Sâmbătă, 9 decembrie 2006, la ora 14.00, în același dekor al Cenaclului Agoniei.ro, sunt invitați să ne prezinte poeziile doi autori care se “luptă” – literar desigur - pe ann:

Ștefan Ciobanu, născut în București în 1979, a corespondat la ziarul „Jurnalul de București” cu Sorin Holban, publicând epigrame, poezii și povestiri în perioada 1996-1999. Mărturisește că scrie din plăcere. Se declară pasionat de filosofie, psihologie, mitologie, muzică, film. Singura problemă cu acest autor este că a plăcut-o prea mult pe ann și i-a "furat-o" lui...

Mihai Zabet care este inconfundabilul… Mihai Zabet: vexatul, vincent, elisav, pasionat de fotografie și afișistică, fermecat de ann, și care nu va renunța nici la ea, nici la exotism, nici să îl pici cu... poezie. Ia uitați ce ne spune notre ami: născut la data de 27 septembrie 1967 în București, România. (A făcut liceul cu Bobadil - extras din culisele comentariilor.) Din 13 martie 2004 scrie pe www.poezie.ro. Este inginer / project manager. Și îl găsiți de curând și pe http://vincentferrer.deviantart.com


Dar să lăsăm să vorbească textele autorilor, noi ne vom pregăti instrumentele de analiză și vă așteptăm impresiile, comentariile, părerile în spațiul alocat comentariilor, sau pe adresa [email protected], dar mai ales sâmbătă, cu noi, la Cafe Deko.

Tot pe aceeași adresă puteți trimite textele dumneavoastră care vor fi prezentate în următoarele ediții ale cenaclului.

Cine dorește, dintre participanții prezenți la cenaclu, să ne ofere o lectură a propriilor texte, la finalul întâlnirii noastre, este binevenit!


***

Ștefan Ciobanu


ultima reprezentație
adio cuvinte


nu știu să plantez sârmă pe sub tălpi
și să o alerg întinsă

nu contează
încă de la naștere am avut destin de acrobat
îmi măsor nasul cu sânge
sunt clovn când mă aplaudă mulțimea

spectacolul se întâmplă
într-o după amiază plictisită de scaune

trebuie să stați în picioare
să mă simțiți când vă intru

Eu

pe sub unghii

copiii să vină cu răpitorii lor
fără acadele, sunt prea rotunde pentru gust

numărul 1

recit o poezie!

trebuie să vă număr prelung versurile
altfel o să credeți că este
o simplă înșiruire de litere

numărul 2

dispariția!

intră în scenă femeia linoleum
este prea albă și înaltă
în buzunare are forme din vise de bărbat
duce o pelerină bătrână
o pune plictisită pe mine
(diseară tot la…)
apucă să îmi spună
și…

dispare

nici ea nu se aștepta.

vă uitați la mine ca la ceas
nu mai trec

numărul 3

dresaj!

apare în scenă iubita

aplauze,
delir

brusc devin clovn

atunci iubita se sperie
ia în fugă o mătură
și fuge pe ușa din spate

nebunie totală
bis!bis!

nu mai am nici mătură nici iubită de schimb

numărul 4

iluzionism!

voi trece printr-o oglindă
fără să fac nici cel mai mic zgomot

îmi mai vedeți călcâiul
și atât

număr 5(final)

înghițitorul de săbii

nu era prevăzut în program

apare în grabă
bagă sub dușumea cioburile făcute de mine
își înfige o sabie scurtă în burtă
se scurge în aer
pielea i se sparge
se face lumină
dispare

gata.

plecați plictisiți
miroase a arenă și tușiți
eu vă fac semn de sus de pe frânghie
să lăsați biletele la ieșire în joben

trebuie să le număr



nu cred că este noapte
tăcut mă întind după mine


înghițim căsuțele una câte una
ne îndreptăm spre luna ce naște galben
se află după acel bloc

îți ascut umbra
în zidurile pe care tu scrijelești cuvinte ce încep de sub unghiile tale
îți nasc un ecou
prelungirea vorbelor infinite și lungi pe care le mimăm

nici îngerii nu ne iartă
asmută câinii-caninii dincolo de oasele noastre
aflate în altă lume de calciu
sunt invidioși că am fost azi la biserică împreună

în lumea asta însă
în care dumnezeu se mai caută de buzunare
îți sapi pe furiș
ca și cum săpatul te face să transpiri
o ieșire după care salivezi
din vremea când limba nu semăna a salivă

pentru mine rămâi aglomerare de puncte
și nu încurcată prin vene cum te simțeam
atunci când palpam ganglionii mei domestici

se pare că erau în creștere

ploaia nu ne poate șterge
pe noi desene spre asfalt

poate un măturător ce nu știe
istoria conturului



încep să mă depărtez
asta nu e rău


de mâine voi învăța pernele să viseze
promit solemn în fața ta cu mâna stângă pe inimă
cu mâna dreaptă făcându-i masaj să bată

am auzit că marea se mută
și nici pescărușii nu mai sunt ce au fost
au schimbat aripile în ceva pe înțelesul nostru

acolo ne naștem lumea

persoanele cu mersul pe vârfuri
și care nu au iubit niciodată mai mult decât noi
vor intra doar prin buzunarele noastre

un ochi ne trece prin străzi
pentru că îi lipsește puls
restul este iris și îl cunoaște

pasările nu cântă la noi
ele se descântă de ce inseamnă tractor
și brazdă în dormitorul nostru

ne stabilim repere
acolo o fetiță sare un cerc lipit
acolo un băiat naște nisip
acolo sub frunze moare o omidă

deasupra lor ne punem brațele
și culegem flori stropite de culorile tale ciudate

apa ne va curge
potopul va începe după ce îți termin eu de făcut
pelerina

să o stergi puțin mai sunt niște iubite prin ea
și nu vreau să semene cu tine



pe tăiș
să aruncăm de trei ori în sus


cern
în spatele casei am genunchii albi
născuți din gură
sita înfiptă în mâini
face vulcani mici de cenușă

ce frumoasă ești dincolo de gard
feliată de ulucile strâmbe

am primit un pahar cu apă
îl sorb
până cioburile se vor îndura
să mă cresteze adânc

din primul vulcan
a ieșit prima lavă
șopteau ei de la geamuri
în timp ce eu
ascundeam picăturile de sânge
agățate de mine

cu fața asta prăfuită
nu mă uit la nimeni



lumină în jurul meu
purificare


am strâns în preajma sângelui fără contur de venă
fire de lumină în loc de lumânări

mama s-a cuibărit într-un colț al tatălui și mă visează
pe secvențe

afară fulgeră

îmi trec mâinile prin dumnezeu
mă fac rugăciune
mă pricopsesc cu el sub unghii

îl rog să plece

mă pregătesc să respir lume nouă

singur

galbenul mă face să amețesc
să cad în adâncul sărutului
apei
cu aștri

desenez o poartă pe care să intru cu toate jucăriile mele
cu ceasul meu care nu a mai văzut așa ore mari

și a încremenit odată cu ultimul călcâi intrat



dincolo de vene o fracție roșie
viață e oriunde


noaptea a venit
cu pași subțiri tăioși
cu umbrele grămadă pe cocoașă

mă privea de sus vulturul
îmi îndesa în buzunare pene
își lua elan

singur

o definiție cu haine lungi
și repetate
dă sens unic lesei mele din piele

mai strâns vreau oricine ești
să curgă sânge și din paharul meu cu apă

pe fiecare tarabă orele mele la halbă dublă
sunt sorbite cu ochii închiși
de chiar părțile mele
cele mai depărtate

au fost zile când în ger
puneam hainele în șifonierul de la nord

te infriguram

acum
cântecele mai mult ca niciodată
le scuip
mai bine ca oricând



așa a fost
în urma ta multă umbră


aleea era doldora de copaci

păsări reci se loveau de mâinile noastre
somnambulele
dădeau din aripi a zbor
erau mai flămânde în vis

căutam și noi precum ceilalți

ei veniseră cu târnăcoape și lopeți
nu au făcut decât să sângereze tăcuți
găsiseră îngropați niște oameni
i-au luat repede și i-au târât acasă

să-i fi văzut cum îi târau spre casă

nenăscuții lumii ne mușcau de glezne
și ploaia ne umplea sticluțele cu amoniac

erau străinii iubito

să-i fi văzut cum ne târau spre casă



e timpul și locul să vină inorogul
nu va fi ca niciodată


pe marginea drumului
iarba își caută verdele în sân

au început ăștia să îmi lege
coase de glezne
cică
să se vadă pe unde merg

mă simt domnitor la fântână
scuip în apă
după ce reflexia
m-a mușcat de nas

undeva departe mama aplaudă
în aluatul pâinii
să crească să dospească

parcă am linia orizontului
elastic la pantaloni
sau
parcă ea tocmai s-a dat
de trei ori peste cap
și au căzut toate merele
din copaci

iubito hai să mâncăm jăratic
și să nechezăm la lună




***



Mihai Zabet


timpul nopților


trăiesc clipe plăcute
draga mea

îmi aduc aminte mirosul de jasmin
de fiecare tricou ud
de fiecare sărut
de lumea ca o palmă mușcată

fumez liniștit

acum îmi pot alege scaunul
îl aleg
întreaga cameră
îmi pare a fi o altă cameră
întreaga zi
oglinda unei alte zile

seara
între vis și realitate
ceea ce am iubit
se așterne lângă mine




îmi furai țigările


ah
ne întâlnim iarăși sub plapumă
în locul acela tainic
tu ai o lanternă eu un ceas cu fosfor
indică doar secundele
minutele au fost topite
vorbesc cu noi

hai să facem prostii uite
crăcănează-te
fă șpagatul înfige-te în vizuină
dar asta nu explică
de ce tălpile picioarelor tale goale
pline de noroi
se gâdilă

aveai întotdeauna mare grijă de mine
puneai etichete diverse
atenție ! prosop atârnă aici ori
această piatră se numește
ponce

mai stai puțin aplecată
te rog
să îți văd sânii
desprinși de corp

și burta cum se umflă
gravitațional




mic dejun


te așteptam împachetat de dorințe
mult timp am trăit așa
uitasem
cum e să lenevești în pielea ta dimineața
îți sună sânii

ne răsfățam lângă pătură alunecam pe covor
tu râdeai
uite ce caragios ești îți atârnă o vișină din gură
vino la mine să te șterg
am să fac alte clătite pe astea le-ai ruinat
departe
se spărgeau valurile
soarele ardea

eu îți spuneam ce nevoie ai tu să te duci
în spatele casei
nu vezi ce frig e afară plouă ninge și îți stropeam
nasul cu furtunul
tu îți puneai rochia pe dos
făceai mutra aia de șoarec mic mic
și descopereai
legile levitației

era frumos




punct de plecare


îți scoți tricoul cu grijă
nici mulțumită nici nemulțumită
îl așezi
pedantă pe marginea scaunului
îl netezești
îl aranjezi
la tine în dormitor
nu e niciodată dezordine
un trepied și un liftier îți zâmbeau pe hol
aveau privirea aia
știi tu

în sertarul de lângă locul unde căzuse
marea puritate stăteau aranjate
aproape toate poemele scrise de mine
mângâiai îndelung o poză recitai cu
privirea
urmărind
cum se spune ?
prețioasele amintiri

sânii tăi îs cam suculenți și cam dulci
ești stăpâna zilelor petrecute în tăcere nu crezi
îți spuneam
acum crezi
îmi era frică teribil ce frică îmi era
o
frică
teribilă




pupătură stingheră


buzele tale străluceau în plină noapte
ca farul din alexandria
ah
oh
ah
oh mamă ce strălucire
sugativată de irizații
roșii
pâlpâind pe sub fustă miroase a trifoi

umblam amândoi după o fetișcană exuberantă pentru
un menaj a troix
adam eva și maimuța
și întrebam obsesiv de una maricica ne luam fiecare cutra de câte o mână
și o arătam la public uite ce cur cleios are hă hă hă râdeau ei

și te învățam repede să spui așa
să le spui prietenelor tale
ca eu sunt the king marele rege al comediei
rupert pumpkin

când chefuiesc prin casele de hârtie îmi car gagicile la altar în costum de plumb
asta se cheamă iubire mare de tot
ele își simt țâțele ude pline de ani pline de pagini pline de liniște
cum se mai destramă ea ploița asta sâcâită
când vede soarele lucind deasupra capului

și îți zic mai zic ceva
ne alegem vise separate draga mea
nu pot decât să-mi aștept amnezia finală
singura care-mi poate șterge întreaga viață
tu surâzi

ești nebărbierită
jenant orișicum




nu mai e nimeni așa tare ca mine
( manifest )


nici nu vreau să știu dacă au mai existat muieri înaintea ta

dacă aș avea un i pod aș putea să-ti spun lucruri foarte utile chiar dacă probabil m-ai lua drept un cretin mi-ai spus pe un ton confidențial că vrei să urinezi foarte bine

dacă compun poeme patetice asta nu e decât un refugiu față de toate gagicile astea nevropatice nu scriu ca meserie și nu am intenții onorabile de publicare aș fi devenit un fracturist de mare clasă cu gesturi fine de poponar dacă aș fi avut rezistența psihică pentru a realiza un simplu deziderat și anume să nu mă plictisesc

mai scriu și din cauză că nu mai e nimeni așa tare ca mine scuză-mă că te plictisesc cu inteligența mea dar sunt îndrăgostit de o femeie fără o para chioară și sunt fraierit de o virgină aproape nebună

se publică pentru a avea ceva de făcut acolo iar acest lucru mi se pare stupid ar fi o soluție să nu se mai scrie nimic dar pentru acest lucru îți trebuie un loc virtual ca agonia

iar eu simt nevoia unui manifest al individualității manifestul individualist ce mișto sună o poezie individualistă printre atâtea generații cu opt cu nouă cu zero zero moderniști post moderniști și așa mai departe

ce înseamnă a face poezie ?

a te duce la o curvă și a-ți pune curul într-un lighean e o balcanică răutăcioasă mi-a devenit antipatică subit ridică un picior ca o creangă de mesteacăn când face caca aici am luat sifilis printr-un act de voință bine gândit biata fetiță pierzându-și mințile când a aflat

mai povestește-mi de pârțurile luminoase pe care le-am văzut odată în pat când eram la tine oricum mă port urât de când mi-ai spus că sunt un țap în călduri




farmecul discret al burgheziei


aș fuma o țigare
sau
poate îmi citești despre maiorul omidă
cum pufăie o alungire fără obiect
trezit din cine știe ce coșmare

creatura te privește somnoroasă
o parte a ciupercii te face mai înaltă
cealaltă parte te face mai mică

ah ce-aș scrie o poemă sau aș fuma o țigare

neah nu am chef că mi-i lene
am poftă să
mâncăm căpșuni cu frișcă
sau
să vedem filmul ăla farmecul discret al burgheziei
lumina stinsă
seară noir

oprim și la cafeneaua lui rick
dar e război nu se poate
reflectoare brăzdează cerul după stuka
se aude sirena aia cripi
complicații dramatice în ciuda aparențelor
și ce ți-e frică că murim he he he
ce chestie haioasă să dai colțul într-un bombardament
nu cântă niciodată orchestra în timpul ăsta un idiot
scoate capul din moloz ne înjură bine și se culcă la loc
am observat cât de greu a fost să-și ridice capul din cauza
prostiei mele care avea tentația de a spune adevărul
și numai adevărul

dar din viața noastră
din lumea noastră ce mai rămâne
ce să mai rămână rămâne exact un rahat
viețile sfinților și o pereche de sandale
adică fix exact ce ai dorit

uite vezi că am dreptate
un pește valet scoate la iveală
o scrisoare
veche de douăzeci-și-cinci-de-ani în care
te atenționez că
nu suntem eterni că eu încerc
doar să prind un pic de încredere
printre dunele mele

egoistă nu poți să fii un pic
doar clipa asta

aproape perfect

o voce spunea
călătoria
e un cerc aproape perfect
o insula înconjurată de nesfârșit
ape de cristal verde tăceau
vedeau înăuntru absența

sătul de bonitas și țipari
am străbătut anevoiosul drum
cerul înstelat
steaua sudului
fâșia de albastru ce destramă norii
și-etern frământatul ocean

ea
râdea superb
arătându-și dantura
pași ușori aproape o adiere
lasau urme pe nisipul încins

senzualitate
stăpână peste vara asta
vei fi încă o dată
fugind de visurile noastre
arzând să ne reîntâlnim


te rog să mă ierți

te rog să mă ierți
nu pot înlătura o puternică senzație de sfârșeală
pentru că plutește în mine
o stare pricinuită de ceva
poate
strămoșul meu pentagonul congelat
în peșterile lui ascunse prin trupul meu inform

aș vrea să mă sting ușor cum sufli-ntr-o lumânare
numai brațul lunecat pe marginea patului
semn de carte la iertarea păcatelor
la fereastra de la camera mea din pod
unde când e vânt privesc
agitarea lentă a salcâmilor

am obosit să mă aleg
oaspete mereu
cercul se strânge vorbele devin șoapte
se rânduiesc simetric liniile paralele când plec
la marginea drumului în zarea Domnului
caut zâmbetul cutezător vorbele semețe

poate pe tine te caut tinerețe




în doi


încerc
să-ți mângîi interiorul coapselor
dar tu
îndepărtezi delicat mâna

aluneci
senzual de-a lungul trupului meu
mișcând ușor din cap
alintându-mă cu pletele bogate
șoptind lasciv
cuvinte neînțelese

atingi
șoldul stâng cu palma
duci încet degetul spre buzele mele
atât cât să simți
amânatul vis al voluptății
harta propriilor trupuri

apoi
intri în lumea gândurilor
neîmpărtășite vreodată
trecându-ți un picior leneș
peste mine




(foto: Mihai Zabet)