Atriumul Sibiului a expus pentru o seară poezie clujeană și brașoveană. Orașul și-a întâmpinat oaspeții cu primele terase proaspăt ieșite în centru și cu primele semne calde ale primăverii.



Invitații au primit afișul expoziției, realizat de Alice Drogoreanu. Lui Bogdan Dragomir i-am spus că este enervant de tânăr la ai săi 20 de ani, mai ales că a desfășurat o poezie a sensurilor profunde și ne-a convins de nedemonstrabilitatea axiomelor. El a pus în cuvinte așteptarea, tăcerea, exercițiul memoriei, într-un drum metafizic înspre „Nod”, un loc, dar și o stare a mesajelor de dincolo de pragul ființei. Nu știu cât este de etic ori constructiv să vorbești despre incredibila poezie a unui tânăr de 20 de ani, astfel că voi spune doar că Bogdan își depășește de departe atât vârsta, cât și generația. Să știi că vin astfel de poeți, e de-a dreptul liniștitor.



Laurențiu-Ciprian Tudor, inițiator, alături de domnul Adrian Munteanu, al „grupului de poezie, sunete și culori Caii verzi de pe pereți” din Brașov, a citit din volumul său „Apostolul verilor”. Dacă poezia lui Bogdan am reușit s-o discutăm, Laurențiu nu s-a putut bucura de același „tratament”. Dar în urma unei poezii a Adrianei Lisandru, venită și ea de la Brașov, care a dat naștere unei dispute între colocatarii serii, am descoperit în Laurențiu mărturisitorul și trăitorul unui autentic crez poetic. Adept al poeziei de inspirație, al puterii metaforei și mai ales al spiritului apofatic al poeziei, Laurențiu-Ciprian Tudor a ținut Sibiului o lecție aplicată despre singura poezie în care crede: cea care grăiește nu minții, nici rațiunii imediate mundane, ci o poezie a sensurilor ascunse, supraraționale, descoperite intuitiv. Poetul Mihai Curtean și-a exprimat o opinie diferită de cea a lui Laurențiu-Ciprian Tudor, opinie care a amplificat și a conturat numeroase nuanțe pe care discuțiile le-au atins în desfășurarea lor.

Întrucât Laurențiu-Ciprian Tudor nu a publicat pe net poezie, vom reda mai jos câteva din creațiile sale:

Poemul poetului tânăr

urechea lui era
o mașină de tocat cuvinte
spumă albă ca mana
ieșea din ele
în capul lui se făceau floricele
care-i ieșeau pe gură
de pe câmpii
aceia
pe care și-i iau
poeții vara
înapoi.

Realitatea care ne vede

Doamne, ce ochi mari are realitatea
care ne vede!

aspră și încruntându-se
față cu sufletele noastre căutând
spre Eden...
hai tu cea reușită
și albă
într-o mixare
colțul realității să dăm.

Iubita mea

iubita mea
face podul pe spate
să pot să-mi trec
dragostea
dincolo

Frumoasa din pădurea adormită
și păsările din poemul adormit

uneori eu doar deschid gura
dinspre mareea cu aburi a minții
vin păsări

eu doar deschid gura
și ele trec în viteză ca prin tunel
pe deșertul foii
așezându-se

alteori eu doar deschid gura
dinspre tâlha minții
vin păsări
trase de vânt

eu mereu sărut poemele
iarna
plec în țările calde

Plimbarea într-o noapte de undrea

ninge
ca o iertare
peste noi liniștea
catedrală de
sare de lins
vitelor ce-n undrea
vor îmbrăca în respirare Pruncul
din flori de fân al Mariei

ninge
ca o iertare
ca un gângurit peste
pașii serii.




George Precup, Laura Cozma; Mihai Curtean, Ioana Mălău



Alexandra Ciorogar, Mihai Maxim; Maria-Gabriela Dobrescu

Au mai citit George Precup din noile sale creații și Adriana Lisandru, completând viziunea asupra unei poezii, care la început de primăvară a renăscut, urcând dinspre simpla metonimie, prin simbol, înspre câmpiile pline de sens ale unei metafore transfiguratoare care a ridicat capul din iarbă. Ne-am dedat la „dulce” în ajun de Florii.



Laurențiu-Ciprian Tudor, Adriana Lisandru; Niu Herișanu



Loredana Tudor; Dan Herciu; Radu Comșuța, Bogdan Dragomir

A doua zi ne-am băut cafeaua împreună, am schimbat ultimele cărți, George ne-a citit ultimele poezii și am vizitat statuia ascunsă a lui Nepomuk. Ne-au despărțit apoi șosele, taxiuri și trenuri. Dar nu ne-au risipit.



Călin Sămărghițan