negative care transcend multe dintre cărțile scrise astăzi le fac inaccesibile publicului larg. O carte scrisă într-o continuă frustrare va fi o carte respinsă de public, pentru că oamenii disprețuiesc absența speranței, oamenii disprețuiesc fanaticii. Dacă vrem să ne impunem, trebuie să vorbim despre fanatici fără fanatism, trebuie să oferim posibilități fără a le considera imuabile. Cititorul nu trebuie să fie forțat să accepte evidența autorului, pentru că cititorul vrea să simtă bine, nu inferior. Dacă vrem să fim apreciați, trebuie să evităm aroganța. Oamenilor le plac prietenii, nu conducătorii. Putem conduce, însă trebuie să o facem lăsând impresia că îi ascultăm pe ceilalți. Autorul nu trebuie să vorbească despre ideile lui, ci despre ideile cititorilor. Le poate îmbogăți, le poate modifica, însă trebuie să îi facă pe cititori să se regăsească acolo. Este singura modalitate prin care o carte se poate apropia de oameni. Doar cărțile care izvorăsc din cuvinte vor reuși să impresioneze.
Autorii de best-sellere nu fac decât să își transmită mai departe mesajul. A îi acuza înseamnă a contesta însăși esența scrisului. Singurul motiv care justifică existența unei cărți este impactul acesteia. Dacă publicul nu are ocazia să o citească, cartea nu există. Mesajul poate să fie foarte bun, însă dacă răspândirea lui este restrânsă, efectele vor fi limitate. “Literatura adevărată” nu există, pentru că oamenii cumpără cărți lipsite de ifose. Problemele psihologice ale autorilor români, care nu știu ce înseamnă să vinzi o carte, se răsfrâng în comentariile lor malițioase. Condamnăm ceea ce invidiem, iar argumentele noastre sunt ridicole. Scriitorii care reușesc să vândă sunt reprezentanții actuali ai literaturii, pentru că tot ceea ce nu poate fi văzut nu contează. Trăim într-o societate care a renunțat de mult la idealuri desuete. Astăzi totul ține de vizibilitate!
Religia este una dintre temele predilecte pentru prozatorii actuali. Având în vedere conflictele ideologice din ultimii ani, încleștarea dintre civilizații se dovedește a fi un rezervor de subiecte inepuizabil. Avem lumea musulmană și problema Orientului Mijlociu, unde Israelul a reprezentat și reprezintă încă un exemplu edificator, există terorismul internațional, amenințarea izbucnirii unui nou război rece, distrugerea metodică a mediului, suprapopularea, conflictul latent între globalizare și tradiție etc. Alienarea indivizilor în mijlocul acestui tumult oferă prozatorilor nenumărate posibilități, permițându-le să construiască decoruri din ce în ce mai variate, care să răspundă mai bine cererii existente.
Mileniul trei va aduce cu sine o situație inedită. Cărțile au început deja să fie scrise în urma unor studii de piață, iar practica va căpăta amploare în viitorul apropiat. Nu mai putem arunca în piață produse fără acoperire, pentru că utilizatorii le vor respinge imediat. Creatorii vor trebui să învețe să scrie despre subiecte de interes general, față de care oamenii să simtă nevoia unei atitudini. Nu vor mai exista cărți axate pe pasivitate, pentru că cititorul pasiv nu va mai exista. Cartea care nu produce senzații intense va deveni inutilă, cartea care nu reușește să îți transforme existența va dispărea. Noul mileniu aparține făuritorilor, nu teoreticienilor. Teoria care nu reușește să se concretizeze în practică este o risipă inutilă de resurse. Și, având în vedere împuținarea resurselor, polarizarea succesului în jurul unui număr redus de autori este un lucru pozitiv. Mai salvăm câțiva copaci...
Un alt element important al romanului modern îl constituie aria de referințe. Acestea din urmă pot salva proza, pentru că cititorul este invitat să descopere altceva. Legăturile cu muzica sunt foarte importante, pentru că muzica este o parte constitutivă a vieții noastre. Ne regăsim în muzică, avem nevoie de muzică, iar o carte care folosește trimiteri muzicale ne captează mai repede atenția. Referințele înseamnă în esență continuarea poveștii, stabilirea de punți de legătură între imaginație și realitate. Poți vizita locurile descrise în roman, poți asculta melodiile, poți încerca experiențele. Astfel cartea poate deveni o parte importantă a vieții tale. Prozatorul care refuză să permită accesul cititorului este respins, pentru că singura valoare evidentă a unei cărți rezidă în senzațiile induse cititorilor.
Informația este foarte importantă pentru cititorul noului mileniu. Acesta vrea să învețe în fiecare moment, să acumuleze informații. Ne simțim bine atunci când obținem ceva în urma lecturii, ne simțim bine când știm că devenim mai informați pe măsură ce parcurgem paginile. Autorii de succes știu că înainte de a ataca probleme spinoase trebuie să realizeze o documentare temeinică. Dacă vrei să scrii despre un spital, du-te și petrece o seară la urgențe, dacă vrei să scrii despre crimă înțelege întâi cum gândește un criminal... Pentru a transmite sentimente intense cititorului trebuie să oferi realism. Și doar experiența te ajută să te desprinzi de banalitate. Da, când privești de la distanță, evenimentele îți apar simple, însă aruncă-te în mijlocul lor și vei descoperi senzații intense. Vei accepta clișeele pozitive și vei reuși să transmiți încărcătura lor emoțională doar dacă gândești ca un jucător implicat. Trebuie să fii lucid, însă în mijlocul acțiunii, trebuie să lași impresia că ești detașat, chiar dacă sentimentele te copleșesc. Eforturile tale trebuie direcționate spre cititor. Acesta trebuie să simtă, pentru că doar el contează. Din jocul între aparență și esență se nasc cărțile de succes.
Construcția personajelor trebuie realizată astăzi cu minuțiozitate. Niciun detaliu nu poate fi lăsat la întâmplare, pentru că cititorul se focalizează asupra amănuntelor, căutând elemente care să rezoneze cu personalitatea sa. Micile evenimente pot fi augumentate, se pot transforma în arhetipuri, având de multe ori o putere de sugestie mai mare decât orice panseu filosofic. Puterea exemplului este decisivă, iar marile povești reușesc întotdeauna să lase ceva în urmă. Oamenii sunt fascinați de personaje, se amăgesc cu posibilitățile prezentate în cărți. Nu este un element negativ, pentru că autorul trebuie să făurească iluzii pentru a reuși să se impună.
Cărți cu foarte mare succes astăzi sunt cele care încearcă să destabilizeze miturile. Religia este atacată din toate direcțiile, iar protestele vehemente ale clericilor nu fac decât să încurajeze atitudinea autorilor. Când vezi că acțiunile tale inflamează spiritele, continui să lovești. Publicul este atras de scandal, pentru că oamenilor le place să asiste la conflictele celorlalți, simțindu-se în afara posibilelor consecințe. Fiecare dintre noi a stat la un moment dat ascuns, privind o încăierare. Iată de ce cartea care reușește să ofere senzații asemănătoare va fi apreciată.
Nu putem vorbi despre proza modernă fără să amintim de autorii care astăzi reușesc să influențeze și să creeze mentalități. Cărțile cult au marcat ultimii ani, iar autorii care au reușit să se impună nu mai pot fi ignorați. Dan Brown a reușit prin cărțile lui să stârnească polemici aprinse, să pună la îndoială fundamentele unui sistem religios foarte important. Exemplul său trebuie înțeles de tinerii prozatori, pentru că o carte bună înseamnă în primul rând alegerea unei teme de interes și combinarea fondului ideologic cu un ritm antrenant, care să îi ofere cititorului senzații intense. Rețeta folosită de Dan Brown nu este literatură de consum, ci concretizarea unui studiu de piață complex. Succesul autorului american dovedește încă o dată că literatura viitorului va însemna în primul rând marketing.
Un alt exemplu de reușită literară este autoarea britanică J. K. Rowling. Harry Potter a devenit un simbol, iar succesul mondial al seriei este impresionant, demonstrând că o astfel de saga poate avea încă succes. Zecile de milioane de oameni care au cumpărat aceste cărți au fost atrași de poveste, de personaje, de modul inedit prin care autoarea a reușit să filtreze realitatea. Lumea construită de Rowling nu este aseptică, elementele constitutive ne sunt familiare. Și totuși ea a reușit să le ofere sensuri noi, să prezinte cititorilor ceva inedit.
Irvine Welsh a reușit să modeleze o generație prin cartea sa cult, Trainspotting. Romanele autorului irlandez sunt o frescă a realismului împins la paroxism. Și totuși ele, în ciuda vulgarităților omniprezente și a violenței extreme, nu plictisesc. Welsh demonstrează că cititorii sunt gata să accepte o fațadă brutală, atâta timp cât aceasta ascunde elemente autentice. Ideile pe care le poți descoperi în cărțile sale sunt profunde, iar infuzia de elemente colocviale asigură o contrapondere care transformă lectura într-o călătorie inițiatică naturală.
Orientul începe să se impună pe scena literară mondială. Știind să exploateze tradiția, autori ca Haruki Murakami sau Ryu Murakami oferă romane profunde, în care ritmul amețitor este combinat cu elemente inedite, oferind un suflu aparte și reușind să propună cititorului un alt model. Ne regăsim de multe ori în prozele acestor autori, care reușesc să se individualizeze prin naturalețe și un cinism pozitiv. Nu trebuie să ne temem de ceea ce nu putem înțelege, pentru că viața este scurtă și la fel este și timpul pe care îl avem pentru a ne bucura.
Un alt autor care folosește foarte bine moștenirea sa orientală este Salman Rushdie. Figură controversată, scriitorul britanic de origine indiană reușește să se impună printr-un stil inedit. În fiecare carte a sa cititorul descoperă un mozaic, iar multitudinea de sensuri oferă puncte de legătură indispensabile între Orient și Occident. Moștenirea culturală este reinterpretată, conflictele interetnice sunt valorificate, iar principiile care se desprind valorifică reminiscențele romantice ale cititorilor. Iubirea ne impresionează, iar moartea poate fi justificată. Lumea lui Rushdie este o lume brutală, care nu duce însă lipsă de momente frumoase. O apocalipsă dulce, iată cum ar putea fi descrise cărțile marelui autor. Detaliile devin iată de multe ori mai importante decât problemele, iar succesul fulminant poate fi explicat de plăcerea pe care proza o poate furniza. Ne plac poveștile, de aceea ne întoarcem mereu la ele.
Ian McEwan a reușit, prin romanul său Sâmbătă, să demonstreze că evenimentele recente, chiar dacă violente, pot constitui un punct de plecare pentru o meditație existențială complexă. Un avion în flăcări zburând către Heathrow este primul moment dintr-o serie care trece, în mai puțin de 24 de ore, prin foarte multe aspecte ale vieții omului modern. Succesul imens de care s-a bucurat acest roman arată că oamenilor le plac încă finalurile fericite și că nu totul trebuie să se termine așa cum vedem la știri. Visele sunt încă permise, însă oamenii astăzi au învățat că trebuie să le și împlinească. McEwan ne lasă speranța, finalul rămâne de fiecare dată la latitudinea noastră. Iată de ce cărțile lui constituie puncte de plecare, pe care foarte mulți cititori le aleg sperând într-un deznodământ fericit al propriei existențe.
Paulo Coelho este unul dintre cei mai apreciați scriitori la nivel mondial. Cărțile sale au fost traduse în zeci de limbi, iar poveștile incredibile au inspirat oameni din toată lumea să-și accepte existența și să învețe să iubească. Axându-se în principal pe sentimente, Coelho descrie o lume a contrastelor, în care limitele aproape s-au topit. Personajele sale folosesc puterea exemplului, iar cititorul este liber să se regăsească în multitudinea de ipostaze oferite de autor. Aparițiile lui Coelho, programate o dată la doi ani, constituie un punct de interes la nivel mondial, pentru că astăzi ducem lipsă de povestitori autentici, din aceia care te pot ține înmărmurit în fața paginilor.
Progresele științifice devin din ce în ce mai importante, iar literatura începe să împrumute elemente tehnice. Nanotehnologia reprezintă un subiect important, iar modificările genetice vor constitui în viitor o resursă inepuizabilă pentru creatori. Prada, Sfera, Jurassic Park, sunt câteva dintre romanele prin care Michael Crichton a ajuns unul dintre cei mai bine vânduți autori din lume și singurul american ajuns în același timp în vârful topurilor de carte, film și serial TV. Cele peste 150 de milioane de exemplare vândute certifică interesul publicului pentru aceste subiecte. Ne place să ne imaginăm lumea viitorului, iar prin aceste cărți o părticică din ea este adusă la viață.
Lista ar putea continua. Scriitori ca Zadie Smith, Marc Levy, J. R. R. Tolkien, Amos Oz, John Grisham, John Saul, Sandra Brown, proiectele inedite demarate de Belle de Jour, Gabrielle Wittkop, Chuck Pallaniuck, precum și mulți alți autori care reușesc să-și înțeleagă cititorii și să scrie în primul rând pentru ei, sunt exemple de care trebuie să ținem cont. Autorii români, dacă vor să aibă impact, trebuie să își adapteze proza la evenimentele de interes pe plan mondial. Ne interesează ce se întâmplă cu această lume, pentru că este normal să fim preocupați de casa noastră. Cărțile care ne ajută să înțelegem sunt apreciate, celelalte putrezesc liniștite în rafturile librăriilor.
Potențialul prozei este enorm. Succesul romanelor ne demonstrează cu prisosință asta. Este simplu, scriitorii trebuie să accepte evoluția și să folosească toate avantajele acesteia. Lumea ne este accesibilă, de aceea sursele de inspirație sunt practic inepuizabile. Trebuie doar să știm unde să căutăm și mai ales cum să o facem. Până la urmă, deși ironică, concluzia este simplă, făcând comentariile inutile: cărțile cele mai citite, cărțile care au succes, sunt pur și simplu cărțile cele mai bune.