Deci, ma duc la o lansare de carte a unui autor brasovean. Nu conteaza cum il cheama, e celebru la noi in sat. Omu scosese o carte dupa multi ani de alte activitati. Care va sa zica revenea in mediul scriitoricesc. Nu comentez faptul ca ideea cartii era copiata (sau era doar o coincidenta?) dupa un film al lui Cristopher Reeve dupa accident. M-a sacait faptul ca la respectiva lansare au venit si vreo doi culturisti locali (nu, mai bine le zicem oameni de cultura) care incepura sa zica prostii de genul „aceasta carte ar putea intra in genul literaturii de sertar”. Nu stiam ca literatura de sertar e un gen. Mai degraba e o modalitate de ascundere a complexelor scriitoricesti. Dupa '89 am asteptat, in draci, aparitia cartilor din sertar. Au aparut vreo 10 carti bune si o sumedenie de romane si volume de poezii mediocre (asta nu o zic eu, poet submediocru ci oameni de talia lui Manolescu sau Agopian). multe din cartile proaste au aparut sub aureola „literatura de sertar”. Serios vorbind, in sertare, inainte de '89 nu s-au bagat doar carti care deranjau ci si carti proaste. Execrabile literar vorbind. Ca si comparatie putem doar sa mentionam faptul ca apareau volume de genul „Tot ce ati dorit sa stiti despre inmultirea aricilor salbatici dar nu ati avut curajul sa intrebati parintii sau profesorii” sau „Sudura pentru toti”.
Revenind la scriitorul nostru cartea domniei sale mi s-a parut banala.
Din punct de vedere a tehnicii literare nici o inovatie dar nici macar sudoare. Carte pe care ar fi putut-o scrie si un elev de clasa a V-a daca ar fi avut rabdare. Macar elevul de clasa a V-a nu ar fi putut avea nedreapta aureola „Literatura de sertar”
Mare e sertarul tau Doamne, pacat ca l-ai lasat deschis...