agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4930 .



prima intalnire a diasporei
article [ Internet ]
sau micii parizieni in marele bucuresti

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [degeaba ]

2002-11-26  | [This text should be read in romana]    | 



Tunati si fulgerati din trei colturi ale lumii, aruncati de capriciile soartei la picioarele eiffelului inradacinat in asfaltul peticit de gume masticate, mari, se vorbira, mai se intalnira, doi munteni si-o ardeleanca focoasa ca un aruncator de grenade cu pretentii beligerante. Ama ada (amarindamida), cristi (carstoiu_c) si subsemnatul (alexandru cel degeaba, mare si bun ca o chifla calda) isi dadura intalnire pe la noua ceasuri ale inserarii in fata pantheonului, care dormea ca o bestie flamanda pandind jertfa ramasitelor pamantesti ale lui alexandre dumas pe altarul falocentric al cultului eroilor neamului francofil.

Imi voi permite sa invoc drepturile inalienabile ale subiectivitatii inainte de a incepe o caracterizare succinta si impardonabil partiala (neimpartiala that is) a celor trei fii ai mumei dodoloate si cu raurile, ramurile si neamurile pe bigudiuri, careia tustrei ii platim tribut de limba si grupa sangvina - romania.

Ada - timida ca un inceput de dimineata insorita in noiembrie - s-a infiripat cu un volum de boris vian in mainile ciupilite de unghiile parcimonioase cu gradele celsius ale sfarsitului de toamna. De-a lungul discutiilor aprinse in vederea contracararii eficiente ale frigului si burnitei, domnia ei s-a retras ca un sofisticat artist al trapezului pe bara obiectivitatii, de unde zambea ingaduitor la schimbul argumentativ dintre cele doua sanatoase examplare ale sexului tare.

Schimb argumentativ care s-a ivit inca din primele cinci minute, cand am realizat trecutul privilegiat ce ma lega de susnumitul cristi, cu care, in urma cu ceva ani, imparteam aceeasi masa in camera unui profesor de matematica platit cu bani grei sa indulceasca tranzitia dintre generala si liceu, in cazul meu, si dintre liceu si facultate, in cazul domniei sale. Meditatiile - simptome evidente ale esecului sistemului gratuit de educatie publica din romania. Cristi, un neofit in ale meandrelor siteului poezie.ro, a gasit de cuviinta sa isi impuna personalitatea intelectuala printr-un excesiv manierism in ale citatelor si referintelor din numele grele ale literaturii universale.

La urma, l-am pastrat pe naratorul degeaba. Chiaun, dupa un program intensiv de batut covoare si strazile intortocheate ale marelui bucuresti, dupa o cura nu mai putin extensiva de jack daniels si glenfiddich si dupa numai trei ore de somn in ultimul interval de 24 ore, subsemnatul venea schiopatand a bataturi si febra musculara spre locul de intalnire.

Prima ora a fost un colind anomic (anomic, nu anemic, bo'eri dumneavoastra) prin blestematul labirint al numelor cu sonoritati dulceag boeme al arondismentului al cincilea. S-au dezbatut pe rand - expozitia modigliani, atelierul lui brancusi, centrul de arta moderna georgel pompidou, dorul de patrie, dorul de parinti, dorul de plimbatul pe strazile imbacsite ale bucurestiului, dorul de mititei si castraveciori murati, dorul de lasa-ma sa te las si un anume doru parpalac, dirigente de renume local in cadrul directiei regionale a apelor si podurilor din sectorul agricol ilfov. Dupa evitarea discreta a catorva baruri cu preturi piperate, cristi, a luat hamurile in maiastrele si vanjoase lui brate si ne-a strunit inspre un local cu specific irlandez aflat vis-à-vis de louvre. Preturile nu difereau substantial de antecedentele noastre permutari stradale, dar eram multumiti ca aveam un loc unde se ne odihnim ciolanele si sa ne deversam preaplinele vezicii.

Aici am purces la o succinta prezentare a fiecaruia. Care, ce si cum a ajuns pe malurile senei. Ada - studenta la politehnique, cristi informatician lucrand pe branci si eu, in vacanta de thanksgiving. Au urmat inevitabile discutii cu un rezonabil caracter de barfe despre cei de pe siteul poezie.ro. geana, radu, anton, oriana, pan, costel, andia, mat, kopilotul, adrian si bea3x au fost printre cei rand pe rand examinati sub lupa ochilor nostri doldora de lacrimile emotiei poetice. S-au baut beri, s-a postulat ca esentialmente nu exista diferenta intre van gogh si adrian copilu' minune, am definitivat un proiect pentru urbanizarea poplacai, s-au dezbatut notiunile de risc falimentar, kitsch, poezie, lama si sfoara, stelarc si dominatia ca esenta locomotorie a fiintei umane, s-au incondeiat cu drag autorii mai sus mentionati de pe poezie.ro, s-au facut promisiuni ca la iarna ne intalnim undeva prin bucuresti "sa o facem lata de data asta", s-a stabilit de comun acord ca sufar de un complex oedipal reminescenta a unei copilarii teoctistian de prea fericite, una peste alta, sau una sub alta, s-a vorbim mult, despre multe.

Ne-am despartit putin dupa miezul noptii sub luminile incoerente ale unei statii de metrou cu un nume prea frantuz pentru a ma risca sa-l ortografiez gresit si ne-am promis tineri de legaturi si efervescente activitati poetice sub emblematica efegie a poezie.ro.

Post scriptum
Ada a imortalizat pentru posteritate cateva instantanee pe a domniei ei camera digitala, cu care probabil va veti putea delecta privirile in sectiunea dedicata galeriei foto a siteului. Eu am pozat pe rand in intelectual, burghez, aristocrat si proletar, ada s-a deghizat in artista cu fascinatii plastice orlan, iar cristi a emulat pe rand, pe cristi, cristi, cristi si cristi.

.bâcu

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!