Cine sunt cei care folosesc Internetul? Ce caută, ce obstacole întâlnesc și, mai ales, cum îi influențează trecerea prin universul virtual al „Rețelei”?
Într-un studiu recent*, utilizatorii de internet au fost grupați în 3 categorii: „experți”, „naivi” și „ușori”. În ciuda denumirii lor, aceștia din urmă sunt cei care folosesc internetul cu regularitate. „Experții” îți pot spune care este diferența între un motor de căutare și altul, de ce este mai bine să cumperi de la un anumit provider produsul x și nu de la concurență. Au fost „primii”, sunt din domeniu. A doua categorie de utilizatori, „naivii”, se află încă în așteptarea unui motiv solid pentru a folosi Internetul, îl privesc cu destulă reținere și nu sunt deschiși experimentării. Sunt persoane de vârstă medie, care mai degrabă își roagă copiii sau vreun apropiat să caute pe Internet ceea ce îi interesează, dovedind astfel ostilitate față de noul mediu de comunicare.

Utilizatorii „ușori” sunt aceia care folosesc Internetul în medie 2 ore pe săpămână, pentru a căuta informații utile și a verifica poșta electronică. Aceasta este cea mai nouă categorie de „public virtual”, a apărut în momentul în care Internetul a devenit mai accesibil (în jurul anului 2000). Ei reprezintă targetul pe care trebuie să îl aibă în vedere cei care vor să dezvolte mediul virtual, iar dacă procentul de utilizatori va depăși, în viitor, pragul de 25-30% (din populația totală a Europei), se apreciază că majoritatea vor proveni din această categorie.
Această categorie de utilizatori este caracterizată de comportamente stereotipe:
• după ce, la început, folosesc motoarele de căutare pentru a se familiariza cu lumea virtuală, după un timp renunță la ele, deoarece rezultatele căutării se dovedesc a fi prea scumpe (vezi investiția de timp și atenție) în comparație cu ceea ce oferă, fără a da vreun indiciu în legătură cu credibilitatea surselor
• află adrese noi de site-uri de la familie și prieteni, pe care le evaluează rapid, știind ceea ce caută (sunt pretențioși)
• dacă au de ales, se vor limita la a vizita site-urile firmelor cu reputație solidă „off-line”
• vizitează regulat doar 6-7 site-uri: un portal (de obicei, cel al providerului de internet), 3-4 site-uri cu informații practice și 2 site-uri care au legătură cu pasiunile și interesele lor profesionale
• navigarea se internet se face conform unei proceduri și este un proces rigid și repetitiv. Succesul unei căutări va garanta revenirea la un anumit site, chiar dacă eficiența acelei căutări este mai redusă
• fiind persoane mai degrabă conservatoare, nu se vor aventura departe de ceea ce le este familiar, iar descoperirea de noi adrese virtuale se va face conform strategiei „înghțiturilor mici”: nu vor citi o pagină de la cap la coadă, ci vor trece rapid peste cât mai multă informație, pentru a avea o vedere de ansamblu asupra site-ului, în funcție de care vor decide dacă merită sau nu să revină.

Pe scurt: majoritatea utilizatorilor nu folosesc motoare de căutare; vizitează un număr limitat de site-uri (mereu aceleași); preferă mărcile cunoscute off-line; nu citesc, ci surfează căutând ceva anume; încep să citească după ce au găsit ceea ce căutau și, foarte important, folosesc Internetul în scopuri practice.
Cercetătorii au remarcat o scădere a numărului de utilizatori de Internet și a orelor pe care aceștia le dedică explorării universului virtual. Internetul, spun ei, i-a captivat pe entuziaști și pe curioși, dar nu și pe pragmatici (cum a fost cazul, de pildă, cu telefonul mobil). Există o „prăpastie” între cei familiari cu tehnologia și utilizatorii frecvenți, mai puțini familiari, care se poate elimina printr-o ofertă de produse hi-tech în așa fel gândite, încât să se potrivească noilor nevoi ale diferitelor categorii de utilizatori.
Vina pentru scăderea interesului față de Internet (cel puțin în vestul Europei) o poartă, spun autorii studiului, felul în care a fost gândită prima generație de site-uri web, deoarece s-a pornit de la o neînțelegere radicală a așteptărilor și practicilor publicului. S-a crezut că Internetul va fi un mijloc facil de comunicare în masă, însă lucrurile nu stau deloc așa, Internetul este o tehnologie foarte complexă, un amestec de IT, rețele, telefonie și conținut multimedia, care necesită învățare, motivare și, mai ales, demonstrarea valorii în timp. Ceea ce nu au avut în vedere cei care au dezvoltat site-uri web este faptul că utilizatorul dorește să obțină un maxim de eficiență și plăcere, în schimbul unui efort intelectual cât mai mic.
Primele site-uri web au fost construite conform structurii unui arbore, cu ramificații mai mult sau mai puțin complexe, în funcție de conținutul găzduit și de complexitatea lui. Sunt statice, din punctul de vedere al conținutului (imagine și text). Această arhitectură de tip arbore nu are transparență, iar site-ul devine din ce în ce mai greu de folosit, din momentul în care informațiile se aglomerează.

Pentru o mai bună ghidare a utilizatorului, devine crucială denumirea secțiunilor unui site. Are loc un efort în vederea organizării și categorisirii logice a conținuturilor. Organizarea secțiunilor poate ține cont de mai multe convenții: cea a bibliotecilor, cea a disciplinelor academice, cea a ziarelor sau poate fi conformă cu structura internă a unei companii.
Categorisirea creează o distanță între arhitectura conținutului și conținutul ca atare, prin introducerea unor niveluri de descriere a conținutului respectiv (pagini de direcționare – cu meniuri și submeniuri). Astfel se nasc nepotriviri între reprezentarea conținutului și conținut în sine, dar și interpretări eronate, din moment ce etichetele sunt generice iar contextul în care acestea sunt atribuite nu este suficient de „larg” pentru a susține toate conținuturile posibile.

În aceste condiții, noile tipuri de site-uri, care sunt dinamice, au ca unitate de construcție nu pagina, ci ceea ce s-ar putea numi „unitate de conținut” (aici se subînțelege orice fel de conținut media) încărcat într-o pagină. Conținutul va fi separat de afișare, prin folosirea de: metadate pentru descrierea conținutului, template-uri și reguli despre unde anume și cum anume este încărcat conținutul pe pagina respectivă.

Prin separarea conținutului de formă se poate construi o arhitectură modulară a site-ului, se pot afișa simultan informații din două secțiuni diferite ale aceluiași site. Interconectarea conținuturilor media se va face prin: liste de link-uri, seturi de subiecte la zi, instrumente relative la conținutul paginii.

Primul pas în reducerea efortului intelectual al utilizatorului este posibilitatea de a arăta conținutul relevant în context prin folosirea unui set de filtre stabilit chiar de utilizator. Un alt pas este filtrarea „în colaborare” a conținuturilor, bazată pe identificarea căilor de navigație recurente (ce adrese au fost vizitate într-o anumită perioadă și cât de des), formându-se astfel o instanță critică colectivă.
Căci, spun autorii, "o colectivitate, care împărtășește aceleași interese, împarte în același timp și selecționarea conținuturilor relevante, și nu oare aceasta înseamnă cultura, până la urmă?”.

*Stefana Broadbent, Francesco Cara – New architectures of information; www.text-e.org)